442 matches
-
teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521. Martin Luther s-a născut în Eisleben, Saxonia, la 10 noiembrie 1483, părinții lui fiind Hans Luther și Margaret Ziegler Luther. La scurt timp după nașterea lui Martin Luther, familia s-
Martin Luther () [Corola-website/Science/298656_a_299985]
-
Cajetan. Cardinalul i-a cerut să-și retracteze cele 95 de teze. Luther a replicat că și le va retrage doar dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este cel care greșește. În 1521, prin bula de excomunicare emisă împotriva lui Luther, papa a cerut împăratului Carol al V-lea să dispună executarea lui Luther. Împăratul, în loc să dea curs cererii papei, a convocat o adunare pentru cercetarea lui Luther. Oficialitățile din dietă i-au cerut să-și retragă
Martin Luther () [Corola-website/Science/298656_a_299985]
-
râul Unstrut, iar armata lui Henric al IV-lea a pus mâna pe nenumărate prăzi. Înfrângerea răsculaților a fost năucitoare pentru răsculați. Ea i-a șocat pe saxoni, iar susținătorii răscoalei au devenit disperați. Arhiepiscopul de Mainz a amenințat cu excomunicarea pe thuringieni. Henric și trupele sale au devastat Saxonia și Thuringia în zonele rurale, conducând astfel la foamete în aceste provincii. Arhiepiscopul de Magdeburg în cele din urmă a stabilit condițiile în care regele să încheie pacea cu rebelii. Henric
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
intrat în polemică cu Spania. A continuat presiunea asupra "Janseniștilor", bulla "Unigenitus" marcând începul acestei presiuni. La scurt timp, Francmasoneria din Anglia s-a instalat la Florența, iar apoi, la Romă. a fost nevoit să o condamne, amenințându-i cu excomunicarea (afurisirea) pe toți aderenții acesteia. A emis, în 1738, bulla "În eminenți", care constituie primul decret îndreptat contra francmasoneriei. A primit în Biserică Catolică un mare număr de copți monofiziți. A încercat să realizeze reunificarea Bisericii Române cu Biserică Ortodoxă
Papa Clement al XII-lea () [Corola-website/Science/305443_a_306772]
-
de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale de către Papă. Dar înfrângerea militară decisivă suferită de Otto la Bouvines l-a obligat să se retragă pe ținuturile ereditare guelfe, unde a murit, practic fără susținători, în 1218. Principii germani, sprijiniți de Inocențiu al III-lea, l-au
Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/308370_a_309699]
-
zilele de sărbătoare. Afară de aceasta, Athanasios nu știa să închidă ochii la realitățile comportamentului lipsit de evlavie al aristocrației din capitală și împărțea, în dreapta și în stânga, canoane severe. Într-un acces de furie, el a scris chiar un act privind excomunicarea tuturor locuitorilor Bizanțului pentru desfrâu-acest înscris a fost găsit, întâmplător, mai târziu, într-o ascunzătoare din catedrala Sfânta Sofia. În cele din urmă, între curte și patriarh a izbucnit un conflict și cap al bisericii din Constantinopol a devenit, în
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
susținea pe Ludovic al IV-lea, iar a două soție a să era fiica lui Henric Păsărarul, iar apropierea regelui de ducele Burgundiei au dus la răcirea relațiilor dintre cele două părți și la un lung conflict după 937. După excomunicarea să, Hugo a cedat și l-a recunoscut pe Ludovic drept suzeran. Dar regele Franciei apusene a pierdut influență asupra Lotharingiei, în favoarea lui Otto I. După o domnie turbulentă, Ludovic a murit într-un accident. A fost urmat la tron
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
după care a murit în luna martie a aceluiași an. Se spune că Sergiu a transformat Napoli "într-un alt Palermo, într-o altă Africa", ca urmare a relațiilor sale amicale cu aghlabizii. Din acest motiv, el a constituit obiectul excomunicării pronunțate de către papa Ioan al VIII-lea. De asemenea, Sergiu a avut de întâminat și opoziția fratelui său, Athanasie al II-lea, episcop de Napoli, pe care l-a exilat la un moment dat pe o insulă. În cele din
Sergiu al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324794_a_326123]
-
în 1442 și mort la câteva luni de la naștere, și "Giovanna" (1444 - 1511). Din relația cu "Isotta degli Atti", au rezultat patru copii: "Giovanni" (născut în 1447 și mort după câteva luni de la naștere), "Antonia" (1451 - 1483), "Sallustio", "Vittorio". După excomunicarea lui Sigismondo Malatesta, Isotta s-a ocupat de conducerea orașului Rimini, în numele soțului său, iar după moartea acestuia, survenită în 1468, în numele fiului lor, "Sallustio". Sallustio a fost ucis, în anul următor, la ordinul lui Roberto Malatesta, fiu nelegitim al
Sigismondo Pandolfo Malatesta () [Corola-website/Science/325913_a_327242]
-
un conciliu la Hohenaltheim pentru a atrage și mobiliza episcopii locali. Însuși papa a trimis un legat la adunare pentru a intervene și a impune un decret prin care se preciza că orice opoziție împotriva regelui va fi pedepsită cu excomunicare și cu execuție. În 918, Conrad l-a desemnat pe ducele Henric al Saxoniei, aliatul său, ca succesor. După moartea sa, în 919,Henric I al Germaniei a fondat dinastia Ottonienilor. Duce al Saxoniei din 912, noul rege i-a
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
de la Worms, în ianuarie 1076, o adunare a episcopilor, care nerecunoscandu-i legitimitatea, i-a cerut papei să abdice. Regele a mai convocat o întrunire și la Piacenza, episcopii italieni luând decizii similar. La inițiativa regelui, papa a ripostat, pronunțând excomunicarea urmată de destituirea lui Henric și de dezlegarea supușilor acestuia de jurământul de fidelitate. Principii laici au început să se agite, iar episcopatul, care trecuse de partea regelui, a înclinat spre papalitate, raliindu-se deciziei de destituire. Într-o adunare
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
jurământul de fidelitate. Principii laici au început să se agite, iar episcopatul, care trecuse de partea regelui, a înclinat spre papalitate, raliindu-se deciziei de destituire. Într-o adunare ținută la Tribur, prinții au cerut abdicarea lui Henric IV, dacă excomunicarea nu era ridicată. Izolat de toți cei care l-au sprijinit, eșuând în încercarea de a convoca concilii la Mainz și Worms, pentru a contracara decizia pontifical,Henric a trebuit să se supună. A inițiat un act de penitență la
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
curereasca și să asimileze Prusia. O reconciliere cu familia Welf a avut în 1235, când Otto Copilul, nepotul lui Henric Leul, a fost numit duce de Brunswick și Lunenburg. Lupta cu papii pentru putere a continuat și a dus la excomunicarea lui Frederic în 1227, anulată după ce a condus o cruciadă în Țara Sfântă în anii 1228-1229, obținând Ierusalimul după cum jurase când devenise împărat. În 1228 a izbucnit un conflict între Frederic al II-lea și fiul său, Henric al VII
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Flandra de orașele italiene nordice. Ecartul definitiv dintre Italia și Germania va răpi imperiului orice posibilitate de a mai constitui o unitate. Aflat într-un conflict permanent cu papalitatea, a fost excomunicat de Papa Grigore al IX-lea în 1227. Excomunicarea a fost ridicată în urma cruciadei din Țară Sfânta. În 1239, conflictul s-a acutizat, Frederic al II-lea fiind excomunicat și depus de două ori, în 1239 și în 1245. Pe 13 decembrie 1250, Frederic al II-lea a murit
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Catolice. A afirmat că este suficientă doar credința pentru mântuire și contactul direct al oricărui creștin cu divinitatea fără intermedierea bisericii. În 1520, papa Leon al X-lea l-a excomunicat, dar Luther, susținut de partizani, a ars bula de excomunicare și alte lucrări ecleziastice. S-a declanșat un conflict deschis îndelungat, care va marca evoluția viitoare a Europei. Împăratul german Carol al V-lea l-a convocat, oferindu-i garanții de securitate, la dieta de la Worms. În 1521, Luther a
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
de Uniformitate, prin care este stabilită ""Book of Common Prayers""- Cartea de rugăciune comună. Sunt preluate elemente calvine în doctrină, dar multe elemente catolice ritualice sunt menținute. Reacția bisericii catolice și a papalității față de reforma a fost violentă, manifestată prin excomunicări, condamnări, războaie religioase. Între 1545-1563, a fost convocat Conciliul Tridentin, ce a combătut problemele dogmatice și disciplinare, nereușind să asigure prezența protestanților. Roma, de astfel, nu-și dorea întoarcerea acestora în sânul bisericii catolice. Conciliul de la Trento nu a acceptat
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
și Urban a reînnoit promisiunea lui de protecție, sub care Sancho, fii săi și împărăția sa fuseseră puse în iulie 1089. La data de 16 martie 1095 Papa a emis chiar o bulă, "Cum universis sancte", acordându-le imunitatea de la excomunicare fără permisiunea papei, a regelui și reginei de Aragon. În același an, în timp ce el a asediat Huesca, Petru a învins forțele din Zaragoza în bătălia de la Alcoraz. În timpul domniei lui, Petru a acordat "fuero (un spațiu deschis care este folosit
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
favorizau. În Răsărit, adepții lui Chiril i-au declarat pe Nestorie și pe adepții lui eretici și le-a confiscat și ars scrierile. Biserica avea o posibilitate redusă pentru a-i pedepsi într-adevăr pe eretici în perioada primară, în afară de excomunicare, o pedeapsă spirituală, sau, în cazul lui Arie, asasinarea (Cu toate că acest lucru este discutabil, el fiind sprijinit de regalitate iar sfârșitul lui a fost unul mai mult decât ciudat. Ne este descrisă astfel: Pe când Arie călătorea pentru a sluji Sfânta
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
Arie s-a oprit pentru necesități firești. La scurt timp, ucenicii săi au intrat peste el să vadă ce s-a întâmplat și de ce întârzie. În mod evident, îi ieșiseră intestinele afară din el.). Pentru aceia care o acceptau, o excomunicare era cea mai grea formă de pedepsire, deoarece prin aceasta erau separați de trupul lui Hristos, Biserica Sa și astfel era împiedicată mântuirea. Excomunicarea, sau doar amenințarea cu aceasta, era suficientă pentru a convinge majoritatea ereticilor să renunțe la vederile
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
întârzie. În mod evident, îi ieșiseră intestinele afară din el.). Pentru aceia care o acceptau, o excomunicare era cea mai grea formă de pedepsire, deoarece prin aceasta erau separați de trupul lui Hristos, Biserica Sa și astfel era împiedicată mântuirea. Excomunicarea, sau doar amenințarea cu aceasta, era suficientă pentru a convinge majoritatea ereticilor să renunțe la vederile lor. Pustnicul hispanic Priscillian de Avila a fost prima persoană executată pentru erezie, la doar șaizeci de ani după Primul Sinod de la Niceea, în
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
vină împreună cu cei mai de seamă nobili din provinciile lor. Conciliul a durat din 19 până în 28 noiembrie, și la el au participat circa 300 de clerici din toată Franța. Urban a discutat reformele cluniace ale Bisericii și a anunțat excomunicarea lui Filip I al Franței pentru recăsătoria sa adulteră cu Bertrade de Montfort. La 27 noiembrie, Urban a vorbit pentru prima oară despre problemele Orientului, cerând creștinilor occidentali să lupte împotriva musulmanilor care ocupaseră Țara Sfântă și atacau Imperiul Roman
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
În timpul Papilor Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea, Vaticanul a mizat pe dialogul diplomatic, sperând ca astfel se vor crea facilități practice pentru o viață religioasă catolică și pentru normalizarea activității pastorale. După ce Vaticanul a renunțat la excomunicarea comuniștilor și a simpatizanților lor (inclusiv a celor din rândurile clerului !), „martirii” supravietuițori au devenit personaje stingheritoare pentru noua politică papală. Ca exemplu semnificativ pentru această evoluție, menționăm cazul Schubert, care, la sfârșitul anilor '60, primește un pașaport de plecare
Joseph Schubert () [Corola-website/Science/304608_a_305937]
-
de facto" a lui Welf I. Otto a mai participat în răscoala din 1075, izbucnită ca urmare a demolării castelului Bad Harzburg, după care a fost iertat din nou de către Henric al IV-lea și numit administrator al Saxoniei. După excomunicarea împăratului de către papa Grigore al VII-lea din 1076, Otto a încercat să medieze între Henric și saxoni la Trebur, însă când negocierile au eșuat, el s-a pus din nou în fruntea acestora din urmă. El și-a dat
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
o bulă papală numită "Regnans in excelsis" o excomunică pe "Elisabeta, pretinsa regină a Angliei și servitoare a crimei" și îi eliberează pe toți supușii ei de lealitatea față de ea. Chiar și catolicii care continuau să i se supună riscau excomunicarea. În 1581 convertirea supușilor englezi la catolicism, devine un act de trădare pedepsit cu moartea. Din 1570 misionari catolici de pe continent mergeau în secret în Anglia; mulți dintre ei au fost executați, ceea ce a dus la un cult al martirilor
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
acestea sunt imune la impozitele pe care Eric le pusese. Eric voia ca terenurile bisericilor să fie impozitate ca orice alt teren din țară. Papa a trimis un nunțiu pentru a negocia cu regele și episcopii de la Odense, în 1254. Excomunicarea amenința pe oricine, de la mare la mic, oricare ar fi încălcat drepturile vechi și privilegiile bisericii. Înfuriat, Eric și-a îndreptat atenția spre episcopul Niels Stigsen de Roskilde, care fugise din Danemarca în același an. El i-a confiscat proprietățile
Eric al IV-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331274_a_332603]