7,888 matches
-
Tudorel Urian Spuneam, cu referire la precedentul volum de versuri al lui Dinu Flamând, Tags (Editura Dacia Internațional, 2002), că poezia sa este una intens existențială, fundamentată ideatic pe o serie de binoame antitetice. Cel definitoriu pentru volumul Tags este prezență vs. absență. Dilemele legate de propria existență, de locul său în lume, sunt pe deplin legitime în cazul unui scriitor de certă notorietate care, în
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
prin această lume (literară românească, dar nu numai) sunt încă vizibile, au o altă consistență decât celebrele litere-desene, pictate cu spray-ul pe ziduri. Tot un binom antinomic stă la originea volumului frigul intermediar. De această dată binomul cu încărcătură existențială cel puțin la fel de intensă este trecut vs. viitor. Contradicția dintre percepția asupra sensului și a finalității celor două concepte care compun termenii acestui binom și ființa umană se răsfrânge dramatic asupra prezentului. Scindat între tinerețe, percepută ca stare de normalitate
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
soi de cugetări lirice. Poezia lui Dinu Flămând este una eminamente cerebrală. Autorul își domină cu autoritate limbajul poetic știe să își strunească sentimentele, mesajul său conține o abia sesizabilă fărâmă de (auto)ironie. Nimic nu descrie mai bine deruta existențială a unui om singur ca acest poem al gândurilor curmate la nivelul cuvintelor de legătură: "iar această levitație de umbre-vocale/ susurând în gura tăcerii nu e decât/ somnolența singurătății tale/ ce îmbibă toți porii aerului// ai fi preferat mai degrabă
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
fericiți sau nefericiți, toți ajung mai devreme sau mai târziu, în ghearele morții. Nici un muritor nu a ratat întâlnirea finală. De aceea, eul liric ajunge să se declare învins și pe cale rațională, ceea ce nu poate decât să augmenteze deriva sa existențială: "iar dacă și apa îmbătrânește/ în metauniversurile care ne umilesc/ eternitatea mea se evaporă/ la limita termodinamică a cunoașterii// altfel porii rămân insensibili/ la frigul cosmic în care ațipea/ șarpele timpului pe când/ zice-se/ preceda materia// și chiar de mă
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
curaj muzical și, lucrul cel mai grav, și-a pierdut viziunea. De ce? Datorită lipsei contactului cu publicul și ruperii legăturii cu muzica. Or, interpretul are nevoie de acestea două ca de aer: fără recunoașterea publicului e lipsit de orice suport existențial, de orice entuziasm, iar fără muzica pe care s-o înțeleagă și să o simtă - i se ia pur și simplu satisfacția interioară, plăcerea secretă care îl face un vehicul al energiilor vitale, un vrăjitor. În secolul 21 asistăm la
Ethosul absent by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10480_a_11805]
-
de a medita la cele trecute și viitoare. Fiecare epistolă este o pauză de respirație, ocazia de a-și expune gândurile cele mai intime, iluzia că se află pe aceeași lungime de undă cu celălalt. Meditațiile sunt adânci, au miză existențială, ca aceste gînduri ale lui Petru despre trecerea timpului: "În tinerețe crezi că ai înainte un șir nesfârșit de zile, căruia nu-i vezi capătul; la anii falnici treizeci (am citat aproximativ dintr-un poet român), șoseaua anilor, lunilor și
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
cîteva ori pînă acum. De fapt, am citit-o de atîtea ori încît aș putea s-o scriu eu însumi dacă mi-aș pune în cap. O poezie care dă tîrcoale sordidului cu pretenția că face o incursiune în frustrările existențiale, în blazarea sexuală și alienarea erotică a femeii milenariste. Ca să-mi pun degetul la tîmplă și să filozofez, există, probabil, tendința de a circumscrie o criză postadolescentină, aceea a dezabuzării, a relațiilor multiple cu pontaj sexual, a singurătății postcoitale, a
Lecturi la zi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/10532_a_11857]
-
1978), Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980), Viața ca o coridă (1987) ș.a. Romanele Viața pe un peron (1981) și Un om norocos (1984) sunt construcții narative complexe, cu încărcătură simbolică, trimițând străveziu către formele sistemului totalitar, dar și deschise meditației existențiale. Semnificațiile critice nu le-au fost trecute cu vederea de către regimul ceaușist care a supus romanul Un om norocos unui simulacru de proces public, în tradiția înscenărilor proletcultiste reînviate. Cărțile de după 1990 ale lui Octavian Paler, Don Quijote în Est (1991
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
C.: Motivul conjunctural a fost introducerea, în 1992, a pragului de 3%, pe care nu l-au putut trece nici formații mult mai puternice. Nu trebuie însă uitat nici motivul de adîncime. Biografia Partidului Liber-Schimbist se consumă la granița dintre existențial și estetic, tinzînd să o estompeze pînă la disoluție. O realitate a descins din ficțiune, dar a conservat integral nostalgia originii sale. în asemenea condiții, o posibilitate mereu deschisă, sinonimă în definitiv cu fatalitatea genetică, este parcurgerea drumului invers, adică
Ștefan Cazimir: "Sîntem prea convinși pentru a fi și convingători" by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/10521_a_11846]
-
profesionale. În această perioadă a vieții tinerilor, Profesorul de religie îi poate pierde sau câștiga, prin credința pe care le-o insuflă. Rolul său, de îndrumător de suflete, de mediator în viața sa tumultuoasă, plină de întrebări, dileme și angoase existențiale, chiar și în momente de criză și tulburări de comportament sau personalitate, este asemenea celui al preotului, iar a doua sa Biserică o constituie Școala, unde încearcă să-L aducă pe Dumnezeu. Pentru aceasta, atitudinea față de elevi nu trebuie să
Profesorul de Religie, un model de conduită pentru „ucenicii“ săi şi un mediator în şcoala în care îşi desfăşoară activitatea… [Corola-blog/BlogPost/94310_a_95602]
-
continuă. O polarizare care nu ascultă de direcții arbitrare, impuse sau insinuate de anumite interese ale societății, ci o ordonare bazală, fundamentală, ontologică, fără de care societatea, în mic sau în mare, își pierde sensul axiologic și reperele ei, esențiale sau existențiale... Stelian Gomboș
Profesorul de Religie, un model de conduită pentru „ucenicii“ săi şi un mediator în şcoala în care îşi desfăşoară activitatea… [Corola-blog/BlogPost/94310_a_95602]
-
nou în evu-mi, lui Sisif cruda stâncă Spre culmea morții mele ridic ș-ast’ dată încă. Ș-ast’ dată? Cine-mi spune că-i cea din urmă oară? Despre această poezie, Zoe Dumitrescu Bușulenga avea să afirme : “Nu cunosc pagină existențială mai disperată în toată poezia lumii. Se îmbină aici atâta durere, atâta spaimă de viață, atâta groază de posibilele reveniri (migrația eternă) preconizate de filosofia indiană, atâta dorință, neputincioasă însă, de a distruge voința de a trăi (aceea în care
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94351_a_95643]
-
încremenita în neant create de plasticieni unici prin bizareria universului lor de semne precum De Chirico, Magritte, Dali. Dacă te lași cu totul furat de universul metaforelor regizoral-scenografice ale lui Robert Wilson, este imposibil să nu te înfiorezi de frigul existențial ce coboară din aceste tablouri metafizice, cu orizonturi onirice, din tensiunea halucinanta a galopului de imagini bântuite de spectrul maliției. Simplificând la extrem formele, ca în Minimal art, Robert Wilson pare urmărit de mărturisirea lui Yves Klein conform căruia acesta
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
sinilie și rece -, actorul Ilie Gheorghe (Eugen Ionescu) da cep șuvoiului de replici din piesă. Limbajul celorlalți interpreți este, aproape exclusiv, gestual și corporal. Nesfârșitul fuior de vorbe ține locul scrisului din filmele mute. Se succed rapid scenă cravatei (lat existențial), a pieptenului, a oglinzii... În rolul lui Berenger - aparent mutilat de Robert Wilson, deși avea ponderea covârșitoare în piesa, finalmente dovedindu-se unicul imun dintre personaje, singurul rămas om, cu misiunea de a regenera omenirea dispărută prin rinocerizare -, Valentin Mihali
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
și/ dacă este singur în întregul cosmos.// Am să țip și eu imediat." Bucurie inefabilă și datorie sacră, poeziile lui Adam Puslojio sunt tot atâtea arene agonistice unde se confruntă binele cu răul, mitologia cu desacralizarea, tradiția cu avangarda, fiorul existențial și scrutarea de sine cu ludicul expresionist și gratuitatea artelor, metafora suprarealistă cu dialogul cu Absolutul: "Schimbarea în neant/ începe lejer și aproape/ invizibil. Evantaiul larg/ al mișcărilor este/ toată averea mea, piramida,// țipătul, Câmpia lui Martie,/ de unde începe schimbarea
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
autoarei, aceste trei elemente definesc personalitatea artistică a laureatei din acest an a Premiului „Mihai Eminescu” și constituie nucleul în jurul căruia gravitează obsesiv notațiile din acest fals jurnal. În aceste condiții cartea se transformă într-un, pe alocuri, dramatic document existențial, iar devoratorii de picanterii din lumea literară vor fi destul de dezamăgiți după lectura ei. Chiar dacă nu sînt cu totul absente, referirile la viața literară și personajele care o populează nu ocupă o pondere deosebită în economia cărții. Scrisul Angelei Marinescu
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
jurnal sînt un apendice al poeziei autoarei) se naște din frustrare și din revolta împotriva a ceea ce scriitoarea resimte a fi un destin marginal. Conștientizarea exacerbată a unei presupuse condiții inferioare a femeii în lumea contemporană, un soi de deficit existențial generat de boală, accentuat o dată cu înaintarea în vîrstă și permanenta raportare la descendența dintr-o familie aristocratică din Transilvania, în care cultul luptei pentru emanciparea românilor nu s-a stins, reprezintă cele trei elemente definitorii ale existenței Angelei Marinescu. Conștientizarea
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
resimțită ca fiind) marginală scrisul devine o modalitate - singura cu adevărat eficientă - de a participa la viața socială. Textele Angelei Marinescu sunt, de aceea, expresii ale revoltei, reacții la situații de viață concrete. De aici neobișnuita lor forță expresivă, încărcătura existențială cu totul specială, vitalitatea lor ieșită din comun. Atunci cînd scrie Angela Marinescu nu face artă ci își trăiește, cu disperare și revoltă, viața. Singura ei viață adevărată, în care toate convertirile devin posibile. Scrisul permite trecerea de la viață la
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
peștera de taină plajele se năpustesc./ Omul desparte de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca). Favorabilă expresiei unei stări tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
anodine, un personaj ignorat aproape total de comentatori, care deține cheia actelor, deciziilor și mișcărilor sufletești ale lui Anghelache, inclusiv a enigmaticei sale sinucideri. Este dublul casierului, un fel de alter ego al său, care îi anticipează cu puțin traiectoria existențială: „nenorocitul” care fuge cu banii furați în America. Dacă recitim perfid-banala scenă cu care începe Inspecțiune, analogia dintre cele două personaje îmbracă haina ostentației: ambii sunt vechi impiegați, cu reputație de funcționari model, „de o probitate mai presus de orice
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal și lipsit de orice sens - acesta e subiectul prozelor sale. În povestiri nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin. Realitatea se dezvăluie necontenit sub formă de șoc, un șoc existențial, atenuat de percepția care, ținută tot timpul la nivel acut, își pierde noțiunea propriei intensități. Naratorul traversează năuc și apatic orașul, coboară scări, cumpără ziare, înregistrează mecanic vorbele celor din jur - simpli figuranți ai unui decor fără scenograf -, intră în
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Regăsirea, uneori, a sinelui sau cu sinele, poate produce clipa de înțelegere a fragmentelor din parcursul dat. Credința absolută, și nu doar cea religioasă, într-un principiu, într-o idee, într-un om, face parte, la urma urmelor, din sublimul existențial. Cele două spectacole amintite multiplică fețe ale suferinței, ale patimii, ale iubirii necondiționate și pînă la capăt, a plății pe care o facem pentru opțiuni, pentru zbuciumul interior, devorator, mistuitor. Multiplicări ale eu-lui, vîrstele lui, ipostazierele acestuia în studii atente
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
lui, ipostazierele acestuia în studii atente și răvășitoare, iată ce-mi propune Măniuțiu să frămînt interior. Îmi aduc aminte scene întregi, tulburătoare, din Tragica istorie... după Christopher Marlowe. Doi protagoniști, două chipuri ale personajului. Două vîrste, două tipuri de raportare existențială, două imagini ale suferinței. Poate două imagini - de tinerețe și de bătrînețe - ale aceluiași personaj în luptă cu diavolii și cu Dumnezeu? Două ipostaze ale tragicului? Sau, poate, cele două percepții diferite - Marlowe și Goethe - asupra lui Faust? Unul tînăr
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
a fost, în multe privințe, un contrast al lui Eliade. Ultimul era un nesătul de cunoaștere și cunoștințe științifice pe care le culegea pentru ele însele, savant cu ambiții de polihistor, un scriitor foarte fecund, plin de încredere în sensurile existențiale ale vieții și în măreția umană, dornic de onoruri și măguliri, profesor născut, nu făcut. Cioran, în schimb, era un pesimist incurabil și sceptic în legătură cu facultățile morale și cognitive ale omului. Cioran respingea orice religie ca formă a mântuirii (deși
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează abstragerea din real, în favoarea ficțiunii, a convenției. Atît ideea cît și imaginea artistică reprezintă spații ale autarhiei spiritului, disociat de existențial. Într-un eseu din șirul Temelor, criticul își mărturisește disprețul față de autorii ce se nutresc din substanța evenimentului biografic, atît de lesnicios în abundența sa, întrucît artistul autentic s-ar cuveni să fie nu cel ce descrie lumea fenomenală, ci
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]