319 matches
-
cunoaște alcoolul, violența și sexul. Cu puține excepții (pe care adolescentul le receptează drept "anomalii"), toți îl resping. Pînă și propria bunică vine cu un crucifix în camera lui și îl lovește peste bubele de pe spate, încercînd astfel să-l "exorcizeze". Diformitatea pielii îl determină să se compare cu "monștrii" din literatură (citește și scrie în secret!). Se privește în oglindă și se bănuiește "o ramificație" modernă a lui Frankenstein ori Gregor Sausa. Trimiterile lui Bukowski la De veghe în lanul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
notații autoscopice. Pentru ei, existența impulsului "bolnav" în sine pare mai importantă decît eliberarea de sub presiunea sa, mai semnificativă decît însăși tratarea lui, daca aceasta ar fi posibilă. Fiecare se hrănește, masochistic, din propria-i maladie spirituală, nedorind să o exorcizeze. Se cunoaște mai puțin că un arhetip al protagonisștilor de mai sus fusese deja imaginat de Nabokov, încă de la începutul anilor treizeci, într-un roman scris mai întîi în foileton (în limba rusă), intitulat Kamera Obscura/Camera obscură (1932-1936). Winifred
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
apare decât sub ipostaza destinului mereu prezent în cotidian. Eroul: Dumitru, Românul cu nume banal (hramul bisericii românești din New York e Sfântul Dumitru), care-i vorbește pastorului Dugay Martin "cu credința lui naivă, idolatră și vană" și încearcă să-l exorcizeze, să-i dovedească posibilitatea transfigurării și izbăvirii. Fostul pastor escroc despre Dumitru: "E mai aproape de Dumnezeul adevărat decât noi toți. Și tot el are să-l vadă cel dintâi când Dumnezeul adevărat își va arăta din nou fața". Misterul nuvelei nu
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
mai multă putere, pe atât se simte mai însingurat și înfricoșat: "[Stalin] era prizonier al fricii, iar frică de care era cuprins a tot sporit, în mod inexorabil, pe masura ce își perpetua autocrația [...] În plus, din cauza că încerca necontenit să-și exorcizeze frică izolându-se, îl apasă tot mai mult sentimentul singurătății" (pp. 97-98). Altfel spus, puterea poate orice mai puțin să înlăture frică și, implicit, însingurarea celui care o deține. Pentru Stalin, ar fi corect de spus, frica drept consecință a
[Corola-publishinghouse/Science/84980_a_85765]
-
ludens în linia lui Kafka sau Lewis Carroll. Farsele agrementate cu mici ceremonii și formule repetitive sunt săvârșite de homunculi care nu-și dezmint logica de copii perverși, de monștrii infantili care joacă non-stop "marea comedie a sfârșitului". Spre a exorciza psihanalitic, nu-i așa, orice cenzură: rațiunea, conștientul, convențiile social-morale, culturale, artistice. Nu altceva au făcut copiii teribili optzeciști spre a veșteji cele mai sus pomenite, supradimensionate de decalogul ideologiei comuniste. Duhul rău ce stăpânește lumea lui Urmuz, provocând "mutații
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
texte, variind între notația de jurnal ceva mai elaborată și discursul științific ceva mai greu accesibil novicelui, e întreruptă de istorii scurte de jumătate de pagină, în genul știrilor de ziar ce au ca miez senzațional o "poantă" menită să exorcizeze plictiseala (un profesor a fost destituit pentru că acorda elevilor excesiva și plicticoasa pedeapsă de a copia cu sutele de mii zecimalele numărului p, iar numărul p compune o scrisoare de apărare... ). Inevitabil, cartea capătă aspectul unui mozaic iar efectele privirii
Un subiect imposibil by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14484_a_15809]
-
și util. Înseamnă mai curînd că planul diferenței la nivelul analogiei dintre două catastrofe poate fi important din motive diferite, așa cum poate fi la rîndul sau planul similitudinii. Todorov pledează pentru similitudine pentru că astfel putem înțelege răul și îl putem exorciza. Besançon pledează, extrem de indirect însă, pentru planul diferenței, esențial în măsura în care el definește o anumita identitate evreiască, precum și un mod de a înțelege o lungă istorie a acestei identități distincte. Problemă memoriei istorice, hipermnezică într-un caz și amnezica în altul
Gemenii care nu seamănă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17837_a_19162]
-
superioare. Din amintirile sale reiese tendința de a stabili legături între evenimente, de a observa coincidențe și de a căuta semne prevestitoare - cu alte cuvinte, de a da un sens mai înalt propriilor sale experiențe. Această căutare obsedantă a sensului exorcizează, măcar vremelnic, spectrul morții, al anihilării definitive, care plutește mereu asupra lumii romanului. Dând lucrurilor un sens și un rost, integrându-le într-o rețea de legături și coincidențe, povestitorul obține o victorie simbolică împotriva neantului. Rememorarea unei povestiri aproape
Sipetul cu amintiri by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/10252_a_11577]
-
pe parbrizul mașinii de poliție în ultimul cadru al filmului. În desfășurarea de evenimente există un punct de inflexiune aproape insesizabil, dar care cântărește greu în evoluția lor ulterioară. Acest punct de inflexiune îl constituie decizia starețului de a o exorciza pe Alina, ale cărei manifestări trec, în registrul unei sensibilități religioase, drept mărci ale posesiei demonice: intrarea nepermisă în altar, blasfemia, limbajul injurios, violența, crizele, spargerea unei icoane etc. Pentru un medic, aceste manifestări ar alcătui o colecție de simptome
„Un fapt divers atroce“ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4173_a_5498]
-
ginere pradă răzbunării zeilor, fiindcă iubea o altă femeie, i-a inspirat pe Sofocle și pe Racine. Dintre romancieri, cei mai subtili analiști ai geloziei rămân Proust și Svevo. Pentru cel dintâi, gelozia este „un demon care nu poate fi exorcizat” și care „ia de fiecare dată o altă înfățișare”. Dintre români, Anton Holban este cel mai preocupat de gelozie, mai ales în romanul Ioana. Gelozia nu se rezumă, desigur, la relația din cuplul bărbat-femeie și nici la aceea dintre două
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4443_a_5768]
-
Dinu Flămând scrie o poezie a angoasei. Se simte în versurile lui Dinu Flămând o derută existențială și tentativa disperată de a pune lucrurile în ordine cu instrumentele filozofiei și poeziei. Firește un asemenea demers nu este în măsură să exorcizeze răul ( existențial), dar poate până la un punct să îl explice și, eventual, să-l facă mai suportabil. Într-un fel, întreaga lirică a acestui volum se poate subsuma binomului antinomic prezență absență. Fapt explicabil pentru un scriitor obligat ca noi
Un olimpian al angoaselor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13707_a_15032]
-
întîmplător Victor Iancu folosește, intertextual, Divina Commedia a lui Dante (fiecare capitol al cărții are un motto din scriitorul renascentist, iar ideea "Purgatoriului" trimite la el într-un mod invariabil). Există un Infern interior al tuturor indivizilor, ce poate fi exorcizat prin autoscopie (amintita introspecție) - transformată astfel în semnul alegoric al Purgatoriului. Ideea - foarte subtil explorată în roman - mi-a amintit de teoria critică a lui Bataille din Literatura și răul. Criticul consideră acolo actul artistic oarecum orientat spre "transgresie" în
In memoriam Victor Iancu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8261_a_9586]
-
Pentru că acest mod de a gîndi relația exponatului cu spațiul reprezintă un abuz al spațiului și o răbufnire, din adîncul conștiinței ideologilor care au conceput întregul discurs, a cine știe ce frustrări legate de trista lor istorie personală. În loc să denunțe și să exorcizeze depozitele, inerțiile și reflexele unei memorii legate traumatizant de experiențele noastre colective și individuale, proaspătul Muzeu Național de Artă Contemporană nu face decît să resemantizeze orizontul și simbolistica totalitară, să se transforme subtil în elogiu și să reconvertească semnalele disparate
De ce este un eșec Muzeul Național de Artă Contemporană? (o întrebare cu zece variante de răspuns) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12078_a_13403]
-
cu imagini inconfortabile: cu livida fascinație exercitată de mîna sardonicului Lacenaire, cînd, după execuție, o evoca poetul, în Emaux et camees; ori cu amenințarea tenace, fatidică din La main d'ecorche , pe care personajul povestirii lui Maupassant credea că o exorcizează atîrnînd-o la cordonul de sonerie, la ușa de intrare și apoi în alcov. Nimic, însă, aici din aura de straniu a unor maleficii asasine ori din fantasticul de iraționale suprapuneri, parazitînd nu o dată răscrucile deciziilor stringente. Prompt, de o imperioasă
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
Federman crede că realitatea există doar în ficțiunile sale; pe de altă parte, el dorește să șteargă momentele dramatice ale vieții sale prin descrierea lor în cuvinte și prin transformarea lor în texte literare. Dar, deoarece nu reușește să-și exorcizeze traumele prin scris, se simte condamnat să repete procesul la nesfârșit. Experiența este explicată în Dubla trăire, unde Bătrânul, un scriitor în vârstă de optzeci și doi de ani, trăind în viitorul apropiat, așteaptă deportarea într-o colonie spațială și
Cum să vorbești despre ceea ce nu poți să vorbești? by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/6720_a_8045]
-
sorții, el se intoxică din pricina unui pește alterat, într-o zi de vacanță în Caraibe, este transportat de urgență la Boston, și trăiește cîteva săptămîni între viață și moarte. Dorința de a supraviețui și dragostea soției îl ajută să-și exorcizeze demonii (halucinațiile sunt legate de Vela), să se elibereze de obsesii și să revină înseninat la o viață nouă. Cartea se încheie cu un portret luminos al lui Ravelstein și cu replica lui Chick: Nu e ușor să cedezi morții
Saul Bellow, Allan Bloom și Mircea Eliade by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16774_a_18099]
-
toate amalgamate într-un scenariu de veselă apocalipsă. Iar în acest scenariu - întocmai ca în 8 și ˝ al lui Fellini sau ca în Amarcord - datele realului se confundă cu ale ficțiunii, imaginația ajunge să se substituie memoriei, iar ironia amară exorcizează (măcar în parte) iraționalul istoriei. Aș îndrăzni chiar să împing ceva mai departe această paralelă, și să susțin că Flacăra misterioasă (...) nu este în cele din urmă decât un fel de Amarcord (dialectal = "îmi amintesc"), al lui Umberto Eco. Ne
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
din nou solicita, în numele acestei condiții fără leac, atenția afectuoasă a publicului. La nevoie se amăgește inspirat: „Amprentele zilei de ieri/ suprapuse peste cele ale zilei de mâine -/ cele care puteau deveni eternitate.../ Se potrivesc” (p. 9). Parcă pentru a exorciza sentimentul timpului, cuvântul „amintire” și derivatele lui devin adevărate laitmotive ale cărții („amintiri mincinoase”, „pereții fără de amintiri”, „să mă amintești”, „ce poreclă are prima ta amintire” și altele asemenea). Că aceste sintagme își pierd, în cele din urmă, concretețea, ajungând
Sunt și eu un june by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3961_a_5286]
-
scria Virgil Ierunca), iar o lectură cum grano salis e îndeobște cea mai indicată. Pentru că Sorana Gurian nu e Adriana Georgescu, șefa de cabinet a generalului Rădescu, fugărită de miliția populară și lăsată fără dinți în beciurile Securității, care-și exorcizează cumplita experiență în La început a fost sfîrșitul, ea e o comunistă repudiată care-ncearcă să fugă din regimul dictaturii proletare; i s-a luat dreptul de semnătură și e subiect de critici partinice în editorialele revistelor culturale, dar nu
"Jurnalul meu din România" by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13923_a_15248]
-
și rima versatilă ce amintesc de dramatismul versurilor târzii ale lui Vasile Voiculescu, cu tropul febrilei elegii eufonice tip "mai am un singur dor" sau "stelele-n cer", Ion Horea se lasă pătruns de misterul morții și al credinței. își exorcizează "marea trecere", pe care de câțiva ani buni o privește-n față, amănunțind-o în cântece și descântece structurate într-un vast și obsedant "memento mori". Așa se explică tonalitățile depresive și semantica îndoliată ce nu cruță nici strădania poetului
Iconografie transilvană by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/10490_a_11815]
-
o fiertură de ierburi pentru răceală un biscuite sărat o gură de whisky simțul exact al limbii somnul în tălpile goale pe cuțitul de pîine Antecedente Există o coerență a fricii o rutină palidă luminată de ger un deget care exorcizează adjectivele și străpunge beregata mirosului de rufe întinse la uscat; și un asin tăvălit în zăpadă pe străzile inventate de viscol te îmbie zilnic să cumperi mici fleacuri din tabloul lui Mendeleev Timp A căzut bruma peste calmul Fridei și
Poezii by Eugen Suciu () [Corola-journal/Imaginative/2687_a_4012]
-
de vajnicii combatanți în numele "Cărticicăi roșii". În descrierea freneziei tinerilor maoiști francezi ("cei mai mulți copii de bani gata") în a se apropia de clasa muncitoare (dovedind un acut sentiment al culpei față de poziția lor socială pe care incearca, parcă, s-o exorcizeze!), ironia lui Alexandru călinescu e devastatoare. Să-mi fie îngăduit să citez, pentru farmecul lui unic, un asemenea fragment: "Obsedați de ideea că trebuie să se apropie de clasa muncitoare, unii dintre ei se duc "la baza", devin simpli muncitori
"Principiul textelor comunicante" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18051_a_19376]
-
e somnul de dimineață care vine/ te îngroapă în pat odată cu mine/ aproape te îngroapă/ mușcata din fereastră/ ce gură frumoasă". Versurile Floricăi Madritsch Marin se destăinuie în chip de descântec denotativ și transcrieri de vise, ca și cum poeta și-ar exorciza demonii unor amintiri corozive și urâtul prin autoidentificare și ultimatumuri. Floreta nu cruță sinele din oglindă, și nici eul privat, nocturn sau diurn, omologat în arena socială: ,ce atac frumos, ce superbă mișcare/ nu există nici un risc/ în această îmbulzeală
Cuplul în iarnă by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10781_a_12106]
-
frontiera celor care dintru început altceva nu au deprins decât să ucidă. schimbau complice priviri, hohote vulgare neștiutori de legi și cutume; încă o dată trecură, rând pe rând șuierătoarele oțele pe lespezi în orbitoare tăișuri își priveau falangele păroase, încruntați, exorcizând moartea beau esențe nebune. ei nu au iubit niciodată ei nu știu că undeva există femei nu-și amintesc mumele nici tristețea din care acestea le-au țesut cămășile, din fatalitate nu li s-a arătat nici cât e posibil
Sacrificiul by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/6990_a_8315]
-
făcut sumare trimiteri la reflexele lor culte, la pictura lui Ion }uculescu și la sculptura lui Constantin Brâncuși. Trimiteri trebuia să facă atât la folclorul literar, cât și la literatura propriu-zisă. în descântece, spre exemplu, zânele, măiestrele, dușmanele oamenilor sunt exorcizate să se ducă "în pustie/ în locuri depărtate/ Unde popa nu toacă,/ Unde fata nu joacă/ Unde-n răscruce/ Nu e stâlp de cruce", sau în alt text, "fulgerătura din creierii celui pe care l-au îmbolnăvit Vâlva, Urâciunea, Făcătura
Un simbol by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/12827_a_14152]