212 matches
-
însă tot prin similitudine și nu pur și simplu printr-o indiferență deconstructivă, doar aceasta putând să-i prezinte drept compozitori cu adevarat postmoderni. "Temperatura" atitudinala fiind de o evidență incandescenta inovativă și, simultan, contestatara, daca ne gândim la componentă experimentalista a muzicii, îi considerăm pe compozitorii enumerați mai sus ca aparținând ultimei avangarde, chiar dacă toți cei menționați afișează elemente implicate ulterior în concepții artistice definibile drept postmoderne. Spre exemplu, John Cage proclama prin òpus-urile sale disoluția și ulterior moartea autorului
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio, Luigi Nono, György Ligeti, Krzysztof Penderecki, Mauricio Kagel, Steve Reich, Terry Riley, Philip Glass și ulterior, plecând de la
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a artistului, cea de azi reprezintă o retrospectivă asupra întregii opere, de la debuturi la „Coada rândunicii”, cel din urmă tablou al pictorului. Dali are reputația, pe care expoziția o confirmă, a unui pictor provocator și chiar sulfuros, manierist, suprarealist, miniaturist, experimentalist. Opera nu se rezumă la pictura de șevalet. A lucrat cu Luis Buñuel, Alfred Hitchcock și Walt Disney pentru cinema, a anticipat arta numită, pentru caracterul ei efemer, performance, influențându-i, mai ales, pe artiștii plastici americani. A fost, cu
Expoziție Dali la Beaubourg () [Corola-journal/Journalistic/4088_a_5413]
-
Ciocârlie la lansarea de la Bookfest), curent excepțional prin teorie și practică literară, numit altădată de autorul eseului de psihologie a literaturii noastre un "curent de mansardă", ar fi fost, măcar el, excepția care confirmă regula, altfel suspectabilă. Că optzecismul este experimentalist, estetic, nu postmodernist, o spusese chiar autorul Postmodernismului românesc, M. Cărtărescu. Singular și consecvent este E. Negrici în delimitatea modernismului de premodernism, aplicând, în poezie, criteriul lui Hugo Friedrich, de altfel un criteriu structural, filosofic, ontologic, și nu estetic. Ceea ce
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
Arts și Marmureș), este asigurat de lizibilitate. Un termen cheie care irită ori de cîte ori este abordat de criticii tineri, atunci cînd este aplicat scriitorilor din vechea școală. Apoi, este bineînțeles un șoc și dacă ținem cont de trecutul experimentalist al autorului nostru, pe care nu mai are rost să-l amintim. Avem de-a face, pe de o parte, cu un Țepeneag al anilor '90 și, de cealaltă parte, cu un scriitor român deja "clasicizat". Aparent precara condiție a
Sfînta lizibilitate și tirania rețetei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15344_a_16669]
-
însemnele distinctive ale literaturii mimetic-realiste. Deși lumea vrea în continuare „povești”, ele trebuie ambalate cu totul altfel decât o făceau Dickens, Thackeray, Dumas, Hugo și contemporanii lor. Astăzi, un roman e musai să fie, pentru a se individualiza, dacă nu experimentalist până la demență, măcar să arate că ar putea fi, dar că autorul e prea inteligent ca să piardă vremea cu așa ceva... Cu câteva excepții, e greu de dovedit că motivarea continuării unei cărți de succes are alt mobil decât dorința de a
Moda continuărilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3708_a_5033]
-
nu am cum vedea spectacole off ... Bucuria-mi este de scurtă durată, deoarece cronicăreasa cu pricina, după ce o laudă cu asupra de măsură pe regizoarea care a semnat montarea cu pricina („Carmen Vidu mi se pare, În momentul acesta, singura experimentalistă autentică și unica regizoare care Își construiește spectacolele plecînd de la multimedia”), gazetara face o apreciere destul de gravă, prin necompetent / imprudentă generalizare : „ teatrele de stat sunt epuizate de montările lor pline de praf”. Chiar așa, jun(c) a tatii?! Sigur că
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cînd scriitorul tocmai părăsea librăria, l-a făcut „personaj boem”. La ora aia Încă mă aflam În etapa burgheză a vieții mele, așa că acesta nu era genul de apelativ la care aspiram. Norman l-a descris odată și ca romancier experimentalist, deși e posibil să o fi spus În glumă. Alteori Îl făcea țicnit sau bețiv. Acest scriitor locuia deasupra librăriei, deși eu Încă nu știam asta atunci - nu știam nici măcar că există locuințe la etaj. Ca să ajungi acolo, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nu domină, nu se organizeză într-o structură unitară. Personajul suferă o serie infinită de percepții momentane și de multe ori e caricatural. G. Călinescu observă că motivul literar unic este dat de raporturile între bărbat și femeie. ”Egoist și experimentalist, eroul lui Anton Holban se refuză și el tiraniei căsătoriei, de unde tot procesul. Bărbatul, misogin, apăsând prea mult asupra drepturilor lui de artist, se lamenteză disproporționat de inferioritatea femeii, căreia îi cere totul, nedându-i în schimb nici poziția socială
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ciulini, mai țepoasă decât cactușii, așa că bietul profesor nici n-a împrejmuit plantația, nici n-a tocmit paznic. Când s-a dus s-o recolteze, jumătate de bucată de „cactuși“ fusese furată. Explicația a aflat-o mai târziu: un țăran experimentalist din fire descoperise că, odată fierți, „ciulinii“ medicinali sunt considerați de porcii lui o adevărată delicatesă. În fine, dacă tot nu v-am convins de inventivitatea românului, am păstrat pentru final o „invenție“ de netăgăduit, pe care o știm cu toții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
cărțile mele și ale colegilor noștri de generație, care au apărut în tot acest timp, inclusiv după 1989, sunt o specie de literatură artificială, monocordă, manieristă, extrem de săracă și cu totul nenaturală, un fel de evaziune a minimalismului textual, sau experimentalist, paralel cu tragediile care s-au întâmplat și se întâmplă în viețile oamenilor, curgătoare pe albia reală a istoriei din preajmă, ca un râu subteran de care știe prea puțină lume, sau mai degrabă ca un curent atmosferic, cu mult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dreptate mai curînd lui Vinea și adepților interbelici ai romanului liric, simultaneist, „muzical” și antidocumental: „Proza atinsă de «poetic» este acum întreaga proză a perioadei interbelice. Extrem de puține zone se sustrag infuziei de lirism (romanul social al lui Rebreanu, romanul «experimentalist» și analitic etc.), așa încît o ipotetică istorie a prozei poetice ar putea acoperi imens din teritoriul prozei interbelice” (Zamfir, Poemul..., ed. cit., p. 255). I-am putea reproșa însă criticului faptul că „excepțiile” menționate reprezintă de fapt... tocmai regula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
en herbe, mai „avansat”, deci, decît suprarealiștii? Discursul lui Mincu este, de fapt, un tipic discurs de (auto)legitimare teoretică: prin Urmuz, criticul pare a încerca să acrediteze ideea unui „protocronism” al avangardei istorice românești și, totodată, al unei moderații „experimentaliste” (și ea, avant la lettre...), în sensul lui Angelo Guglielmi. Într-un articol din Revista de istorie și teorie literară nr. 4/1983 - și reluat în volumul Singura critică - despre șansele exportului de literatură română, Mircea Martin notează, în trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a acesteia, propunînd o structurare aparent parodică, aparent incoerentă, fragmentaristă, ilogică etc., dar această structurare va deveni manifestul estetic al literaturii experimentale (subl. a)” și, pe urmele teoriilor lui Angelo Guglielmi despre neo-avangarda italiană a anilor ’50-’60, subliniază caracterul „experimentalist”, constructiv al avangardei noastre istorice, prevalent în raport cu caracterul radical, negator al unor avangarde europene. O avangardă autohtonă „cuminte” și un experimentalism autohton avant la lettre... Numai că atît modernismul, cît și avangardele, incluzînd, fiecare în felul lor, o componentă „experimentalistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
experimentalist”, constructiv al avangardei noastre istorice, prevalent în raport cu caracterul radical, negator al unor avangarde europene. O avangardă autohtonă „cuminte” și un experimentalism autohton avant la lettre... Numai că atît modernismul, cît și avangardele, incluzînd, fiecare în felul lor, o componentă „experimentalistă”. Chiar dacă Marin Mincu reelaborează într-o manieră personală conceptul, denominația rămîne totuși neconvingătoare, fie și prin faptul că trimite mult prea mult la ideea de experiment formal, iar aceasta implică, la rîndul ei, o anume excentricitate impopulară. Venit pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în opinia lui Marin Mincu — atît Nichita Stănescu, Ion Gheorghe cît și „optzeciștii”: „Cu o anticipație de aproape o jumătate de secol, Urmuz intuiește practica semnificantă ca procedeu al textualizării literare și o aplică, dîndu-i o semnificație maieutică pentru tinerii experimentaliști de azi” (p. 29). Și cum argumentul legitimator al „precursoratului absolut” este invocat - strategic și compensatoriu - în special de cei care se consideră marginal(izaț)i în raport cu instanțele de validare axiologică, o confruntare critică „la vîrf” nu putea fi evitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comunismului, principalele sinteze critice ale exegeților avangardei noastre istorice, în răspăr cu calificativul de „extremism” aplicat de majoritatea criticilor interbelici. Ion Pop vorbește despre un „avangardism prudent”, „impur”, de „sinteză modernă” (în sens „integralist”), iar Marin Mincu - despre un caracter „experimentalist”, preponderent afirmativ al acesteia, diferit de spiritul violent-negator al avangardelor occidentale; acest experimentalism formalizant ar avea, în plus, și un caracter anticipator în raport cu neoavangardele postbelice. Atît studiile lui Ion Pop, cît și cele ale lui Marin Mincu asupra avangardei istorice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
departe, la ani-lumină de aici, mai există un Adam Adam? Sau, mă rog, a existat ori va exista. Probabilistic vorbind, nu era exclusă posibilitatea ca treaba asta să se Întâmple și fără intervenția omologilor noștri din spațiu animați de voluptăți experimentaliste. Colegul meu - scuzați modestia! - Albert Einstein obișnuia să spună că Dumnezeu nu joacă zaruri, e adevărat. Este Însă o părere, nu o certitudine. - Mister Howard, am și eu numeroși colegi, la fel de iluștri, care, de vreo 2.500 de ani, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
argou copiat grosolan din realitate și să trăiască în condiții de mizerie neconvingătoare, era aclamat ca un scriitor realist și socialist; pentru că făcea uneori trucuri elementare cu narațiunea, imitându-i penibil pe Sterne și Diderot, era aclamat ca un pionier experimentalist; și pentru că își făcuse obiceiul să scrie scrisori la ziare, criticând politica guvernului într-un limbaj care mi s-a părut întotdeauna că sugerează un stângism destul de timid, era aclamat ca un om cu vederi politice radicale. Dar și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu sufletul pe verticală”, „cu minte a - la miez” dar și cu „bagajul literar alături” pe care l am dobândit p ână a ajunge la lectura de față. Un „dar al farmazoneriei artistice” are Valentin Țopa - alias Augustin Eden, „un experimentalist” în „arta ingineriei lirice”, care „montează și demontează sub och ii n oștri”, ceea ce face el cu conștiința de sine, completează în postfață poetul ieșean Daniel Corbu. Un exercițiu de operă realizată prin arta „permutantă și inventaviantivă”, se „desconspiră” poetul
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
cum sunt Camil Petrescu și Nicolae Breban: „În mod hotărât, romanul românesc Începe să existe cu adevărat abia atunci când Își impune să răspundă rigorilor unui program“ (interviu de Tania Radu, În Flacăra, nr. 83, 1985, p. 9). Autor al „epocii experimentaliste“, cum singur o numește, Marin Mincu afirmă că romancierul ei „nu mai recurge la o singură modalitate narativă; el schimbă continuu perspectivele și registrele spre a fi mereu În miezul realului și a reușit să-l absoarbă În discursul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și a imitației (vezi articolele din Schwichtenberg, 1992). Cu toate acestea, demontarea limitelor, ironia, sînt discutabile ca strategii strict moderniste; de fapt, Madona a făcut în mod constant și conștient uz de strategii moderne, prezentîndu-și opera drept artă serioasă și experimentalistă. Într-un interviu din 1990 din Nightline și în filmul din 1991 Truth or Dare, Madona își descrie opera folosind termenul "artistic", afirmînd că refuză să facă vreun compromis în privința integrității sale artistice. Ea a mai arătat că dorește să
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
în care autorul află că prototipul personajului său, cu aceeași istorie și cu același nume, există și în realitate. Și în Salvatorul (1979) T. încearcă să suplinească deficitul epic prin inovații narative. Biografie a unui inadaptat, construită după regulile prozei experimentaliste, romanul este în bună parte nereușit din pricina obsesiei autenticității, care îl face pe autor să amalgameze inabil mai multe modalități de reconstituire a vieții protagonistului: depozițiile a două personaje-martor, fragmente de memorii, jurnal, scrisori etc. Deseori prozatorul provoacă cititorului dificultăți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290098_a_291427]
-
cenzură a emoției, o interiorizare a ei sau chiar o intelectualizare, însă una diferită, întrucâtva, de ceea ce înțeleg, în unanimitate, moderniștii, prin aceasta. Intelectualizarea nu este, neapărat, de data aceasta, cunoaștere de tip raționalist, ci cunoaștere de tip vitalist, chiar experimentalist, conferită de maturitatea vârstei. Iar cunoașterea devine "recunoaștere, în măsura în care se apropie nu de un adevăr abstract, ci de o tăcere vitală."57 Cuvintele par să se interiorizeze și ele, devenind limbaj al tăcerii, interesând, de fapt, ceea ce nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a părut lui Lejeune contra naturii. Protocolul modal romanesc l-ar exclude pe cel nominal autobiografic. Decizia prohibitivă a lui Lejeune, cartezian În spirit și-n practică, l-a provocat pe Serge Doubrovsky, care Începuse deja lucrul la lungul și experimentalistul roman Fils (ce avea să apară În 1977). Romancierul i-a scris poeticianului autobiografiei, sugerîndu-i că În căsuța liberă s-ar putea instala el: “je ne suis pas sûr du statut théorique de mon entreprise, ce n'est pas à
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]