939 matches
-
exterminarea sobolilor. Drept urmare, Edi și Toma îl sechestrează pe bătrân, îi fură arma și pornesc, incoerent, în căutarea prăzii. Încheierea, cu Edi trăgând la nimereală, cu arma explodându-i în brațe, cu orbirea lui de-o clipă și cu recăpătarea extatică a vederii, e realmente inspirată. Adevărată marcă a talentului. Dar n-are nimic fantast, nimic absurd, nu e cu nici un centimetru înălțat deasupra pământului. Să fie doar o întâmplare?
Invenții și mărci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5199_a_6524]
-
lui Eugen Bunaru mai pot reconstrui, ca dintr-un os primordial, frumusețea arborescentă a lumii spiritului. Ei nu sunt doar sarea pământului - cum se spune într-o secvență mistică decisivă -, ci însuși pământul. Pășim pe cuvintele lor vaporoase, ne balansăm extatic între o nevroză și alta radiată de meningele ultrasensibil, dar acordăm prea puțină atenție celor care țes diafana plasă de susținere. Mă disperă faptul că un poet precum Adrian Bodnaru, care a confirmat și a reconfirmat, are o carte blocată
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
în nici un caz pentru elipticul Brâncuși, a cărui specialitate nu era, totuși, creația vestimentară. Dincolo de acest episod, mai mult sau mai puțin anecdotic, se pune, de la sine, o întrebare elementară: cum de acest Brâncuși, împins de către garnizoane întregi de hermeneuți extatici în cele mai adînci peșteri platonice și în cele mai înalte levitații budiste, nu s-a gîndit să-i facă un monument colegului său Mihai Eminescu, partener legitim de tremol metafizic, și s-a lăsat sedus cu o ușurință atît
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
viața asta). Un alt aspect al scindării ființei între Totalitatea contrasă în nostalgie și partea, „fărîmă / din ce-am numit / cu atîta nesfrșire / aproape", îl reprezintă confruntarea dintre identitate și alteritate. Identitatea adîncă, reală nefiindu-ne îngăduită decît prin fulgerările extatice care ne redau Întregul, ne rămîne experiența alterității, provizorie, amară, pe care o putem situa sub semnul redempțiunii. Emblematica solitudine a poetului nu e decît un hibrid al ființei. O dizarmonie prin care totuși transpare uneori idealitatea funciară: „eu unul
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
o exasperare sau o suferință în urma căreia să simți cum, sub unghi lăuntric, viața nu mai poate fi ca înainte, fără o astfel de clătinare, solzii de pe ochi nu cad. De aceea, condiția convertirii e scrîșnirea, indiferent că e una extatică, provocată de o revelație, sau una dureroasă, pricinuită de o nenorocire. Prin urmare, nimeni nu ajunge să creadă din senin, în virtutea unei facultăți cu care s-a pomenit din născare. E nevoie de o dospire care să ducă la ivirea
Săgeata bucuriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6077_a_7402]
-
mai trăi căldura afecțiunii care m-a învăluit în acea dimineață, când m-am îmbarcat pentru călătorie” (p. 48). În Creta, la Phaestos, o altă consemnare a „primei zile din viață” când i se întâmplă așa ceva e legată de gestul extatic al binecuvântării lumii, ocazie cu care, scrie Miller, „am inclus pe toți și pe toate într-un singur gând” (p. 143). De asemenea, făcând într-un fel bilanțul voiajului său, călătorul e nevoit să bifeze numai la capitolul plusuri, pentru că
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
fi, își mărturisește, transportat, „o stare atît de adîncă de har,/o stare atît de adîncă de pierdere de sine,/ de contopire cu toate posibilitățile,/ cu toate promisiunile” (Precum fețele triple). Deși o asemenea frenetică deschidere nu e mai niciodată extatică (extazul pentru acest autor pare un simplu accident moral), ci tensionată de intuirea marginilor fatidice ale existenței, care, în ultimă instanță, sînt materia și transcendența. Revolta poetului împotriva unor neajunsuri de parcurs biografic vădește o rădăcină metafizică, sintetizată în simplitatea
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
inelul care ține capacul/ în zadar/ luați totul de la capăt și încă o dată/ sfâșiați dopul cu un deschizător de conserve/ turnațivă un pahar/ pe care-l savurați răsturnat pe un scaun în bucătărie/ dând capul pe spate și scoțând sunete extatice/ închideți sticla cu un capac de la o sticlă goală/ de coca cola™.” (cum se deschide o sticlă de pepsi™, p. 182) O altă surpriză (și totodată un exercițiu de admirație) e oferită de prezența în antologie a câtorva poeme semnate
Cincizeci (și doi) de poeți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5572_a_6897]
-
a se trage în ipostaze energice, „de efect”: „moartea e apa/ ce-ți soarbe umbra și nehotărîrea spre mare// moartea e ca și cum ai fi/ părăsit/ pentru o femeie// ai treabă,/ energizat, cu bețele de pescuit pe crăcane,/ vrei să arăți// extatic macho blues” (macho blues). Sub masca de macho, poetul e un sensibil, un „sufletist” care ezită între poză și mărturisire emoțională. Spre a face impresie, poza e dotată cu trimiteri anatomo-fiziologice așa-zicînd „fără perdea”, care însă nu pot anula punctul
Procesarea lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3326_a_4651]
-
acord, sau nu pînă la capăt). Însă cei care, vexați de opțiunile scriitorului, vor găsi în ele un motiv pentru a-i bagateliza literatura, merită compătimiți pentru ceea ce refuză: sunt pagini de mari frumuseți „răsăritene”, risipite nonșalant de un „florar” extatic și sufletist (impresionante apar, îndeosebi, secvențele despre mirajul ninsorii, unde regăsim - intactă - vraja unei cărți pentru copii din urmă cu cîteva decenii: Caii albi din orașul București ). Ar fi, cred, oportună o editare unificată a celor două volume de jurnal
Finis coronat opus by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3688_a_5013]
-
debutează filmul lui Robert Zemeckis l-ar face invidios pe orice hipster calificat: o decolare fierbinte reprezentată de partida de sex cu o mulatră cu un minunat corp aerodinamic, câteva viraje amețitoare la bordul unor pahare de whisky, o plutire extatică la capătul unui joint și o aterizare ușor brutală după o linie de cocaină trasă viguros pe nări. Compensat astfel, pilotul Whip Whitaker (Denzel Washington) își poate începe o zi normală de lucru la bordul unei aeronave de linie care
Cădere liberă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3743_a_5068]
-
numeroase, și mai greu de combătut: numele fericitului Markon (care e evident, un cuvânt valiză rezultat din abrevierea numelui autorului); ciclurile cărții, cinci de toate, sunt numite, într-o tușă religioasă atât de groasă încât premerge șarja, „ascultări”; retoric, senzația extatică e indusă printr-o singură marcă, cea mai simplă, dar îngrijorător de înșelătoare pentru cei nepreveniți: repetiția (la p. 48 exercițiul acesta de prestidigitație se desfășoară cu maximă transparență); „Moima”, care apare pretutindeni în acest volum, ca entitate terifiantă, dar
Doi insurgenți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3782_a_5107]
-
o clipă o nuntă mistică. De altfel, Faust îi va spune adevărul, și anume că el este ucigașul fratelui ei, însă tulburarea nu este mai mare decât cea care atinge de la bun început cele două făpturi. O altă dimensiune a extaticului: chipul lui Gretchen este înlocuit cu sexul ei blond. Scena de dragoste din Faust și Gretchen are două moment de climax, unul focaliaz pe contemplarea sexului ei care strălucește într-o lumină nefirească. Privirea lui Mefisto este fără excepție maculantă
Faust: lumini și umbre (I) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2924_a_4249]
-
suprapune imaginile monadic generând un efect de icoană în fața căreia se declanșează trăirile paroxistice. Iar această icoană este paradoxală și de o măreție fără egal pentru că ea reprezintă deopotrivă chipul Margaretei și sexul ei, ambele auratice, ambele inefabile, ambele transfigurate extatic. Mefisto îi permite lui Faust accesul la sexualitatea lui Gretchen, iar felul în care procedează e aproape un act de magie. Prin coridorul întunecat al unei peșteri, Faust ajunge în lumină la marginea unul lac glaciar, unde pe o stâncă
Faust: lumini și umbre (I) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2924_a_4249]
-
atinge” mai ușor dumnezeirea decît gestul pios. Povestea narată, story-ul din film, întins „de vineri noaptea pînă luni la cinci”, e o succesiune de întîmplări și fantasmagorii poetice: momente comice sau deprimante, gesturi deșucheate și reacții bizare, dialoguri pedestre, viziuni extatice... Eroul liric, pe cantul schizofreniei, se dedublează și își caută jumătatea pierdută, o ia razna „infernal și de tot”, îi îngrozește pe cei din jur, plîngînd însă de dragul umanității căzute și căutînd cu furie neputincioasă o cale de salvare. Pentru
De la Eminescu la Eminem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2877_a_4202]
-
nici dispus, nici capabil să spună ceva). Căutați de autorități, cei doi stabilesc instinctiv un regim de alianță (instrumentat de fapt de Cezar, atacatorul rămânând destul de inert). E mai mult decât așa numitul sindrom Stockholm: victima își asumă starea aproape extatic. Dacă la început lasă impresia că obiectivul este supraviețuirea (este, până la urmă, singura monedă de schimb pe care o posedă psihopatul), de la un punct încolo, gestul său se arată cu adevărat insidios: agresorul e o marionetă pe care Cezar o
Jocuri de putere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3345_a_4670]
-
În locul ei, sunt derulate pe fast forward o serie de scene aiuritoare: Valeria decide să plece la muntele Athos pentru a-și găsi bărbatul „dezertor”, se rade în cap, camuflându-se în bărbat, are, pe drum, o criză pe jumătate extatică (își imaginează o scenă pe Sfântul Munte), pe jumătate clinică, se pierde într-un orășel nenumit (și, în fond, oarecare), pentru a fi în cele din urmă recuperată și adusă în prostrația maladivă din care plecase. Dacă experiența i-ar
Stângăcii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3370_a_4695]
-
insinuează și în filmul lui Refn. Atracția aproape fetișistă pentru neon, culorile calde și saturate conferă cadrelor lui Refn ceva dintr-o pictură hemoragică, opresivă, dintr-o vivisecție cu organe pulsatil translucide. Visceralitatea se vrea compensată de o gesticulație aproape extatică, în care tăcerile lasă loc unor gros-plan-uri de reflex mistic. Câteva recurențe înscriu în aria obsesiei gesturi încărcate de ritualitate ca formă de sublimare a cruzimii. Tăierea mâinilor revine ca un laitmotiv, implacabilul Chang mânuiește sabia ca un veritabil samurai
Despre zei și neoane by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3379_a_4704]
-
armonie superioară. Ceea ce mi s-a părut însă special în film sunt câteva instantanee fotografice, redate prin gros-plan. Bunic și nepot transformați în fotografie, amestecul de umbră și lumină, fosforescența irisului pe fondul petei de întuneric a pupilei, zâmbetele aproape extatice creează un efect de depărtare, o breșă în timpul povestirii cu o amintire care încă nu este, dar care va fi, amintire care-i va confrunta generic pe toți acești tați și polonitatea lor, oriunde s-ar afla.
Tați, fii și iar tați by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2970_a_4295]
-
manuscrise, de broșuri, de petiții, de ziare vechi. Neînfricat poet patriotic și publicist cultural, la orice revistă sau în orice așezământ subvenționat... Izbutise la început numai prin înfățișarea lui jalnică, de om nemâncat, cu lacrimi în glas și cu ochi extatici, plini de năzuinți nobile pentru prosperitatea neamului. Să-i facem loc și lui Apostol" - spuneau toți, crezându-l nemâncat, insectă strivită între paginile unei cărți. Numai târziu s-a băgat de seamă că, deși nimic nu părea să se prindă
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
bună, zise; mi-o însușesc; unul din punctele programului nostru va fi de a încununa activitatea luptătorilor din trecut și de acum pe terenul cultural; vom institui un premiu anual. Burdea șovăi o clipă, acru. - Exagerezi, își ridică el ochii extatici spre cer; premiul nu trebuie bagatelizat, ci să fie masiv, nu trebuie să fie repetat prea des, sau chiar deloc. Intenția i se străvedea limpede: să i se acorde lui un mare premiu național pentru activitatea culturală din trecut și
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
sfârșit, obidit, îndoit, ca și cum ar fi dus în spate destinul neamului întreg. Pe scară îl întâlni pe Ilarie, rotund, tuciuriu, cu un muc de țigară lipit de un colț al gurii, privind, ca de obicei, lateral. - Dragă Ilarie, suspină el extatic, aseară am avut una din cele mai puternice emoții; ședeam cufundat în meditațiile mele obișnuite, cu foaia de hârtie albă dinainte, așteptându-mi inspirația, când auzii un foșnet de aripi ca de liliac pătrunzând prin fereastra deschisă; o lumină opalină
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
Marea a exercitat dintotdeauna asupra mea vraja pe care doar Cu-Totul-Altul, fabulos ori miraculos, o poate exercita. Regăsirea acelor extaze marine le speram deschizând cartea scrisă parcă de mine, pentru mine. Dezamăgire, obișnuita dezamăgire a celui ce-și promite trăiri extatice ce nu-i sunt date în dar. Fără îndoială, versurile omonimului meu nu-mi dăruiseră acele compensații imaginare pe care le doream; fapt e că le-am uitat. Au trecut apoi mulți ani, în care nu l-am mai cercetat
Din spuma mărilor... by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/15420_a_16745]
-
Emil Brumaru Hai să-ți fac destăinuiri! Am iubit cîndva un flutur. El, cu aripi de te miri Cum de poate duce ciuturi (Căci erau așa subțiri!) De vreo șase-șapte puduri. Eu, extatic de-ngîmfat Că îl pot trînti în pat, Să ne fim o clipă miri. Hai să-ți fac destăinuiri...
Cinci distihuri echivoce by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16050_a_17375]
-
de la Ronda, ci de la ,Cireșica",/ Bătută-n cur de-un scaun cu scândurele tari/ Și-n cap de-un soare moale. Mi-a zis: ŤE o nimica/ Să fii poet când puța o ai doar atâtica,/ Iar tu dai șlef, extatic, de gris mărgăritar!ť" (Epigramă ameliorată 1982, p. 44) Deși la prima vedere pare un poet trăirist, Emil Brumaru este mai degrabă un poet livresc. Pentru el poezia este un act de comunicare, o tentativă de a intra în dialog
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]