KorAP: Find »[drukola/base=extracarpatic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 >

191 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Carpați, se înfățișa sub forma unor credințe, superstiții, rituri, practici de origini și tradiții diverse. Creștinismul în ascensiune a trebuit să disloce nu un sistem religios coerent, unificator, ci un ansamblu de mentalități, marginale, ale credinței. Progresul creștinismului în spațiul extracarpatic se izbește de tăcerea izvoarelor, multe informații scrise, dar puține date arheologice, iar izvoarele scrise sunt contradictorii, de aceea istoria creștinismului, în Moldova și Muntenia, în secolul al IV-lea, este dificil de reconstituit. Răspândirea creștinismului la sud și est

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Muntenia, în secolul al IV-lea, este dificil de reconstituit. Răspândirea creștinismului la sud și est, în rândul populației autohtone și alogene, a fost rezultatul unor factori (influențe), realități locale interne și condiționări externe. Începutul religiei creștine în spațiul extracarpatic s-a plasat în sudul Moldovei, încorporată în Moesia Inferior până la sfârșitul secolului al III-lea.27 Creștinismul pătrundea, în secolul al IV-lea, și în teritoriile necucerite de Imperiu, dar factorul decisiv al progresului noii credințe, la sud și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Inocențiu I, fiind apoi canonizat. Sf. Niceta a fost un apărător al ortodoxiei, cf. deciziilor primelor două concilii (sinoade) ecumenice și un teolog cunoscut al vremii sale.31 Biserica din Gothia Episcopul Ulfila Pe parcursul secolului al IV-lea, în teritoriile extracarpatice, au existat mai multe nuclee ortodoxe în interiorul triburilor de vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale Prutului. Regii vizigoți din Muntenia au luat măsuri severe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au fost adunate de regina Gaatha, creștină dreptcredincioasă. Prin urmare, prezența unor comunități creștine ortodoxe, în spațiul nord-dunărean, în secolul al IV-lea, este o realitate. După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luminile credinței", a întemeiat mănăstiri cu reguli clare și a făcut mulți prozeliți printre latinofoni. Urmașii săi au fost Uranios din Mesopotamia și Silvanus, dar numărul adepților a scăzut și ei s-au refugiat în Imperiu.32 Creștinismul din teritoriile extracarpatice, în secolul al IV-lea, însemna coexistența dintre grupuri creștine cu învățături diverse, ceea ce a avut consecințe însemnate pentru începuturile creștinismului popular românesc. În aceste teritorii s-au aflat și urme arheologice, dar acestea sunt puține și nesemnificative. Specificul vieții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
persistența unor comunități creștine, după impactul hunic, pe de altă parte. Acest fenomen al trecerii de la păgânism la creștinism, desfășurat mai intens din a doua jumătate a secolului al V-lea (după 454), este cu atât mai evident în spațiul extracarpatic, unde majoritatea vestigiilor creștine sunt locale. Atenuarea și înlocuirea multora dintre vechile credințe de către creștinism în teritoriile din nordul Dunării, trebuie să fi fost facilitată de faptul că, după cucerirea romană (106), universul religios al locuitorilor Daciei nu mai era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conducătoare hunică era destul de pestriță sub aspect etnic. 20 În absența unor știri mai amănunțite cu privire la situația etnică și formele de viață ale populației din teritoriile stăpânite de huni, mai ales din regiunile aflate în nordul Dunării, Dacia romană și extracarpatică -descoperirile arheologice dobândesc o importanță aparte. Însă este dificil de stabilit componenta etnică a descoperirilor, a purtătorilor culturii (civilizației) respective. Civilizația hunică poate fi cunoscută exclusiv pe baza cercetării mormintelor acesteiahunii practicau inhumația, iar bunurile, armele și podoabele erau arse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Aurelian a retras întreaga populație a Daciei, în 275, nu mai pot fi astăzi susținute, fiind contrazise de realitatea istorică. Nordul Dunării (Dacia) nu a devenit o țară pustie (terra deserta), culoar de perindare a migratorilor, deoarece în regiunea intrași extracarpatică au dăinuit numeroase așezări rurale anonime. Elemente de continuitate s-au păstrat, în secolul al IV-lea, chiar și în unele așezări urbane din Dacia și Sciția (Dobrogea), deși orașele au decăzut și cu timpul s-au ruinat cu totul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XIII-lea a fost influențată de consecințele impactului ultimului val de migratori, care sfârșește cu invazia mongolă din 1241, și de extinderea dominației regatului ungar în Transilvania. Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial în două: spațiul extracarpatic ce va evolua spre constituirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial în două: spațiul extracarpatic ce va evolua spre constituirea de state românești libere și spațiul intra-carpatic, încadrat în regatul feudal ungar. Colectivitățile medievale, obștile sătești, în imensa lor majoritate libere și viguroase, altele aservite sau abia întemeiate, până la mijlocul secolului al XIII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea influența (dominația) în Țara Severinului, ținut strategic stâpânit de ducele Glad din Banat, în secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
crusta" istoriei și, în felul acesta, în secolul al XIII-lea, fenomenul românesc iese la lumină în toată amploarea sa. Să reamintim momentul din prima jumătate a acestui secol, când papa și regele au conlucrat în speranța că această "Cumanie" extracarpatică (situată, deopotrivă, la sud și est de munți) va intra în stăpânirea efectivă a coroanei ungare. Unul din cele mai importante documente din perioada menționată este scrisoarea papei Grigore IX către viitorul rege Bela, din 14 noiembrie 1234, în care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Din această scrisoare, datată 1234, document major al istoriei noastre medievale, răzbate o lume românească vie, autentică, organizată politic și bisericesc, în jurul arcului carpatic, dar nu numai acolo. Papa se arată îngrijorat de fragilitatea episcopatului catolic cuman, împlântat pe teritoriul extracarpatic, ce părea un pământ al nimănui. De mare însemnătate se dovedește faptul că această societate românească era organizată sub aspect politic și ecleziastic. Indirect, acei "pseudo-episcopi" (ortodocși) îi anunța, ca existență istorică reală, pe exponenții politici ai acesteia, alături de care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asupra Adrianopolului, an ce marchează și prima atestare a cumanilor în sudul Dunării, unde izvoarele bizantine vorbesc despre "comanoi". Deducem din sursele bizantine că ei se aflau deja, în a doua jumătate a secolului al XI-lea (1075), în regiunile extracarpatice, din est și sud. Era probabil o infiltrare a lor în această zonă, ei fiind puțin numeroși acum, de aceea acționau în compania pecenegilor. În același timp, alte triburi cumane erau implicate în conflictele interne din Rusia, unde își aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
instigați de cnejii ruși, deci nu-și aveau sălașele în Bugeac sau Bărăgan. Mai mult, deducem din împrejurările acestea că marile expediții cumane de la sfârșitul secolului al XI-lea, orientate spre Bizanț sau Ungaria, și care treceau prin regiunile românești extracarpatice, aveau ca punct de plecare nu spațiul nord-dunărean, ci teritoriile estice rusești. În această perioadă, a doua jumătate a secolului al XI-lea, în fâșia de câmpie din sudul Moldovei și estul Munteniei (Bugeac și Bărăgan), locuită de o populație

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au retras în nord. Aceste invazii repetate, însoțite de jafuri, denotă întărirea grupurilor cumane aflate în nordul Dunării. În urma acestor atacuri, trupele bizantine ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci. Forțele militare ale cumanilor din teritoriile extracarpatice erau sporite și prin cooperarea forțelor locale ale autohtonilor Lazăr, menționat mai sus, ar putea fi o căpetenie românească. Pe de altă parte, năvălirile cumane, de la mijlocul secolului al XII-lea, n-au avut amploarea celor de la sfârșitul celui de-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sprijinul cneazului de la Kiev, în alt izvor se vorbește despre 1000 de luptători și nu se spune de unde au venit. În prima jumătate a secolului al XII-lea, berendeii au părăsit sudul Rusiei și s-au îndreptat spre teritoriile extracarpatice și regatul ungar; ei nu se puteau stabili în stepele nord-pontice, unde se aflau cumanii. Berendeii s-au deplasat în grupuri mici, de aceea prezența lor n-a fost înregistrată documentar sau au migrat înglobați de populații turce mai numeroase

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asupra altor țări. În primăvara anului 1241, după cucerirea teritoriilor rusești, inclusiv Haliciul, trupe mongole s-au apropiat de ținuturile noastre prin nord și au pătruns în Carpații păduroși. Înainte de a pătrunde în Ungaria, oști însemnate erau concentrate în preajma regiunilor extracarpatice. Despre atitudinea mongolilor față de populația (locuitorii) din teritoriile extra-carpatice, în 1240-1241, după supunerea Cumaniei și Rusiei, deci înaintea pătrunderii în Ungaria, avem informații neclare, contradictorii. Rogerius, în Carmen miserabile, susține că "în mod deliberat, mongolii nu s-au atins de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
turanicilor, "cuceritori prin iureș și dominatori prin hoardă" (Iorga); trăind în simbioză cu pecenegii și cumanii, românii au consimțit ușor să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența triburilor turanice (vechi turce) în spațiul extracarpatic, pe lângă mențiunile izvoarelor scrise, este atestată și de sursele arheologice. Au fost descoperite complexe funerare asemănătoare cu cele din stepele meridionale ale Rusiei-aici s-au aflat 1000 de morminte din secolele X-XIV ale triburilor nomade turce. După unele izvoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor fi curând aserviți-o dovadă este numele de Coman dat uneori robilor țigani. Contactele îndelungate și strânse cu neamurile turcice (pecenegi, uzi, cumani) și-au pus amprenta și în toponimia și hidronimia extracarpatică, mai ales la est de Carpați (vezi A. Boldur, Istoria Basarabiei, I, Chișinău, 1937, p. 89-90). O parte din toponimele menționate este posibil să fi fost aduse de populația venită de pe versanții apuseni ai Carpaților. Adoptarea unor cuvinte de uz

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al istoriei românești, în prima jumătate a secolului al XIII-lea (1204-1241). Ca urmare a destrămării blocului vlaho-bulgaro-cuman, factorul extern care a influențat cel mai puternic existența politică a românilor a fost regatul ungar. Expansiunea acestuia în spațiul românesc intrași extracarpatic se accelera și tindea să-i domine cu totul. În perioada aceasta, părți însemnate din teritoriile românești sudși est-carpatice au fost incluse în aria de dominație a regatului arpadian. Expresia militară a modificării de situație geopolitică a fost trecerea de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumane și prin misiunile înarmate ungurești la sud de Carpați, o cronică belgiană arată cum "fiul fruntașului din Cumania" a cerut, în 1227, arhiepiscopului de Veszprem să fie botezat cu doisprezece de-ai săi. Într-adevăr, noua organizare a spațiului extracarpatic, intrat sub dominația regalității ungare, s-a materializat mai întâi în sfera bisericească. În urma unei infiltrări și acțiuni misionare reușite, papalitatea a decis să înființeze o episcopie în teritoriile sud-est carpatice (de la curbura Carpaților), smulse în prealabil dominației cumane. Convertirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acționat în convergență de interese cu regatul ungar și nu este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar forța politică și militară ce avea să oprească, definitiv, expansiunea ungară în regiunea extracarpatică s-a închegat la est de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
realitate politică, suprapusă peste cea economică și geografică, explică rațiunea existenței a două state românești separate în evul mediu.2 Întemeierea statelor medievale românești A doua jumătate a secolului al XIII-lea are drept caracteristică unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic. Izvoarele scrise din prima jumătate a secolului, așa cum am văzut mai sus, îndeosebi Diploma ioaniților, informațiile oferite de cercetarea arheologică și alte surse istorice au pus în lumină acea lume românească, care de secole dăinuia la sud și est de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
important factor de decizie în conducerea Hoardei, comandant militar tătar de la Dunăre, s-a desprins treptat de subordonarea față de centrul Hoardei de Aur de la Sarai (Volga). Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, el a preluat sub control întregul spațiu românesc extracarpatic, teritoriile de la est de Olt, Cumania, apoi Țara Severinului, dependent de centrul de putere mongol de la Dunăre. În felul acesta, mongolii au ajuns vecini cu Ungaria, iar această vecinătate punea în primejdie securitatea regatului, în iarna 1284-1285, mongolii au pătruns

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]