KorAP: Find »[drukola/base=extralingvistic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...17 >

424 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

doua a acestei noi ediții a Gramaticii este consacrată dimensiunii pragmatice a textului. Aici, în capitolul intitulat Structuri sintactice deviante, se regăsesc Constructțiile incidente (pp.738-742) din edițiile precedente. În funcție de: • modul specific de interpretare lingvistică, prin intermediul raportului limbă-gândire, a realității extralingvistice, concretizat în desfășurarea raportului dintre categoriile de sensuri din interiorul planului semantic al enunțului, • exigențe impuse de linearitatea desfășurării în enunț a semnelor lingvistice, • atitudinea subiectului vorbitor față de conținutul comunicării, organizarea enunțului se întemeiază pe cinci tipuri fundamentale de relații

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
reciproc, nici unilateral), dar între ei se desfășoară raporturi de echivalență: • lingvistică, concretizată într-o sinonimie lexicală: „... Am trecut în salon, unde ne așteptau țigări, țigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs - adică pe românește bomboane și lichioruri...” (I.L. Caragiale) • extralingvistică, concretizată în termeni care-și constituie planul semantic prin raportare la același referent: „Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald.” (M. Eminescu) În planul expresiei, termenii nu-și impun restricții, dar se pot situa pe aceeași poziție în interiorul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintactică: termen sintactic-unitate lexicală, termen sintactic-unitate sintactică (propoziție): (1) (2) „Am cules numai merele coapte.” „Am cules numai merele care erau coapte.” care se copseseră.” În interiorul sintagmei, termenii se situează pe diferite poziții, relativ determinate de particularități ale interpretării realității extralingvistice. Prin poziția pe care o ocupă în organizarea sintagmei și, prin aceasta, în desfășurarea relației sintactice, fiecare din termeni (unitate lexicală sau unitate sintactică) sau numai unul dezvoltă o anumită funcție sintactică. Funcția sintactică este noua identitate, de plan sintagmatic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unitate sintactică: ‘Plec la Veneția.’, planul său semantic global primește, la acest al doilea nivel, al frazei, un alt strat semantic, corespunzător funcției sintactice realizate propozițional: Vreau să plec la Veneția. Expresie lingvistică a interpretării și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
reprezenta, și atributul: „Teiul din fața ferestrei a înflorit deja.”, și circumstanțialul: „Am plantat un tei în fața ferestrei.” Topica Ordinea termenilor în desfășurarea lineară a enunțului sintactic este în mare măsură expresie a interpretării obiective și/sau subiective a dinamicii realității extralingvistice în interiorul și în afara raportului limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în marcarea identității unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
enunțului. a. Prin elemente de relație se realizează și se exprimă dependența (sau o direcție a relației de interdependență), coordonarea, mai rar, apoziția și se desfășoară o subcategorie a relației de incidență. În interpretarea lingvistică a unor raporturi din plan extralingvistic, elementele de relație determină și descriu perspectiva din care acestea sunt reflectate în planul gândirii. În legătură cu aceasta, ele marchează modul specific de transpunere a unui raport extralingvistic într-o relație lingvistică. Așa, de exemplu, reflectarea în planul gândirii a unui

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
subcategorie a relației de incidență. În interpretarea lingvistică a unor raporturi din plan extralingvistic, elementele de relație determină și descriu perspectiva din care acestea sunt reflectate în planul gândirii. În legătură cu aceasta, ele marchează modul specific de transpunere a unui raport extralingvistic într-o relație lingvistică. Așa, de exemplu, reflectarea în planul gândirii a unui același raport de antiteză din plan extralingvistic se poate realiza sintactic, prin două tipuri de relații, descrise de elementele relaționale, de coordonare: El a avut timp suficient

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
perspectiva din care acestea sunt reflectate în planul gândirii. În legătură cu aceasta, ele marchează modul specific de transpunere a unui raport extralingvistic într-o relație lingvistică. Așa, de exemplu, reflectarea în planul gândirii a unui același raport de antiteză din plan extralingvistic se poate realiza sintactic, prin două tipuri de relații, descrise de elementele relaționale, de coordonare: El a avut timp suficient dar n-a realizat nimic., „Mihaela se spetește muncind iar Mircea stă și joacă șah.” sau de subordonare: Deși el

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
categorie de enunțuri caracterizează stilul conversației și implică permanent subînțelegeri: „- A fost pe aici!... Când? $a fost pe aici$$ - Adineaori...” (I.L. Caragiale) $a fost pe aici$$ • enunțuri eliptice; enunțuri care se împletesc, în realizarea unei unități de înțeles, cu factori extralingvistici, situaționali: Casă de bilete, Teatrul Național etc. șAici esteț Intrare studenți, Trecere pietoni etc. șAici esteț Fumatul oprit! Trecerea interzisă! etc. șAici esteț 2500 de lei kilogramul, Două la mie etc. șMerele costăț șPătrunjelul se vinde două legături la o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
propoziționale, cel mai adesea) pot fi: 1. asertive 3. imperative 2. interogative 4. exclamative Enunțuri asertive În enunțurile asertive, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de conținutul mesajului. Enunțurile asertive se impun ca expresie sintactică a cunoașterii prin limbă a unei realități extralingvistice și mijlocul principal de comunicare a acestei cunoașteri. În procesul comunicării, enunțurile asertive se întemeiază pe verbe ale aserțiunii (aspune, a zice, a afirma etc.), verbe care pot rămâne implicite în însuși actul aserțiunii: După ticăloșirea Ioanei a trecut la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-i spun ce greu a fost totul.” Enunțuri interogative În enunțurile interogative raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, în funcție de care emițătorul le organizează; subiectul vorbitor cere interlocutorului să-i comunice sau să-i confirme o serie de „date” în legătură cu realitatea extralingvistică. Informațiile pot privi însăși actualizarea, prin predicație, a interpretării lingvistice a realității extralingvistice sau pot numai veni să completeze, cu componente semantice concrete, golurile din interpretarea pe care o realizează subiectul vorbitor însuși. În funcție de această deosebire, enunțurile sunt interogative totale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, în funcție de care emițătorul le organizează; subiectul vorbitor cere interlocutorului să-i comunice sau să-i confirme o serie de „date” în legătură cu realitatea extralingvistică. Informațiile pot privi însăși actualizarea, prin predicație, a interpretării lingvistice a realității extralingvistice sau pot numai veni să completeze, cu componente semantice concrete, golurile din interpretarea pe care o realizează subiectul vorbitor însuși. În funcție de această deosebire, enunțurile sunt interogative totale sau interogative parțiale. Prin enunțuri interogative totale, subiectul vorbitor așteaptă de la destinatar actualizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
imperative 14, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, pe care subiectul vorbitor vrea să-l determine să acționeze într-un anumit fel. Subiectul vorbitor își organizează enunțul sintactic ca expresie a capacității limbii de a provoca modificări în sfera realității extralingvistice. Planul semantic al enunțurilor imperative reflectă tocmai direcția în care urmează a se produce aceste modificări. În funcție de modul de desfășurare a enunțării, enunțurile imperative sunt: • directe; în enunțuri complexe: „Dormi! zise poruncitor.” (M. Eminescu) sau în enunțuri simple: „Vindecă-mă

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de emițător; prin absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
absolutizarea componentei subiective a mesajului, enunțul exclamativ devine expresia sintactică a reacțiilor sale față de realitatea extralingvistică sau, mai ales, față de interlocutor. Sub aspect semantic, enunțurile exclamative exprimă: • diferite stări afective provocate subiectului vorbitor de către destinatar, sau de contactul cu realitatea extralingvistică (manifestate în invocative, imprecații, blesteme etc.): „Vai de mine și de mine, copila mea au străpuns-o turcii!” (I. Creangă); • urări adresate de subiectul vorbitor interlocutorului: „- La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!...” (I.L. Caragiale) Sub aspect structural

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Caracterul distinctiv al enunțurilor exclamative în raport cu varianta exclamativă a enunțurilor asertive este dat de absența în planul lor semantic a informațiilor despre realitatea extralingvistică aflată la originea reacțiilor afective ale subiectului vorbitor. În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți factori: • caracterul specific lexico-gramatical al termenilor prin care se realizează: interjecții afective sau apreciative: „- Frică?... bravo!” (I.L. Caragiale), „- De

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
aceasta, de specificul desfășurării predicației. PREDICATULTC "PREDICATUL" În desfășurarea actului lingvistic, predicația implică două componente semantice, una, de natură lexicală si alta, de natură gramaticală. Componenta semantică de natură lexicală rezultă din interpretarea lingvistică (anterioară actului comunicării) a „obiectelor” realității extralingvistice, reflectată în planul conștiinței. Componenta semantică de natură gramaticală rezultă din situarea sensurilor lexicale într-o anumită temporalitate, în primul rând, în raport cu temporalitatea procesului de comunicare, precum și în interiorul unor opoziții determinate de implicarea în verbul-predicat a relației cu un subiect

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
puțin la un prim nivel, de suprafață, al cunoașterii, soluția dată de Gramatica Academiei și devenită o axiomă, la nivelul propoziției. La nivelul frazei (dacă rămânem în interpretarea și terminologia gramaticii curente), și planul semantic, prin conștientizarea raportului text lingvistic-realitate extralingvistică, și planul sintactic, considerat sub aspectul indicilor formali, obligă la interpretarea distinctă a unor structuri considerate nediferențiat de Gramatica Academiei sau de alte lucrări. Sunt identificabile, din perspectiva discuției de aici, două tipuri de structurare a enunțurilor: 1. Cine știe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
trăsături distinctive. Verbul-predicat din „regentă” stă în mod necesar la singular, ceea ce înseamnă că „propozițiile” care ocupă poziția subiect nu mai reprezintă o pluralitate semantică în ceea ce privește agentul/originea/cauza acțiunii verbale: ele interpretează lingvistic un singur „obiect” din lumea realului extralingvistic și, de aceea, pot fi reluate printr-un pronume la singular: Cine știe toate acestea și tace, acela este la fel de vinovat., „Și iară zice că «cine va mânca trupul mieu și va bea sângele mieu, acela întru mine va lăcui

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
care se desfășoară, în procesul de comunicare lingvistică, actualizarea planului semantic al enunțului verbal determină tipurile semantice de predicat, în amândouă variantele structurale (predicat sintetic, predicat analitic). Dintr-o primă perspectivă, a raportului dintre planul semantic al enunțului și lumea extralingvistică, se disting două categorii de predicate: a. predicatul absolut b. predicatul referențial a. Predicatul absoluttc "a. Predicatul absolut" În enunțul cu predicat absolut, se absolutizează planul semantic al relației de interdependență subiect predicat, concomitent cu absolutizarea semanticii lexicale a termenilor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
st\rii" Distinctivă pentru predicatul stării este desfășurarea predicației pe o singură coordonată, a actualizării planului semantic al termenului (sintagmă)-predicat, în propoziții cu nucleu predicațional monomembru. Actualizarea se face uneori prin raportul semantic verb (sintagma verbală, expresie verbală)-realitate extralingvistică: E frig. sau prin raportare semantică la protagoniștii actului lingvistic, fără ca aceștia să primească expresia sintactică a subiectului gramatical: (Mi-) e frig., (Mi-) e teamă. Predicatul stării se realizează prin verbe și expresii impersonale absolute, care desfășoară predicația ca predicate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și al verbelor impersonale relative. În desfășurarea comunicării lingvistice ca act de cunoaștere și de transmitere a cunoașterii, numele (pronumele etc.) poate „preceda”, în conștiința vorbitorului, predicatul, poate fi, adică, punctul de plecare (elementul cunoscut) în interpretarea lingvistică a realității extralingvistice, dar el devine subiect, în organizarea unui enunț sintactic, numai din momentul în care un verb și-a asumat predicația, cel puțin prin componenta ei semantic-gramaticală. În funcție de planul lui semantic (lexical sau lexico-gramatical), verbul care realizează predicația: • o poate reține

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dubla (multipla) realizare a funcției de subiect prezintă o variantă lingvistică și o variantă marcată stilistic. În dezvoltarea variantei lingvistice, planul semantic al relației de interdependență se actualizează prin multiplicarea funcției de subiect gramatical pe fondul înscrierii componentelor din lumea extralingvistică în raporturi de selecție, proiectată (interpretată lingvistic prin coordonare disjunctivă): „Va pleca la el Tudor sau Andra.”, „Cine știe de este mai bine / A fi sau a nu fi.” (M. Eminescu), sau definitivată (interpretată lingvistic prin coordonare opozitivă): „Nu! nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
deodată tu răsăriși în cale-mi, / Suferință tu, dureros de dulce...” (M. Eminescu) „S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.” (M. Eminescu) Subiectul cu structură analitică Când rezultă din desfacerea în elemente componente, din perspectiva realității extralingvistice, a sferei semantice a subiectului, reluarea lui are dezvoltarea unui subiect multiplu cu structură analitică: „Când îi privești împiedecați în fier, / Par, el de bronz, și vitele-i de piatră.” (T. Arghezi) NUCLEUL PREDICAȚIONALTC "NUCLEUL PREDICA}IONAL" Rezultat al desfășurării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
o expresie sintactică: „Felix tresări. Va să zică Otilia citise scrisoarea. Fata îi ridică din nou bărbia râzând.” (G. Călinescu) Principiul economiei limbii și exigențe ale organizării stilistice a enunțului lingvistic determină limitarea la o singură exprimare lexical-sintactică a unei aceleiași realități extralingvistice. În consecință, dacă identitatea lui concret-lexicală este cunoscută dintr-un enunț imediat anterior sau dintr-o parte a enunțului în desfășurare sintagmatică, unde a putut (sau va putea) ocupa diferite poziții sintactice, subiectul nu mai primește expresie sintactică; el rămâne

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]