196 matches
-
ceilalți copii, mă afundam în adâncul pădurii până nu 44 mai auzeam, în tăcerea vie și răcoroasă, decât, din timp în timp, zgomote liniștitoare: triluri de păsări, bâzâitul bondarilor ce intrau în cupele clopoțeilor azurii ca să iasă prăfuiți de polen, fâșâitul frunzelor moi și pufoase pe câte un lăstar... Deveneam atunci altul, mă așezam pe pământul bălțat de lumini arzătoare simțind cum mă umple un fel de nebunie fericită, ca și când cerul intens albastru pâlpâind printre crengi, pânzele de păianjen umflate de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
aveai nici un strop de noroi pe tine! Erai curat ca lacrima, Duncan. Nu așa arată un om care a căzut pe malul unui râu și apoi Într-un șanț, nu? Nicholson Își trecu mâna peste creștet, țepii aspri scoțând un fâșâit slab, În camera ostilă de interogatoriu. La subsuori i se vedeau niște pete albastru-Închis. — M-am... m-am dus acasă să vă dau telefon. Și m-am schimbat. — Înțeleg, spuse Logan zâmbind din nou. Unde erai pe 13 august anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
jumătate de articol. Am timp să mă uit În jur; casă cu mobile grele În lemn masiv, cărți multe, oriunde sunt Înghesuite cărți, reviste, ziare. Nici un zgomot exterior nu pătrunde aici, nu străbate nici o rumoare de afară. Se aude doar fâșâitul hârtiei care se Îndoaie la atingerea degetelor ce o strâng, o Încleștează ca Într-o posesie erotică. „Nu-mi place tipul ăsta, Regman!“, izbucnește sec Marin Preda. „E un om rău!“, decretează scurt. Nu comentez. N-am ce. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
altceva decât la mișcarea ritmică a brațelor, a picioarelor, a Întregului corp; nici o fracțiune de secundă fără mișcare, nu Înceta mișcarea!, dispozitivul de alarmă e deschis la maximum pe acest semnal, țiuie Îngrozitor, Îmi invadează urechile, am În urechi un fâșâit continuu; nu se poate fără acest fâșâit, de ce nu se poate, mă țin cât pot să nu renunț la mișcare; ah, o durere ascuțită Îmi taie genunchiul, uit să mai mișc mâinile. Ce se Întâmplă de nu mai pot Înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a picioarelor, a Întregului corp; nici o fracțiune de secundă fără mișcare, nu Înceta mișcarea!, dispozitivul de alarmă e deschis la maximum pe acest semnal, țiuie Îngrozitor, Îmi invadează urechile, am În urechi un fâșâit continuu; nu se poate fără acest fâșâit, de ce nu se poate, mă țin cât pot să nu renunț la mișcare; ah, o durere ascuțită Îmi taie genunchiul, uit să mai mișc mâinile. Ce se Întâmplă de nu mai pot Înainta? Corpul meu este În contact cu materia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
foile citite, să se desprindă de albul paginii și să se actualizeze În cuvinte. Intermedierea sonoră materializează În vocea monotonă simulacrul textului prim. E noapte avansată. Nici nu ai nota diferența dintre noapte și zi, dacă nu s-ar auzi fâșâitul mașinilor tăind aerul surdinizat, acel sunet Înfundat ca trecerea printr-un tunel; noaptea se derulează mai lent, adică se receptează ca lentă mișcare Într-un timp conștientizat ca și trecerea prin tunel, Întunericul este tunelul dintre două zile. Cuvintele pronunțate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai fost, te aștept de o oră“, „a, tu ești?“, „rătăcisem calea“, „vino pe aici“; intrarea e chiar În spatele ei, o ușă de lemn ascunsă În zid, o deschide direct din stradă; intră, o urmez, când trec pragul, aud același fâșâit În frunziș, nu mă preocup, lângă ușă, umbrela colorată, dar parcă nu este aceeași: are un vârf ascuțit ca o lance, văd o haină bărbătească de vânătoare, niște bocanci de o măsură foarte neobișnuită, „sunt ai soțului, nu te speria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
al unui străin, mă uit la el mirat, nu-i răspund, râde, Îi Întorc spatele, râde; hohotele lui mă fac să alerg; alerg cât mă țin puterile, până ies din zona periculoasă; tot timpul am impresia că mă urmează acel fâșâit suspect; iată, intru pe Mântuleasa, mă simt eliberat, respir; deodată, Îmi amintesc că trebuie s-o Întâlnesc pe madame Bovary, ah să nu Întârzii; e ziuă, nu mai pot de nerăbdare s-o revăd, o iau pe moșilor, mă Încurc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
industrial-agrară puternic dezvoltată Într-un ritm Înalt și armonios. TU stai tăvălit pe spate În iarba Înaltă din vârful dealului armonios Îmbrățișat de păduri. O gâză Îți intră pe după guler. Puțin Îți pasă. Nu te surprinde această supărare egoistă. Nici fâșâitul coasei care se apropie. Susură În mintea ta mizeria de sunete a orașului. Ca o haită rătăcită În depărtări abstracte. Dincolo de ultimele depărtări, acolo unde se rup opincile de fier. Nu ai nici o teamă. Ești În concediu, și În timp ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de o vârstă cu mine, m-a înștiințat că fetele din prin părțile astea aveau un fel de limbaj cifrat, ceea ce în B. nu observasem, dar aici era necesar să scoți un „Hm-kmm“, ca să le atragi atenția: un fel de fâșâit, care putea să sugereze în același timp ceva tulburător. Apropierea fetelor era periculoasă, mă avertiza, „giugiuleala“ te făcea pe loc de râsul celorlalți, dacă erai descoperit. Ca să ajungi să faci asta, deși știai ce te așteaptă, de vină nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cenușiu, gonește la vale, împinsă de vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit în respirație. Când coboară, însă, alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu fâșâitul pârâului ce curge paralel, până când locomotiva se dă în petec, cu un țipăt de alarmă. Îl văd de sus, cum parcurge șinele, ce par un șiret negru, scurt, trasat în curbă, între cele două grupe de arbori împliniți. Dincolo de terasament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la etajul patru? Îl Întrebă ea arătând, din stradă, către balcon. — A, așteaptă și-ai să vezi, Îi răspunse el, cu ochii strălucind. — Un ascensor! exclamă ea când ajunseră. — Doar că i se spune lift, remarcă Henry, deschizând cu un fâșâit ușile de metal dantelat și invitând-o În cabina mică, lambrisată cu stejar. Lifturile În locuințele particulare erau Încă o noutate În Anglia. Apartamentul era spațios, cu numeroase ferestre. Lumina Îl inunda chiar și Într-o zi cenușie de februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
două zile, într-o excursie cu facultatea, și era convinsă că pregătirile ei nu trebuiau să fie doar o chestie de ultim moment, ci și un eveniment de familie. În loc să fiu trezită de plânsetele lui Kate, am făcut ochi în fâșâitul înfundat care venea de la capul patului. Cineva intrase în camera mea și era pus pe rele. Somnoroasă, m-am ridicat în capul oaselor. —Cine-i acolo? am întrebat căscând. Era Helen. Ar fi trebuit să știu. Se îndrepta spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
unde ploua cu găleata. În noaptea umedă nu aștepta decât un singur taxi. Șoferul citea un ziar. Arăta de parc-ar fi stat acolo de mai multe zile. M-a dus acasă într-o tăcere neașteptată. Singurele sunete au fost fâșâitul ștergătoarelor de parbriz și ploaia care bubuia pe acoperișul mașinii. Am trecut prin suburbiile adormite și, într-un final, taxiul m-a depus în fața casei. Care era cufundată în întuneric. I-am mulțumit politicoasă taximetristului că mă adusese acasă. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Claire. Și foarte haioasă, m-a taxat el cu răutate. —Mulțumesc, i-am răspuns cu o politețe excesivă. —Ascultă-mă, mi-a spus el cu un ton dintr-odată oficial și chiar mai arogant decât de obicei. Aproape că auzeam fâșâit de hârtii în fundal. — Am o... ăăă... am să-ți fac o propunere. Da? l-am întrebat. Da, a zis el. Claire, eu chiar te iubesc și nu vreau să ne despărțim, așa că dacă pe tine te face fericită, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și înfundate ale străzii. Până îngheța cu totul și se acoperea repede cu plapuma, străduindu-se cu toate puterile să adoarmă. Dar, până atunci, zgomotele înfundate ale orașului, mersul câte unui trecător întârziat cine știe unde, ai cărui pași izbeau nerăbdător caldarâmul, fâșâitul de săgeată al taxiurilor erau foarte vii, niște ființe. Casa până atunci pustie se umplea de ele, le primea pe toate, dar toate zburau neînduplecat de repede în alte părți și iar rămânea singură până veneau alte ființe lipsite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai pare casa transatlantic și în clipa aceea și-a dat seama că de ceva vreme nu mai deschide, în orele târzii ale nopții, ușa-fereastră către balonul care înconjoară apartamentul pe două laturi, să privească luminile nopții și să asculte fâșâitul de săgeată al taxiurilor alergând nebune încolo și încoace. Se simțea ca o bunică. Lumina cald roșiatică a apusului le învăluia picioarele obosite. Nu se mai vedea soarele, ci doar un cer colorat întins peste orașul ale cărui zgomote și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să pună capăt durerilor, deși știa însănătoșirea imposibilă. Trează în târziul nopții, lungită pe spate pe patul pliant incomod și urmărind cu ochii ușor bulbucați larg deschiși umbrele fugărindu-se pe tavan, ascultând pașii trecătorilor rari izbind în caldarâm sau fâșâitul de săgeată al mașinilor de noapte sau scrâșnete sau fluierături de păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
poate se va fi gândit tot timpul, dar abia atunci să-și fi dat seama de asta. Mi-l închipui - așa cum se închipuia și el însuși în acele clipe, când își amintea - mergând cu nerăbdare în lungul covorului care înghițea fâșâitul pașilor, poate mai mult decât orice cu teamă, pentru că nu avea de unde ști ce va mai vedea de această dată, dacă nu cumva se petrecuse irevocabilul; ciocănind ușor la ușa știută și neprimind răspuns; intrând, zărind patul gol și încremenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
plictisitoare despre emisiune, bănuiesc. Da. Ei, În ordine. — Pe curînd. — Da, desigur. La revedere Julia. — La revedere. Un hîrÎit, apoi linia se Întrerupse cînd Julia Închise telefonul. Helen stătu o clipă cu receptorul Încă la ureche, ascultînd ecoul stins și fîșÎitul care rămăseseră În urma legăturii Întrerupte. Apoi o auzi pe Viv ieșind din toaletă și puse telefonul În furcă repede și fără zgomot. — Ce mai face Julia? se gîndi Viv să Întrebe, În timp ce ea și Helen umblau prin birou la sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fi ieșit dintr-o criză, un atac de nebunie; se gîndi la ceea ce făcuse și se imagină cum izbise, cum gîfÎise agățîndu-se de priciul lui Fraser ca o fiară. Fraser Începu să se miște doar după o clipă. Se auzea fîșÎitul așternuturilor și Duncan bănui că Își ștergea sperma de pe el cu cearșaful. Dar fîșÎitul continuă, deveni aprig, aproape sălbatic, și, În cele din urmă, Fraser Își lovi perna. — La naiba cu locul ăsta, zicea el În timp ce o făcea, care ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și se imagină cum izbise, cum gîfÎise agățîndu-se de priciul lui Fraser ca o fiară. Fraser Începu să se miște doar după o clipă. Se auzea fîșÎitul așternuturilor și Duncan bănui că Își ștergea sperma de pe el cu cearșaful. Dar fîșÎitul continuă, deveni aprig, aproape sălbatic, și, În cele din urmă, Fraser Își lovi perna. — La naiba cu locul ăsta, zicea el În timp ce o făcea, care ne-a transformat pe toți În școlari! Mă auzi, Pearce? Presupun că ți-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
baie, am Încercat s-o ajut prin bucătărie, dar, cum nu mai era mare lucru de făcut, am decis să ies cu bicicleta, să mă zvânt. Străzi pustii și prăfuite, nu plouase de mult În oraș. Era liniște, auzeam doar fâșâitul roților de la bicicletă și un ușor scârțâit al șezutului, care ar fi trebuit strâns mai bine și uns. M-am plimbat o vreme prin cartierul cochet În care locuia Clara. Ori, mai bine zis, pe cale să devină cochet, ajutat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-o cu o milionime de secundă mai târziu Fusese neașteptat, desigur, deoarece își dăduse seama cât de periculos era băiatul-âmpărat. Toate particulele acelea erau deviate către bagheta energetică din spatele băiatului. Și energia rezultantă produsese aprinderea și zgomotul acela ca un fâșâit. Realitatea neașteptată, incredibilă, era că aici, în băiatul acesta, se afla ceva de același ordin de magnitudine cu super-creierul lui Gilbert Gosseyn. Tânărul împărat avea un echipament în capul său echivalent cu un surplus de creier. O cantitate specială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
un aspect până acum nebănuit al posibilităților lui speciale. Vocea lui Gosseyn Doi se auzi din nou: - Mai sunt alte comentarii sau informații? întrebă el. Tăcere. - Atunci, spuse Gosseyn Doi, Leej, dă-ți toată silința. Tăcere. Apoi - un fel de fâșâit. Și o lumină. Enro avea privirea ațintită pe podea, lângă perete. În timp ce Gosseyn Trei continua să stea liniștit, văzu că zona luminoasă nu era nici tocmai ovală, nici tocmai rotundă sau pătrată, ci de o formă între cele trei. Super-creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]