260 matches
-
chiar dacă unele versuri sunt suprarealiste de-a dreptul: „ca două bomboane în pantaloni de velur albăstrui și în ciorapi de mătase / înșurubând pe asfalt îmbrățișări fără rost, apos-veninoase / ca yin și yang chinuind un flipper bubos într-un șantan din fanar”. Și s-a vorbit îndeosebi de ironizarea poeticului dublată de valorificarea lirică a prozaicului, a banalului cotidian, iar acest tablou complet de sonete nu slujește altceva. Fie și numai versurile de deschidere a câtorva poeme, așezate unul după altul, pot
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
t.v., când se caută să se ia legătura prin satelit cu cine știe ce persoană, se auzi clar o voce bine timbrată, cu un accent de epocă, răsunând ca în Scoica unei scene uriașe: ... Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții/ Toți se scurseră aicea și formează patrioții/ încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații/ Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații. Glasul romantic cu ochi de foc și cu plete bogate al înseși Literaturii române... * Marele jurist
Rondul scriitorilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11519_a_12844]
-
scaun, precum și aspectul jalnic al "prostimii". Poemul ne-a fost comunicat de doamna Doina Aderca, fiica scriitoarei. Publicăm fragmente din acest poem. Eugenia Tudor-Anton București, 1820 Cronică Din însemnările unui călător francez. Poftit am fost la domnitorul muntean, de prin Fanar de neam, în iatacurile-i de sultan, cu cofale scunde, domnești, între covoare scrise cu povești din O Mie și Una de Nopți. Din lemn de India, sipetele. între mătănii de santal, portretele. Pe geamurile scunde și joase cu osebit
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
de sens, din, bunăoară, Lacul: "Arbuștii nopții picură amomul./ Pe clin, un subaquatic lampadar/ Strecoară'n pâcle despletite cromul,/ Avar, pe fiecare nenufar.// Jocul privirilor începe lin./ Sub stratul suprafețelor de var,/ Meduze, în seraiu ultramarin,/ Adună sticle sparte de fanar.// Paloarea și-a pierdut prin brume șalul/ Și apele-l acopere cu flori,/ Ca pe un fiu pierdut al toamnei. Valul/ Înghiață sub povara de palori." Amomul de Asiria e, plantă de parfum, tot din Bucolice. O rimă interesantă, sunînd
Poezie și întuneric by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6983_a_8308]
-
un scut de aramă cu o gaură neagră la mijloc - zise căpitanul Opujić fiului său atingîndu-i în galopul calului cizma cu cizma sa. Tînărul Opujić îl privea îngrozit, dar tatăl ridică liniștit mîna arătînd în depărtare. - Iată Țarigradul! Acolo în Fanar vă așteaptă tatăl Hrisostom cu ducatul meu în sutană. I l-am dăruit lui și bisericii lui ca să te cunune cu domnișoara Tenecki. Să fiți fericiți.
Milorad Pavic - Ultima iubire la Țarigrad by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11058_a_12383]
-
să-și definească entitatea statală, o instituție câștigată cu prețul sângelui - slabă, dar deopotrivă atotputernică - le-a întărit coloana vertebrală dinaintea osmanlâilor, a Habsburgilor și a Romanovilor. Aceasta a fost Marea Biserică, Patriarhia Ecumenică de pe ulițele înguste și înnoroite ale Fanarului, locul în care a luat naștere sau a atins vârsta maturității clasa cârmuitoare a valahilor și a moldovenilor, Cantacuzinii, Brâncovenii (Cantacuzini, și ei), Cantemirii, Ghiculeștii, Sturzeștii și chiar Cuza; locul din care au fost trimiși slujbașii-domnitori, acei fanarioți nedreptățiți de
Georgios D. Poukamisas: Gânduri despre România și greci by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/7026_a_8351]
-
domnitorilor autohtoni, se poate admite că valahii și moldovenii și, într-o măsură mai mare, frații lor, transilvănenii, se simțeau dezorientați. Ei știau că nu sunt unguri, că otomanii le erau vrăjmași și că li se impuneau ca suzerani, că Fanarul le era doică, știau că nu sunt bulgari, iar începând cu Tratatul de la București din 1812, când Poarta a cedat Basarabia țarului, au început să privească spre Rusia cu suspiciune. Domnii fanarioți, în vremea cărora a fost desființată iobăgia, a
Georgios D. Poukamisas: Gânduri despre România și greci by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/7026_a_8351]
-
Andrei Pleșu are păreri emoționante: , Nu spunea securiștilor altceva decât ne spunea nouă, celor apropiați, sau, în străinătate, lui Cioran, lui Ierunca și celorlalți." Dacă îl vom compara azi pe Constantin Noica, pe marele nostru învățat trecut prin Biblioteca din Fanar, cu doamna Muscă, de pildă, gospodina bravă și sinceră, cu scrisul dumneaei așa de caligrafic, nu știm ce să mai zicem... în România, dizidența superioară se făcea câteodată cu acceptul autorității, având de la ea o părintească încurajare. Domnul Pleșu nu
Noblețea apărării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10310_a_11635]
-
țării sub Mihai Viteazu, de la care abia trecuse un secol, planul lui Șerban vodă Cantacuzino de a reînvia Bizanțul, cu o sucursală la București, este a doua tentativă grandioasă a carpat-dunărenilor. N-a fost să fie. Mișcarea va fi inversă. Fanarul va veni el încoace, iar epoca fanariotă se va lăsa curând, grea, peste noi... * Cum sunt și moldovenii aceștia... Refractari. Molateci. Opuși măreției visate. Și, culmea, pro-turci. Ei care nici măcar nu viețuiesc sub răsuflarea Islamului la Dunăre. Mai sunt și
Cantemireștii, Cantacuzinii, dușmănie mare by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9055_a_10380]
-
României, foștii ocupați de către occidentali au fost ocupați de foștii ocupați de către asiatici! Nimic mai deprimant decât deprinderea, după unirea din 1918, de către clasa intelectuală și politica provenită din Ardeal a șmecheriilor, turpitudinilor, netrebniciilor în care excelau sudicii școliți la Fanar. Pe cale de consecință, populația s-a contaminat de bolile "luminătorilor neamului", si astfel, din victorie în victorie, am ajuns aici, la poalele N.A.T.O.-ului ! Elementul civic joacă, dimpotrivă, mai ales în ultimele decenii, un rol primordial - cu atat mai
Medalia N.A.T.O., clasa a II-a by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18034_a_19359]
-
Ultima iubire la }arigrad. îndreptar de ghicit (din care publicăm un fragment în aceste pagini) apar extrem de multe referințe la locuri, seminții, popoare, toate comprimate desăvîrșit, iar eroii sunt locuiți de dualitatea Viena-}arigrad, cum am spune noi, Apus și Fanar. Scrierea trimite inevitabil la cartea lui Italo Calvino Castelul destinelor încrucișate (Ed. Polirom, 2002, trad. Eugen Uricaru). Ambele cărți sunt ivite pe urzeala jocului de tarot, care este nu doar instrument de divinație, ci și expunerea condensată a unei filosofii
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
temei pare inseparabilă de analiza textelor patristice. Și totuși în cartea aceasta cititorul va găsi multiple drumuri către subiect, către ceea ce autoarea numește geografie sacră și geografie simbolică: de la interpretarea arhitecturii, de o uimitoare expresivitate, a bisericii Kariye Djami din Fanar și pînă la analiza, pe un ton cît se poate de științific neutru, a episodului în care, cu cîțiva ani în urmă, Emil Constantinescu invoca în timpul campaniei electorale protecția unui misterios călugăr athonit - secvență înțeleasă ca recurs la depozitul simbolic
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
fonice și conotații. Oricum, derivatul în -iot desigur cel mai frecvent, important prin valorile sale afective și prin extensiile sale semantice, este fanariot (împrumutat ca atare, din neogreacă, dar analizabil în măsura în care în textele de istorie se vorbește întotdeauna și de Fanar). Rolul cuvîntului fanariot a fost nu numai de a propune un model derivativ, dar probabil și de a-i adăuga anumite conotații negative. Într-adevăr, deși cuvinte ca sofiot sau cipriot nu au nimic negativ, în uzul actual al sufixului
"Iașiot", "mangaliot", "sloboziot"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17127_a_18452]
-
de Alexandru George. Un scriitor autentic este totdeauna cronicarul, rapsodul câte unei așezări umane, de la iurtele mongole până la zgârie-norii newyorkezi. Autorul se situează în mijlocul unei Balcanii, despre care s-a scris atâta, de rău, mai cu seamă, cu dispreț chiar, fanarul fiind centrul geometric al unei lumi stricate, detestabile, în special în capitala ei străveche zisă și orașul lui Bucur... Totuși, cu inteligența, cu iubirea de locul natal, criticul descoperă în... orașul pe care l-am vrea,... la urma urmei în
Orașul unui aristocrat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12470_a_13795]
-
articolul cu colți de vampir..." Ei, așa mai merge ! Finalul revistei ne va permite, sîntem asigurați, să rămînem "cu cel mai plăcut gust pe limbă (și nu doar)". În același stil grosier e redactat și sumarul revistei. Spicuim un titlu: "Fanar: La umbra jupîneselor în floare. De ce vechii boieri erau sclavii "păsăricii din colivia de aur" veți simți pe mușchiul vostru, savurînd scenele de iatac ale jupîneselor Isabela și Anișoara." Mergem la pagina indicată și descoperim un text inept, prefațînd o
(S)PLAYBOY by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/17266_a_18591]
-
stabilească relația dintre fapte și obiecte, vibrația emoțională a omului, atunci și unde te-ai aștepta mai puțin, doar printr-o observație: efectul asupra lui a numărului mare de "decapitați și ștrangulați", ca politică a Porții aplicată elitei grecești a Fanarului. Autorii ediției își motivează acțiunea, insistând asupra cerinței de a fi integrată în circuitul culturii noastre o operă pe care o văd împlinită într-o ediție critică, fără restricții de conținut. Sunt vizate edițiile semnate de profesorii Victor Slăvescu și
Seducția manuscriselor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14974_a_16299]
-
domnie a lui Dumitrașcu Vodă. Cele mai rafinate și extravagante petreceri au loc de obicei în plină degringoladă economică. Mizeria ascute luxul și joaca. Grec din }arigrad, acest Dumitrașcu era un ins hotărât, tălpiz (viclean), amăgitor, geambaș de cai de la Fanar... Și după aceste, după toate, era bătrân și (iertare!) curvar... Nevastă-sa se afla la }arigrad. Urmează o pagină delicioasă... Neculce romancier: Vodă îți luasă o fată a unei rachierițe de pe Podul Vechiu, anume Arhipoaie, care o chema Anița, țiitoare
Starea economiei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9401_a_10726]
-
mici, albe. Amândoi arătau obosiți și colbuiți, ca oamenii care călăriseră câteva zile fără istov. Bagajele lor erau puține, constând din doi saci de voiaj, fiecare prins În curele de crupa calului. Ascuns În umbra unui portic, Diego Alatriste privi fanarul pe care el și colegul lui Îl așezaseră strategic la un cot al drumului, astfel ca să-i lumineze pe străini Înainte ca aceștia să apuce să-i vadă pe ei. Drumeagul acela, care cotea În unghi drept, pornea din strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Straniu personaj. Venise la Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo fanarul ca să lumineze cotul drumeagului ales pentru ambuscadă. — Asta-mi place, se mulțumise să spună cu vocea aceea a lui Înfundată, aspră. Ei În lumină și noi pe Întuneric. Bună treabă. Apoi Începuse să fluiere refrenul acela ce părea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
merge anglicanii eretici. Cel puțin ăia doi n-or să ceară cu strigăte spovedanie cum făceau bunii catolici, deșteptând jumătate de Madrid. Căpitanul Își potrivi mai bine capa pe umeri și privi spre cotul drumeagului luminat de slaba pâlpâire a fanarului. Sub stofa călduroasă, mâna stângă i se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor cărora le făcuse de petrecanie el cu mâna lui: nu În război, unde cel mai adesea e imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
că și colegul său era cât se poate de atent. Dezlegă șnurul care Îi ținea capa și se descotorosi de ea ca să nu-l stingherească În mișcări, lăsând-o Împăturită În portic. Rămase cu ochii pe colțul străduței luminat de fanar, În timp ce zgomotul făcut de doi cai potcoviți se apropia tot mai mult. Lumina gălbuie se reflectă o clipă pe o lamă goală de oțel În cotlonul italianului. Căpitanul Își potrivi pieptarul de piele și trase spada din teacă. Zgomotul potcoavelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scotea din teacă daga vizcaína. La jumătatea drumului, din bezna porții ieși Încă o umbră, cu câte o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-o mare Învălmășeală străbătută de sclipiri de oțele și de ochi speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
auzi pe tânăr scoțând strigătul acela de două ori pe când trecea pe lângă el și, ocolind crupa calului, care, simțind frâul liber, Începu să se răsucească pe loc, ridică spada contra celuilalt englez, cel Îmbrăcat În gri și care la lumina fanarului se vădi un om deosebit de arătos, cu părul foarte blond și cu o mustață fină. Acest al doilea tânăr tocmai aruncase frâul calului său și, după ce făcuse câțiva pași Înapoi, scotea cu viteza fulgerului oțelul din teacă. Eretic sau bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Tânărul acela blond cu mustață Îngrijită, cu păr lung nepieptănat din cauza călătoriei, cu elegante haine gri colbuite, nu se temea decât pentru prietenul lui, care n-avea cum să nu fie străpuns de italian. Abia În acel moment, În bătaia fanarului care continua să lumineze scena ambuscadei, Alatriste Își permise să privească mai cu atenție ochii albaștri ai englezului, chipul fin, palid, crispat de o groază care, asta sărea În ochi, nu era aceea de a-și pierde viața. Mâini albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca să-și ia avânt, pe când făcea să-i șuiere lama prin aer cu două retezături feroce de-a dreapta și de-a stânga. — Lasă-l! insistă Alatriste. Italianul Îl măsură de sus În jos, necrezându-și urechilor. La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]