204 matches
-
un muc de creion chimic: "CUTIE CU SFORI MARI", "CUTIE CU SFORI MICI" și "CUTIE CU SFORI CARE NU SUNT BUNE LA NIMIC". Când alaiul ajunse la râu, doi bărbați săpară cu unghiile o groapă în malul clisos și înmormântară fantoșa cu capul spre apus. S-au aprins lumânările. Bătrânele satului, punându-și țărâna pe creștet și smulgându-și puținul păr din cap, se tânguiau și jeleau ca după mort: "Aaa Au Auuu Mărelică Doamne,/ Doamne, Doamne și iar Doamne/ A
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și fără să se uite îndărăt. Unse capul, pieptul și picioarele păpușii cu seu de urs și cu apă neîncepută stoarsă din păr, iar ea se unse pe trup cu lapte de oaie. La miezul nopții, pe lună plină, duse fantoșa lui Zlota la cimitir și se împreună cu ea pe un mormânt proaspăt de trei zile, bolborosind într una vraja: "... Eu scutur parul/ Parul scutură gardul/ Gardul scutură glodul/ Glodul scutură lacul/ Lacul scutură dracul/ Tu Velzevule ce ești, ieși de unde
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să faci ca toți dracii. Dar Îți stăpânești nervii și faci următorul pas. Și, Încetul cu Încetul, ajungi aproape de ieșire și abia atunci Începi să Înțelegi că toți cei de la care a trebuit să obții dispensă nu au fost decât fantoșele propriului tău eu și ale propriei tale voințe de a fi. Ai trecut de prima treaptă, dar mai există a doua și a treia. Un număr aproape infinit de trepte pe care trebuie să ai răbdarea să le parcurgi, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o distanță atât de mare una de cealaltă, păreau a fi fost făcute aproape după același calapod. Nu cumva gârbova și necruțătoarea bătrânețe, ajustând puțin câte puțin fiecare trăsătură, fiecare gând, fiecare simțământ, reduce ființa umană la caricatură, la o fantoșă a sa, făcându-l să semene mai degrabă cu cine știe ce specie de animal ce-a existat cândva pe planetă și a dispărut În cursul evoluției sau cu un fenomen al naturii și nicidecum cu ceea ce a fost cândva sau ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să îndeplinească ordinele stăpânului lor. La marque jaune devine, pe cale de consecință, scena pe care se dispută cele două viziuni despre umanitate. Între autonomia individuală și libertatea de a opta, pe de o parte, și distopia unui univers populat de fantoșe vidate de conținut, asemeni unor cochilii goale, pe de altă parte, alegerea este lipsită de ambiguitate. Căutările lui Blake și Mortimer sunt destinate nu doar elucidării misterulului, aparent insondabil, al acțiunilor temerare ale criminalului ce poartă misterioasa marcă galbenă, dar
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
scot tocurile unor recruți ce bat pe loc un pas de defilare, al doilea cu zgomotul unor nuci rostogolindu-se vesel pe podea. În ciuda acestor diferențe, de ton și atitudine, cele două „coruri” se armonizau perfect, intrând În rezonanță cu fantoșele ce se acuplau, făcând mișcări din ce În ce mai iuți, pe pat. Urmărind transpusă scena, Mathilda Își lăsa cu tandrețe capul pe umărul lui Noimann și ofta adânc. Stomatologul, zâmbind galeș, Își apropia, la rîndu-i, creștetul de creștetul Mathildei și scotea, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parte din viața dumneavoastră personală. Sau, dacă vreți să folosesc un alt termen, impersonală... Putem zice și așa...” Și spunând aceasta, arătarea se smuci din mâinile lui Noimann cu putere. Medicul rămase pentru o clipă Înmărmurit. Nu se așteptase ca fantoșa de care probabil era bântuit să opună atâta rezistență. De obicei, astfel de făpturi ce se Întrupau dintr-un rezid interior, În esența lui greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt. Apăreau În scurt timp altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de făpturi ce se Întrupau dintr-un rezid interior, În esența lui greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt. Apăreau În scurt timp altele, care apoi se făceau nevăzute când le aruncai o privire mai pătrunzătoare. Fantoșele aveau ceva din psihologia unei haite de câini care Încolțesc trecătorii singuratici, stând la pândă după colț. Tactica cea mai simplă și mai eficace e să-i ignori cu desăvârșire. Dacă Începi să bați din picior, haita se retrage, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să te atace cu o furie crescândă. În astfel de situații, trebuie să știi Întotdeauna să-ți păstrezi sângele rece. Dacă ai intrat În panică, tinzi să ajungi la spital sau s-o sfârșești lângă un gard. În lupta cu fantoșele, Noimann afișa un calm desăvârșit. De aceea prefera, În conversația cu ele, să abordeze un ton catifelat, cu iz ușor ironic, păstrând dialogul În limitele unui limbaj civilizat. Rar i se Întâmpla să-și iasă din fire. Ieșirea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
căpătă pe moment o culoare sidefie, peste care se revărsa din abundență spuma albă. Din cauza durerii crunte pe care o simțea În dreptul sprâncenelor și a urechii drepte, Noimann Își ținea cu greutate ochii deschiși. Mesajul pe care-l transmitea acum fantoșa ce stătea În fața lui era următorul: „Pe măsură ce mercurul termometrelor crește, la fel se Întâmplă și cu senzația de oboseală, specifică zilelor de vară. Chiar dacă pielea noastră are propriul ei termostat care ne ferește de supraîncălzire, un ajutor suplimentar nu strică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
străbătut de convulsii. Acum, zornăind prin venele și arterele sale, golite de vlagă, În locul stropilor de lumină se rostogoleau niște zaruri. Noimann se clătină ușor, dar nu se dădu bătut. Privind În fața sa, văzu cum desenul ce fâlfâia ca o fantoșă, clătinându-se printre cablurile de lumină ce străluceau În soare, se Împarte În două. La câțiva pași de el se clătina acum vechea-i cunoștință: piciorul... Făcând un ultim efort, Noimann se sprijini de un zid, simțind cum pământul, Învârtindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
poate că viața se hotărîse să-mi acorde un an sabatic În privința suferințelor mele de vodevil, ca să Încep a mă maturiza. M-am surprins singur că abia mă mai gîndeam la Clara Barceló, sau la Julián Carax, sau la acea fantoșă fără chip care mirosea a hîrtie arsă și se declara personaj scăpat din paginile unei cărți. Prin noiembrie Împlinisem o lună de sobrietate, fără să mă apropii nici măcar o dată de Plaza Real ca să cerșesc un crîmpei din Clara la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în urbea asta, capabil să sesizeze inefabilul. Poate Actorul, dar e, deja, bătrân. Când se îmbată, are viziuni apocaliptice; trage bășini devastatoare, vomită, plânge. Filozoful s-a ramolit și el, și-a pierdut toată sensibilitatea față de Frumos și Adevăr. O fantoșă. Eremitul era - dintre toți - cel mai potrivit să devină un inițiat, avea o experiență, dar precis că s-ar fi împotmolit la ultima probă: ispita sexului. Eu sunt prea impur. Ce să fac? Să devin un hierofant? Să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sfârșit devine doar voracitate. O iei fără să mai dorești să dai ceva în schimb. Elsa și cu mine ne îndreptam către aceeași tăcere. Singurătatea pe care o atingeam cu farurile ar fi fost a noastră peste câțiva ani. Două fantoșe mergeau în fața mea în noapte. Mai aveam încă timp să opresc călătoria și să mă las din nou în voia vieții, o viață diferită, în care poate n-aș mai fi avut timp să ajung din urmă figurile acelea bătrâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
prin orașul obosit; la ore tîrziii, cînd circulația era mult redusă, puneau stăpînire pe asfalt; bandele se Încăierau - Își disputau teritorii ori doar Își Încercau, orgolioase, puterile; pumni, lanțuri, chiar și răngi; răcnete, urmăriri, coborîtorii din vikingi erau bărbați, nu fantoșe, genele strămoșilor Își cereau dreptul; un joc, la urma urmei, ce mări mai erau de străbătut, ca odinioară, ce pămînturi de cucerit? Urmașii celor care, demult, călcaseră, se zicea, primii În viitoarea Americă Își consumau dorința de primejdie, de aventură
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și când i-am văzut ochii umezi cum ne implorau parcă să-l readucem la viață, ne-au cuprins o asemenea suferință și groază, încât n-am mai vrut câini sau alte vietăți. Și ne-am mulțumit cu niște păpuși, fantoșele alea mari pe care le-ai văzut la noi și pe care le tot îmbracă și dezbracă Elena. — Ele n-o să vă moară. — Așa e. Și totul mergea foarte bine și eram extrem de mulțumiți. Somnul nu mi-e tulburat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
este să reconstruiesc oameni întregi, și nu figuri convenționale. Întotdeauna m-au enervat acei critici care, voind să complecteze un scriitor, insistă asupra tuturor vorbelor lui inteligente, a gesturilor lui elocvente și trec sub tăcere sau scuză unele slăbiciuni. Rezultatul: fantoșă. Distinsul Alceste este viabil numai pentru că în același timp e și puțin ridicol. În ceea ce mă privește, știu că era astfel, că n-aveam încredere în ea. Nu recunosc că această neîncredere îmi aparține și o arunc și asupra altora
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
futurist italian întîlnim în lucrarea Emiliei Drogoreanu (op. cit., cap. „O poetică a spectacularului și poetica teatrului futurist”). Autorul Poemelor în aer liber este privit aici ca „regizor” al propriului text ludic și spectacular. De asemenea, personajul „mecanomorf” din proza avangardistă - fantoșă caricaturală, reificată și stereotipă - are ceva din personajele teatrului de marionete. Acest histrionism se va estompa însă în manifestele și textele poetice ale „grupului suprarealist român” din anii ’40 (Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu). De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
același entuziasm. Ca să-l salveze pe om de la iad... Ia te uită! Îl Înșfăcase iarăși de braț. Eliberându-se din nou din strânsoare, Dante se hotărî În sfârșit să privească scena. În centru, un tinerel Îngenuncheat susținea din spate o fantoșă de cârpă, construită În așa fel Încât să semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era schițat un chip grosolan: doi ochi larg deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îngeri, cu fețele prostite Într-o beatitudine idioată, psalmodiau laude Într-o latină anapoda. — Îngerii Încearcă să le smulgă diavolilor sufletul mortului. Ia te uită! mai zise omul de lângă el. Într-adevăr, la stânga era mare agitație. Ceata de diavoli Înconjurase fantoșa, Împungându-l cu furcile și sfâșiind În mai multe locuri suprafața de pânză. Din răni ieșea un val de rumeguș. Capul fantoșei se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ia te uită! mai zise omul de lângă el. Într-adevăr, la stânga era mare agitație. Ceata de diavoli Înconjurase fantoșa, Împungându-l cu furcile și sfâșiind În mai multe locuri suprafața de pânză. Din răni ieșea un val de rumeguș. Capul fantoșei se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare ar fi fost scopul acelei pantomime, se gândi el, atât Îngerii cât și demonii ar fi făcut mai bine să se grăbească, Întrucât hemoragia de rumeguș epuiza cu repeziciune obiectul atenției lor. — Vezi cum ispitesc trupul cele șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cine știe dacă nu cumva saltimbancii nu Își găsiseră inspirația, pentru reprezentația lor, Într-un popas făcut la curve. Orbitele circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
modalităților de a păcătui. Poate că era nevoie să exploreze toate locurile crimei, să le rezume Într-un plan comprehensibil, să schițeze harta cetății păcatului și sulfului, hotarele lui Dite. În jur, lumea continua să se Îmbulzească, râzând de nenorocirile fantoșei. Preacurvia se apucase să Îl gâdile obscen În părțile de jos, În timp ce Lăcomia se prefăcea să se Îndoapă fără măsură În fața ei. Dante privi În jur, parcurgând cu privirea fețele din acea mulțime urlătoare. Ce deosebire exista Între chipurile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu contactele tăiate. Floretele erau vechi, ruginite, iar costumele nu mai aveau albul imaculat de odinioară. Gălbui, tulburi, precum albul de azi al ochilor lui Grațian, descusute pe alocuri, descopereau privirii uimite a lui Flavius-Tiberius, mușchii de rumeguș ai unor fantoșe hilare. Nu regreți totuși că n-ai făcut Institutul? Ca să fac ce fac eu, nu-ți trebuie studii superioare. Iar ca să faci ce fac unii cu aceste studii chiar că nu merită... N-a fost să fie! Stinse țigara În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]