204 matches
-
a fi considerat normalitate. Dacă inițial scena în miniatură este considerată a fi locul unde se închipuie melodrame ale disperării celor ieșiți la pensie, parcursul dramatic reușește a înfășura metaforic și acest obiect teatralizant: acolo revine la viață lumea de fantoșe din timpul care s-a scurs deja, repetabil într-un mod neverosimil, spectacular. Protagoniștii recunosc faptul că scenele nu sunt altceva decît morminte, cimitire de personaje care au rămas împrăștiate peste tot, iar cei care trăiesc prezentul orbecăie printre aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ana, se cuvine privit, fără urmă de îndoială, ca o superbă profesiune de credință. Un film poliedric, de o frumusețe vrăjită, cu imagini care îți taie respirația, cu sensuri ascunse străfulgerând între replici aparent banale, cu personaje simbol și jalnice fantoșe. Mai cinematografic ca niciodată, mai profund și mai sarcastic ca oricând, cineastul își descarcă disperarea existențială într-un magnific eseu despre viață și moarte, despre iubire carnală și iubirea absolută care transgresează frontierele făpturii, despre ideal și ratare, despre drama
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
morală în poemul "Zăpodie") își îngăduie imposibile derapaje într-un idiolect aproape macheronic al paiațelor și măscăricilor, pitoresc, truculent, cu mixturi de paremiologie și cruzime deochiată. Idiolect ce dă copia neretușată a pustiului sufletesc, a necurățeniilor și primitivismului condiției de fantoșe belicoase, ridicole, dezgustătoare, prinse în mâzga unor dispute de mortăciuni cu ifose. Mascaradă, bufonadă, carnaval al măștilor turpitudinii, toate acestea explică deșănțarea limbajului, abolirea comunicării în favoarea ritualului mecanic, al caraghioslâcului într-o multiformă tehnică a grotescului fizic și fiziologic, după cum
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
încearcă totuși să se elibereze de mai vechile obsesii. Din recuzita ce l-a consacrat în primele volume, poetul mai păstrează, ce-i drept, o serie de imagini, procedee (în special antropomorfizarea elementelor) și figuri emblematice "apocalipsa declanșată pe străzi", fantoșele abandonate pe trotuar, Manechinele dar numai pentru a le reliefa contururi ori semnificații noi (așa cum se întâmplă, spre exemplu, cu Povestea micuțului Hans și Tânguirea micului Hans, Daniel: Pleoape închise) sau pentru a sugera continuitatea de profunzime a poeticii sale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
condamnă, nu le aprobă. Preceptul moral nu aparține scriitorului, ci personajului. Chinul, căderea și salvarea sunt ale personajului el luptă cu sine, fiind simultan inculpat, victimă și judecător, și în nici una din ipostazele acestea el nu trișează, nu e o fantoșă. Fiecare ipostază are armele ei, rațiunile ei, energia ei. Uciderea unuia echivalează cu prăbușirea întregului edificiu teatral-personajul s-a autodevorat. A reduce personajul trialogic la un orb agent al legii morale, cum s-a întâmplat de nenumărate ori în critica
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
nătângi (o compoziție „semiabstractă”, „chipuri negre răsturnate”) etc. Interesant este Copacul cu ramurile înfrunzite și generos deschise, pe centru, pentru a lăsa spre vizibilitate un chip triunghiular, cu „nas alb”. O falsă hidoșenie care ne-amintește de „maestrul fără cap...”, „fantoșa fără cap”, atât de adulat de Vestitorii și de îndrăgostiții, din drama Maestrul. Un element de originalitate în această compoziție este impresia de „desen animat” care „se încarcă de semnificații sub creionul lui Ionesco...”, concluzionează coordonatorii ediției. Iată cum desenele
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
noastră. Este butaforie, miroase a clei și a scândură proaspătă, dar tocmai prin asta poemul e actual și ne seamănă, căci la fel sânt scufundate într-o creație ironică, la mâna a doua, Odradek al lui Kafka, manechinele lui Schultz, fantoșele mascate ale lui Radu Pe-trescu, Leipzigul de carton al lui Mircea Horia Simionescu, pâinea umplută cu câlți a lui Cristian Popescu. Doinaș a fost, într-un mod straniu și ironic, un mare poet într-o epocă în care a fi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
se întorseseră, dar lumina lor ajunsese sub oboroc. Familiile de la patrușopt plodiseră Agamemnoni de panaramă. Jargonul bonjurist a devenit primul limbaj de lemn. Formele fără fond nu s-au ridicat până la o autentică autoreflectare, ci au îmbogățit subconștientul cu noi fantoșe. Pătruns în conștiința Europei, Caragiale rămâne acolo, pozîndu-se la Berlin, ce-i drept, nu în argat, ci în arnăut. Dacă opera lui Caragiale este Infernul literaturii române, "D-ale carnavalului" este Infernul operei lui Caragiale. Aici nu mai este nici o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în plan moral, integrul Sergiu, la fel cum penibilei bătrâne Caliopi Zaharescu îi corespunde la celălalt pol, blajina doamnă Săraru, demnă în suferința de o viață și înnobilată tragic de gestul sinuciderii preferate în locul viețuirii în rușine. Universului caragialian de fantoșe i se dă astfel o replică, prin conturarea în limitele verosimilului a unei mai dense și mai complete imagini a vieții sondate cu umor, cu amărăciune, dar și cu optimism. Estomparea influenței caragialiene se produce la Tudor Mușatescu și prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de aici se înalță, ca să injecteze viață tipurilor, individualizându-le. Lipsindu-i aceste duble canale, Caragiale ar fi fost numai un portretist, de felul lui La Bruyère, nu un creator de oameni; sau ar fi rămas un abil păpușar de fantoșe, fără stare civilă și darul vorbirii"11. Semnificativă în acest sens este și poziția lui Șerban Cioculescu. Lansând ideea unui univers de modele reale pentru personajele din O noapte furtunoasă și O scrisoare pierdută și prelucrând rezultatele investigațiilor de "autentic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
profetic de noneroul farsei moderne. Leonida și Efimița, Farfuridi și Brânzovenescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache și Ipingescu, Pampon și Crăcănel, Mița și Didina, dar și Mitică, Mache și Lache, etc. sunt personaje tipizate și schematizate caricatural, reduse la simple măști sau fantoșe, dar devin simboluri ale condiției umane asemenea personajelor lui Jarry, Beckett sau Ionesco, pentru că ilustrează atitudini umane fundamentale într-o lume degradată, chiar absurdă. Protestând împotriva denaturării Scrisorii pierdute, jucată fără voia sa la 20 aprilie 1895, Caragiale însuși impunea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în piesa lui George Mihail Zamfirescu se decantează valori autentice și compensatoare. Integritatea și spiritul justițiar al lui Pamfil, generozitatea și puritatea Saftei, spiritul civic și combatant, incoruptibilitatea și omenia ziaristului Cătunaru, echilibrează ipocrizia, paiațeria, voracitatea și egoimul lumii de fantoșe în care sunt siliți să viețuiască și care pare o clară imagine a unei societăți genetic debitoare celei genial esențializate artistic de Caragiale. Situată parcă în prelungirea observațiilor monografice asupra Moftangiului caragialian, schița-eseu a lui Costache Olăreanu, Arta pișicherului român
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și Mache, caruselul verbal din Căldură mare), pot fi văzute și ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
marionetei asigură cea mai solidă punte de legătură între universul tipologiei caragialiene și cel urmuzian. Private de elementare analize ale resorturilor intime responsabile de gesturi și acțiuni și privite exclusiv cinematic, din exterior, personajele ambilor autori studiați dau impresia unor fantoșe. Ca și Ismail, care "rătăcește în zig-zag" zilnic, la aceeași oră, Farfuridi se ivește mașinal în piață, la tribunal etc. la ore "trecute fix", iar personajele din cele mai cunoscute Momente hoinăresc alandala cu sau în căutarea vreunui amic din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sfârșit devine doar voracitate. O iei fără să mai dorești să dai ceva în schimb. Elsa și cu mine ne îndreptam către aceeași tăcere. Singurătatea pe care o atingeam cu farurile ar fi fost a noastră peste câțiva ani. Două fantoșe mergeau în fața mea în noapte. Mai aveam încă timp să opresc călătoria și să mă las din nou în voia vieții, o viață diferită, în care poate n-aș mai fi avut timp să ajung din urmă figurile acelea bătrâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și când i-am văzut ochii umezi cum ne implorau parcă să-l readucem la viață, ne-au cuprins o asemenea suferință și groază, încât n-am mai vrut câini sau alte vietăți. Și ne-am mulțumit cu niște păpuși, fantoșele alea mari pe care le-ai văzut la noi și pe care le tot îmbracă și dezbracă Elena. — Ele n-o să vă moară. — Așa e. Și totul mergea foarte bine și eram extrem de mulțumiți. Somnul nu mi-e tulburat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un costum de arlechin. H. Bustos Domecq meșterește, mutatis mutandis, În chip analog. Recurge, deci, la liniile Îngroșate ale caricaturistului, chiar dacă sub vesela sa pană inevitabilele deformări pe care genul le comportă din oficiu abia de sunt tangente cu fizicul fantoșelor, și insistă cu fericită Îndârjire asupra diferitelor chipuri de a vorbi. În schimbul folosirii abuzive savuroasei picanterii creole, panorama oferită de debordantul și tumultuosul nostru scriitor satiric prezintă o Întreagă galerie a vremii noastre, din care nu lipsesc marea doamnă catolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
e zguduită de o mențiune ocazională: cea a lui Lambkin Formento. Ne roade o inspirată bănuială. Există oare, În carne și oase, asemenea personaj? Nu cumva e, oare, vorba de o rudă, sau măcar de un ecou, al acelui Lambkin, fantoșa imaginară care și-a Împrumutat augustul nume unei satire de Belloc? Farse ca aceasta reduc numărul posibilelor carate ale repertoriului informativ, care nu poate aspira să primească un alt avans - să se priceapă bine lucrul acesta - decât al purei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pornografică din postmodernism este aceeași cu spoiala sărbătorii de 1 Mai. Kundera zice că, în definitiv, kitsch-ul face parte din natura umană și devine non-kitsch de îndată ce este conștientizat. Într-adevăr, asta se-ntâmplă, prin excelență, cu lumea lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Într-adevăr, asta se-ntâmplă, prin excelență, cu lumea lui Caragiale. Fantoșele lui Caragiale ascund în spatele lor destinul, cu tot tragismul lui. Ușurătatea maschează greutatea, ca să revin la termenii lui Kundera. Dar în spatele simulacrelor postmoderniste se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se iluzionează a căuta diferența, negăsind, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
capătă fulgi și pene și cresc, cresc până la proporții de poveste” (Cornel Regman). Personajele (și autorul) se manifestă ca niște nominaliști hâtri, care subminează generalizările (prin infirmare ostentativă și ridiculizare) și se încred doar în experiența lor, mereu particulară. Aparent fantoșe fără profunzime, deliberat schematice, asemănătoare în această privință cu Dănilă Prepeleac ori cu Păcală (cel al lui Petre Dulfu, de pildă), ele sunt totuși ființe vii, nu foarte deosebite de cele din proza mai veche a scriitorului. Există - dovedită de
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
dialoguri, decoruri și filmări exterioare. Trei ani mai târziu, în Secretul lui Bachus, Titus Popovici procedează invers, prin „neverosimilizare”. Dacă personajele realist socialiste sunt schematice, Popovici le schema tizează la pătrat, evacuând din ele orice urmă de realitate umană. Adevărate fantoșe propulsează Secretul lui Bachus, artificializate la maximum, purtându-și replicile-lozinci ca niște oameni-sendviș. Universul e complet fals încă din start : ziaristul Mirea bate frenetic la mașina de scris, cu cafeaua și țigara alături, cu pălăria pe cap, aidoma gazeta rului
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
tulburări! Se deprinsese cu starea de lucruri. Sau poate căutau să scape complet de sub supravegherea lui? Chiar odinioară era să moară!...Ada numai reținea. Îl gonise chiar: să plece când și unde vrea. Nu-i mai trebuia alături de ea o fantoșă. Nici de asta măcar nu mai era bun!...Nu mai era bun de nimic.” (Hortensia Papadat Bengescu Concert din muzică de Bach) 3. Susțineți, în fața clasei, un monolog argumentativ în care să respingi sau să aderi la punctul de vedere
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
2006), Văduvele sau despre istorie la feminin (2008) -, face ca tabloul să devină tridimensional, modifică trasee, schimbă decorul, stinge și aprinde luminile de scenă, închide și deschide uși ascunse, creează false așteptări, cheamă actorii în avanscenă sau trage spectatorul în spatele fantoșei, plasate altminteri în contre-jour. E binecunoscută fraza uneori barocă a autorului, cu adresări directe către cititor, cu la fel de cunoscutul clin d'œil disimulat retoric sau cu atenționările care nu sunt altceva decât îngroșări ale cadrelor, reflectoare puse pe colțuri umbrite
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
poartă intră hârtia albă și pe cealaltă iese cartea ori gazeta tipărită. Pe vremuri (asta însemnând nu mai mult decât 15-20 de ani!) tipografie însemna, înainte de orice, plumb. Fiecare literă își avea făptura ei materială, nu ca în era computerelor, fantoșă virtuală. Pagina de carte cântărea, în funcție de format, între 500 de grame și două kile, așa că un op de 500 file trecea, în greutate, de o tonă! Fila de carte, alcătuită din rânduri pigulite literă cu literă din "regala" etern mânjită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]