257 matches
-
de exemplu, în volumul "Tinerețea lui Don Quijote", o mai accentuată preocupare nu numai pentru condiția poeziei, cu acea libertate a spiritului față de motivele poetice, ci și un interes deosebit pentru condiția poetului, pentru ipostazele în care apare: umil, neputincios, măreț, faustic, demiurgic. Își va ucide chipul în oglindă (ca Ion Barbu în poemul "Falduri"): "La sfârșitul fiecărei luni/ Fac la marginea oglinzii/ O piramidă de capete,/ ca Lăpușneanu". Sorescu este urmărit de dublul său multiplicat în oglinzi. Oglinda este martora zădărniciei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poemele "Între stele", "Mecanică simplă", invocă mari creatori, Eminescu, Shakespeare, Dante așezați în unghiul reflecțiilor sale legate de relativitatea lumii acesteia: Fără îndoială, pământul/ Este o mare/ Popicărie". Volumul "Moartea ceasului" propune un "joc frumos", în care poetul este când faustic, când indiferent la tot ce se întâmplă în jur, pentru ca în volumul următor să se identifice cu Don Quijote, fără a cărui nebunie nu suntem oameni adevărați. Fără să fim îndrăgostiți fără cauză, ca și eroul citat, nu putem fi sublimi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sentiment elegiac legat de nemulțumirea permanentă a individului pentru alegerea făcută, pentru că niciodată nu are certitudini: "Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era/ adevăratul, marele drum cică". Poetul prin acest "cică" parodiază însuși condiția existențială în spatele căreia se ascunde elegia (starea faustică a omului): "Toiagul din mână mi-a îmbătrânit,/ Nu mai dau din el muguri/ Să stau la umbra lor/ Când m-apucă disperarea". Trimiterea pe care o face critica la I. L. Caragiale este valabilă. De-altfel, vocația de dramaturg a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mei". Visul se întruchipează din elemente telurice un vis al conștiinței treze. Numai astfel poate atinge perfecțiunea. Poetul nu ezită să lupte în ciuda terfelirii visului în nămol: "Cădea-n fântâni și-n rime și-n păsări sta înfipt". Sesizam accente faustice în procesul devenirii. Visul, ni se spune la încheierea poemului, va rămâne o vocație eternă. Ciclul intitulat " Piramidele" ambiționează să deschidă dilemele omului pus în fața monștrilor ce ascund în ei misterele unor lumi. Piramidele sunt surse de cunoaștere a trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
conștiințe comunitare. Ființarea omului prin conștiință, concept preluat de Eminescu de la confluența "Upanișadelor" cu filosofia lui Kant, este lamura vieții sau Tat twam asi (Tu ești această ființă), dătătoare de sens. Eul postkantian din poezia "Ca o făclie ..." este spirit faustic, creator intramontabil ca și timpul imaginației. Întâlnindu-se peste timp, prin frecventarea mitologiei vedice, cu T. S. Eliot, Eminescu dă în "Scrisoarea I" "o sinteză subînțeleasă între cosmogonia vedică și cea kantiană". În poemul ce face saltul de la autoreferențial la
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Poemele și prozele poetului vor fi tot atâtea probe de înălțare peste bolgia lungii sale captivități, ceea ce nu a exclus pătimașa sa reactivitate, în calitate de gazetar, la eveniment, la patimile nației supuse strâmbătații și convulsiilor caruselului politic. Etic până la suferință, cugetător faustic în sfera sublimului, Eminescu și-a plătit cu viața opțiunea însingurării în numele forței propriului suflet. Pe care n-a pregetat să și-o trăiască totuși în chipul cel mai pozitiv și uman, dar și în lumina unui angajament total, am
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în fragmentele sale fantastico-filosofice, ci și de ancora aruncată peste timp și spațiu prozatorilor postmoderni ce metabolizează cu succes repertoriul romantic, adică imaginarul gotic, fantasmatic, evaziune onirică, regresiunea metempsihotică, dublul din oglindă, angelodemonismul ș.a.m.d. Dionis este o natură faustică, un metafizician interesat de necromanție și astrologie, tentat de taina regresiunii în timp, dar și de ascensiunea cosmică. Peisajul lunar este descris de Eminescu într-un climax de fantezie și reprezentări angelice (contrastând cu imperfecțiunile pământești) apte să elibereze în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
dar rămâne veșnic terestru și revoltat. Există o neliniște argheziană, o revoltă interioară permanentă a artistului care trece printr-o criză de conștiință, după ce căutase absolutul în prezența idilică și fabuloasă a lui Dumnezeu. Noul ciclu de poeme este unul faustic, demonic, destinul fiind secretizat în mișcările sufletului; un titanism romantic, având înclinații spre "lirismul luciferic". Heruvimul arghezian, bolnav, a căzut în țărână (Heruvim bolnav), teroarea existențială domină în haosul apocaliptic de sfârșit de lume (Duhovnicească), aspirația spre absolut este condiția
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
e omul lui, alesul, cel așteptat, discipolul demn de a primi învestitura. Surprinzător de plastic descrie Paolo Maurensig interiorul hotelului vienez locuit de Tabori, climatul de enorm bric-à-brac, de stil imperial fin de siècle, de dezordine controlată, compatibil cu sufletul faustic, cu disperata genialitate a unui jucător de rasă. Eroic, misterios și totuși obsedat de partida pentru care supraviețuise unei probe infernale. Partida cu miză supremă. Cuceritoare este narațiunea anului de ucenicie a lui Hans (Castorp?), pregătirea acestuia amintind de claustrarea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fragila pavăză a bătrânului matematician cedează. Călcâiul lui Ahile era rănit de moarte. Renegându-și vechile acuze privind Teorema Incompletitudinii, într-un acces de mistificare paranoică, Petros moare, răpus de propriul delir, agravat de o probabilă congestie cerebrală. Petros Papachristos, fausticul și luciferianul personaj, impune prin suprafirescul, emoționantul său curaj de a se fi lăsat atras în mrejele de foc luminos, dar și pârjolitor al Reginei științelor, de a-și fi propus o țintă de neatins, sisifică. Unchiul Petros și Conjectura
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
absolută, în căutarea fericirii supreme, o sursă, așadar, inspiratoare de ascensiune, în jurul căreia au gravitat celebrele figuri feminine Doña Sol, Ximena, Elvira, Mariana etc. Întruchipând erosul, Don Juan oferea femeilor revelația dumnezeirii, harul și miracolul acesteia, păstrând pentru sine reversul faustic, polemic, trăirea spirituală în căutarea iubirii universale. Revenim în secolul XX la Paris. Leporello îl implică pe naratorul-actor să scrie epilogul parabolei lui Don Juan și a servitorului său nedesmințit. Se face apologia lui Don Juan, bineînțeles, dezvăluirile inedite modificând
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
tot ceea ce a hibernat în mine atâta vreme (...)". Din păcate fuga lui, la cârma unui avion (împreună cu Isabelle) se va sfârși tragic; o moarte în care haosul și hazardul iau chipul destinului. Indubitabil, la fel de celebru este pastorul Cederblom, o figură faustică și erasmică, între apostazie și credință. Bibliofil nemântuit și meloman rafinat, el are pasiunea cerească a lui Kepler și viziunea unui poet-filosof de rangul lui John Donne. Pe baza jurnalului său personal, sustras de Stellan și valorizat epic, aflăm unele
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
În descrierea personajului său de morfologia veacului romantic, de resurgențele marilor mituri europene. Trebuie amintit că epoca este plină de valorificarea constelațiilor intimiste, de prelucrarea tematică a marilor mituri apolinice sau dioniziace, de reluarea imagistică a complexelor orfice, oedipiene, menadeene, faustice, demetrice. Dar o estetică comportamentală, behavioristică care să ne deslușească o concepție de viață, un modus interpretativus pare să răzbată din versurile poemei. Un așa personaj centrat pe o filozofie nihilistă a plăcerii, un anti erou romantic, o copilă care
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cataclisme ori însemnată, identic, cu instinctul distrugerii. Contrar așteptărilor, ea reușește, proiectându-se pe acest fundal, să nu își dilueze, ci să își amplifice lamento-ul: "Mări, lovituri deschise orizontului,/ mă leagă la catargul de sub pasăre/ dar mai funebru, mai faustic,/ mă suge destinul/ în pojghița mizeră de sub cârtiță/ Prea repede circulă molozul/ de cranii și pământ!" Singură, poezia văzută ca realitate organică "dârz ținând poezia în dinți/ din care țâșnea sângele" ( Soldatul) se poate opune acestui irepresibil, funebru cânt al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
privea în iaz moara lui Călifar. [...] Dincolo de moară începea Căpriștea: un pământ pietros, scorburos și plin de mărăcini, în care numai necuratul trăgea brazdă cu coarnele". Sugestia diabolicului este augmentată prompt, într-o rescriere răsăriteană, din perspectiva ortodoxismului, a pactului faustic: "În Alăutești, în nopțile de vreme rea, torcătoarele spuneau, înviind focul, că moș Călifar își vânduse sufletul Satanei pentru nu știu ce veacuri de viață; că Ucigă-l-Crucea întinsese, în iazul morii, sufletelor creștinești, un laț vrăjit; și că morarul procopsea, cu bogățiile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
valsul melancolic la romanța-tangou. Scriitura artistă în proza decadentă dezvoltă propriile sale armonice, iar nu odată muzica apare tematizată. În Casa Buddenbrock (1901) și Doctor Faustus (1947) ale lui Thomas Mann, ea constituie nu numai instrumentul formativ, ci și cel faustic al geniului damnat. Romanul matein, Craii de Curtea-Veche, se deschide și se închide cu o paranteză muzicală, un vals melancolic cu funcție opiacee pentru care întreg romanul constituie un libret. Însă înainte de toate, simbolismul asociază muzica poeziei într-un nou
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
d.; verbul putea aparține sferei semantice a existenței, a edificării, a rezistenței, a creației: orice atribut al excelenței asociat uneia dintre ipostazele Sinelui avea acces la eternitate. Îndărătul acestei pompoase triade, al obsesiei imperative a continuității multimilenare, regăsim o voință faustică de încremenire a timpului. Istoriografia oficială îmbălsăma astfel poporul român abstractizat într-un regim de istoricitate al eternei reîntoarceri, cu o logică de taxidermist care confunda trecutul, prezentul și viitorul. Nu voi uita stupoarea prietenului meu, marele istoric al Antichității
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
oră e cu nitroglicerina ei. Cândva, pe înțelegerea dintre oameni se puteau ridica biserici. În zorii vieții, mă împiedecam de plug, de seceră și de sapă. Acum, copiii mei se lovesc de pian. Scara obsesiilor umane rămâne neschimbată : ludice, erotice, faustice, și morbide. Spiritele alese îmbătrânesc cu încetineala maestuasă cu care se stinge focul. O, tempora ! Pe bustul lui Stalin, adolescenții ruși exersau cândva sărutul. Apoi - scuipatul ! Pentru nemurire, unii nu fac decât copii. Urme pe nisipul vieții lăsăm toți. Unii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
În tot ceea ce face cel care Îl cultivă și Îl trăiește așa cum se cuvine. Tot Nichita este Însă nevoit să afirme: eu nu admir misterul, Îl creez. Este o afirmație a orgoliului creator tipică pentru artistul ca și pentru sufletul faustic al occidentalului. Sfâșiat de accese acerbe de individualism, omul Înstrăinat simte că totul, lumea Întreagă, Îl neagă. Este adevărat, uneori, În clipe de adâncă reverie, până și Camus, care teoretizează omul absurd, resimte acea blândețe fără de margini a unui peisaj
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
poate lua nimeni niciodată. Vor fi ale tale pentru veșnicie. Ar trebui să te simți ca un zeu ce posedă aceste lumi, ce posedă cunoașterea diversității și evoluției umanității. Aaaa!... exclamă Noel. Ar putea fi parte integranta a acelui ideal faustic din înțelesurile moderne, ce reprezintă idealul uman de a trăi fericirea, prin setea de cunoaștere, prin nevoia nobilă de stăpânire a valorilor spirituale și materiale ale lumii, în ultimă instanță, fericirea. Lumile pe care le-ai aflat, le-ai cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
corpul ei gingaș; oare ea știe că eu știu că se uită la mine cu dragoste? (amiază) Trec imperceptibil pe muchia noului an: e un revelion trist. Îmi caut Îngrijorat propriul alterego În oglindă, la miezul nopții; la acest ceas faustic, se deschide o fisură invizibilă În stratul argintat prin care mă uit cu spaimă dincolo, pătrund În zona de interdicție doar pentru o fracțiune de secundă; ah, cu ce viteză fulgerătoare aleargă imaginile vieții mele, dar ochiul interior e prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar trebui să-i Împușcăm pe ăștia care au inventat medicamentele, o păcăleală curată...“. Mă ridic simțind că am abuzat cu prezența mea În casa scriitorului (totuși, În subconștientul meu, nu știu de ce consider că mi se cuvine această Întâlnire „faustică“, de care avea nevoie și marele scriitor). Marin Preda mă conduce binedispus spre ușă, ochii lui nu mă mai scormonesc fioroși de după lentilele groase; s-au Îmblânzit, mă privesc cu bunăvoință, chiar cu prietenie. „Știi ce, monșer“, Îmi spune el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de roman“. („Tot ce este aici trebuie considerat ca și cum ar fi spus de un personaj de roman“, Roland Barthes). Bat clopotele de la Mitropolie, se simte că se apropie Paștele; mă desprind din furnicarul de la Piața Unirii după ce respir puțin aer faustic și mă Îndrept către colina ce urcă lin; mă așez În iarbă și ascult dangătul materiei; jos, la baza colinei, unde Începe aleea, iarba a crescut Înaltă și grasă; piciorul meu se mișcă amenințător către un melc Învărgat, lăsând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai interesantă A., care vrea să fie originală În receptarea unor cărți, dar, din păcate, citește foarte puțin. Acest voiaj În alte grupe mă distrează și pentru că vizionez și alte figuri feminine. (joi) Îl situez pe Hyperion În spațiul aventurii faustice; el fuge de ipostaza sa „ficțională“ spre vitalitatea erotică În felul lui Faust, ce acceptă pactul cu Mephistopheles pentru a se mai bucura de tinerețe, pe care, ca și mine, din cauza cărților, n-a gustat-o la timp. Înțeleg fausticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
faustice; el fuge de ipostaza sa „ficțională“ spre vitalitatea erotică În felul lui Faust, ce acceptă pactul cu Mephistopheles pentru a se mai bucura de tinerețe, pe care, ca și mine, din cauza cărților, n-a gustat-o la timp. Înțeleg fausticul (sau faustescul) ca posibil itinerar amoros fără de care existența e searbădă. Însă asistentul nostru de universală nu Înțelege și mă pune să-i povestesc Faust, ca să se Încredințeze că am citit textul. Insist: fausticul este o provocare a realului În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]