402 matches
-
în formație compactă spre nord, unde se afla cea mai mare parte a trupelor, sub comanda directă a țarului. În scrisorile sale, Petru I îl făcea răspunzător de eșec pe B. P. Șeremetev, deși inițial adoptase punctul de vedere al feldmareșalului. Între timp, oastea moldovenească, sub comanda lui Dimitrie Cantemir, a încercat să oprească înaintarea armatelor turco-tătare. Despre una din aceste bătălii (din 7 iulie), în ajunul luptelor ce au urmat la Stănilești, a relatat însuși domnul moldovean: „Am susținut lupta
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
bunuri vor fi despăgubiți. O campanie militară gândită ca o expediție de promenadă a avut repede cu totul alte rezultate decât cele scontate de țar, gloriosul învingător de la Poltava: a fost trimis în tabăra turcească generalul-maior M. B. Șeremetev, fiul feldmareșalului B. P. Șeremetev, cu o basma în loc de funie în jurul gâtului, spre a cere pace. Petru I a hotărât să-i trimită marelui vizir Baltadgi Mehmed-pașa, în dar (!) (de fapt, mită) 200.000 de ducați, în afara sumelor pentru ofițerii superiorii. După
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Tagblatt într-o românească dubioasă: „Astăzi, odată cu gratitudinea și pietatea realului (?!) și autenticul românism, unindu-se și remușcarea și pocăința rătăcirilor unui fatal moment, neamul depune cununi de lacrimi pe mormântul unde au depus cununi de flori proaspete și virginale (?!) Feldmareșalul Mackensen și Mareșalul Falkenhayn.“ La acest pelerinaj n-au fost din femeile române pocăite decât d-ra Fanny, d-nele Radovici- Stere și Marie Nicole Darvari, iar din tre domni, germanofilii. Se transformase ca în povestea Bucurei Dumbravă, autoarea Haiducului și a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Amintore Fanfani (august 1967), primul ministru și ministru al afacerilor externe al Danemarcei, Jens Otto Krag (august 1967), primul ministru al Turciei, Suleyman Demirel (septembrie 1967), primul ministru al Republicii India, doamna Indira Ghandhi (octombrie 1967), presedintele Republicii Islamice Pakistan, feldmareșalul Muhammad Ayub Khan (octombrie 1967), președintele Somaliei, Abd ar Rasid Ali Sirmarke (aprilie 1968), președintele Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle (mai 1968), președintele Republicii Congo, Alphonse Massamba-Debat (iunie 1968), ministrul afacerilor externe al Cehoslovaciei, Jiri Hajeck (iulie 1968), președintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
primo progenitură al Nabokovilor În ceea ce era pe atunci regatul Poloniei; prima sa soție a fost Lidia Eduardovna Falz-Fein, cea de-a doua, Marie Redlich; apoi urma Serghei, guvernator la Mitau, care s-a căsătorit cu Daria Nikolaevna Tucikov, stră-strănepoata feldmareșalului Kutuzov, prinț de Smolensk și apoi urma tata. Cel mai mic era Constantin, celibatar Învederat. Surorile lui erau: Natalia, soția lui Ivan de Peterson, consul rus la Haga; Vera, soția lui Ivan PÎhacev, sportiv și moșier; Nina, care a divorțat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de Komprinz și de tînăra sa soție, ne-a dat ocazia să vedem, iluminate ä giorno, noile săli de la Hofburg; împăratul făcea onorurile cu o ușurință afabilă pe care Kaiserul nu reușea să o concureze. Îmbrăcat în uniforma albă de feldmareșal austriac care nu-i stătea bine și ai cărei pantaloni răsuciți aveau buzunarele aproape de genunchi, maestrul Războiului adopta poze pe care le voia marțiale și armonioase, dar care aminteau mai degrabă de maestrul de arme în ținută de asalt în
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
Londra și Paris se străduiau să antreneze țara în război de partea lor și îmi comunicau ce anume era susceptibil să-l impresioneze pe regele Constantin, pe care îl știau de partea Germaniei, și în calitate de cumnat al Kaiserului, și ca feldmareșal german, convins de forța militară și de victoria Germaniei. Suveranul, în pofida germanofiliei sale, era un patriot pătruns, ca toți grecii, de "Marea Idee" realizarea visului național al unei Grecii stăpîne pe Constantinopol. Zvonurile despre un atac asupra Dardanelelor îl obligau
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
occidentalizare a saloanelor românești. Este semnificativ din acest punct de vedere faptul că primul ziar apărut la noi, Courier de Moldavie (cel dintâi număr a apărut la Iași, la 18 februarie 1790), a fost editat de comandamentul trupelor ruse al feldmareșalului G.A. Potemkin. Cel de-al treilea plan al raporturilor româno-ruse este cel bisericesc. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, viața monastică din Moldova și Țara Românească s-a aflat sub influența curentului reprezentat de călugărul Paisie
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
Marelui Stat Major a rămas în legătură cu Beck și cu Oster. Halder afirma în convorbiri cu oamenii de încredere că îl considera pe Hitler drept „reîncarnarea diavolului”. Mai mulți ofițeri de frunte ai armatei germane (printre care comandantul regiunii militare Berlin, feldmareșalul Erwin von Witzleben) au definitivat în septembrie planurile pentru îndepărtarea lui Hitler. Comandantul armatei, generalul Walther von Brauchitsch, era la curent cu pregătirile pentru lovitura de stat și, deși îi spusese lui Halder că dezaproba acțiunea, nu l-a informat
Wilhelm Canaris () [Corola-website/Science/301001_a_302330]
-
Bernd Gisevius, au supraviețuit războiului și au depus mărturie la procesele de la Nürnberg despre curajul lui Canaris în lupta împotriva lui Hitler. În timpul procesului intentat principalilor crimanli de război naziști, Lahousen a amintit de o convorbire avută de amiral cu feldmareșalul Wilhelm Keitel în care Canaris îl avertiza pe Keitel că, în cele din urmă, responsabilitatea pentru atrocitățile din Polonia va cădea asupra armatei. Keitel a răspuns că nu se simțea responsabil, atâta vreme cât cel care emitea ordinele era Hitler. La sfârșitul
Wilhelm Canaris () [Corola-website/Science/301001_a_302330]
-
Marele Stat Major al Armatei Comune imperiale și regale, la Viena. A ajuns șef al unei direcțiuni din Marele Stat Major, fiind mai apoi transferat la Ministerul de Război și promovat pe scara ierarhică. La izbucnirea Primului Război Mondial se află că feldmareșal la comanda diviziunii de infanterie 15 Miskolc, iar apoi a preluat de la generalul Svetozar Boroevic comandă Corpului 6 de armată. A comandat cu succes Corpul 6 de armată până în 1916. În 1915 a condus împotriva armatei imperiale ruse contraofensiva de la
Arthur Arz von Straussenburg () [Corola-website/Science/300117_a_301446]
-
în consecință a fost înnobilat, primind titlul de baron cu predicatul “de Polichna”, după numele amplasamentului pe care l-a cucerit. La 11 noiembrie 1918 a avansat la gradul de “Feldmarschalleutnant”, al treilea in ordine de rang după “Feldzeugmeister” și Feldmareșal, poate în legătură cu evenimentele descrise mai jos. Generalul a participat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, la Marea Adunare Națională care a consfințit unirea. Dar baronul Ioan Boeriu a luat și parte la o acțiune deosebit de temerară. Împreună cu Iuliu Maniu
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
înfrânt pe otomani la 11 noimebrie 1673. În această bătălie, ghiulelele lui Kazimierz Siemienowicz au fost folosite cu succes. Această strălucită victorie a reprezentat un preludiu al Bătăliei de la Viena din 1683. În războiul ruso-turc, cetatea a fost cucerită de către feldmareșalul rus Burkhard Christoph von Munnich la 19 august 1739. Această victorie este amintită îndeosebi prin poezia "Odă la luarea Hotinului de la turci", compusă de tânărul Mihail Lomonosov . Această odă deține un loc în istoria literaturii ruse: versurile sale sonore iambice
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
război. Al doilea obiectiv: să avanseze cu armata sa în Bohemia unde avea să ierneze. Al treilea obiectiv: invadarea Moraviei din Silezia, anexarea fortăreței Olmuz și avansarea spre Viena pentru a o cuceri și încheia războiul. L-a lăsat pe feldmareșalul Contele Kurt von Schwerin în Silezia cu 25 000 de soldați ca gardă împotriva incursiunilor din Moravia sau Ungaria și pe feldmareșalul Hans von Lehwaldt în Prusia de Est cu o gardă împotriva invaziei ruse din est. Frederic a plecat
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
anexarea fortăreței Olmuz și avansarea spre Viena pentru a o cuceri și încheia războiul. L-a lăsat pe feldmareșalul Contele Kurt von Schwerin în Silezia cu 25 000 de soldați ca gardă împotriva incursiunilor din Moravia sau Ungaria și pe feldmareșalul Hans von Lehwaldt în Prusia de Est cu o gardă împotriva invaziei ruse din est. Frederic a plecat cu armata sa spre Saxonia așa cum a stabilit. Armata prusacă a mărșăluit de-a lungul Saxoniei în trei coloane. În dreapta era o
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
în trei coloane. În dreapta era o coloană de 15 000 de soldați comandați de prințul Ferdinand de Brunswick. În stânga era o coloană ce cuprindea 18 000 de soldați sub comanda ducelui de Bruswick-Bevern. În centru era Frederic însuși, acompaniat de feldmareșalul James Keith, având sub comandă 30 000 de soldați. Ferdinand de Brunswick s-a apropiat de orașul Chemitz. Ducele de Brunswick-Bevern a traversat Luzacia pentru a se apropia de Bautzen. Între timp, Frederic și Keith mergeau spre Dresda. Armatele Saxoniei
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
din frânturi de propoziții spuse în timpul interogatoriilor. Iakov a refuzat de asemenea să se alăture unităților vlasoviste, care începuseră să fie formate de germani. Germanii au propus un schimb de prizonieri, arătându-se dispuși să-l schimbe pe Iakov cu Feldmareșalul Friedrich Paulus, care fusese luat în captivitate de sovietici după victoria în bătălia de la Stalingrad. Stalin nu a fost de acord cu schimbul, afirmând că "" Nu am nici un fiu pe nume Iakov"" și ""... soldații nu pot fi schimbați cu mareșalii
Iakov Djugașvili () [Corola-website/Science/298890_a_300219]
-
de fapt sub prințul Eugen de Savoia, aceasta a fost prima dată când Frederic a comandat o armată. Crezând că armata sa a fost învinsă de austrieci, Frederic a încercat să evite capturarea și a galopat departe lăsându-l pe feldmareșal Kurt Schwerin la comanda armatei. De fapt, prusacii au câștigat bătălia din momentul în care Frederic a fugit. Frederic ar fi declarat ulterior "Mollwitz a fost școala mea". În Războiul de șapte ani, trupele prusace pătrund în Sachsen (Saxonia) "regatul
Frederic al II-lea al Prusiei () [Corola-website/Science/298937_a_300266]
-
la sud de Harkov în timpul ofensivei din martie și aprilie. Ordinul dat Armatei a VI-a prevedea ca dată a unui "start probabil" ziua de 18 mai. Germanii făcuseră eforturi importante pentru întărirea Grupului de Armate Sud, transferat sub controlul feldmareșalului Fedor von Bock, fostul comandant al Grupului de Armate Centru din timpul Operațiunilor Barbarossa și Taifun. Pe 5 aprilie 1942, Hitler a emis Directiva nr. 41, prin care desemna zona de sud a frontului ca principală zonă de operațiuni pentru
A doua bătălie de la Harkov () [Corola-website/Science/307036_a_308365]
-
Doilea Război Mondial. În acele timpuri, von Bock a fost numit la comanda Grupului de Armate Nord în timpul invadării Poloniei din 1939. După succesul său din blitzkrieg-ul împotriva Franței, Belgiei și Olandei, von Bock a fost avansat la gradul de feldmareșal. A primit mai apoi comanda în cea mai importantă misiune a sa: comanda Grupului de Armate Centru care trebuia să cucerească Moscova și să învingă Uniunea Sovietică. În 1941, von Bock a invadat regiunea Poloniei ocupată de sovietici, încălcând prevederile
Fedor von Bock () [Corola-website/Science/307262_a_308591]
-
sovietică nemaifiind amenințată niciodată de-a lungul războiului. Când von Bock a cerut permisiunea, în decembrie 1941, să-și retragă trupele extenuate, el a fost demis din postul de comandant al Grupului de Armate Centru. În ianuarie 1942, după moartea feldmareșalului Walter von Reichenau, von Bock a fost numit la comanda Grupului de Armate Sud. După numai cinci luni, Hitler l-a învinuit pe von Bock de eșecul Operațiunii Braunschweig și l-a trecut definitiv în rezervă. După sinuciderea lui Hitler
Fedor von Bock () [Corola-website/Science/307262_a_308591]
-
Dönitz, noul conducător al Germaniei. În timp ce se afla la Hamburg, von Bock a fost ucis într-un bombardament aerian la 4 mai 1945. Deși în cercul său de intimi von Bock s-a declarat împotriva atrocităților comise împotriva civililor sovietici, feldmareșalul nu a luat niciodată poziție publică în această privință. Se cunoaște un singur caz al unui raport secundar în care a scris: „"Meine Herren, ich stelle fest: Der Feldmarschall von Bock hat protestiert!"” („Domnilor, constat: feldmareșalul von Bock a protestat
Fedor von Bock () [Corola-website/Science/307262_a_308591]
-
comise împotriva civililor sovietici, feldmareșalul nu a luat niciodată poziție publică în această privință. Se cunoaște un singur caz al unui raport secundar în care a scris: „"Meine Herren, ich stelle fest: Der Feldmarschall von Bock hat protestiert!"” („Domnilor, constat: feldmareșalul von Bock a protestat!”). Nepotul său Henning von Tresckow a încercat în zadar să-l atragă de partea rezistenței împotriva regimului lui Hitler. Pe de altă parte, el nici nu i-a trădat pe conspiratori. Se spune că unul dintre
Fedor von Bock () [Corola-website/Science/307262_a_308591]
-
în zadar să-l atragă de partea rezistenței împotriva regimului lui Hitler. Pe de altă parte, el nici nu i-a trădat pe conspiratori. Se spune că unul dintre motivele trecerii sale în rezervă ar fi fost sprijinul arătat de feldmareșal Mișcării Ruse de Eliberare, organizație împotriva căreia Hitler avea o poziție de nezdruncinat.
Fedor von Bock () [Corola-website/Science/307262_a_308591]
-
fost alierea ei cu Austria. Conflictul cunoscut drept Războiul de Șapte Ani a început cu invazia Saxoniei de către prusaci în august 1756. Elisabeta a declarat război Prusiei și a făcut alianță cu Franța și Austria. Comandantul suprem al armatei ruse, feldmareșalul Aptaxin, care a invadat Prusia în vara anului 1757, dorea să evite o ciocnire cu prusacii, știind că Elisabeta e bolnavă iar moștenitorul ei era un pro-prusac convins. Cu toate că rușii i-au învins pe prusaci în august 1757, Aptaxin a
Elisabeta a Rusiei () [Corola-website/Science/308549_a_309878]