2,319 matches
-
the Jazz Tradition (Cambridge University Press, 2010), Whyton explorează căile prin care relatările non-ficționale despre jazz pot fi interpretate drept fictive, jucând un rol esențial în edificarea fanteziilor și a miturilor problematice. Pe de altă parte, el examinează potențialul narațiunilor ficționale de a deveni comentariu critic, cum se întâmplă în cărțile unor Michael Ondatjee, Geoff Dyer și Roddy Doyle. Tot de la un volum propriu a pornit și jazzologul olandezo-belgian Matthijs De Ridder: Ritmuri rebele (Rebelse ritmes) - o istorie culturală „swingată” a
Jazz în cuvânt la Universitatea din Viena by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/2438_a_3763]
-
ceea ce se scrie că există. Când Carrère promite să spună adevărul despre el și mai ales despre Limonov, programează o lectură de tip referențial, pe care, folosindu-se de farmecele literaturii, tot el o demontează, lăsând calea deschisă unei lecturi ficționale. Ezitând să opteze ferm pentru una dintre ele, el se situează în terenul alunecos al autoficțiunii. Cartea nu e doar povestea lui Limonov, ci și povestea lui Carrère care-l „povestește” pe Limonov. De altfel, e interesant că Limonov însuși
„Adevărul“ despre Limonov by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2443_a_3768]
-
și el instincte care-l ajută să găsească în maldăre de volume titlurile care se vând apoi la preț înzecit, însutit. Într-un asemenea comerț contează enorm educația și cultura, căci anticarii autentici sunt erudiți, văd cu un ochi lumea ficțională, cu altul obiectul în care ea se perpetuează. Colecționarii de cărți alcătuiesc o clasă aparte, eterogenă, cu motivații diferite, au în comun pasiunea și banii care le îngăduie să obțină cărți rare și scumpe. Dar anticarii nu sunt singurii obsedați
Cerneală și cărți – noi mitologii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2398_a_3723]
-
lui Alexandru Sever apar printre notații delfice, complet necontextualizate. Toate aceste rînduri neutre, gravitează în jurul situațiilor concrete pe care le poartă cu sine fiecare dintre numele proprii. Inventarul este o sumă de voci care aparțin, la rîndul lor, unui univers ficțional, voci pe care lectorul trebuie să le identifice - printre ele se poate afla și cea "reală", a autorului ("Alexandru Sever" este și personaj într-unul dintre romanele sale). Jocul autenticității este confiscat complet de tărîmul ficțiunii - punctul de referință al
Jurnalul ca inventar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16731_a_18056]
-
s Gift, "The New York Review of Books", 25 mai 2000). Gestul lui Saul Bellow de a-i ridica un monument literar acestei flamboaiante personalități culturale, la opt ani după dispariția ei, este întru totul lăudabil. Împrumutîndu-și numele romanului, Ravelstein - copie ficțională a lui Bloom, nu este totuși protagonistul real. Așa cum observă și Louis Menand în articolul citat, romanul conține o narațiune subterană despre personajul narator, care se scrie, parcă în ciuda autorului, printre rîndurile poveștii spuse. Textul apare sub forma memoriilor unui
Saul Bellow, Allan Bloom și Mircea Eliade by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16774_a_18099]
-
literatură națională, sau orientare estetică. Mi-a atras atenția cronica lui Updike la un roman destul de obscur al tînărului scriitor britanic Alan de Button (devenit celebru aproape peste noapte datorită unei discutabile cărți despre Proust, o scriere la limita dintre ficțional și non-ficțional), nu pentru observațiile critice la adresa volumului cu pricina, ci mai curînd pentru o idee generală, referitoare la relația dintre psihologie și literatură. Credința lui Updike, exprimată în această cronică, este că psihologismul dăunează literarului. Adică: cu cît înțelegem
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
ales la sîrbi și la români. Legende mai vechi sau mai noi despre vampiri și despre strigoi ar instaura, din perspectiva folcloristică, o sinonimie perfectă între denumiri. Termenul vampir a fost însă încărcat ulterior de alte conotații culturale, datorită tratării ficționale ale motivului, în primul rînd în varianta Dracula; vampirul modern e de aceea o imagine clișeizată care se suprapune doar parțial strigoiului tradițional. Cuvîntul vampir a intrat în română încărcat de conotații moderne - cărora li se adaugă permanent cele de
Vampiri și strigoi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16912_a_18237]
-
frapantă și, de aceea, greu de încadrat ultima carte de proză a lui Vasile Iancu, Prizonierul. Infernul din imperiul sovietic. Reportaj? Nu, n-a fost acolo și n-a relatat de la fața locului. Roman? Nu, pentru că nu funcționează nici pactul ficțional, nici acela al verosimilității. Jurnal intim, autobiografie literară, confesiuni, amintiri, memorii? Nu, pentru că naratorul-personaj nu are legătură, de biografie, cu autorul de pe coperta cărții. Și totuși. Cartea e prefațată de un cunoscut istoric, Gheorghe I. Florescu. Un document, s-ar
Zile de lagăr? 3322 by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16910_a_18235]
-
secvență de evenimente care, în mod normal, nu era destinată privirii formale, instituționalizate. Ca urmare a acestui fapt, indivizi și activități dintre cele mai diferite sunt "montate" într-un spațiu estetic compact și livrate astfel încât să poată fi asimilate fluxului "ficțional" care servește - involuntar - ca grilă de raportare. Mă gândesc la aceste două tipuri de derivă ale documentarului contemporan după ce urmăresc la "Cinematecă" un program de documentare de televiziune realizate în 1999 în Republica Moldova. în ceea ce privește zonele asupra cărora sunt fixate, documentarele
Ne-povești familiare by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/16934_a_18259]
-
dublă identitate - Rădeni, împărțit în două de graniță, aflat jumătate în județul Iași și jumătate în Ungheni - sunt ceva mai disipate, mai incerte stilistic. Senzație ce se datorează, poate, și absenței din cuprinsul lor a unor personaje capabile - în tradiția "ficțională" pomenită mai sus - să coaguleze materialul filmelor (iată-l spre exemplu pe Mihai Dolgan, conducatorul formației "Noroc", povestind însuflețit, într-un emoționant - adesea comic - prezent al memoriei afective, despre un nemaivăzut succes muzical - citește "dezgheț temporar": "Dintr-o dată, lumea umblă
Ne-povești familiare by Adina Bră () [Corola-journal/Journalistic/16934_a_18259]
-
faptul că lumile ficțiunii clasice își propun să atragă spectatorul în afara câmpului său de experiență empirică imediată. Perfecțiune, atenție, detașare sunt cheile unui univers care convinge prin asimetrie, prin contrastul dintre realul concret și idealul care purifică și organizează lumea ficțională. Literatura franceză a sec. XVII, remarcă autorul, este de asemenea literatura unei epoci în care oamenii se simțeau încă aproape de Dumnezeu și această apropiere a avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării subiectivității moderne. Imaginarul religios al sec. XVII este analizat
O alegorie a depărtării by Alina Chiriac () [Corola-journal/Journalistic/17090_a_18415]
-
de la Brad, la ora 19.30, cu ochelari de soare/ Tânăr, 27/175/70: nefumător, sărac, singur, există oare/ persoana care poate să spună "îmi pasă, George!"". Textul nu rămîne un simplu colaj, pentru că îl destructurează comentariile subiective și deraierile ficționale: monotonia unui limbaj (autenticitatea mesajelor în ton patetic sau cinic, în notă kitsch) e întreruptă de insinuarea cîte unei voci diferite. Acolo unde textele sînt rescrise, metamorfoza e și mai interesantă: limbajul e barochizat de jocul de cuvinte și mai
Poezie si limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15906_a_17231]
-
s-au întîmplat. Ținînd cont că această proză (ca și celelalte) a fost scrisă înainte de '89, ar fi foarte greu să nu accentuăm latura subversivă a parabolei. Însă o astfel de interpretare nu ar face decît să strice aerul perfect ficțional pe care știe să-l creeze acest autor. Orice parabolă are un aer subversiv, dar nu știu cît îi ajută dacă o citim exclusiv în această cheie. Camus îi reproșa lui Barthes că a văzut în Ciuma altceva decît o
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
Camus îi reproșa lui Barthes că a văzut în Ciuma altceva decît o parabolă împotriva nazismului. Cine îi mai dă dreptate lui Camus astăzi? Toată gama largă de sensuri pe care o deschide povestea caligrafului trebuie să rămînă neexploatată. Cetatea ficțională perfect închisă este adevăratul merit al prozei lui Alexandru Ecovoiu. Un ceasornicar inventează un ceas care prevestește, cu cîteva bătăi de gong, marile dezastre sau marile fericiri. Ceasul este instalat în curtea ceasornicarului. Tot orășelul în care acesta locuia, este
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
victimele - le fură tocmai... inefabilul frumuseții. O astfel de literatură depinde extraordinar de mult de interpreți, critici sau simpli cititori. Dacă este investită cu sensuri transtextuale, "frumusețea" îi este furată. Dacă cititorul îi tolerează fragilitatea, dacă participă la un pact ficțional radical, atunci "poveștile" capătă o consistență aparte. Alexandru Ecovoiu este capabil să creeze premizele pentru o astfel de lectură. Îi lipsește totuși textul programatic, manifestul. El trebuie să împace aceste două dimensiuni discursive, aparent contradictorii. Altfel, literatura sa riscă să
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
la un control neurologic inutil, urmărește un meci de fotbal și savurează, ironic și simpatic, metodele de educație ale cumnatului său și zgîrcenia surorii. Mănîncă o prăjitură într-o cofetărie, de unul singur. în fragmentul din 1977 lucrurile se complică (ficțional?), autorul îl întîlnește pe neurolog în acea cofetărie și are un fel de ieșire isteroidă față de acesta din urmă, care își savura liniștit propria prăjitură alături de o doamnă vîrstnică. "Păreau că pozează amîndoi unui fotograf invizibil [...] drept reclamă pentru calmul
Precizări etice și estetice by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15963_a_17288]
-
dar fără urmări. Sînt pagini pornografice memorabile în Cimitirul Buna-Vestire sau în Poarta neagră ale lui Arghezi, însă nici ele nu instituie o direcție, oricît de ștearsă. În al doilea caz, limbajul cu totul aparte și viziunea singulară asupra pactului ficțional fac problematic însuși conceptul de literatură pornografică. Așadar, este destul de riscant să încerci ceva în cadrul unui astfel de discurs, fără rădăcini la noi, și după o perioadă în care el a dispărut cu desăvîrșire. Lipsa de tradiție a generat o
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
a lui Gabriel Dimisianu cu care se afla în Rusia. Și totuși, oricît de savuroase ar fi aceste notații și oricît s-ar fi spus că aceasta e adevărata vocație a lui Constantin Țoiu, un ceva nedefinit vine să relativizeze ficțional toate aceste crîmpeie trăite. Oamenii și locurile evocate au întotdeauna ceva din instabilitatea figurilor lui Chagall, un fel de impuls antigravitațional. Nu se poate găsi o unitate în toate aceste fragmente, în aceste tablete capricioase care nu sînt nici jurnalistică
Tablete de prozator by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15997_a_17322]
-
lucrurilor întîmplate", cu o formulare a aceluiași personaj. Monica Spiridon propune o interpretare care pleacă de la ideea că repetiția, succesiunea de instanțe repetitive avînd la bază un original prestigios reprezintă regula de constituire și modul de a fi pentru lumea ficțională a lui Bănulescu, pentru personajele sale. Exemplele oferite (iubirea dintre Aram Telguran și Iapa-Roșie se "organizează" în jurul Cîntării Cîntărilor, pe care el i-o recită ei; orașul Metropolis se consideră urmașul Bizanțului etc.) sînt numeroase, iar argumentele, convingătoare. Preluînd altă
"Nevăzutul" Bănulescu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16011_a_17336]
-
un asemenea truism s-a repetat, sub tot felul de forme, de un număr nesfîrșit de ori. Singurul lucru ce diferă, în timp și spații și în funcție de mode și de gusturi, e retorica. Pentru moment, din spectrul larg de virtualități ficționale în care s-ar putea întrupa filozofia, aleg basmul. Și anume, basmul cult, aflat, precum știm, în plin reviriment, fapt care mă face să sper că omenirea în ansamblu mai are, totuși, o șansă, în pofida a orice. Nu e întîmplător
Editura Timpul basmelor culte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15615_a_16940]
-
e la fel de interesant. Există un narator ce deconstruiește ficțiunea și realitatea în cel mai "clasic" stil ludic și postmodern, ridicând arbitralitatea construcției romanești la rang de principiu primar de creație. Intervine în epic amestecând momentele ori criticându-și propriul edificiu ficțional, își provoacă cititorul la coparticipare, face considerații eseistice asupra istoriei în același spirit filosofic relativizant și vesel apocaliptic. Ca atmosferă, cartea amintește pe alocuri de Borges, notabil într-o minunată găselniță imaginativă, o alegorie a morții și sfârșitului, este vorba
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
Petrescu, pretext de a compara esteticele lor literare, atît de diferite. Încă o dată, ficțiunea și realitatea se regăsesc într-o oarecare confuzie postmodernă. În fine, într-o variantă amuzantă, bizara estetică a lumii noastre (ori, de ce nu, bizarul realism al ficționalului contemporan) ne este revelată de dl George Geacăr într-o interesantă cronică a primei cărți publicate de dl D. Ungureanu, concetățeanul său, redactor al revistei la care cronicarul, colaborează: e vorba de faptul că dl. Geacăr a intrat în posesia
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15719_a_17044]
-
sale au în comun structura binară: ,,jurnalul" textului alăturat textului propriu-zis dar și problematica dublului, a ,,gemenilor", (,,Les Instruments des ténèbres" a obținut Prix Goncourt des Lycéens în 1996 iar în 1997 premiul Livre Inter), juxtapunerea evenimentelor reale cu cele ficționale (,,L'empreinte de l'ange), clivajul dureros al existenței unei artiste ce trebuie să aleagă între familie și creație (,,La Virevolte"). Interesant este că personajele acestui ultim roman se regăsesc, printr-un procedeu de factură balzaciană, în recentul ,,Dolce agonia
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
o extremă delicatețe, cu substrat, bănuim, religios, a schimbat numele actanților, începând cu cel propriu. Denumindu-se Dinu Rogojină, dl Stroescu-Stînișoară își ia ultima distanță față de destin. Cititorului tânăr, modificarea îi poate cel mult naște suspiciunea și a unei intruziuni ficționale, cu toate că lui numele reale ale personajelor nu i-ar fi putut, oricum, spune mare lucru. Ceva mai altfel stau lucrurile cu lectorul vârstnic care, dimpotrivă, se simte cumva frustrat, ca unul ce ar fi putut cunoaște pe unul sau pe
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
Funcția socializatoare a personajelor literare constituie o cerință explicită și constantă a puterii. De fapt, rolurile atribuite scriitorului și personajelor se confundă adesea în discursul oficial,4) întărind ipoteza că ei sînt, umăr la umăr, eroi socializatori. Sporirea cu personaje ficționale a structurii de verosimilitate este însoțită, chiar din primii ani, de o vastă campanie de alfabetizare a populației, mărirea tirajelor, multiplicarea bibliotecilor comunale și înființarea de biblioteci și cluburi în întreprinderi, alături de diverse cercuri de lectură. În plan social, are
Scriitorul, personajul și socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16328_a_17653]