219 matches
-
prea repede. În ceea ce privește ultima obiecție, o spun cu unele rezerve, pentru că e posibil să fi băut pe nerăsuflate și nu în înghițituri mici, cum e recomandat. Terminasem masa și mă pregăteam să mă întorc la lucru, când am remarcat sub ficus, la masa cea mai izolată, un bătrân într-un cărucior cu rotile. Fiindcă nu avea nevoie de scaunul de la masă, îl împinsese într-o parte, ceea ce incomoda clienții. Și chiar atunci, un grup de oameni corpolenți, aliniați unul în spatele celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
plictisit și am pus textul la loc. Am închis scrinul. Deci așa stătea treaba. Ce să fac, s-o sun pe maică-mea, să vină cu cheia, să mai caut? Eram nehotărât. M-am mai uitat o dată în dulăpiorul din spatele ficusului, în alt dulap de pe hol, am mai scotocit prin raftul cu haine. Toată această operațiune de investigație inutilă mi-a consumat încă o jumătate de oră, timp suficient ca să iasă la lumină remușcările și sentimentele autocritice. Sprijinindu-mă de mânerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
stinse curând. Era ora doisprezece și un sfert și în sufragerie un al treilea sforăit se alătură celor două. La ora unu și douăzeci, perdelele se umflară, deși geamul era închis. Un vânt straniu se stârni de nicăieri și învălui ficusul într-un fum ca de țigară. Nimeni nu-l văzu, nimeni nu-l auzi. Se plimbă fără țintă prin casă - era o prezență incertă, nehotărâtă în privința propriei existențe, care ieșise de nicăieri și care trebuia să se manifeste într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cantină, de câini, de tanti Silvia, de muzeul Antipa și de Cișmigiu, iar la final, să povestesc de cheful unde au arestat-o pe Carmen. Cantina are o intrare generoasă, ca o adevărată instituție. Ai impresia că lipsesc mobile și ficuși, e o atmosferă de ușurătate și neîmplinire (poate mi se pare, pentru că intru acolo numai când mi-e foame). În dreapta sunt veceurile, care nu miros niciodată; în schimb chiuvetele picură mereu, fie dintr-un defect al robinetului, fie din neglijența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și chemase tot căminul la petrecere. Coborâsem de la primele acorduri și mă amestecasem printre oamenii care, tot așa, curgeau de te miri unde, ua, chef, ueei. Am reușit să iau cu mine două beri și m-am ghemuit lângă un ficus, să mă uit la dansatori, dar ce dansatori, că toți stăteau în picioare, și chiar dacă ar fi dansat, tot n-ar fi avut loc. Mă gândeam că era ziua ăluia de la doi, care obișnuia să dea chefuri din astea, dispersate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
peste o jumătate de oră (cel mult), muzica reîncepea. Așa că în momentul în care s-a luat curentul m-am gândit că o fi un gest intenționat, și ce dacă, mi-am zis, eram foarte mulțumit să mă ghemuiesc lângă ficus și să beau bere. Am zis că era întuneric, dar chiar beznă nu era, venea lumină de la stâlpul portocaliu de peste drum și se strecura printre picioarele și brațele petrecăreților, făcând umbre pe pereți. Îmi plăcea să mă uit mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ne-a urat bun venit și ne-a invitat să luăm loc. Sala de așteptare nu avea nimic ieșit din comun. La perete erau șiruri de scaune, despărțite În mod regulat de măsuțe cu reviste, iar În colț expira eternul ficus. Linoleumul era genul instituțional, cu un model haotic, bun să nu se vadă petele. Era chiar și un miros medicinal, liniștitor, În aer. După ce mama a completat fișele de asigurare, am fost conduși În cabinetul doctorului. Și acesta Îți inspira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
în aceste blocuri enigmatice, pătrundeam în holuri mirosind a vechi și a petrosin, suiam scări în spirală extrem de înguste, cu mici paliere din loc în loc, unde, în lumina aurie a unei ferestre rotunde, se răsuceau frunzele prăfoase ale câte unui ficus sau leandru uitat de toată lumea și aproape uscat, urcam până sus, la mansardă, Și ciocăneam la câte o ușă verde, care părea împăienjenită de așteptare. Nu-mi deschideau fete frumoase și triste, cu ochi imenși, ci, de obicei, bătrâni sau
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
spera că totul se va aranja în același fel ca altădată. Dar Sucki nu era pe nicăieri. Colivia era murdară și goală. L-am căutat în toate camerele și până la urmă l-am găsit ascuns în frunzele dese ale unui ficus. Privirile mele pline de dor au întâlnit privirea lui sălbatică, amenințătoare, plină de reproș. Era așezat pe frunze, în plină lumină, ca să primească cât mai multă căldură. Am încercat să-l fac să vină pe mâna mea, dar a refuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
obișnuit. În primul rând, pentru că sunt 99, ceea ce te înspăimântă și descurajează încă de la început. Apoi pentru că nu mai există cuie sau șurubelnițe, coduri de acces descoperite pe bucățele de hârtie aruncate neglijent la coș sau cartele ascunse în ghiveciul ficusului. Eziți, cu teamă, să apeși un întrerupător, cu toate că știi că asta trebuie să faci pentru a trece mai departe. Te înfioară sunetele, pașii, șoaptele. Îți vine să arunci priviri peste umăr, deși perspectiva e strict bidimensională. Aștepți. Păuni fluorescenți, animale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
ciment, televizoare, gresie, coroane mari la înmormântări, aspiratoare, săculeți cu pământ pentru flori, un calculator, faianță, butelii de aragaz, găleți cu nisip, butoiașe cu murături, baxuri de apă, lădițe cu fructe, o imprimantă, cărămizi, lampadare, un gard de papură, tablouri, ficuși și leandri, colaci de sârmă, covoare făcute sul, Oana în cârcă, din joacă, până pleacă studentă-n America, mama în brațe când nu se poate mișca. Cum lesne se vede, revoluția română a dezlănțuit în mine energii de nebănuit, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
întrebare de pământeană? Se opri, așteptând cu interes. ― Te rog! ― Cam câtă pădure crezi că a intrat în minunea asta de casă? ― Oh, mai nimic! Doar un parchet de pădure seculară. Tot numai stejar. Hai să-ți arăt sera cu ficuși, lămâi și portocali. Vara îmi place să-mi petrec nopțile acolo. Citesc, privesc cerul, ascult... Noaptea învie o altă dimensiune a vieții noastre. Nu crezi? Se aflau pe o galerie exterioară sprijinită pe coloane și arcuri. Sus, luminile din interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
personaj Giovanni Papini, în prima povestire, „Giuda tentato”, din volumul I testimoni della Passione (Martorii Patimilor), apărut în 1938. Papini surprinde momentul ispitirii, fixat a doua zi după cina din casa lui Simon Leprosul. Iuda stă întins la umbra unui ficus în câmpia Betaniei, „la ceasul opresiv al siestei”, notează Papini trimițând simultan la atmosfera magic-seducătoare din Phaidon, dar și la sensul teologic al „ceasului amiezii”, ceasul acediei, al demonului „meridian”. Aici, la umbra copacului care, trebuie să reamintim, este de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
distilat. O formă a sinuciderii. Scrii ca o reîntoarcere în Eden. Atunci trăiești acolo. Visează, deci, că sîntem noi înșine opere de artă ce au străluminarea de a privi înăuntrul lor!” V. tînăr tace și scrie consumînd ceaiuri aromate. Ocrotește ficușii și orhideele din serele sale luminate ca ziua, trăind cu speranța că, odată și odată, pe cer, se va reaprinde soarele. V. din spital mă retrag din ochiul meu speriat. Am privit acolo, prin oglinzi și am văzut o urîțenie
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce nu se vor Împlini. Dar poate că destinul lor e tocmai să nu se Împlinească. Savanții noștri au făcut tot felul de experiențe pe animale și pe plante. Dacă Închizi, de pildă, În camere Faraday o mușcată sau un ficus și În altă cușcă o altă plantă și le conectezi la galvanometrul unui poligraf, pentru a măsura, pe baza conductibilității electrice, viteza cu care se urcă apa din rădăcină În frunze, vei putea obține un model de semnal, asemănător oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
animal. La plante totul se bazează pe empatie, pe intuiție. O execuție pe scaunul electric provoacă la unii dintre spectatori o reacție de satisfacție, de plăcere, de juisare În gol. Nu același lucru se Întâmplă cu o mușcată cu un ficus sau cu oricare altă plantă. Plantele nu au orgoliu, nici sadism, nici masochism. Natura lor nu e perversă. Ele sunt mai apropiate de Dumnezeu decât sunteți voi. Prin urmare, atunci când le consumi, Înfăptuiești un păcat. Dar păcatul e la fel de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ar putea-o face praf și pulbere... Adică nu praf și pulbere, că aici nu mai există nici urmă de praf. Praful s-a amestecat cu tot ce ați ingurgitat de-a lungul anilor. Priviți, până și peștii, până și ficusul și celelalte plante sunt Îmbibate de alcool...” Noimann Își Încheie halatul și simți cordonul strângându-i cu delicatețe abdomenul; senzația era destul de plăcută, confortabilă. Pielea sa albă nu simțea pericolul unei imixtiuni de-afară. Chiar dacă l-ar fi Înțepat cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
locurile bune și alea rele, cu momentele faste și-alea pline de ghinioane și, cine știe după ce calcule, viziuni și paranormalâcuri, mă pune să demontez și să remontez în alt colț cadrul patului, să târâi noptierele pe hol, să iau ficusul și să-l duc în balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
natura și de a te supune regulilor ei și alte teorii culese din broșurile la modă. Și pentru că îi păcăneau urechile și își simțea venele pulsând, pentru că undele i se încrucișau undeva prin corp, o luam de la capăt: saltele, rafturi, ficus, veioză, pește de sticlă cu botul căscat, pui de rață în jumătatea regulamentară de ou, statuetă primită la un premiu literar, o momâie gânditoare, cu multe riduri, ținând în mâini o carte, trandafiri prinși într-un passpartout ocru, un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
jucătoare de baschet, contabilă S.A. Ladorna, menajeră hotel 5*****, director de bancă, stewardesă, curvă de lux, poetă. Ana, dacă mai greșești o singură dată, te pun în zid, glumea doctorul făcându-i cu ochiul. Biroul era mic: trei scaune, un ficus în două frunze, o oglindă ciobită, o reproducere după Luchian (florile miroseau a diazepam), un registru de consultații cu marginile flendurite, un portdocument, trusa de rechizite, un cuier cu vreo 6 halate jegoase, două din monton gri, celelalte din pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Grand se bâlbâi așezându-și mai bine pălăria rotundă peste urechile lui mari. Și Rieux a înțeles foarte vag că era vorba de ceva despre înflorirea unei personalități. Dar funcționarul îi și părăsise și urca înapoi bulevardul Marnei, mergând pe sub ficuși cu pași mici și grăbiți. În pragul laboratorului, Cottard îi spuse doctorului că ar vrea să-l mai vadă ca să-i ceară un sfat. Rieux, care mototolea în buzunar foaia de statistică, îl invită să vină la consultații, apoi, răzgândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
boala asta afurisită. Cred că asta mi-ar putea folosi. Rieux aprobă din cap, prinse un băiețel care i se repezise printre picioare și îl repuse încet în picioare. Au pornit din nou și au ajuns in Piața Armelor. Crengile ficușilor și palmierilor atârnau nemișcate, cenușii de praf, în jurul unei statui a Republicii, prăfuite și murdare. S-au oprit sub monument. Rieux tropăia, scuturându-și unul după altul picioarele lui acoperite cu un fel de grund albicios. S-a uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
S-a așezat pe o bancă între niște mici arbori prăfuiți și și-a șters sudoarea care îi curgea în ochi. Îi venea să urle ca să desfacă în sfârșit nodul violent care îi strângea inima. Căldura cădea încet printre ramurile ficușilor. Cerul albastru al dimineții se acoperea repede de o albeață care făcea aerul mai înăbușitor. Rieux s-a lăsat să cadă pe o bancă. Contempla ramurile, cerul, regăsindu-și încetul cu încetul oboseala. \ De ce mi-ați vorbit cu atâta mânie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Cea că-i confidențial, să ieșiți să vă dea plicul, să citiți că e strict personal și confidențial. Nici să vi-l dau eu nu a vrut.“ A urmat-o. Iliuță, șoferul lui Iachimovici, îl aștepta pe canapeaua din dreptul ficusului. Se juca cu un lănțug auriu de care avea atârnată o bilă roșie. Se așeză lângă el. „Complicații, nea Păsculescule“, oftă Iliuță. „Dom Jorj nu mai poate să vină. Ne-am întors azi dimineață de la întâlnirea de la Mare și acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
neagră, de dragoste pierdută, de dureri de ulcer, de farmece, de întâmplări neprevăzute, adunate toate la un loc. Tălmăcirea viselor din cartea de vise, forma de inimă a pernuței pentru ace, tristețea centrifugii mașinii de spălat, torsul de pisică al ficusului bătrân, care-și transporta mineralele din pământul glastrei prin vertebrele tulpinii spre capilarele frunzelor cerate, indecent de încet, toboganul somnului de noapte, de zi, de boală, de ranchiună, de dor, de renunțare, de abnegație pentru patul urieșesc, de abstinență sexuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]