293 matches
-
poetic. Și asta în perspectiva a ceea ce am numit negativul stilistic, "produsul"-grund al "complexului Bacovia". Grigore Vieru, în schimb, reconvertește negativul existențial (necurmatele suferințe ale copilăriei și ale adolescenței, asupra cărora poetul a insistat în nenumărate rânduri), în pozitiv ființial și, mai departe, stilistic, confirmând încă o dată "antibacovianismul" său din oglindă. Nici Vieru și nici Bacovia nu pot intra în cadrele psihologiei abisale a "bastardului". Dar dacă ei au putut fi asimilați cu "orfanul", în chip amăgitor Bacovia, însă declarat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acest sens, pe culoarul structural axial deschis de către critic întâlnim interpretările făcute pe tema copilăriei (focarul energiilor primare, izvorul adamic, cu lacrima lui salvatoare); tema principiului matern care, în imaginarul poetic vierean, are întâietate; tema originilor, casa părintească reprezentând centrul ființial, centrul lumii, locul de refugiu în liniște(a) (universului), dar și de întoarcere la sânul matern; feminitatea este și ea adusă în dezbatere, acordându-i-se o atenție deosebită (criticul subliniază că pentru poet, orice femeie este o repetiție cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu milimetru, din acel timp interior al lui Horea. Ceea ce mă face să mă Întreb: Dacă ceea ce descoperă Horea (câteodată poate mai greu formulabil, poate mai greu acceptabil pentru noi, fiindcă nici lui nu-i este limpede) are o valoare ființială atât de mare, Încât pe Cornel Îl sperie, atunci miza anunțată de Horea, aceea de a provoca o transformare a discursului filosofic, nu este cumva prea mică? Mă Întreb dacă revelațiile pe care le trăiești tu merită să fie investite
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dobândesc o subțire corporalitate; la modernul Liviu Ioan Stoiciu, cel din Glasuri în labirint, sentimentul tragic al vieții devine temă de partitură panoramică între repere antice și prezent: douăsprezece scenarii în totul, fiecare subliniind câte o altă dimensiune a fluxului ființial. Retrospecția, aliaj de oniric (Adormirea. Visurile ei anxioase) și trezie, are analogii în Dante din Infernul, de unde: Drumuri pline de obstacole; Peregrinarea sufletului; Misterul firii. Un itinerariu; Casa viscerelor pământului; Magna Mater; Minotaurul. Lupta cu destinul și celelalte. Arhitectura riguros
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o joacă de cuvinte. Copilul „născut” este doar o promisiune, în sensul de „făcut” trupește. Oricînd se poate transforma, în primele zile, în contrariul a ceea ce s-a așteptat. Adevărata lui naștere se dorește a fi în sens spiritual și ființial. Ea se împlinește prin scalda-botez. Este o renaștere. Individul mai renaște odată, la nuntă, ca să ia chip de gospodar și să fie primit în marea familie a pămîntenilor. Înmormîntarea preia, la rîndul ei, scenarii anterioare, în curgere firească și pe
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și de universalizare, se întemeiază pe ceea ce se numea, cu decenii în urmă, înălțarea impersonală a individului, pînă la acel nivel purificat al gîndului, de unde devine conștient de superioritatea eroismului etic față de brutalitatea faptelor fizice. Contemplarea estetică a acestui orizont ființial mi se pare mai profitabilă pentru a se păstra nealterată demnitatea morală a insului, ca și a seriei socio-umane pe care o reprezintă. În același sens gîndea și Eugen Lovinescu, atunci cînd analiza, cu o rară finețe, momentul de grea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
nevăzut al pierderii credinței. Intelectualii hiperraționaliști ai Europei au militat constant pentru demagificarea lumii, adâncind antiteza monstruoasă religie / știință, până la pierderea totală a sensurilor cu care se mândrește, doctrinar, postmodernismul. Antitezele monstruoase înlesnesc întotdeauna apariția unui gol, a unui vid ființial, cum a observat Eminescu. În cazul Europei, acest vid lăsat de secularizare a fost umplut de numeroase secte religioase, dar mai cu seamă de cele două mari "religii" ateiste: comunismul și nazismul. Acestea sunt marile "roade" ale capitalismului care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
raportului dintre eul adorator și cel care este adorat întru invocare. Survin aici tendințele unei re-poziționări delirice în intimitate cu prezența indusă a celui reprezentat în pictură sau sculptură. Conștiința ce venerează își abandonează centrul de greutate ontic spre dimensiunea ființială a entității adulate, se dăruiește, pierzându-și controlul asupra sinelui, re-postulează balanța de forțe a situației date astfel încât aceasta înclină cu totul spre imperiul celui adorat. Prin urmare, are loc anularea libertății de opțiune și proiecție a eului, pierderea suveranității
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Însuși Întemeietorul creștinismului : Hristos Domnul. Conștienți de Înalta lor misiune, creștinii vor să‑L reprezinte pe Mântuitorul și să‑I slujească, pătrunși de vocația lăuntrică de a fi În vremea vieții lor o „Evanghelie Întrupată”. Identitatea naturii nu admite deosebiri ființiale Între oameni. Atitudinea iubitoare și plină de compasiune față de aproapele suferind, Îl fac pe acesta din urmă să se simtă prețuit, stimat și iubit. Pentru cei aflați pe patul suferinței, de multe ori este nevoie numai de inimă bună, de
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
lor cu întreg mediul social, economic, cultural. Am ratat deja, în bună măsură, o revoluție politică începută cu douăzeci de ani în urmă; poate că vom izbuti să o ducem până la capăt măcar pe aceasta, care ne privește pe toți, ființial! prof. univ. dr. Simona Modreanu Interdisciplinaritate opțiune sau necesitate? Crina Galiță, clasa a XII-a coord. prof. Mariana Anton Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați (Mihai Eminescu) Lumea în sensul său cel mai pur s-a născut dintr-un gând. Acesta
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Dumnezeu pentru a acționa într-un sens sau altul. Posibilitățile de opțiune ale ființei umane sunt variate și ele depind de condiționările istorice și sociale, dar și de nevoile spirituale ale omului. Opțiunea trebuie să aibă în vedere factorul intrinsec ființial, disponibilitatea ontologică de a realiza ceva durabil, însă ea trebuie să țină cont și de datul socio-politic existent într-un anumit context istoric. Limitele libertății umane nu pot ieși din dimensiunea istorică a realului, a actualului, căci am asista astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Crucii, percepută diferit, în funcție de capacitatea harică sau de râvna aspirantului la înduhovnicire. În cadrul acestui Epistolar creștin există o propensiune spre elaborarea unor trepte inițiatice care constituie statutul vieții lăuntrice, a unor norme sau strategii de ordin spiritual pentru modelarea structurii ființiale, contribuind, astfel, la atingerea pragului de comuniune teandrică. Dintre Epistolele Părintelui Arsenie Papacioc reținem: "Scrisoarea către Părintele Ilie Cleopa la moartea Părintelui Paisie", o splendidă "Meditație despre Maica Domnului", un "Cuvânt despre rugăciune, smerenie, iubire" și un "Cuvânt despre Înfricoșata
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
copii, se varsă tocmai polaritățile părinților și nu-i de mirare că sunt condamnați să ducă o luptă sfâșietoare tot restul vieții. Kazantzakis observase coexistența unor trăsături contrarii în chiar configurația mâinilor sale. Una dintre ele era delicată precum structura ființială a mamei despre care spunea că este o sfântă, cealaltă puternică și fermă asemeni tatălui-erou pe care abia de-l văzuse odată exteriorizându-și emoția, și asta când fiul i-a venit acasă cu un premiu. „N-ai făcut Creta
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Hristos răstignit a două oară” - Creștinismul și norma. Arta declanșează uneori în actor un potențial neștiut sau abia intuit. Un rol asumat poate răsturna existențe și lumi. Rolul lui Iisus asumat de Manolios pentru un obișnuit act teatral, este absorbit ființial, producând mutații ontologice. Restructurează o personalitate care apoi antrenează în reconstrucție altele - pe cele ale prietenilor lui care și ei jucau roluri determinante în economia răstignirii - rolul apostolilor. Fiecare rol acționează emblematic, asemeni unui tipar. Iuda reformulează personalitatea comună a
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
a schimbat numai conținuturile. Soljenițîn este o imensă personalitate care nu încape în pielea strâmtă a unui loc, el este al lumii, și nu consimte săși cumpere confortul plătind ca preț libertatea sa. Scrisul este pentru el un act fundamental, ființial. Ajuns în Occident, presa încearcă săl confiște. Ori el e încă un om confuz, refuză declarațiile, se ascunde de presă. Începe un război cu presa occidentală. Proiectele sale sunt imense, teribil de crono și energofage, în plus este un om
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
cu Lică stă sub semnul aceleiași permutări. Nu e vorba de omul din inima Anei, ci de acela de lângă ea. Nu credem că femeia trece așa cum susține Magdalena Popescu de la un protector la altul dintr-o nevoie ce o definește ființial ca femeie ("Ieșind de sub autoritatea bărbatului care îi fusese soț și aproape părinte, Ana trece, printr-o amoroasă identitate simpatetică, sub autoritatea rivalului. E femeia generică ce nu se poate lipsi de protecție"79). Mai întâi de toate pentru simplu
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
fi om" se zbate cu o forță vitală ieșită din comun cârciumarul de la Moara cu noroc. Între aceste două exigențe de semn contrar se produce macularea și apoi prăbușirea sa. După judecata de la Ineu, bărbatul își redefinește cu claritate reperul ființial într-o analiză retrospectivă marcată de suferința unei pierderi irecuperabile. Cinstit nu e decât omul care a astupat gurile rele, pre care nimeni nu-l poate grăi de rău fără de a se da de rușine; cinstea e sila pe care
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
care acesta scrisese cu litere strâmbe înainte de a se sinucide: Să nu fie învinuit nimeni, eu singur. Eroii tragici trăiesc sub semnul acestei afirmații o întreagă existență de care nu se dezic prin vorbe sau fapte. E motto-ul lor ființial. De la Dimitri Karamazov la Raskolnikov, personajele tragediilor dostoievskiene știu să recunoască și să accepte o înfrângere în conștiință. Ea aduce cu sine o schimbare radicală a eroului, dar "orgolioșii subteranei" au puterea de a renunța la tot, inclusiv la sinele
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
pentru a nu lăsa pe dinafară nici una dintre trăsăturile definitorii: - nici a „ceea ce” apare; - nici (mai ales) a impalpabilului (și neobiectivabilului) „fapt că” (ceva) poate (este susceptibil de a) apărea. Această impalpabilă diferență de nivel (și, aș spune, de consistență ființială) (în care că-ul, faptul că, condiționează densitatea ontologică a ceea ce) este întoarsă pe toate fețele, nu doar de filozoful Michel Henry, ci și de exegetul său român, în așa fel încât să devină inteligibilă și pentru cititorul cărții. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
târziu lui Michel Henry cea mai îndrăzneață apropiere venită din partea unui filozof în secolul XX între propria sa demonstrație fenomenologică și dogma ortodoxă a Sfintei Treimi, care proclamă relația perihoretică (de „interioritate reciprocă”) între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (identitate ființială sau „consubstanțialitate” și, respectiv, diferență ipostatică). Michel Henry nu are însă pretenția unui acces privilegiat la acest mister fundamental al dogmaticii creștine decât în lumina textelor Noului Testament pe care le interpretează. Un punct crucial în această reflecție îl constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologică fundamentală. J. Milbank aduce din nou în discuție dogma trinitară a creștinismului, pe care o explorează creator în direcția unei ontologii a diferenței. Pentru el, creația transfigurată eshatologic oglindește într-o anumită măsură structura paradoxală a Dumnezeirii. Deplina unitate ființială a umanității permite totuși diferențierea ipostatică. Această afirmație nu reprezintă o simplă speculație filozofică, ci o necesitate dogmatică ce trebuie discutată din perspectiva unei teologii a participației. Lumea viază doar fiind părtașă într-un anumit fel la viața lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un „ce” - obiect la sfârșitul procesului; ea este însuși procesul, căci omul nu este un obiect al educației, ci subiectul. În învățarea-proces, subiectul nu se vrea o sumă de obiecte, o însușire, posesie de exteriorități, ci o asumare a valorilor ființiale pentru el; astfel deprinde valorile, virtuțile, se deprinde pe el însuși, forma sa lăuntrică și, totodată, proiectivă în orizont nelimitat, în conformare, relație rezonantă și rezonabilă cu „ceilalți”. Cu natural talent (Kant), conform principiului măsurii în toate pe care și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18) a spus Dumnezeu după ce l-a făcut pe om. Prin omul singular nu se putea reflecta iubirea și nu se putea astâmpăra dorul ființial după comuniune care era sădit în sufletul omului. în Edem, Adam și Eva erau în comuniune cu care Dumnezeu le vorbea amândurora. Cel care separat i-a vorbit numai femeii, producând astfel o „schismă ontologică” și o opoziție între bărbat
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
căldicel”, („Avem de tată pe Avraam”...), nu numai prin Adevărul mărturisit și trăit de alții, îmbătându-ne cu cuvinte, ci prin implicare în Adevăr, în acte de trăire sfântă. Căci Adevărul nu este exterior ființei noastre, ci propriu existenței noastre ființiale. Dacă n-am înțeles acest lucru suntem doar scamatori de circ care scoatem lucruri surprinzătoare din manșete, apoi ne întoarcem din scenă la bufetul circului, mâncând, bând pe săturate și destrăbălându-ne cu prima femeie ieșită în cale, machiată de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Sergiu Limbă și gândire în cultura indiană, p. 134. 36 Datarea o preluăm de la Petru Creția, M. Eminescu, Opere, VIII, Ed. Academiei RSR, 1988, p. 1106. 37 Op.cit., p. 255 (ms. 2257,6). 38 Despre "apusul zeității" și prioritatea strigătului "ființial" din poezia lui M. Eminescu în "aurora" nihilismului european se pot urmări paginile vivante ale lui Constantin Barbu din Poezie și nihilism, Pontica, 1991. 1 Ochiul și Spiritul, Casa Cărții de Știință, Cluj, trad. de Radu Negruțiu, 1999, p. 52
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]