51,126 matches
-
dragostea"), cu o singură rezervă: violență ("cu violența nu pot să fiu de acord"; moment în care cineva de la conferința de presă a avansat ipoteza că, dacă Puccini ar fi scris opera pentru Angela Gheorghiu, altul i-ar fi fost finalul!). Momentul preferat al sopranei e aria "Vissi d'arte", scrisă de Puccini special pentru Hariclea Darclee : "În momentul acela, Țoșca sînt eu!"... Se pare că și Puccini ar fi spus, cîndva, " Țoșca sînt eu!"; dar - de la o Maria Callas sau
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
Nu întîmplător, cele mai bune momente ale filmului sînt cele în care cineastul mizează pe ceea ce se pricepe mai bine: pe imagine, pe ideea transmisă pur vizual (v. suprapunerea de "fotografii de epocă" și imagini din Bucureștiul de azi, v. finalul, în care oameni și mașini merg de-a-ndoaselea, totul merge de-a-ndoaselea, în jurul neclintitei statui a lui Caragiale...). Dar, e vechi păcatul și nu Alexandru Solomon e primul vinovat! Din timpuri imemoriale, regizorul român a avut de multe ori impresia că scenariul
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
constatat doctorul la autopsie etc... La conferința de presă, directorul FAV-ului, Vivi Drăgan Vasile spunea, în altă ordine de idei, că "Dl Caragiale ne face greutăți și astăzi"! Problema este că și noi îi facem greutăți domnului Caragiale! În finalul filmului, ca un fel de "justificare" a rămînerii la suprafața lucrurilor, aflăm un citat din Caragiale: "Ah, iubește-mă, dar nu intra, mă rog frumos, ca într-un dulap de lemn, în sertarele unde se ascund măruntaiele mele. Căci asta
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
de fapt în realitate, fiind o mică haltă în drum spre Aracataca), cu plantațiile de bananieri, cu legendele locului, cu acele pasquines - denunțuri anonime -, cu soarele care pârlește trupul localnicilor, cu serenadele cântate la chitară și acordeon, cu duelurile cu final dramatic, rămase adesea nepedepsite în virtutea aplicării unui fel de cod al onoarei, cu iubirile dezvrăjite care aduc bucurii sau distrug destine, cu lipsuri care formează caractere. Când revine de la Aracataca, fără să fi vândut casa, Gabo simte că trebuie să
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
recomandabil la scară europeană. Cariera vieneză a lui Ioan Holender este o lungă poveste de succes. Cazul tipic al omului care, pornit de jos, dar crezînd cu tărie în steaua lui își urmează drumul în pofida tuturor obstacolelor și ajunge, în final, să-și vadă visul cu ochii. O lecție de onestitate profesională, respect față de parteneri, modestie și plăcere a muncii care ar trebui predată copiilor la școală. La fel cum lunga perioadă de directorat la Staatsoper este un mic curs de
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
consoană (mai ales "p") și o vocală identică vocalei precedente: sora devine astfel soporapa. în uz universal sînt și alte sisteme asemănătoare - de exemplu, introducerea în cuvinte a unui singur segment sonor, mereu același, ori pronunțarea inversată a cuvîntului, de la final spre început. E impresionant gradul de similitudine pe care îl prezintă, în diferite părți ale lumii, aceste procedee lingvistice. în enciclopedia alcătuită de Paolo Albani și Berlinghiero Buonarroti, Aga Magéra Difúra, Dizionario delle lingue immaginarie (Bologna, Zanichelli, 1994), pentru italiană
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
încet-încet să înlocuiască în discursul critic opinia impresionistă și să aducă rigoare și luciditate judecății de gust, dar nu numai atât. Plasând lucrurile strict pe terenul teoriei literaturii, se poate vehicula ideea adevărului unei critici de tip reader response. în final aș cita opinia unuia dintre interlocutorii Rodicăi Binder, Richard Swartz, corespondent pentru o perioadă al unui ziar suedez în Europa de Est și care circumscrie perfect libertățile și limitele dramatice ale unei opere (paradoxală!) în specia efemeră a jurnalismului, devenite inerente, în
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
strategie discursivă), despre ecartul dintre realitate și iluzie sau mai exact despre fractura dintre cele două universuri, care le străbate și le confundă ș.a.m.d. Memorabilă mi se pare însă mai cu seamă paralela dintre Proust și Nerval, din final, grilă prin care se redimensionează, practic, întregul text: "Sylvie este cea care simbolizează adevăratul timp pierdut (și imposibil de regăsit). Dar această afirmație ar presupune o anumită teorie care nu își vădește adevărata semnificație decît prin comparația cu Proust. Nerval
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
ar presupune o anumită teorie care nu își vădește adevărata semnificație decît prin comparația cu Proust. Nerval a încercat și el să regăsească timpul pierdut, dar nu a reușit decît să probeze zădărnicia propriei himere. Data rostită de Sylvie în final ar apărea din acest unghi, ca sunetul de gong care marchează sfîrșitul povestirii." Însă lucrurile nu stau tocmai așa, ci chiar dimpotrivă; Eco, în fapt, își organizează demonstrația prin reducere la absurd, ajungînd la concluzia că "Jerard (și împreună cu el
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
109). Microromanul de 20 de pagini intitulat Addenda, care instrumentează cu două cazuri concrete - donquijotești - cel de-al doilea eseu are, de altfel, autentice virtuți literare. Ulterior, tonul autorului va deveni preponderent teoretic - precum în eseul Nietzsche și Marx, în finalul căruia își motivează interesul pentru cei doi autori �recuperați" și maltratați ideologic de către național-socialiști, respectiv de către comuniști - precum și resorturile personale ale demersului său: "în ceea ce mă privește, m-am ocupat și de Marx, și de Nietzsche, pe măsura puterilor mele
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
-mi răspundeți? - Mi-ar fi plăcut să-mi mai puneți încă 62 de întrebări, fiindcă-mi place să tăifăsuiesc cu breasla. - Deci, închei aici, dorindu-vă multă sănătate, putere de muncă, multe împliniri și bucurii alături de distinsa doamnă Pencke... - În finalul niciodată sfârșit, doresc din toată inima cititorilor mei sănătate, liniște și pace, belșug în inimi și în cămări! Motiv pentru care mă iscălesc mai jos, Al. Conan II.
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
că s-a prefigurat înainte de 1989, dată după care am asistat la intempestivul salut adresat minerilor vandali și la furibunda ieșire împotriva soților Ierunca, amfitrioni ai săi în capitala Franței): "Întîlnire cu Valeriu Cristea și soția sa. (...) V.C. devine spre final intransigent față de ceea ce numește el falsa opoziție ce face concesii tactice: Paler în discursuri, Manolescu scriind despre Dumitru Popescu, Iorgulescu care a facut și a dres, Hăulică etc. ...V.C. e pentru cei care-și scriu, fără nici o concesie, cărțile (presupus
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
și mai mult bine pentru care eu am făcut din darul lui Dumnezău cu mare osteneală, pre cât mi-au agiuns vremea și puterea, fiind încă și mai mult gata a face..." (p. 33). Decăderea neamului românesc este deplânsă în final în tonul lamentațiilor din cronica lui Neculce și explicată prin această ruptură, determinată de o istorie mașteră, de Biserica Romei. Succesiunea antitezelor (prin contrapunerea adverbelor de timp oarecând/acum) conferă paginii virtuți literare: "O amar! Era și neamul rumânesc vestit
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
cum s-ar putea face acest lucru în cazul oricărui (fie și "caz-limită") scriitor? Mircea Scarlat însuși vorbește despre "dorința artistului (care) a fost ca impresia provocată de scrierile sale să fie aceea a unor simple notițe grăbite", afirmînd, în final, faptul că "Bacovia a ilustrat în chipul cel mai convingător destinul Scriitorului". În privința acestui raport dintre "involuntar" și "intenționalitate", cu atîtea implicații, cum s-a văzut, mă despart de opiniile lui Mircea Scarlat; la fel, mi se pare că, adesea
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
dispune de două ieșiri! Sau, în terminologia ontologică a d-lui Șora, e un compromis a lui a fi cu a avea, o cădere (prin pasivitate, prin omisiune ori măcar prin temporizare) a primei ipostaze în cea de-a doua. Finalul analizei amare a d-lui Mihai Șora, începută ca o analiză de sine expiatoare, în circumstanțele unei greșeli veniale, se cristalizează cu ajutorul unui citat dintr-un eseu al lui Paul Hollander, Intelectualii occidetali și curțile comuniste, în următorii termeni pe
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
său studiu despre sinucidere ca efect al presiunii exercitate de condițiile sociale pornește de la anumite presupoziții de gen (natura diferită a femeilor, existența unei singure ordini sociale) și de la un set de date care indică clar diferențele de gen. în final, în loc să admită faptul că teoria lui nu este universal aplicabilă, Durkheim recurge la o lungă explicație a particularităților naturii femeii și ignoră pur și simplu în analiza finală datele despre femei, care îi perturbau concluziile. Informațiile despre femei sunt codificate
Oftalmologie feministă by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14486_a_15811]
-
în revistă păcatele PSD - racolări politice, imixtiunea în justiție, amestecul în administrația locală a Bucureștiului, măsurile centraliste puse la cale împotriva învățămîntului universitar, temă căreia universitarul Dan Pavel îi acordă cea mai mare atenție și care e direct legată de finalul editorialului: "Nici un partid din România, oricît de mare, nu poate ieși victorios dintr-o confruntare cu miile de universitari și cu sutele de mii de studenți. PSD se joacă cu focul și a venit vremea să-i dăm peste mîini
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14480_a_15805]
-
10: copilul zis "Crocoi" (Alin Marcu), și tatăl lui din film, mafiotul zis "Gabonu", jucat de Andrei Tuli, îndărătul prestanței căruia e greu de ghicit că se ascunde, în viața de zi cu zi, șeful groparilor de la Cimitirul Sfînta Vineri! Finalul filmului e remarcabil: aparatul înregistrează de la distanță, cu indiferență, cum un om care "transferă vinovăția" lovește cu sete, în neștire, în altul (ca și cînd ar vrea să distrugă prototipul omului banal, mărunt, normal și meschin); o dezlănțuire de furie
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]
-
ca și cînd ar vrea să distrugă prototipul omului banal, mărunt, normal și meschin); o dezlănțuire de furie în care încape toată oroarea de ipocrizie și toată voluptatea de a capota, pe un drum care, oricum, nu duce nicăieri. Un final "deschis", cu un gust amar-disperat, înrudit cu finalul acelui episod din Decalogul lui Kieslowski, în care un om izbește cu pumnul în capota unei mașini, repetînd "Urăsc! Urăsc! Urăsc!"... Cinematograful românesc al ultimilor ani s-a bucurat de trei debuturi
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]
-
omului banal, mărunt, normal și meschin); o dezlănțuire de furie în care încape toată oroarea de ipocrizie și toată voluptatea de a capota, pe un drum care, oricum, nu duce nicăieri. Un final "deschis", cu un gust amar-disperat, înrudit cu finalul acelui episod din Decalogul lui Kieslowski, în care un om izbește cu pumnul în capota unei mașini, repetînd "Urăsc! Urăsc! Urăsc!"... Cinematograful românesc al ultimilor ani s-a bucurat de trei debuturi interesante: Cristi Puiu - Marfa și banii, Cristian Mungiu
Alți tineri furioși by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14502_a_15827]
-
atunci de critica literară, ca și de publicul cititor. Străbătând întâiele capitole ale "Morții cotidiene", putem afirma că d. Dinu Pillat a dat calităților sale literare, o..." Am citat aceste rânduri ale cronicii din 1947 și aici, ca și în finalul capitolului al VII-lea al studiului nostru, pentru că, așa cum este lesne de observat, ea este... neterminată. "Un nenoroc straniu - susțineam în continuarea pasajului citat - a făcut ca unica recenzie din epocă să fie incompletă dintr-o eroare de tipografie! Semnatarul
O restituire by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/14520_a_15845]
-
de valoarea literară, atent în schimb la ce se întîmplă cu literatura, de orice calitate ar fi ea, atunci cînd aceasta e creată într-un context complet anormal, de "experiment de laborator". Autoarea procedează însă exact invers și mărturisește la finalul cărții: "Recunoaștem tuturor poeților surprinși în acest studiu meritul de document al poemelor lor; nu le negăm suferința. Dar, pentru că un criteriu de ierarhizare se impune, noi îl alegem în exclusivitate pe cel valoric-estetic." De ce s-ar impune un criteriu
Poezie și carceră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14540_a_15865]
-
visul era tratat din perspectivă creștină. Pornind de la premisa că "datele fundamentale ale unei epoci pot fi determinate prin studiul situării ei față de ficțiune", autorul abordează problematica visului din perspectiva teoriilor științei (cărora le consacră și un capitol special la finalul volumului), a mitologiei, religiei și a reflexelor în literatură. Dar cercetarea consideră visul mai mult decît un simplu subiect de istorie literară: visul este "un mecanism homeostatic menit să protejeze ființa", provine dintr-o "necesitate structurală a ficțiunii, ca o
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
Masca lui Eminescu"), din Viața lui Eminescu a lui Călinescu. Mai puțin evidente, modificările operate la reeditările capitolului final, Armonia eminesciană, al cărții din 1930 a lui Tudor Vianu - Poezia lui Eminescu - au totuși efectul de a atenua și în final de a ascunde total ideea fundamentală și originalitatea textului; plasarea armoniei inexplicabile, a fascinației poetice, în sfera psihologică a regresiunii în irațional. Am avut în vedere trei versiuni de reeditare: reperul furnizat de reproducerea fidelă în Opere (vol. II, 1972
Fragor... Fragosus by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14546_a_15871]
-
care traversează textele, în rest, o greutate de înaintare narativă și expresii comune, dacă nu inadecvate, incongruente cu întregul, ca și cum ai compara un cor de babe bisericești cu un cor antic. Avem aici un text "postmodern" (Râma), postmodern pentru că în final devine autoreferențial, sau pentru că ar fi o supralicitare a derizoriului, sau pentru că ar există intertext, (citarea lui Henry Miller, who else?), sau pentru că măruntaiele râmei se aseamănă cu cele ale unei femei, sau pentru toate acestea la un loc, ca și cum
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]