296 matches
-
nici un minut pentru voi, îi avertizează imperios. Arată cu mâna spre camerist: — Bărbieriți-l mai bine pe Parthenicus, că a ajuns să semene cu un țap african. Servitorul scoate un strigăt gutural și-și acoperă speriat cu mâna cele câteva firișoare de păr din bărbiță. — Hai, hai, îl liniștește Augustus, după o anumită vârstă doar soldaților și filozofilor le e rușine să-și lase șoricul la vedere. Chicotește de unul singur. Se zborșește pe urmă la frizeri: — Ce-ați rămas aici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Celelalte poziții senatoriale ... — Gata, gata, se impacientează Augustus. — Prefectul Egiptului ... Am zis, gata! zbiară iritat împăratul. Se întoarce agitat și apucă de pe lădița din spatele său un castronaș de lut. Îl așază în poală și, ostentativ, se pune să ronțăie zgomotos firișoarele de țelină date pe răzătoare. După cât de repede mestecă, Ianuarius înțelege că l-a supărat foarte rău. — Țelina-i foarte sănătoasă, rostește încurajator. Tot nu l-a îmbunat pe bătrân. Mai face o încercare: — Este ușor de digerat, nu încetinește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici de data asta greș. Dintr-un motiv pe care mintea nu reușește să-l pătrundă, împăratul nu este de loc po trivnic dorinței nesăbuite din sufletul lui Narcissus. Din contră. Se grăbește să șteargă cu poala suflecată a tunicii firișorul rubiniu ce se scurge printre hârtiile rămase. — Coponius ăsta e înrudit de departe cu Seius Strabo, mormăie printre dinți. — Știu, răspunde acru Augustus. De aceea l-am numit prefect în Iudeea. Tușește iritat. — O decizie prostească din partea mea și o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încă de alaltăieri. Simte un ghiont în capul pieptului și plămânii i se golesc de aer. — Ți-e rău? se interesează încet Antonia. Face semn că nu e nimic. Nici să se exprime nu poate. Bine măcar că s-a închegat firișorul de sânge. Se șterge discret. Reușește să înghită cu greutate nodul de amărăciune din gât. Gallus! Din nou Gallus! El trebuie să fie. I-a interceptat mesagerul, l-a mituit, că pe toți îi cumpără, și l-a convins să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o carafă cu apă și în cealaltă un lighean. — Spală-te pe mâini, i se adresează stăpânului, să poți îmbuna geniile strămoșilor tăi. Înclină cana: — Fie ca energia lor prezentă, dar invizibilă să ne protejeze pe noi toți! Germanicus lasă firișorul de apă să i se prelingă pe degete. Apoi se usucă fâlfâind cu mâinile prin aer. Acum e curat. Dar oare și sufletul lui e cast și conștiința fără de prihană? Preferă să nu se uite spre Agrippina, ca și cum s-ar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dezlipi o gumă de mestecat lipită de trotuar, În timp ce Harry, de la celălalt capăt al jgheabului, s-a concentrat cât de tare a putut, și-a Încordat toți mușchii - dorsali, abdominali, fesieri - și tot ce a putut produce a fost un firișor. Deși nu reușise să se ușureze, și-a tras repede fermoarul ca să nu mai prelungească umilința. Aș vrea să adaug aici că În nici un caz nu-mi stă În obicei să privesc sau să vorbesc despre treburile personale ale celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie de firișoare de praf și care îmbrăca în aur tabernacolul aflat în centrul altarului simplu de piatră, luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor lui Canzianus, abatele și îndrumătorul lor. De altfel, nu avea nevoie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cerc larg, dar precis. Lovi și mai tare decât Înainte și Îl doborî pe om la pământ. Acesta nu căzu ca un bolovan. Se lăsă ușor la pământ ca și cum se hotărâse să se Întindă pe stradă. Sângele Îi curgea În firișoare pe obraz. Oribilul metal Îl tăiase prin postav. Eisen Își săltă arma Înapoi peste umăr, gata să o trântească peste craniul omului. Sammler Îl apucă de mână și Îl răsuci. —O să-l omori. Vrei să Îi faci creierii terci? Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
o cutreierasem! Văzând-o însă astfel, pustie și străbătută de un torent, nu mai izbuteam s-o așez undeva în minte. Tremuram de frig, veșmintele mi-erau ude, sandalele le pierdusem în goană, iar din păr mi se scurgea un firișor de apă înghețată care-mi scălda neîncetat ochii arși de plâns. Am tremurat din nou, am tușit zdravăn, când un glas de femeie mă chemă: „Fetițo, fetițo, vino aici!“ Plimbându-mi ochii în toate direcțiile, am văzut, foarte sus deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Zeul Vitezei. Pânza viziunii se întinse nemărginit, și întreg firmamentul se preschimbă pentru Homer în surâsul Barbarei. Apoi omul tresăltă sub sensibilele brațe de metal, care, consternate parcă, își descleștară strânsoarea. Homer se prăbuși la picioarele altarelor stohastice și un firișor de sânge îi izvorî din colțul gurii. - Ce bizare fixații pot avea chiar muritorii cei mai rari! exclamă Zeul Concentrării: Totuși, ce eveniment splendid! Fasciculele luminoase, care palpaseră până atunci corpul lui Homer, se retrăgeau cu ezitări repulsive. - Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Împinse aproape cu teamă portița de uluci văruite. În nucul bătrân din fundul curții Dispensarului atârna cu capul În jos Canafas. Picioarele dinapoi erau legate de o creangă groasă cu bucăți de frânghie nouă, În care se zăreau, ciufulite Încă, firișoare galbene de cânepă bătută. Calul zâmbea cu Încântare și se bucura de sosirea vechiului prieten. Coama Îi cădea În ochi și-l făcea să clipească des, iar coada atârna caraghios, ca un panaș de chivără al unor ostași de demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și tremurau, vibrau Îndelung și amețitor din pricina ritmului alert. Când eleva ridica mâna să azvârle știuletele pe spate, flanela subțire se lipea de pieptul bogat, sfârcurile Împungeau țesătura roșie, moale și mângâioasă. Lui Zidaru ochii i se beleau și lăcrimau, firișoare de salivă i se scurgeau pe la colțurile gurii. În astfel de clipe de rătăcire, porumbii azvârliți de el ajungeau departe, la mama dracului, și Într-un rând se Întâmplase că-l loviseră chiar pe Director, care strigase: «Lăsați-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
plece la armată, iscase un strigăt pe jumătate vesel, pe jumătate de deznădejde, după ce-și scosese pe gemulețul Îngust căpățâna cu chip cam tâmpit, pe care se lărgea un zâmbet mânzesc și se beleau ochii spălăciți, cu puzderie de firișoare roșii: „Săru’ mâna, tătică, săru’ mâna, mămică, ura, cetățeni!”. Și cei care auziseră acel strigăt se simțiseră cumva mișcați, căci ghiciseră teama ce se ascundea În el, Însă, peste timp, Îi repetau cuvintele În batjocură, ca să-l pedepsească pe acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să rămână În viață. Bătrânul nu-i Întoarse vorba și o luă, domol, către fundul autobuzului. Abia după ce făcu trei pași mormăi pentru sine: „Ia mai taci din gura aia...”. Se așeză pe scaunele de pe motor. Printre ele urca un firișor de fum de motorină arsă. Își puse pălăria pe ochi și bărbia În piept și În curând adormi. Peste vreo două ceasuri, șoferul veni să-l trezească. Coborî, Își Îndreptă cu greu șalele amorțite și gâtul țeapăn, Își scoase coșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
beau apa vie din căușul palmelor sale în care s-a născut imensul ocean îmblânzit. Mă strecor ușor, ostoindu-mi setea. Mă las mângâiată de răcoarea valurilor înviate.Azi, trăiesc într-un univers numai al meu. Timpul își numără nepăsător firișoarele de nisip, îndesându-le cu lăcomie în clepsidra nesfârșită. Mă întreb dacă mai există undeva un țărm... Pescăruși bezmetici îmi dau târcole despicând cerul cu fâlfâirile aripilor umede ca niște lopeți putrezite. Mă privesc adânc priponindu și pleoapele plumburii în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Mă întorc, i-am promis. — Ai face bine să te întorci, a strigat ea după mine. * * * Era o zi de iunie neobișnuit de răcoroasă, dar, în vreme ce mergeam repede pe Fifth Avenue, făcându-mi loc printre turiști, eu tot simțeam un firișor de sudoare alunecându-mi de-a lungul părții stângi a trupului. Nu numai că interviul ăsta reprezenta o șansă de a-mi accelera traseul carierei, dar, în mod ciudat, era legat și de viața mea privată. Asta fiindcă prezentările fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
oprești. Ți-am spus să oprești cimentul și tu i-ai dat înainte! Ai turnat dracului douăzeci de tone de ciment lichid peste ea! Șoferul se dădu jos din cabină și se duse până la jgheabul montat în spate, unde ultimele firișoare de ciment se scurgeau indecise în gaura aceea. — O femeie? zise el. Unde? Jos, în puț? Și ce face ea acolo jos? Șeful de echipă își fixă asupra lui privirea diabolică. — Ce face? urlă el din rărunchi. Ce crezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de iarba-miresei cu bocancii care te strâng, atenție să nu aluneci! Atenție să nu... De câte ori n-ai mai mers pe aici, la fel, la fel, la fiecare pas picioare nenumărate urcă odată cu tine treptele de ciment ale podului, dedesubt, trei firișoare de apă, supte de limbile de nisip, de bolovanii mari, rotunjiți, pe care stau sezoniști modești. Leșuri moi, albicioase așteptând zadarnic să mai iasă soarele peste pământul semănat de umbre. Ajunserăm la capătul de apă/ pe-afundul ocean, unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și mai mult deasupra lui. Murmură răgușit: — Dacă scoți un strigăt, îți tai beregata. Ai înțeles? Așteptă ca ochii celuilalt să-i confirme că înțelesese și apoi, foarte încet, îi îngădui să inspire, fără să slăbească deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă pe gâtul căpitanului îngrozit, și în scurt timp se amestecă cu transpirația ce îi scălda pieptul. Știi cine sunt? Făcu semn că da. — De ce mi-ai ucis oaspetele? își înghiți saliva. în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit „Marea Caravană“? încuviință cu un gest și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dulapul este deja gol, acum în baie, periuțele de dinți și lama de ras, iar aici, la toaletă, o cremă de față, un deodorant și un pieptăn, apoi Tanahul său dreptunghiular tocit, îl răsfoiesc plină de resentimente, dintre pagini curg firișoare de nisip galben, unde o fi povestea din pricina căreia noi plecăm acum de aici, cum spunea, un om al lui Dumnezeu care a plecat din Iehuda către Beit Al sau invers, aproape că nu auzisem ce spune, nu am idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și îi implorasem să îl găsească și să mi-l trimită, privesc tristă și vinovată noptiera goală de lângă patul lui, cum să furi așa ceva, cine ar fi fost interesat de un Tanah vechi și tocit, din ale cărui pagini curg firișoare de praf. Îi cumpărasem imediat un Tanah nou, dar îl îndesase în dulap fără a-l deschide măcar, ca și cum poveștile pe care le iubea atât de mult nu s-ar fi găsit decât în cartea aceea veche, așa face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se înroșesc, pătate de sosul de roșii proaspăt, îmi opăresc pielea din interiorul gurii, înghit pur și simplu, fără să simt vreun gust, până când ajung la fundul oalei, pe care îl șterg cu degete nerăbdătoare, sub unghii mi se adună firișoare de carne roșie, grasă, iar în clipa aceea îmi dau seama că am mâncat tot, că nu lăsasem nimic pentru Noga, nimic din mâncarea aceasta care îi plăcea atât de mult, cum am putut să fac așa ceva, mă îndrept împleticindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spre mine, cerându-și scuze, îi zâmbesc, e în ordine, nici eu nu mai am prea multe de oferit. În urmă cu doar câteva săptămâni de jur împrejurul său stăteau agățate florile lui în formă de stea, întreaga sa coroană brodată cu firișoare violete, parfumate, iar acum, nici urmă de podoabe, a rămas galben și umilit, expus sub razele soarelui, care mă trimit și pe mine înăuntru, și trec în vârful degetelor pe lângă ușa închisă, dincolo de ea este o tăcere stranie, ca și când amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fi un om liber, dar eu nu renunț, îi citesc cuvintele tare, cu aplomb, se strivesc de pielea ei nelăsând acolo nici un fel de cicatrice, apoi îmi smulge pixul din mână și semnează, aproape cu ochii închiși, un ghem de firișoare de cerneală albastră în josul paginii, treaba a fost făcută, este greu chiar și când este ușor, oftez, indiferența ei mă deprimă, deși lucrurile au mers ușor, nu a fost nevoie de discuții interminabile, de explicații, de consolări și încurajări. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]