567 matches
-
etc. Clase flexionare de adjectivetc "Clase flexionare de adjective" Din punctul de vedere al variabilității structurii morfematice în funcție de principiul acordului cu substantivul (pronumele) cu care intră în relații sintactice de dependență sau de interdependență, adjectivele se înscriu în diferite clase flexionare. Gramatica tradițională distinge două mari clase: a. adjective invariabile; adjective care păstrează aceeași structură morfematică, indiferent de genul, numărul și cazul substantivului (pronumelui): asemenea, așa, atare, atroce, coșcogeamite, cumsecade, bej, crem, grena, maro, roz, vernil, tenace, perspicace, rapace etc. b
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
terminație, indiferent de genul substantivului, adjectivele terminate la nominativ singular în vocala e: mare, subțire, tare, verde etc.: brad/frunză verde; lemn/piatră tare ș.a.m.d. În noua ediție a Gramaticii Academiei, adjectivele variabile sunt repartizate în patru "clase flexionare după numărul de forme distincte": a. adjective cu patru forme flexionare, b. adjective cu trei forme flexionare, c. adjective cu două forme flexionare, d.adjective cu cinci forme flexionare. (vol.I, pp.146-148) După modul specific în care reacționează la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vocala e: mare, subțire, tare, verde etc.: brad/frunză verde; lemn/piatră tare ș.a.m.d. În noua ediție a Gramaticii Academiei, adjectivele variabile sunt repartizate în patru "clase flexionare după numărul de forme distincte": a. adjective cu patru forme flexionare, b. adjective cu trei forme flexionare, c. adjective cu două forme flexionare, d.adjective cu cinci forme flexionare. (vol.I, pp.146-148) După modul specific în care reacționează la principiul sintactic al acordului în desfășurarea flexiunii adjectivului, în funcție de genul, numărul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.: brad/frunză verde; lemn/piatră tare ș.a.m.d. În noua ediție a Gramaticii Academiei, adjectivele variabile sunt repartizate în patru "clase flexionare după numărul de forme distincte": a. adjective cu patru forme flexionare, b. adjective cu trei forme flexionare, c. adjective cu două forme flexionare, d.adjective cu cinci forme flexionare. (vol.I, pp.146-148) După modul specific în care reacționează la principiul sintactic al acordului în desfășurarea flexiunii adjectivului, în funcție de genul, numărul și cazul substantivului (pronumelui) cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tare ș.a.m.d. În noua ediție a Gramaticii Academiei, adjectivele variabile sunt repartizate în patru "clase flexionare după numărul de forme distincte": a. adjective cu patru forme flexionare, b. adjective cu trei forme flexionare, c. adjective cu două forme flexionare, d.adjective cu cinci forme flexionare. (vol.I, pp.146-148) După modul specific în care reacționează la principiul sintactic al acordului în desfășurarea flexiunii adjectivului, în funcție de genul, numărul și cazul substantivului (pronumelui) cu care intră în relație sintactică, de dependență
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ediție a Gramaticii Academiei, adjectivele variabile sunt repartizate în patru "clase flexionare după numărul de forme distincte": a. adjective cu patru forme flexionare, b. adjective cu trei forme flexionare, c. adjective cu două forme flexionare, d.adjective cu cinci forme flexionare. (vol.I, pp.146-148) După modul specific în care reacționează la principiul sintactic al acordului în desfășurarea flexiunii adjectivului, în funcție de genul, numărul și cazul substantivului (pronumelui) cu care intră în relație sintactică, de dependență sau de interdependență, adjectivele variabile se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituite din auxiliarul a avea și tema de participiu a verbului, reprezintă, în orice context ar apărea, ca și în afara vreunui context, timpul perfectul compus. Auxiliarul verbal introduce în planul expresiei tocmai elementul necesar constituirii opoziției morfologice cu alte forme flexionare ale verbului. Sintagme de tipul „Trebuie să cânte”, în structura cărora se cuprinde un semiauxiliar, pot avea diferite valori modale, în funcție de contextul sintatic. Verbul a trebui se constituie în marcă a posibilității numai într-un context suficient de larg. „Trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Peste toate o lopată de țărână se depune.” (M. Eminescu) • sau dezaprobarea față de alegerea făcută în realizarea unei acțiuni: „Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot.” (C. Hogaș) Din punct de vedere morfologic, capacitățile flexionare ale semiauxiliarului a putea sunt cu mult mai dezvoltate decât ale verbului a trebui, dar limitate, totuși, în comparație cu ale verbului predicativ a putea; se întrebuințează la prezent, indicativ: Poți să aluneci dacă nu ești atent, potențial-optativ: Ar putea să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitiv, rolul gramatical revine semiauxiliarului, care exprimă numărul și persoana verbală: Pot răci, poți răci, putem răci etc., dacă... Verbul A FI Se opune, ca semiauxiliar, verbului predicativ, prin lipsa de autonomie semantică și prin caracterul limitat al capacității sale flexionare. Se opune verbului auxiliar a fi, prin lipsa de autonomie morfologică a sintagmei în care se cuprinde. Se opune verbului copulativ, prin structura generală a sintagmei din care face parte, prin condiția sa semantică și prin rolul său în semantica
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin caracterul specific - „nominativ” pe care îl are forma de infinitiv a verbelor, mai mult din perspectiva sistemului lexical al limbii, decât din perspectiva sistemului morfologic. Ea reprezintă, de aceea, doar un prim nivel al organizării verbului într-un sistem flexionar specific. Necesară, prin caracterul ei de termen de referință, pentru trecerea la un al doilea nivel, întemeiat pe întreaga structură morfematică a cuvântului (rădăcină, temă, sufixe, dezinențe) și pe dinamica acesteia în dezvoltarea opozițiilor categoriale, însăși clasificarea tradițională trebuie pusă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.) și mâncla structura celorlalte teme: mâncăm, mânc-am, mânc-ai, mânc-at, mânc-a, mânc-înd etc. Teme flexionaretc "Teme flexionare" Din structura flectivului, sufixele gramaticale au rolul principal în constituirea unor clase morfologice de verbe întrucât ele determină, prin temele flexionare pe care la construiesc, variațiile tipice ale structurii morfematice a verbelor în desfășurarea opozițiilor categoriale. În relație sintagmatică cu rădăcina, sufixele gramaticale formează diferite teme verbale, mai mult sau mai puțin variabile în timpul flexiunii. În funcție de rolul pe care îl au
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
chiar interiorul aceluiași timp sau mod verbal, impune, în mod necesar, identificarea unor clase de verbe tocmai din această perspectivă, a expresiei diferitelor categorii gramaticale. Structuri verbale sintetice și analiticetc "Structuri verbale sintetice [i analitice" Cele două categorii de teme flexionare: legate și libere asigură realizarea specifică a flexiunii verbului românesc prin complementaritatea modalităților sintetică și analitică de organizare a planului expresiei în desfășurarea opozițiilor interne ale categoriilor gramaticale. Temele legate dezvoltă în structuri sintetice sintagmele finite ale timpurilor simple, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetice, intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română sunt auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În structura verbelor primei clase (I1), la o interpretare de suprafață, datorită sufixului-Ø, tema se poate confunda cu rădăcina, dar identitatea există numai la nivel fonetic, nu și morfologic. • Sufixul -EZ-, din structura temei verbelor celei de a doua clase flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i, -și etc.), ur-Î-(-i, -și etc.) cobor-Î(sem etc.), ur-Î(-sem etc.) cobor-Î(-t), ur-Î-(t). B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, -Asau -EA-. Din perspectiva sufixului tematic se disting și aici două clase flexionare, aceleași, de altfel, deja constituite prin sufixul temei trivalente. Așadar: Tipul II1: dorm-EA-(-m, -i etc.), sos-EA(-m, -i etc.) Tipul II2: cobor-A-(-m, -i etc.), ur-A(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă, autonomă, monovalentă. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sos-EA(-m, -i etc.) Tipul II2: cobor-A-(-m, -i etc.), ur-A(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă, autonomă, monovalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic, diferit în funcție de apartenența verbului la cele două clase flexionare identificate prin sufixul primelor două teme: Tipul II1: sufixul -IND: dorm-IND, sos-IND Tipul II2: sufixul -ÎND: cobor-ÎND-, ur-ÎND D. — Tema I a prezentului. Este o temă liberă, legată. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care introduce alte două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
teme: Tipul II1: sufixul -IND: dorm-IND, sos-IND Tipul II2: sufixul -ÎND: cobor-ÎND-, ur-ÎND D. — Tema I a prezentului. Este o temă liberă, legată. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care introduce alte două subclase în interiorul celor două clase flexionare diferențiate de sufixele temelor A, B și C: Tipul II1.a.: sufixul -Ø: dorm-Ø(i), doarm-Ø (e), să doarm-Ø (ă) Tipul II1.b. : sufixul -ESC-/-EASC-/-EȘT-: sos-ESC, sos-EȘT-(i), sos-EȘT-(e), să sos-EASC-(ă) Tipul II2.a.: sufixul -Ø
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul tematic specific -Ø: par-Ø, par-Ø(i), să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbii în structura sintactică a textului, o altă componentă cu originea în raportarea protagoniștilor acțiunii verbale la protagoniștii actului lingvistic. Descrise în gramatica tradițională ca două categorii autonome, persoana și numărul sunt, în limba română - ca și în celelate limbi flexionare - solidare; sensurile de ‘persoană’ și ‘număr’ sunt „amalgamate”, fiecare dintre protagoniștii actului lingvistic, ca și fiecare din protagoniștii acțiunii exprimată verbal, sunt înscriși în desfășurarea opoziției singularitate (unicitate)-pluralitate (multiplicitate), iar desfășurarea raportului semantic dintre cele două planuri: lingvistic și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențele de persoană,pentru singular: -Ø (sau -u, -i), -i,-ă (sau -e), și pentru plural: -m, -ți, -ă (sau -u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-u). Sufixele constitutive ale celor două teme ale prezentului sunt diferite, în funcție de tipul de flexiune al verbului și de clasele flexionare din interiorul acestor tipuri de flexiune. De tipul de flexiune al verbului depind sufixele temei de plural. De clasele flexionare depind sufixele temei de singular și, numai în parte, sufixele temei de plural. Sufixele temei II a prezentului (de plural) sunt patru, în strânsă dependență de tipurile de flexiune, dar fără a le urma întocmai: sufixul -ă/-a; la verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu realizare pozitivă și un al patrulea, cu realizare Ø. Depind de clasa flexionară în care se cuprinde verbul. Sufixul -Ø; este cel mai frecvent; caracterizează toate verbele din tipurile III, IV și V de flexiune, precum și verbele din clasele flexionare I1, II1.a. și II1.b.: cânt-Ø dorm-Ø cobor-Ø par-Ø vând-Ø prind-Ø cânț-Ø(i) dorm-Ø(i) cobor-Ø(i) par-Ø(i) vinz-Ø(i) prinz-Ø(i) cânt-Ø(ă) doarm-Ø(e) coboar-Ø(ă) par-Ø(e) vind-Ø(e) prind-Ø(e) • sufixul -ez; în structura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2.a.: cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă Primesc aceeași dezinență și verbele din tipul II, clasa 1.a., dacă au rădăcina terminată în consoana r (face excepție verbul a muri): sufer-ă, ofer-ă etc. -e; verbele din celelalte tipuri de flexiune sau clase flexionare: doarm-e, soseșt-e, urășt-e, par-e, fac-e, merg-e. Primesc aceeași dezinență verbele din tipul I de flexiune, clasa 1, dacă au rădăcina terminată în vocala i: a apropia - apropi-e etc. Plural: • persoana I: -m; pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de flexiune și de structura lor fonetică: cânta-ți, lucra-ți, dormi-ți, sosi-ți, coborâ-ți, urâ-ți etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de cele două omonimii, acestea depinzând de apartenența verbului la tipul de flexiune și la clasele flexionare și de structura lui fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2.a., verbe caracterizate, la prezent, de omonimia pers. a III-a, plural = pers. a III-a, singular: (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]