367 matches
-
Leon. însă aproape că nu există scriere dogmatică în care să nu existe și un apendice cu „opinii ale Sfinților Părinți”. Acestea tind tot mai mult să aibă întîietate în raport cu trimiterile la Scripturi, iar începînd cu secolul al VI-lea florilegiile sînt prezentate intenționat ca entități autonome, și nu ca apendice ale unor tratate teologice. Așa cum a demonstrat M. Richard, importante sînt florilegiile difizite din perioada elaborării teologiei neocalcedoniene. El a atras atenția și asupra deosebirilor dintre florilegiile din secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tind tot mai mult să aibă întîietate în raport cu trimiterile la Scripturi, iar începînd cu secolul al VI-lea florilegiile sînt prezentate intenționat ca entități autonome, și nu ca apendice ale unor tratate teologice. Așa cum a demonstrat M. Richard, importante sînt florilegiile difizite din perioada elaborării teologiei neocalcedoniene. El a atras atenția și asupra deosebirilor dintre florilegiile din secolul al V-lea și cele ulterioare: primele, cu puține excepții, erau fabricate de fiecare dată ex novo de către autorii care le anexau la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al VI-lea florilegiile sînt prezentate intenționat ca entități autonome, și nu ca apendice ale unor tratate teologice. Așa cum a demonstrat M. Richard, importante sînt florilegiile difizite din perioada elaborării teologiei neocalcedoniene. El a atras atenția și asupra deosebirilor dintre florilegiile din secolul al V-lea și cele ulterioare: primele, cu puține excepții, erau fabricate de fiecare dată ex novo de către autorii care le anexau la propriile tratate; celelalte, mai ales cele de orientare calcedoniană, sînt înrudite între ele și depind
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pierdute, în raport cu care aportul fiecărui compilator în parte e foarte limitat. Aceste surse, anonime, au apărut probabil în timpul împăraților Zenon și Anastasius, cînd era greu să iei apărarea Crezului de la Calcedon altfel decît prin trimiteri la tradiția Sfinților Părinți. Aceste florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Zenon și Anastasius, cînd era greu să iei apărarea Crezului de la Calcedon altfel decît prin trimiteri la tradiția Sfinților Părinți. Aceste florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, așa cum se întîmplă la autori din secolul al VI
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, așa cum se întîmplă la autori din secolul al VI-lea, ca Leonțiu din Bizanț, care au utilizat astfel de florilegii. Pentru detalii, trimitem la studiul clasic al lui M. Richard
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, așa cum se întîmplă la autori din secolul al VI-lea, ca Leonțiu din Bizanț, care au utilizat astfel de florilegii. Pentru detalii, trimitem la studiul clasic al lui M. Richard, citat în bibliografie. Cu domnia lui Iustinian, mai precis cu al doilea conciliu de la Constantinopol, încheiem această panoramă a producției literare creștine în limba greacă. în istorie, fixarea limitelor unei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost, așa cum își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfîrșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino [1963], trad. it. Einaudi, Torino, 1993 [retip.], pp. 67-68). Și Charles Moeller a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care le permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile care i-au permis să situeze în vremea lui Iustinian „sfîrșitul epocii patristice” și să afirme: „într-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de l’Orante, Paris: pentru perioada în chestiune vol. 2 (P.Th. Camelot, Éphèse et Chalcédoine, 1962) și 3 (F.-X. Murphy, P. Sherwood, Constantinople II et Constantinople III, 1973). Un repertoar al documentelor tuturor conciliilor în CPG IV (1980). - Despre florilegii: M. Richard, „Les florilèges diphysites du Ve et du VIe siècle”, în Das Konzil von Chalkedon (cf. supra) I, pp. 721-748 (= Idem, Opera minora I, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1976, nr. 3). II. AUTORII 1. Acaciu de Bereea S-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lipsesc toată prima carte și începutul celei de-a doua. Tratatul (inedit și astăzi), de a cărui autenticitate nu avem motive să ne îndoim, trebuie să fi fost compus chiar înainte de Efes; tezele lui Nestorie sînt respinse pe baza unui florilegiu care trebuie să fie identic cu cel pregătit de Chiril pentru propria confutație a patriarhului de Constantinopol. S-a păstrat o Interpretare a Crezului de la Niceea, compusă la puțin timp după depunerea lui Nestorie, pe care îl combate în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acest lucru a permis păstrarea multora dintre lucrările sale după ordinul de distrugere promulgat de Iustinian în 536, în timp ce în greacă au rămas doar o omilie (nr. 77, transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa) și fragmente în catenarii sau florilegii. Tratatele teologice ale lui Sever sînt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întîi monofizit extremist, numărîndu-se printre liderii „schismaticilor (aposchiști
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a restabili adevărul în privința interpretării unei ample colecții de extrase din operele lui Chiril, alcătuită în cercurile filocalcedoniene cu scopul de a demonstra că autorul lor nu era în contradicție cu hotărîrile de la Calcedon. Mai întîi, Sever reproduce în întregime florilegiul, unde formula calcedoniană era urmată de o serie de paralele între enunțurile cuprinse în ea și afirmațiile lui Chiril, apoi de 244 de pasaje din scrierile lui Chiril; în a doua etapă, Sever reia textele, adăugîndu-le de fiecare dată un
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostasuri, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugînd apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată existența a două naturi distincte în Cristos după unirea ipostatică. în perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergiu, un literat care trăia probabil în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Omilia 2 a fost găsită abia în 1976. Numai omilia 77 s-a păstrat în greacă, pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa și Hesychius de Ierusalim, însă numeroase fragmente în grecește s-au transmis prin florilegiile și catenariile exegetice. Două omilii s-au păstrat și în versiune coptă. Separat de această culegere, ne-au rămas în siriacă alocuțiunea pronunțată de Sever după numirea sa ca patriarh de Antiohia și un fragment dintr-o omilie consacrată înălțării
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
it. AVE, Roma, 1976. 20. Ioan din Cezareea în ciuda progreselor făcute în ultimele decenii, cunoștințele noastre în privința acestui personaj rămîn nesigure. Pe baza unei informații nu tocmai clare, transmise de Anastasie Sinaitul, s-a spus că ar fi autorul unui florilegiu chirilian difizit combătut de Sever de Antiohia în Philalethes, însă această idee s-a dovedit a fi falsă. împotriva lui Ioan - chiar dacă autorul n-a vrut să-i pomenească numele - e îndreptată însă o altă operă a lui Sever, Contra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doua parte erau trecute în revistă relațiile lui Chiril cu orientalii, pentru a demonstra concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. în partea a treia se critica un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma, în fine, un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această operă, în greacă, se găsesc și în florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți privitoare la întruparea Cuvîntului (Doctrina Patrum de incarnatione Verbi), sub numele de Eulogiu din Alexandria. Cercetări recente, mai cu seamă ale
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. în partea a treia se critica un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma, în fine, un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această operă, în greacă, se găsesc și în florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți privitoare la întruparea Cuvîntului (Doctrina Patrum de incarnatione Verbi), sub numele de Eulogiu din Alexandria. Cercetări recente, mai cu seamă ale lui M. Richard, au confirmat că îi pot fi atribuite lui Ioan 17 Capitole contra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și pentru demoni; și multe altele. împăratul îi poruncea lui Mena să-i adune pe episcopii prezenți la Constantinopol împreună cu egumenii ca să aprobe anatemizarea lui Origen; procesul-verbal al acestei adunări urma să fie semnat și de ceilalți episcopi și stareți. Florilegiul alcătuit din douăzeci și patru de extrase din tratatul lui Origen despre Principii, anexat documentului, este important pentru reconstituirea textului grecesc al operei, chiar dacă trebuie utilizat cu prudență, deoarece poate conține denaturări, cu atît mai mult cu cît citatele nu par să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de o parte, pe Nestorie să afirme că sînt două ipostasuri (ca o consecință a separării naturilor), iar pe de altă parte, pe Eutihie să admită o singură natură (ca o consecință a unirii ipostatice). Tratatul se încheie cu un florilegiu patristic. în opinia lui M. Richard, scrierea nu atacă atît cele două erezii menționate, ci pe adversarii antiorigeniști ai autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog împotriva calcedonienilor, care s-au lăsat amăgiți de aftartodocetiști, a căror doctrină
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea tratat îi combate pe aftartodocetiști, care, crede autorul, au comis aceleași erori ca și Pavel din Samosata, Diodor din Tars, Nestorie și Teodor de Mopsuestia. La sfîrșitul tratatului și înainte de obișnuitul florilegiu patristic, Leonțiu citează și respinge numeroase texte ale acestuia din urmă. Rezolvarea (Epilysis) silogismelor propuse de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori nu au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
calități nu îi pot fi atribuite potrivit aceluiași aspect, iar în urma unirii își păstrează fiecare proprietatea sa naturală. Cele Treizeci de capitole contra lui Sever sînt o apărare sintetică a doctrinei celor două naturi; scrierea a fost inserată integral în florilegiul din secolele VII-VIII intitulat învățătura Sfinților Părinți despre întruparea Logosului astfel încît este singura dintre operele lui Leonțiu care a beneficiat de o ediție critică atunci cînd F. Diekamp a editat florilegiul. Pentru celelalte scrieri, depindem încă de edițiile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două naturi; scrierea a fost inserată integral în florilegiul din secolele VII-VIII intitulat învățătura Sfinților Părinți despre întruparea Logosului astfel încît este singura dintre operele lui Leonțiu care a beneficiat de o ediție critică atunci cînd F. Diekamp a editat florilegiul. Pentru celelalte scrieri, depindem încă de edițiile lui A. Mai din 1833 și 1844, reproduse de Migne, însă ar fi neapărat necesară o ediție critică. în afară de cele Treizeci de capitole, învățătura Sfinților Părinți citează numeroase fragmente sub numele lui Leonțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Richard (1944). Acesta a stabilit că Leonțiu din Ierusalim, și nu Leonțiu din Bizanț, a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat, la Constantinopol, la discuția cu monofiziții din 532-533 și la sinodul din 536 (cf. p. 000); potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. infra) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele indicii l-au determinat pe M. Richard să pună activitatea acestui autor (fără
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
63 de aporii, adică de probleme propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sînt rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rîndul lor, se compun din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al „întrebărilor și răspunsurilor”. încheierea scrierii (coll
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e autorul, sau cine sînt autorii acestor tratate? J. Lebon, într-un studiu publicat postum prin grija lui A. van Roey, l-a identificat pe autorul tratatelor în persoana acelui Marcian căruia îi sînt atribuite trei fragmente dogmatice cuprinse în Florilegiul anonim de la Edesa, scrise după 362 și, potrivit lui Lebon, înainte de 382; el ar fi identic cu Marcian preamărit de Teodoret (Istoria religioasă 3) și, după Lebon, a fost călugăr în regiunea chalcidiană și a murit prin 390. într-un studiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]