1,681 matches
-
opera școlii de arhitectură „Ion Mincu“. Bulevardul se deschidea larg În fața lui, prea larg pentru puținele Dacii care Îl străbăteau, lipsit de copaci, dar Împânzit de bănci, pe care vara ai fi făcut insolație, iar toamna ai fi visat la foșnetul frunzelor arămii, dacă nu ai fi avut sentimentul pustietății. La parterul blocului M14 era o cofetărie, „Socata“, la ora aceea din iulie pustie. Vasile a intrat și a cumpărat trei prăjituri „Diplomat“. — Sărut mâna, i-a spus vânzătoarei, femeie Între
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Glasul ei Îi aduse aminte de glasul mamei lui. O luă și pe această fată, dar nu o transformă pe loc În floare, ci lăsă această treabă pentru mâine. Iar mâine iarași spuse: ”Mâine...” Zmeul asculta pașii ei prin casă, foșnetul rochiei ei albe, cântecul ei. El atingea lucrurile pe care le atingeau degetele ei, bea din cupa din care băuse și ea. O iubea. Însă ochii ei străluceau de iubirea lui Făt-Frumos. Fata știa că nu are scăpare, că nu
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
La un sfârșit de săptămână, Petre o invită pe Ana în pădure. Pregătiră sucuri și sandvișuri, luară o pătură, cu Toni și cu Pic după ei merseră spre poienița cunoscută. În pădure era răcoare și bine, nu se auzea decât foșnetul brazilor și cântul păsărelelor. Ana începu iar cu întrebările: Tată, am găsit acasă, în bibliotecă, mai multe cataloage cu bijuteriile tale, pregătite pentru diferite expoziții din țară și străinătate. Printre ele am găsit un catalog pe care l-ai prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
când nu mai bate vântul, a rămas încremenită în ondulări line, care nu amintesc prin nimic de vijelia năpraznică de astă-noapte. Pașii mei sunt primii care o ating. Simt emoția trăită, probabil, de primul om care a pășit pe lună. Foșnetul metalic produs de înaintarea mea pare nepământesc. Mă face fericit gândul că toată această zăpadă este a mea. Ideea de proprietate n-are, luată în sine, nimic vulgar, este întrutotul compatibilă cu diafanitatea zăpezii. Mulți oameni, schilodiți sufletește de ideologia
Proprietar de zăpadă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8880_a_10205]
-
iubirilor, minciunilor. De acolo privea înainte și înapoi cu în zîmbet ce ar putea să declanșeze filosofii nenumărate. Imaginea mea fetiș. Nu știu de ce, cînd Paulică Bortnovschi s-a prăpădit anul trecut, lanul meu de grîu s-a ofilit. Acum, foșnetul lui mișcă umbre. Viața lui Clody Bertola a fost departe de amorțeala noastră de azi. Departe. Inocența chipului fragil a cultivat un soi de provocare continuă. Pe scenă și în viață. Amețitor traseu...Vulnerabilitatea și forța unei feminități profunde, senzuale
Melancolii de iarnă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8917_a_10242]
-
morți de rîndunică. Șlițuri albe, lipite în măști de puf. Deasupra greu copăcelul de soc cu ciorchinii lui negri. De cîtă vreme stă aici asfințitul! O pală de vînt vine și se înfoaie în stejarii neclintiți. Ne lipim trupurile de foșnetele nopții, siluete de grafit negre, frăgezite. Vîntul lovește. O frunză mică moartă atîrnă de buza lui. "Și mai departe?" Pînă în ultimele spuzeli ale gurii grappa se-mparte. "Adunque non schifate mai labore. Io vi mandero delle mollicole e delle
Masa se răcește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/8921_a_10246]
-
se complac intelectualii care scriu și texte politice la ziarele a căror principală obsesie pare a fi demonstrarea statutului non-european al României. Nu e suficient, însă, ca ei să nu scrie josnice denunțuri în care simți patima oarbă altoită pe foșnetul adormitor de conștiințe al banului. Ei le girează. Presă mizerabilă a existat întotdeauna în România. Chiar și pe vremea comunismului, când efortul de aplatizare și aliniere la același numitor al publicațiilor era o obsesie a cenzurii. Și totuși, chiar atunci
Casieria sau onoarea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9831_a_11156]
-
de ex libris al scrisului său, dar și unele motive și jocuri de cuvinte devenite celebre. Pe alocuri prozatorul Șerban Foarță nu ezită să-l citeze pe mult mai celebrul poet omonim: "Viitoarea Avenue Foch era faimoasă, de mult, prin foșnetele ei. Faimos avea a fi, pe urmă, și mareșalul eponim prin tocmai foșnetu-i specific de mare, foarte mare șal" (p. 42). Alteori, sub forma unui vis, este reprodus un poem tipic pentru "holorimele lui Foarță". Cuvintele se desfac și se
Beţia de cuvinte by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9851_a_11176]
-
și mă purtau în plînsetul corzilor de chitară, de viori, de țambal. Lamentațiile Ofrei Haza din Elo Hi - Canto Nero - sonoritățile sălbatice, fluierele copilăriei mele din vacanțele de la Severin, trompetele de la nunți și înmormîntări, trîntitul unei uși, icnetul unui refuz, foșnetul unei taftale, inflexiunile unei muzici tribale, ritualice, tradiționale care se amesteca în auzul și în simțurile mele cu muzica elaborată cultă, cu orga ceremonioasă, cu alte și alte ritualuri sofisticate, cu geamătul visceral al tristeților ce călătoresc, și ele, în
Muzici by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9947_a_11272]
-
Iată și acest Bocet, poate cel mai bun poem din volum: "o femeie adună frunzele căzute/ în curtea dintre blocuri/ cu o mătură de nuiele/ știu asta fără să văd nimic/ - stau întins în pat cu ochii închiși -/ aud însă foșnetul ritmat al măturii/ și sunt sigur că e o femeie/ și nu altceva/ fiindcă doar ele jelesc întotdeauna/ într-un fel sau altul/ morții". În ochii lui Marius Chivu, poezia lui Robert Șerban apare "simplă ca mai toate lucrurile zilei
Un schimb de priviri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9941_a_11266]
-
aceste coperți, cu mica lor arhivă de subsol trecînd de pe una pe cealaltă, poate fi descrisă mai bine. De ici, de colo, de imagini o fîșie" reține Simion Stolnicu din medii care l-au primit la vîrste diferite, în același foșnet de foi strînse sub penițe. Primul dintre ele, chiar cenaclul care l-a lansat: Printre boemi, scriitori și artiști de ieri. Figuri de la "Sburătorul" și alte cercuri literare. Descriind salonul casei Lovinescu, lui Simion Stolnicu îi reușește o convingătoare imagine
Marea lume mică by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9977_a_11302]
-
de apa clipocind care se întindea limpede, pe nisip. În acea poiană a insulei unde fluviul se vărsa în ocean, se găsea un turn alb, care parcă avea menirea să păzească întinderile de apă până la orizont, și malurile râului, alături de foșnetul palmierilor. Am urcat în turn, pășind prin holul întunecat, până sus. Nu era nimic de văzut în hol. Însă când am ajuns sus, pe terasa cu turnulețe sculptate și decorate cu o diversitate de forme, la fel ca și diversitatea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
fir de iarbă, erau licuricii și transformarea absolut senină a căldurii ce apărea în prezența Iasomiei, cu privirea ei zăpăcitoare, era energia nebănuită care se aduna în munții de apă ce aruncau stropi dincolo de pereții rocilor, erau razele de lumină, foșnetul palmierilor, crengile copacilor mișcători și chiar agila panteră imprevizibilă, erau minunile fantastice ale lumii, era acest izvor invizibil în tot ceea ce făcea parte din peisajul înconjurător, era întreaga natură, era în totul și absolut orice... eram chiar și eu cu
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
sug la sânge măselele rupte)" (De două zile nu am mai stins becul...). Parcurgând cu atenție secvențele anodine, banale, ordinare ale unei existențe contemplate la lumina chioară a becului sau, afară, printre "cârduri de oameni străini", descoperim, când și când, foșnetul prezenței demonice. "Mă trec fiorii", "mă clatin de silă", "când nu mai pot de frică", notează tot așa, en passant, Constantin Acosmei, creând o senzație aproape fizică a Răului tatotant. Mai târziu, ochii aprinși ai diavolului vor scăpăra în întunericul
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
nimic în calea risipei, el se preschimbă, chiar sub ochii cititorului, în ceea ce este de fapt: într-un poet baroc, într-o sursă inepuizabilă de incantații, de construcții lexicale surprinzătoare, de inovații sintatctice și de expresivitate în sine, gratuită ca foșnetul trestiilor în vînt. Cerebralitatea sa, divagațiile teoretice și instrumentele obișnuite ale logicii, de care textele se impregnează pînă la saturație, sînt simple strategii de poet care se simte dator să întindă capcane cititorului naiv și să diversifice planurile de lectură
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
unor dubii de om elementar: "Poate pe gravele suprafețe purtate în neînchipuite culori/ șunt șovăiri de materie, se întîmplă/ creșteri încete, în amînare,/ iar noi le auzim bănuindu-le numai/ că în scoborîte frunzare de duzi/ zilele, nopțile/ de neîntrerupte foșnete ale/ viermilor de matase" (ibidem). Peisajului ideatic i se substituie unul silvatic, fremătător de un senzoriu aparent umil, vag încețoșat, străbătut de un plîns domol al detaliilor: "Că o uitare intra ceață în pădure/ ori că un plîns confuz pe
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
revine asupra lui, frecvența sporită a întoarcerilor în timp și insistența asupra unor episoade formative. Dacă tendința anterioară, mărturisită, era aceea de a fi înlocuit viața cu idei despre ea, impulsul actual este unul contrar. La bătrânețe, Octavian Paler caută foșnetele, aroma, lumina zilelor lăsate în urmă. El schimbă, în aceste ultime și tulburătoare cărți, direcția și sensul explorării. Nu mai cristalizează constant semnificația, simbolul, ideea desprinsă de referent, ci, pornind de la acestea, recuperează experiențele personale irepetabile în forma, conținutul și
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
noapte din septembrie 1937, a coborât speriat dintr-o mașină pe strada Italiană din București. Copilul acela nu mai e decât o fantomă care-mi trece o clipă prin față în nopțile când e prea multă tăcere, încât se aude foșnetul oțetarilor de dincolo de zidul curții mele. Mă privește ca pe un străin, pe care nu l-a văzut niciodată, după care dispare undeva prin pivnițele memoriei." (p. 252). Memoria octogenarului este bună dar, fiind așa, luciditatea îi spune scriitorului că
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
pe care nu ezit s-o numesc "mitologică". Am văzut, vă asigur, multe feluri de nopți. Am văzut cerul, noaptea, pe munte, când ai senzația că poți să atingi stelele cu mâna. Am văzut ceruri de noapte la mare, când foșnetul valurilor devine esopic și poți să-l compari cu bolboroselile Pythiei la Delfi. Am văzut cerul pe Seaca, noaptea, când mă trimitea tata să păzesc livada noastră de porcii mistreți care râmau iarba sau otava în căutare de rădăcini dulci
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
apă, cerul și pământul amestecându-se la orizont într-un spațiu eliberat de orice, inspirând dorința de lansare spre distanțe extinse. După ce am coborât din autobuz, am văzut o apariție pe șoseaua încinsă de căldura verii. În pustiul asfaltului și foșnetul frunzelor de la sălciile și plopii de pe marginea drumului, mi s-a părut că văd... Ea e un fel de ființă aparte, și mi-am dat seama de asta după ce am văzut-o de câteva ori. În primul rând, în preajma ei
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
strălucea misterios, aproape ireal... mi-am amintit că mai văzusem asemenea apariții în drumul până acolo. L-am luat, crezând că se va destrăma, că se va risipi în praf auriu, în lumina câmpului unde se auzeau doar greierii și foșnetul grâului și al plantelor sălbatice... Solzul însă n-a dispărut, așa că l-am prins în vârful șepcii, agățându-i zimții de pânza subțire. Apoi, am plecat mai departe. Cum mergeam noi pe cărarea prăfuită, printre lanurile de grâu și ierburi
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
sălbatice, care crescuseră până la jumătatea copacilor și se încălziseră de la soarele din timpul zilei... O vreme, eu am încercat să nu adorm, pentru a păzi copiii de vreun eventual dinozaur sau altceva, însă livada era pustie, nu se auzea decât foșnetul insesizabil al ierburilor... Se întunecase de tot, și numai solzul de la șapca mea sclipea în întuneric, ca un licurici. Când am deschis ochii, am observat că eram în poienița unde fuseserăm în dimineața precedentă, și de unde ne transferasem în tărâmul
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
te usuci. astea-s vise oțetite, gânduri ce se-nchid în muguri, nerodind atârnă-n dodii cad în țăndări risipite. frigul din noi îți amintești cât de ușor încolțeau vorbele noastre atunci când trăiam în labirint? chiar dacă nu ne vedeam, auzeam foșnetul lor de plantă ce crește. pe atunci, nici aer nu prea aveam, trebuia să-l împărțim pe cel ce ne ajuta inima să nu se oprească. îl culegeam din sărut, din oftat, dintr-un icnet de râs sau de plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
doar fixitatea mai sună în noi, monotonă toacă obosită. muzici sacadate răbufnesc uneori, mâini disperate cerând ajutor, dar cine să le vadă, să le audă cum cerșesc? și vom pieri în destrămare ce vezi în mine sună a toamnă, a foșnet molcomit de frunze brune, ce auzi din mine este cum se sting sprințare sonuri ale născocirii ce-au lunecat pe-arcuș neliniștit. ce-atingi din mine e cărbunele răcit pe care-mi culc obrazul meu de humă. ce-aștepți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
ale viziunii proprii lui Mircea Cărtărescu și identificabile în toate scrierile lui majore, în versuri sau în proză. Se remarcă, în primul rând, paleta bogată a descripției realist-fantastice: contururi șerpuitoare, linii care se desprind sau se împletesc, sunete stridente și foșnete, mirosuri pestilențiale și arome divine, obiecte umile văzute de aproape, forfota urbei, înregistrată cu răbdare și atenție distributivă. Lumea întreagă, așadar, lumea sensibilă, captată în uluitoarea ei fenomenalitate, printr-un hiperrealism ce poate vira paginile în fantastic. Există însă un
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]