1,019 matches
-
unde întorc autobuzele la capătul orașului, se-nșiruiau blocuri suple cu 10 etaje magazine moderne susțineau înălțimile flancate de trotuare largi, mașinile zburau pe stradă cu viteză infernală, bolizi luminoși pe griul lucios al șoselei. Dincolo, pândite de orașul devorator, foșneau, în noapte, lanurile. Ce poate fi mai sinistru decât obeliscurile oprite brusc la 45 de metri înălțime, ca tăiate de un buldozer uriaș și la ale căror ferestre luminate electric nu se văd copii strigându-și temele, brațe goale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru identificarea vreunui (eventual) atac terorist coroziv. Ultima încercare: folosirea metodei Skramtaev și Lescinski pentru controlul rezistenței betonului zgârie-norilor de pe Șoseaua Vizirului și obținându-se media aritmetică: eroarea în medie pătratică fiind insignifiantă, ciclul construcțiilor megalitice luă sfârșit. Dincolo, holdele foșneau înfricoșător în noapte și așa aveau să rămână pentru totdeauna, o ghilotină întunecată care despărțea partea de sud a orașului, de restul lumii. Și-n timp ce se-ncerca combinația dintre rezonanța longitudinală și cea de torsiune a betonului, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ieniceri din rândul dracilor, care, plătiți în valută, își vânzoleau ecusoanele capsate pe coadă, mândri de noua misiune, la care nici Talpa Iadului nu s-ar fi așteptat. Cert e că în partea adversă nu se simțea, psihologic, nicio cedare. Foșnind, luminând și vălurindu-se continuu, armata grâului nu voia să plece. Pe când reporterii au îmbâcsit ecranele cu știri transmise prin negociere, cu timpi de antenă egali pentru fiecare post în parte, armata, la ordin, se retrase. Au rămas câțiva dulăi vegetarieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și chiar printre actorii teatrului. La început, un copil s-a plâns la școală că visa grâu. A fost de ajuns ca la Inspectoratul Educației să vină plângeri și de la alți elevi. Părinții și profesorii aveau același vis: grâul. Preșcolarii foșneau prin grădinițe fără să-și dea seama că imită grâul din visele educatorilor: unii visau câteva spice, alții snopi compacți, câțiva doar foșnet, majoritatea însă, lanuri imense întinse pe mii de hectare și strălucind sub soare, sub Lună, sub ploi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sub Lună, sub ploi diluviene, sub ninsori abundente, sub bolta nopții sau sub apele zilei. În capul lor nu se mai zbăteau paginile de tablă ale miilor de cărți din care și-au hrănit cunoașterea profesorii, ci foi de mătase foșnind viața grâului, informațiile cuprinzând evoluția acestei ființe de la germene până la maturitate, sensul existenței sale, viziunile întregului din parțialitate și individualitate, forța ca undă a aceluiași scop mesianic, în aceeași octavă, pe partitura simfoniei universale, orga de vânt, tuba furtunii, timpanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un surâs. Străinului i se pare sau magia grâului va fi fiind cauza faptului că brăilenii au înfățișarea grâului din lan? Unii chiar sunt oameni-grâu, spune străinul prietenilor de peste mări, miros a grâu, au priviri de grâu, râsul de grâu, foșnesc fără vânt, fetele sunt spice coapte, cerul are tăcerea grâului, gândurile sunt greieri prin grâu. Acolo. Dar, se vede, ori a visat, ori nu a crezut nimeni, pentru că se trezește singur. Privește! Grâul spărgea coaja pământului și-și ițea capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
casă, n-aș fi putut să merg desculț în fața lumii, convins că voi ajunge om tocmai datorită bocancilor. Întotdeauna mi-a fost frică de lanurile de porumb. De la școală plecam împreună cu prietenul meu Gustav, ca să-mi pot sprijini gândurile, lanurile foșneau lovindu-mă cu știuleții uriași peste față, ciorile se roteau râzând cu croncănituri de mogâldețele pierdute în jungla foșnitoare, noi fumam uitând cu totul de școală și de magiștri. Mai opream să vedem ultimele vagoane urmând docile șarpele metalic, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îi răspundea în șoaptă pilotul-șef, pentru că din el va ieși un mare poet. Daaa? se mira copilotul, atunci să ocolim ruta aceasta pe direcția V-V-N, să nu-l bruiem! Scriam versuri matematice, ecuațiile se înșirau luminoase, vântul foșnea printre blocuri cu 100 de etaje, muzica perdelelor fluturând la geamurile fără flori, obeliscul de inox strălucea în fața clădirii înalte până la Lună. În jurul lui nicio pasăre nu zbura, decât vineții serafimi ai dorințelor tinereții pierdute și ielele, femei tinere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu ochii, eu nu mai sunt cel care trecea cu inima cât un purice pe holurile porumbului, pe holurile ferate ale gării din Brăila, pe holurile de beton ale școlii, pe holurile largi ale tinereții, cu ferestre uriașe, dincolo de ele foșnind, înspăimântător, porumbul. Cât uram această simfonie verde, cu partitura foșnetului moale, sfâșietoare, înfrigurată, uscată, seacă, plasticizată osmotic cu croncănitul ciorilor avide de a distruge această imensitate nestatornică, străbătută de acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în care soluția pentru ziua de mâine era următorul vers de la mijloc sau de la început, aplecarea spre studiul atent al peșterilor și prăpăstiilor și rocilor și scheletelor trecute și viitoare din geografia sufletului lor. Nelămurit niciodată de ce zboară păsările, de ce foșnesc lanurile, de ce zarea e un hău imens, de ce sunt elev de liceu, pentru că eu am vrut să fiu acolo și atunci să-l cunosc pe nemernicul de Gustav, nu era nicăieri, ba da, iată-l lângă profesori șoptindu-le ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Îți rămîne exact atîta cît să-ți tragi sufletul și să te familiarizezi cu personajul în pielea căruia ai intrat, să-ți faci ordine în gînduri. Ți se pune un nod în gît, auzi cum pietrișul de pe alee începe să foșnească tot mai aproape și cum tălpile unor bocanci bat cadențat pe treptele de la intrare. Maiorul îl privi suspicios, îi ceru să-i dea ceva de scris, se aplecă peste colțul mesei și mîzgăli în registru. Încercă să-l întrebe ceva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
fi putut veni cu mașina pînă aici. Cum? Se putea veni pînă aici? Da, roată. Au mai fost mașini pe aici, m-au adus pe mine. Moș Cazacioc era curat ca un ou roșu și pe sub cămașa albă ca neaua, foșneau niște mușchi de mai mare mirarea. Pe o masă, pregătită din timp, erau tot felul de bunătăți și o cană cu vin roșu. Eu nu beau, sare nepotul, sînt cu mașina. Dar eu beau, spune Cazacioc vesel. Vîntul mîngîia dealul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
la Zoli am alergat de Îndată ce tata mi-a dat drumul după explicații. Mă chemase de la joacă și mă amenințase că am s-o pățesc, dacă nu stau nemișcat lîngă aparatul de radio cu ochișor verde și cu acumulator negru. Ceva foșnea dinăuntru puternic, sîsÎia, vîjÎia. Am aflat atunci că Gagarin se suise În cosmos, am priceput repede cam ce poate fi cosmosul, și că ne vorbea nouă de acolo În limba rusă, o limbă pe care am s-o Învăț și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o carte mare deasupra, cu ochelarii lui lîngă ea, cu file lucitoare și cu cele mai colorate poze pe care le putea vedea cineva pe hîrtie. Nici hîrtie nu știu dacă era, ci un fel de piele netedă, lunecoasă. Nu foșnea cînd o mîngîiai cu mîna. La drept vorbind, cartea avea o strălucire a ei și ți abătea privirea Într-acolo oriunde te-ai fi aflat În Încăpere. Mă mir cum de nu o văzuse taică-meu. O răsfoiam ori de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
care le scotea pe nas zmeul), cu punți și poduri arcuite, albăstrui-cenușii, care se risipeau la fiecare pală de vânt și se închipuiau la loc, cu altă formă erau din cenușă, nu ?! -, copaci tăcuți și negri, prin care vântul nu foșnește și care niciodată nu dau flori (doar se știe spunea el că răutatea face pustiu în jur, mai rău decât focul) și tot așa... Acum însă, tăcea. Ne uitam la el și așteptam: eu cred că așa ca el ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Între patru ochi, regele i-a cerut favoritului să cerceteze cazul, iar acesta a promis să se ocupe personal de afacere. Guadalmedina se opri ca să bea vârtos din vin, ștergându-și apoi mustața și barbișonul cu un enorm șervet alb foșnind de apret. Cunoscându-l pe Olivares, sunt sigur că el Însuși ar fi putut monta lovitura; deși nu-l cred În stare să meargă așa de departe. Armistițiul cu Olanda e pe punctul de a fi rupt și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de dragoste pentru Lygia sînt o scurtă revenire a poetului la inspirațiile sale, chiar dacă sunetele sînt date cu o epocă, dacă nu cu două, înapoi: Cînd mîngîi, mai spre toamnă, vreo frunză ruginită,/ rugina asta, bronzul din carnea ei ivită,/ foșnește cu un sunet ușor, de necrezut,/ izbind în scoarța crengii verzui, ca într-un scut." (Cînd mîngîi). Exerciții-le sînt secvențe din atelier, momente, antipatice, de obicei, cînd un poet se comentează. Cîte o licărire de luciditate bine găsită salvează
Soare și hazard by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7696_a_9021]
-
potrivit cadou pentru: Maia Morgenstern, Adriana Bittel, Elena Udrea, Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin (la alegere), Michelle Obama, Ioana Pârvulescu, Angelina Jolie, Jennifer Lopez. - Îmi pare rău, uite că acum, așa, tam-nesam, nu mai am deloc chef de joacă. Mă foșnește și un început de gripă... Dar să nu scăp ocazia de a aprecia, încă o dată, popoul formidabil deambulat prin univers de Jennifer Lopez. Mă întreb și eu dacă m-ar ține punga să-i cumpăr un cadou pe măsură! Ce
Emil Brumaru „M-au eliminat de la grădiniță pentru că, iarna, trînteam fetițele în nămeți...” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7573_a_8898]
-
în memoria lui Paul Celan: "La Cernăuți pe urmele lui Paul Celan/ e totuși greu de umblat./ Atâtea amintiri se interpun/ între un pas și celălalt./ Casa părintească a poetului/ are alți chiriași/ parcul Schiller și-a învățat/ copacii să foșnească în limba ucrainiană. / E drept că toamna piere pe limba ei/ de pasăre Phoenix/ printre frunzele vopsite în galben/ de Bucovină. / În tăcerea care se lasă peste oraș, seara/ poți auzi șoapta poetului,/ îndeosebi când adie un vânt prielnic...." A
Paul Celan în actualitate by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7583_a_8908]
-
pentru a-l elibera, ci pentru a-l ajuta să intre și mai bine în imaginarul colectiv. Importantă este separarea planurilor. Inițial, artistul trăiește într-o lume surdomută pentru care cuvintele nu sunt decât mimică. Câinele nu latră, rochiile nu foșnesc, ușile nu scârțâie, telefonul nu sună etc. Nu doar filmul, ci întreaga lume este mută, filmul existenței lui George este unul mut până când sonorul apare întâi timid, apoi din ce în ce mai acut în viața lui. Lumea nu doar a cinematografului, ci și
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
e ca un spațiu celest, cu mizericordios personal angelic: „Întreg spitalul acesta/ ca o insulă pe Isar/ la ora șapte punct dimineață/ șapte îngeri albaștri și îngerițe/ în halate albe/ vin la patul meu de la recuperări/ vorbind între ei și foșnind hîrtii/ vorbesc în germană și-n medicală/ mă ating cu mîinile lor calde” (6). Percepțiile autorului sunt adesea biblice: „Lazăre, vino afară/ îmi strigă cineva în urechi/ cum să vin legat de bandaje” (9). Însă nu pînă într-atît încît să
Între credință și simbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5120_a_6445]
-
luă de-acolo carcasa de fier, aducând a aripă de birjă, a Remington-ului și începu să dea drumul încet aerului fierbinte inhalat de plămâni în timpul finișului de pe Bulevardul Calul lui Prjevalski. În timpul acestei operațiuni, Ciclop, care se reașezase, începu să foșnească din nou pe perete, și pe capul Lidiei Feodorovna se ridicară toate firele ei de păr numărate. După ce își reveni, Ioannopolski scormoni în buzunarul din spate după țigări și spuse: - Deja a dispărut. - Filiurin a dispărut? - Da, tovarăși, Filiurin a
Ilf și Petrov - 1001 de zile sau Noua Șeherezadă () [Corola-journal/Journalistic/5220_a_6545]
-
asistă și șoptesc/ Prin tainice cavouri amanți cu inimi sumbre/ Cu gesturi adormite iubiri mărturisesc.// Vals vechi perechi de ceară în aer se ridică/ Și în salonul nopții amețitor dansează/ Sînt lucruri prea normale în jurul meu, mi-e frică/ Încet foșnește vîntul și valsul delirează." Tabloul unei eleganțe care copiază viața, cu cadențele ei normale, cvasi-mecanice, stîrnind teama de confuzie. Dacă bucuria valsului poate, foarte bine, să primească o replică în sepia, revanșa fără scandal a unui trecut neinvitat, ce mai
Subțieri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6681_a_8006]
-
și alte scrieri de bibliofilie. Traducerea românească, datorată Aneimaria Gebăilă, a apărut, anul trecut, la RAO. Încep cu ea, deși se înscrie indirect în spațiul acestei rubrici, prin privirea răscolitoare după cărțile vechi, și împuținate la număr, feluri discrete și foșnind de-o noblețe melancolică, de-a ține minte. Alegîndu-și o temă grea, Eco face, în conferința din '91, de la Milano, Memoria vegetală, retipărită aici, eseistică ușoară. Nu facilă dar, în orice caz, nici îmbibată de referințe nedigerabile. Ici, colo, cîte
Trupuri in folio by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6705_a_8030]
-
Refluxul sensurilor, poemele „în scapăt” ale Anei Blandiana fac o descoperire stridentă și înfricoșătoare: „Secolul nostru este secolul trecut, / Noi suntem propria noastră istorie, / Ce stranie senzație a destinului încheiat / Pe când continuăm să fim!”, dar care își pierde acutele și foșnește mătăsos tocmai fiindcă omenescul cu fețele sale destinale uimește încă, poeta nu și-a pierdut arta mirării și nici știința de a spune laconic adevăruri despre trecerea omului. Nu e doar înțelepciunea din urmă a ființei rostitoare, ci și extenuarea
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]