513 matches
-
domnul Stein. Myatt Își goli paharul. Un chelner venea Împingând o servantă pe podeaua din gresie albastră. Mâncarea este foarte bună aici, spuse domnul Savory. Myatt se relaxă În aerul familiar, vag aromat de mirosul de mâncare. În unul din foaiere se cânta un concert de Rahmaninov. Te-ai fi putut crede la Londra. La sunetul muzicii, o amintire Îi năvăli În minte și explodă Într-o lumină purpurie: oameni Îngrămădindu-se cu capul afară pe fereastră, râzând, vorbind, luându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe aproape? Domnul Kalebgian știa tot ce se Întâmpla În hotel. Doar agitația lui putea explica precizia cu care știa lucrurile. Se repezea brusc prin holurile pustii, tropotea pe scări În sus și iarăși În jos, dădea o raită prin foaierele mai Îndepărtate și apoi revenea iarăși la ghișeul său, unde stătea cu mâinile Între genunchi, inert. — Domnișoara Pardoe se schimbă pentru cină, domnule Carleton Myatt. O dată, când un membru al guvernului britanic locuia la hotel, domnul Kalebgian Îl surprinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Are ceva din...", gîndește Mihai, oprindu-se la timp, căci s-a jurat să n-o mai recheme în amintire vreodată pe femeia aceea cu care a stat vreo opt luni în anul întîi de facultate; a cunoscut-o în foaierul unui teatru bucureștean; seara era plasatoare, ziua mătura culoarele și spăla scrumierele. Tot drumul pînă în oraș, retras în spatele cursei, în picioare, rezemat de bara de lîngă fereastră, Mihai încearcă un bilanț al femeilor cunoscute, un fel de retrospectivă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
n-a sugerat posibilitatea de-a fi cunoscută ca femeie. Nici nu-i pare rău; păstrează trei amintiri frumoase. Peste care, ca o constantă a gîndului, domină imaginea Mariei Stăteanu, femeia văzută prima oară cu un an în urmă în foaierul teatrului din localitate: mîndră, frumoasă, cu o ținută dreaptă, aproape împărătească, îmbrăcată elegant, cu niște cercei superbi, în care se ghicea aurul de cea mai bună calitate; a străbătut foaierul de parcă ar fi fost singură. S-a oprit la garderobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
femeia văzută prima oară cu un an în urmă în foaierul teatrului din localitate: mîndră, frumoasă, cu o ținută dreaptă, aproape împărătească, îmbrăcată elegant, cu niște cercei superbi, în care se ghicea aurul de cea mai bună calitate; a străbătut foaierul de parcă ar fi fost singură. S-a oprit la garderobă, și-a dezbrăcat pardesiul, apoi a întins mîna și a așteptat, pentru ca o puștoaică, răsărită din senin lîngă ea, să-i dea și pardesiul ei. Înflăcărat de prezența cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rapidă. Mă duc pe peron, poate... Salut! Cine-i? întreabă Vlad cînd Radu iese din restaurant. Un chirurg. Nevastă-sa-i tot doctoriță, vin împreună la teatru; i-am cunoscut la niște întîlniri ce se fac uneori sîmbăta seara în foaierul teatrului, se-adună acolo cam toți cei ce iubesc arta în urbea noastră. Are o soție... interesantă rîde Mihai. Cînd o vezi, pare, așa, insignifiantă, n-are nimic din ținuta femeilor de rasă, dar cînd o cunoști de aproape, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
laterală și iese prin mijloc, întîlnindu-l pe Negrea în capul scării ce duce la etaj. Mmm strînge Mihai din umeri cu modestie. Operativi, tovarăși, operativi! se aude vocea președintelui de la Cultură. Vă rog să luați loc, să putem începe. În foaierul teatrului, unde se țin de obicei "seratele literare" elegante întîlniri de bun-gust și de spirit ale celor ce iubesc arta în acest oraș -, s-au adunat deja mai mult de douăzeci de persoane. Poftiți, tovarășe Vlădeanu, face un gest cordial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deci, ieșirea la public, în această formă, mîine seară. Cu asta... face președintele un gest larg mulțumesc tuturor! și mulțumesc cu atît mai mult cu cît ați avut bunăvoința de-a veni pe vremea asta. În partea dinspre scară a foaierului, Săveanu vine cu mîna întinsă către Mihai: Lasă, bătrîne, e bine, și-o să fie și mai bine. Mihai și-a amintit acum de unde îl știe: l-a întîlnit în casa unui coleg de facultate, ajuns profesor de fizică aici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
exploateaz-o! Uzina văzută din interior. Eu, e drept, pentru a avea o rubrică într-un ziar mare..., dar tu, ca autor dramatic... ...am soarta unor spectacole ca ăsta completează Mihai. Mulțumesc, Vic! Am certitudinea că vom rămîne prieteni. Forfota din foaier s-a stins încet. Ultimii invitați la vizionare coboară scara interioară. Cu paltonul pe umeri, Mihai se îndreaptă și el către capul scării, unde, înainte de a păși pe prima treaptă, Claudia Butnaru întoarce o dată, scurt, privirea, măsurîndu-l. Spune-mi, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și prefăcut. Deși, se întristează Mihai de ce-o fi stins țigara de...? se întreabă, amintindu-și țigara zdrobită pe foaia manuscrisului. Ce țigară? întreabă Săteanu cu oarecare interes, vrînd să se rupă de gîndurile lui. Odată, la teatru, în foaier, am văzut-o cum a stins țigara de programul ce-l avea în mînă minte Mihai, simțind că a transpirat tot. A, da; bine încuviințează Săteanu și se ridică, rămînînd un timp sprijinit de birou, să privească una din pozele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a devenit un altul... Puștiul venit de la Iași, tobă de carte, răvășit total de relația cu Margareta, femeia de serviciu a liceului, ajunsese într-un București ostil... Cred norocul meu, singurul noroc adevărat în viață a fost întîlnirea aceea în foaierul teatrului... De ce s-o urăsc pentru că n-am știut cine-i cu adevărat?! Deși, adevărata Doamna Ana este..., da, este aceea care se risipește în fiecare gest al meu, în cultura făcută cît am stat în București, în cizelarea gesturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că femeia aceea fusese pe timpuri una din prostituatele Bucureștiului; după ce s-a despărțit de mine, a plecat să lucreze în portul Constanța, la o cantină. Cică umbla cu marinari... ea, care era nec plus ultra... oftează Mihai îndurerat. Inflorea foaierul teatrului cînd se plimba printre spectatori, vînzînd programe de sală... Cică a urcat cu niște marinari pe un vapor și nu a mai coborît... Cine ți-a spus asta? Un bărbat... așa, ca nea Toader... Cu-atît mai mult să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nimeni acolo... Nici Albania și Grecia nu mă tentau. - Atunci rămân Germania și România, nu? a întrebat Mathieu. - Exact. - Să începem cu Germania, propuse Mathieu. Eram de acord. Ne-am urcat într-unul din cele șase lifturi care așteptau în foaierul hotelului și Mathieu a apăsat pe butonul pe care scria FRG. Am observat că și numele celorlaltor sectoare erau prescurtate, ca la olimpiadă. Dar dacă Germania era FRG, ce se întâmplase cu DDR? L-am întrebat pe Mathieu. - Aici au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
încadomnișoarate cu un chenar roșu de metal, alături de care atârnă în lanț un ciocănel. Acționează comutatoarele din interior. Face asta în hol. Apoi pe promenada chinezească lăcuită în roșu și împodobită cu statui de ghips ale lui Buddha. Apoi în foaierul în stil templu Maya de la subsol, cu fețe rânjite de războinici. Apoi în galeria celor O mie și una de nopți din spatele lojilor de la galeria a doua. Apoi în cămăruța proiecționistului de sub acoperiș. Și nimic nu se întâmplă. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nesemnate. În timpul plimbării ăsteia lungi o să se întâmple, dacă nu astă seară atunci altă dată. Cu pasul următor, fiecare noapte va fi o plimbare într-o lume în care orice artist vrea o șansă să devină cunoscut. 8 Suntem în foaierul maya, cu pereții acoperiți cu ipsos modelat ca un bazalt vulcanic. În roca asta falsă sunt sculptate siluetele unor războinici purtând câte o pânză peste coapse și o coroană de pene. Luptători purtând cape de blană cu pete ca să arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
doamna Clark. Dar acest prim dezastru e un vaccin, o inoculare. Toată viața, spune ea, cauți dezastrul - urmărești cum dau probe dezastrele - ca să fii bine pregătit pentru când va sosi dezastrul suprem. — Pentru când mori, spune doamna Clark. Aici în foaierul maiaș, sofalele și scaunele negre sunt cioplite astfel încât să semene cu altarele din vârful piramidelor pe care victimelor umane li se smulgeau inimile din piept. Covorul e un soi de calendar lunar, cercuri înlăuntrul altor cercuri, cu model negru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
domnișoaramatism. Ceva și mai îngrozitor trebuie să se întâmple. Din cabina lui din culise, îl purtăm pe domnul Whittier pe scenă și pe intervalul din mijlocul amfiteatrului. Îl cărăm prin holul îmbrăcat în catifele albastre și jos pe scări în foaierul maiaș portocaliu cu auriu de la primul nivel al subsolului. Sora Justițiară spune că i se tot resetează ceasul. E un semn clasic de bântuire. Apoi Baroneasa Degerătură afirmă că a găsit un punct friguros în fumoarul gotic. În galeria celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
încăpere de aici pe platouri. Holul Ludovic al XV-lea de catifea albastră. Amfiteatrul egiptean de mohair negru. Salonul Renaștere italiană de satin verde. Fumoarul gotic de piele galbenă. Galeria celor O mie și una de nopți, de culoare violet. Foaierul maiaș portocaliu. Promenada chinezească roșie. Fiecare încăpere într-o altă culoare adâncă, dar cu aceleași note aurii. Nu camere, ar spune domnul Whittier, ci scenografii. Purtăm cadavrul împachetat prin cutiile astea mari și răsunătoare în care oamenii devin regi, împărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
După miile de realități diferite ale pieselor de teatru și filmelor, ale religiei și stripteuzelor, clădirea asta va deveni pentru totdeauna Muzeul Nostru. Pețitorul le spune candelabrelor de cristal „piersici”. Tovarășa Lătrău îi spune fumoarului gotic „Camera lui Frankenstein”. În foaierul maya, Reverendul Fără Dumnezeu spune că basoreliefurile portocalii sunt strălucitoare ca lumina unui reflector de pe podium trecând prin petalele de mătase ale unei clasice fuste-lalea bufante create de Christian Lacroix... Pe promenada chinezească, tapetul de mătase e de un roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
noi. Diavolul a murit. Trăiască diavolul. N-am rezista nici o clipă dacă n-am avea pe cine să dăm vina. Îl purtăm pe domnul Whittier pe covorul negru din amfiteatru, prin promenada chinezească, în jos pe scara franțuzească albastră. Prin foaierul maya cu portocaliul lui intens, unde Mama Natură își dă de pe frunte șuvițele unei peruci, și clopoțeii ei de bronz răsună. O perucă rămasă de la vreo operă, cu bucle cărunte. Cârlionții îi atârnă, uzi de la sudoarea de pe față, și Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în soluțiile gata făcute (și eram conștient - vag, de la distanță - de acest sentiment de îngrijorare), pur și simplu nu exista presiunea suficientă pentru ca acel calorifer mic să-și facă simțit cum se cuvine efectul până în inima sistemului. Am intrat în foaier. O lumină slabă, gri-albăstrie scălda încăperea, o fereastră mare din spatele zonei de recepție lăsând să pătrundă soarele palid dintr-o grădină jilavă și părăsită. Aerul dinăuntru era fad și lipsit de viață și avea un iz vag de mosc - apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de praf. Am făcut câțiva pași, m-am întors și am văzut că încălțările mele ude lăsaseră urme în zigzag, de un negru și un alb mai intens decât cel al podelei, în spatele meu. Nu mai erau alte urme. Deși foaierul avea fereastra lui și ușile de sticlă care asigurau o lumină slabă, coridoarele ce se desprindeau din el la stânga și la dreapta dispăreau curând într-un întuneric total. M-am îndreptat spre intrarea în coridorul din stânga și am apăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la un laptop. Când m-am apropiat, bărbatul ridică privirea, zâmbi, dădu jos laptopul de pe genunchi și se ridică să mă întâmpine. Ați ajuns, slavă Domnului. Scuze pentru toate... arătă cu mâna în jur. Speram să ne putem întâlni în foaier, dar raportul ăsta... se pare că termenele-limită tot termene-limită rămân. Bărbatul era cam de înălțimea mea, dar constituția sa era mult mai firavă. Avea în jur de treizeci de ani, purta o cămașă albastră curată, jeanși nepretențioși, dar aparent scumpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
determina participarea fiecăruia la finanțarea Statului și a administrațiilor, există trei raționamente-tip: primul este egalitar prin excelență. El constă în a solicita fiecăruia aceeași sumă, indiferent de veniturile, de vîrsta sau de norocul său. Mai precis, se solicită fiecărui foaier fiscal să plătească o sumă forfetară, identică pentru toți. Aceasta este regula capitației, larg aplicată în perioada premodernă și parțial restaurată în Marea Britanie, sub denumirea de Poll tax; al doilea este tot egalitar, dar într-un grad mai mic. El
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
principal este de a găsi venituri, chestiunile de principiu asupra stabilirii impozitului cedează, în general, locul, chestiunilor de metodă. Pe ce bază se așează un impozit? Aici, din nou, mai multe răspunsuri sunt posibile: în cazul capitației, baza impozitului, sau foaierul fiscal, este individul. Este un impozit per capita, de unde și numele metodei; impozitul asupra capitalului este fondat pe stocul averilor unui individ sau firmă. Dar mărimea sa variază funcție de valoarea patrimoniului; impozitul pe venit se raportează la fluxul anual de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]