303 matches
-
ziselor susnumitelor/acestor din urmă plantații.; Maria a întîlnit-o pe Ana. Prima a îmbrîncit-o pe cea de-a doua.) În semiotică, anafora este definită ca funcție de bază a textului semiotic general, prin care sînt indicate, "arătate" entitățile înaintea oricărei structuri fonologice sau semantice. Funcția anaforică este anterioară semnificației, este relațională, transgresivă în raport cu structura verbală, prin intermediul căreia este însă studiată în mod necesar. V. cataforă, cotext, deictic, referent. BENVENISTE 1966; KRISTEVA 1969; TODOROV 1970; MAILLARD 1974; HALLIDAY - HASAN 1976; MILNER 1982; TASMOWSKI-DE
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceeași realitate, cîntecul cocoșului, de exemplu, devenind cucurigu, în română, quiquiriquí, în spaniolă, cocorico, în franceză, cock-a-doodle do, în engleză etc. Prin urmare, semnificantul este întotdeauna modelat de sistemul lingvistic căruia îi aparține și, în mod deosebit, de organizarea sistemului fonologic. Pornind de la faptul că organele fonatoare sînt simbolul întregului organism și că activitatea fonică simbolizează activitatea omului în lume, praxematica atribuie funcției iconice o prezență generalizată în limbă, chiar dacă ea nu reprezintă practica esențială a limbii. În această viziune, a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior, M. Pêcheux a precizat că regularitățile fonologice, morfologice și sintactice relevă baza comună a posibilității proceselor discursive diferențiate ce sînt studiate de a n a l i z a d i s c u r s u l u i. Semantica ține însă în mod esențial de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul științific și în cel didactic), cu secvențe persuasive avînd diferite grade de autonomie. V. argumentare, demonstrație, retorică. GREIMAS - COURTES 1993. RN PERTINENȚĂ. Conceptul de "pertinență" s-a impus în lingvistică prin Școala de la Praga și ține de dezvoltarea teoriei fonologice structurale. Sintagma trăsătură pertinentă este folosită pentru a desemna caracteristicile articulatorii sau acustice ale fonemelor care permit acestora să se opună între ele. Teoria pertinenței a fost propusă de D. Sperber și D. Wilson pentru a explica comportamentul comunicativ din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reconcilia sintaxa cu semantica (altădată total separate), semantica generativă a răsturnat datele problemei postulînd că starea de la care pleacă activitatea generativă este compusă din formele logico-semantice care, supuse unui șir de transformări, generează formele de suprafață. În acest mod, componentul fonologic permite să se dea o reprezentare fonetică a enunțului, rezolvîndu-se astfel problema dificilă a gramaticii generative, reprezentată de interpretarea semantică. Dar, deși gramatica generativă a manifestat un interes constant pentru aspectele cu statut de universalitate, realizările ei nu au fost
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
structuralistă, reprezentată, de exemplu, de T. Todorov, textul ca obiect de studiu este investigat printr-o metodă analitică ce evidențiază laturile sale verbale, sintactice și semantice, cu alte cuvinte, condițiile producerii textuale care se oglindesc în totalitatea elementelor specific lingvistice (fonologice, morfologice), relațiile dintre unitățile textuale și produsul complex al conținutului lor semantic. Dacă textul se circumscrie limbii, se poate admite, după opinia lui H. Plett, că, din punct de vedere semiotic, textul este un supra-semn (macro-semn la E. Coșeriu) lingvistic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
negație non-standard nu sînt ale avocatului, ci ale vorbitorului. În final, întorcîndu-ne la propoziția lui Gabriel, pe care am reelaborat-o dintr-o matriță DD originală într-una DI, trebuie să admitem că Discursul Direct original nu prezintă idiosincrasii lexicale sau fonologice evidente, de genul celor pe care Discursul Indirect le elimină. În același timp, totuși, originalul DD folosește o construcție care este mai degrabă metaforică și caracteristică tendinței lui Gabriel de a gîndi în tropi și în figuri de stil. Este
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ansamblul indicatorilor sintagmatici subiacenți și interpretarea lor semantica), și structura de suprafața (care conține indicatorii sintagmatici derivați finali și interpretarea lor fonetică). Deci, opoziția dintre cele două structuri se realizează, atât la nivelul întregii gramatici, între componentul semantic și cel fonologic (ceea ce justifică relația arbitrară dintre semnificant și semnificat), cât și in interiorul componentului sintactic, între regulile de structură a frazei, care generează structura de adâncime, și regulile transformaționale, care o convertesc în structura de suprafața. Gramatica structurala s-a limitat
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
alcătuiesc un agregat funcțional cu valențe multiple și diversificate. Aceste elemente sînt însă complexe sistematice de unități care, antrenate în lanțul comunicativ, asigură transmiterea informațiilor, fiecare dintre complexe cuprinzînd în sfera lui tipuri diferite de astfel de unități. Astfel, sistemul fonologic cuprinde fonemele, sistemul morfologic, părțile de vorbire și categoriile gramaticale, cel sintactic, unitățile, funcțiile și relațiile sintactice, sistemul lexical, totalitatea cuvintelor și mijloacelor de creare a cuvintelor, iar cel stilistic, stilurile funcționale, modalitățile expresive și tipurile de trăsături individualizatoare ale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fundamentele comunicării interromanice, Dumitru Copceag pornește de la teoria lui Ferdinand de Saus-sure, după care orice cuvînt dintr-o limbă reprezintă o asociere dintre un semnificat (o imagine a unui obiect) și un semnificant (o imagine acustică). Dacă sunetele cu valoare fonologică (fonemele) dintr-o limbă sînt sunete-tip, înseamnă că și imaginile acustice ale cuvintelor sînt imagini-tip sau tipuri sonore, adică ansambluri de trăsături comune tuturor variantelor realizate în mod concret în vorbire. În cazul unui cuvînt interromanic, gradul de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
familii, chiar dacă fac parte tot din grupul indo-european. Acest fenomen se întîmplă deoarece așa cum latina, limba-bază pentru idomurile romanice, a preluat într-o manieră pro-prie moștenirea indo-europeană, tot astfel germanica, limba-bază a idiomurilor germanice, a cunoscut mutații specifice în sistemul fonologic, morfosintactic și lexical, ceea ce îi asigură individualitatea în cadrul grupului. La rîndul lor, limbile germanice au prelucrat într-o manieră proprie fiecăreia moștenirea germanică, dar, întrucît au pornit de la această moștenire, o și continuă. De aceea, acolo unde elementul germanic a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu expresie, și nu invers."214 1.3.3. Primatul semanticului, ca finalitate caracteristică limbajului (și, în ultimă instanță, tuturor celorlalte activități culturale), se reliefează în cadrul integralismului lingvistic și prin faptul că, în viziunea lui Eugeniu Coșeriu, toate funcțiile limbii (fonologice, stilistice, morfologice, sintactice și simbolice 215) sunt, de fapt, funcții semantice, "deoarece se referă la semnele lingvistice și la utilizarea lor"216. În acest sens, lingvistul de origine română citează și afirmația lui Hugo Schuchardt potrivit căreia "există o singură
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
lingvistică. Antologie pentru seminarul de teorie a limbii, Editura Universității din București, București, 2003, p. 231). 215 Tipologia exactă a acestor funcții (Eugeniu Coșeriu, "Sistemul, norma și vorbirea", în Teoria limbajului și lingvistica generală, p. 85) este următoarea: "a) funcțiile fonologice sau distinctive, care individualizează, separă și disting semnele (funcția culminativă, funcția delimitativă și funcția distinctivă propriu-zisă); b) funcțiile stilistice sau orientatoare, care determină valoarea specifică a semnului în actul verbal, orientându-l spre un vorbitor, un ascultător sau un lucru
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ca mijloc de cunoaștere, independent de actualizarea sa și de relațiile sale, și funcția asociativă, care asociază semnele ca factori de cunoaștere, după forma și conținutul lor." O afirmație asemănătoare apare un deceniu mai târziu: "toate funcțiile limbajului - în afara funcțiilor fonologice, care, referindu-se strict la structura expresiei, nu sunt decât indirect - sunt "semantice": ele sunt modi significandi, "modalități" ale semnificației" (Idem, "Pentru o semantică diacronică structurală", p. 200). 216 Idem, "Sistemul, norma și vorbirea", în Teoria limbajului și lingvistica generală
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
-comunicarea manuală nu este altceva decât gest și mimică; și 2.-comunicarea manuală nu este nimic altceva decât limbajul verbal al majorității populației făcut vizibil prin semne. A fost mult mai dificil să se descopere că organizarea semnului la nivele fonologice și morfologice era comparabilă cu cea stabilită pentru limbajele verbale, însă cu caracteristici distinctive unice pentru un limbaj cu modalitatea de exprimare vizual-gestuală. La nivelul sintaxei, adică cu referire la ordonarea semnelor în propoziții, limbajele gestuale au prezentat o schemă
Importan?a form?rii de interpre?i ?n limbajul mimico-gestual ?n Rom?nia by Florea Barbu [Corola-publishinghouse/Science/83961_a_85286]
-
cereale pe lîngă "Comcereal", turnul siloz, se grăbesc să intre, anomalia de masă narativă din mediul feroviar și din oricare mediu ordonat, kilometrice bețe de fier înghite mămăliga națională, mană cerească, Zorleni măsura ponderată de imprevizibil care face o stație, fonologic desemnează fonemul, ne apără sindicatul Blocul Funcțional Feroviar, mii fantezii suscită printre călători, jocuri de cuvinte prin compartimente comportamente, cel literar inclus, Banca releul mai scund, în aer o undă de căldură, dincolo de geam același sens al variației, amănuntul tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
persoana a III-a, adică la persoana despre care se vorbește, pretinzând folosirea completă a numelui și pentru deplină identificare. Nu se poate spune Casa (Casandra) a noastră, ori Rave (Raveca) a noastră, exprimarea fiind dificilă și impune căderea emisiei fonologice de la nivelul unui accent intens și înalt de pe ultima vocală, la obligația de a pronunța cu efort maxim vocala deschisă a care urmează (Rave a noastră). Un alt evident efect al legii comodității vorbirii, ce acționează din zorii existenței limbii
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
în primul rînd de semantică și de pragmatică (frazele succesive sînt legate prin raporturi anaforice de diverse tipuri și împărtășesc anumite implicații), atunci nivelurile lingvistice în care principiul echivalenței se manifestă în modul cel mai evident sînt nivelurile "superficiale" (fonetic, fonologic, morfologic, sintactic "de suprafață"). (1981: 6) Jakobson nu cantona funcția poetică-autotelică în vers și în proză poetică: "Discursul unui orator, conversația cotidiană, articolele de ziar, publicitatea, tratatele științifice, toate aceste activități pot ține cont de considerentele estetice, să activeze funcția
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
în anomaliile congenitale și dobândite ale organelor periferice ale vorbirii, determinată de lipsa de integritate morfo-anatomică a mușchilor labiali, palatali și velari, a căror insuficiență se repercutează și asupra elementelor de articulare neafectate, antrenând tulburarea tuturor funcțiilor aparatului fonator. Sistemul fonologic normal - la nivelul limbajului și vorbirii - încearcă să se adapteze conform legii lui Schultz, a minimului de efort fiziologic la condițiile instrumentale, pe care le are la dispoziție, reducând sau amplificând rhinodislalia. 1.1. Delimitare terminologică și de esență În cadrul
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
neintegritate bio-morfologică a aparatului fonator. Modalitatea în care începe, în această etapă, activitatea preverbală și verbală, pune amprenta asupra întregii dezvoltări a limbajului. Tulburările de diferențiere fonetică, evidențiate odată cu primele emisii ale consoanelor oclusive reprezintă modalități de adaptare a sistemului fonologic al limbii materne la condițiile instrumentale pe care copilul malformat le are la dispoziție. În literatura de specialitate nu se cunoaște însă un studiu al echiziției limbajului în condițiile unui obstacol anatomo-fiziologic la nivelul emisiei verbale, așa cum se cunoaște cu privire la
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
reproduse corect, cu toate că achizițiile limbajului se fac prin învățarea limbii. Deficientul auditiv ca și deficientul bio-morfologic al aparatului de emisie întrerupe accesul natural la limbaj; și într-un caz și în altul, handicapul se plasează la nivelul funcției de realizare fonologică, dar și unii și ceilalți comunică într-un fel, deoarece limbajul articulat este un mijloc, însă nu singurul. Pentru surd, mimica pronunției sunetelor, gesturilor, desenele servesc comunicarea ca și limbajul. Pentru copilul malformat, fonemele și morfemele deși neadecvate pentru interlocutor
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
unii și ceilalți comunică într-un fel, deoarece limbajul articulat este un mijloc, însă nu singurul. Pentru surd, mimica pronunției sunetelor, gesturilor, desenele servesc comunicarea ca și limbajul. Pentru copilul malformat, fonemele și morfemele deși neadecvate pentru interlocutor din perspectiva fonologică a limbii servesc totuși comunicarea într-o formă mai mult sau mai puțin inteligibilă. Limbajul face parte dintr-un complex de conduite indestructibil legate de dezvoltarea intelectuală și afectivă; el nu apare „ex nihilo” și nu este numai o prelungire
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
acestea „într-o manieră universală” (47; p.28). Ele se acompaniază de gesturi și de posturi și constituie un tot unitar cu acestea din urmă. Fără îndoială, comunicarea directă între vorbitor și ascultător trebuie să figureze printre „preliminariile limbajului” operațiile fonologice și gramaticale de mai târziu, mijlocite prin opozițiile fonatorii care servesc comunicării încă din primul an (170; p.7). Gânguritul și lalalizarea premerg conduitele verbale propriu-zise ce se dezvoltă odată cu schimbările fiziologice care permit poziția, creșterea tonusului muscular în special
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
trăsătura esențială a sunetelor limbajului uman, constând în aceea că sunt purtătoarele unei anumite funcții a sunetului - sunt legate de o anumită semnificație. În acest sens, sunetul este interpretat nu ca un sunet luat separat ci ca fonem, ca unitate fonologică indivizibilă, care prin funcția de semnificare păstrează însușirile fundamentale ale laturii sonore a limbajului. „Îndată ce sunetul încetează să fie semnificativ, rupându-se de latura sonoră a limbajului - spune Vîgotski - el își pierde însușirile proprii limbajului uman” (207; p.12). În
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
expresională” Suzanne Borel - Maisonny Capitolul precedent a analizat dezvoltarea limbajului la copilul rhinolalic după ce am stabilit tipurile de fonație și sistemul de notație diferențiat, necesar aprecierii diagnostice. În cele ce urmează ne propunem să facem o analiză cantitativă a structurii fonologice a limbii vorbite de copilul, al cărui aparat fonator, este lipsit de integritate anatomică, prin defect congenital, pentru a stabili abaterile generale de la normal, atât în scopul interpretării matematice a gradului de inteligibilitate a mesajului transmis cât și a instaurării
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]