268 matches
-
Româno-Americană, de care am beneficiat luna trecută grație invitației Centrului de Economie Politică și Afaceri „Murray Rothbard“, mi-au reac tivat - stânjenitor și binefăcător, totodată - unele vino vății post ’89, de care nu voiam să-mi aduc aminte. Lumea românească forfotește preelectoral. Apar noi mișcări, platforme și chiar partide pe eșichier, iar multele procente ale bunului simț moral-intelectual așteaptă pe mai departe un debușeu credibil pentru o Dreaptă efi cient-autoritară, bine poziționată între (neo sau paleo) libe ralism, adevăratul conservatorism și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
transforma, parcă se mișca Încolo și Încoace pe o țesătură vrăjită, unduitoare, alcătuită din fire cristaline și luminoase, parcă dansa și clipea pe turlele uriașelor turnuri sclipitoare, pe tot Întinsul fațadelor arzătoare ale marilor clădiri, peste mulțimea fără număr ce forfotea și umplea neîncetat strada, scăldîndu-le În lumină și culori vii și pestrițe, de parcă lumina se reflecta Într-un lac de safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai cu ochii, mulțimea Înainta cu mișcări Încete, dar sinuoase, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dansînd ritmic la fiecare pas, cu un zîmbet blînd și reținut ce-i Înflorește pe buze cînd trece. În alte locuri, bărbați și femei cu ochi Întunecați, cu fețe Întunecate, cu fețe cenușii, cu un aer febril, hăituit, mizer, chinuit, forfotesc Încolo și-ncoace, dar parcă lumina strălucitoare și vraja zilei i-au fermecat pe toți cu puterea unui descîntec, așa Încît și ei parcă sînt plini de speranțe, de veselie, de bunătate, parcă sorb, ca dintr-un izvor de energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bîlci. Iată clădirile BÎlciului, magazinele, dughenele, cîrciumile, lăcașurile plăcerii. Iată locurile unde oamenii cumpără și vînd și fac negoț, mănîncă, beau, urăsc, iubesc și mor. Iată nenumăratele mode considerate eterne, iată BÎlciul străvechi, nemuritor, pustiu În astă-noapte, gol și părăsit, forfotind mîine de alți oameni și alte chipuri, pe miile de străzi și poduri, oameni care se nasc, Îmbătrînesc, se istovesc și mor aici. Nu aud nicicînd aripa mare și neagră care fîlfîie deasupra lor, Își Închipuie că clipa lor durează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu pălăria ponosită așezată strîmb pe cap, cu haina descheiată, cu piciorul drept tras rigid spre spate. Chiar sub ochii polițistului care-l clătina de umăr, fața bărbatului se făcu cenușie. Între timp cîțiva oameni se desprinseseră din mulțimea care forfotea Întruna pe platformă și se opriseră să privească insistent, curioși și stînjeniți, apoi dăduseră să plece și fuseseră nevoiți să se Întoarcă. Acum cîțiva stăteau pe loc și se uitau, fără să spună nimic, schimbînd Între ei, din cînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Alături ar mai fi avut loc încă un transportor de aceleași dimensiuni, în cazul în care cei 1500 de metri de lățime a tranșeei ar fi fost integral utilizat. Deși distanța estompa detaliile, Gosseyn reuși totuși să zărească siluete minuscule forfotind pe solul metalic, sub pântecele enorm al navei. Acestea se părea că vin de undeva din interior, din subsolul tranșeei, căci din două în două minute, grupuri compacte ieșeau dintr-un lung șir de gherete amplasate chiar sub vas, semănând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
maimuțele și aveau drept arme niște bâte scurte. La început păreau un pârâiaș, apoi un râu, apoi un fluviu, și în sfârșit, o mare de oameni purtând șorțuri ușoare de culoare brun și sandale cafenii, toți înarmați cu bâte. Pădurea forfotea ca un furnicar, numai că furnicile erau oameni care se năpusteau dezlănțuiți în toate direcțiile. Mașinile reacționau primele. Lungile rânduri de suflante ce pluteau în aer îi scuipau lungile limbi de foc sfârâitor în direcția atacatorilor. Armele cu ochire automată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
fi fumat, nu se putea în situația aceea și mă simțeam bine, mă încălzeau apropierea Zenobiei și grija purtată bătrânului senil care mergea parcă dansând în urma noastră. În centru ne-am așezat pe marginea trotuarului, în ploaie. Mașinile și oamenii forfoteau de colo colo și i-am spus Zenobiei : „Tu, dragă, mă tem să nu răcim și cred că ne e foame, ce-ai zice să mâncăm ceva și să găsim un adăpost ?“. „Pentru asta ne-ar trebui bani“, a spus
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Alături ar mai fi avut loc încă un transportor de aceleași dimensiuni, în cazul în care cei 1500 de metri de lățime a tranșeei ar fi fost integral utilizat. Deși distanța estompa detaliile, Gosseyn reuși totuși să zărească siluete minuscule forfotind pe solul metalic, sub pântecele enorm al navei. Acestea se părea că vin de undeva din interior, din subsolul tranșeei, căci din două în două minute, grupuri compacte ieșeau dintr-un lung șir de gherete amplasate chiar sub vas, semănând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
maimuțele și aveau drept arme niște bâte scurte. La început păreau un pârâiaș, apoi un râu, apoi un fluviu, și în sfârșit, o mare de oameni purtând șorțuri ușoare de culoare brun și sandale cafenii, toți înarmați cu bâte. Pădurea forfotea ca un furnicar, numai că furnicile erau oameni care se năpusteau dezlănțuiți în toate direcțiile. Mașinile reacționau primele. Lungile rânduri de suflante ce pluteau în aer îi scuipau lungile limbi de foc sfârâitor în direcția atacatorilor. Armele cu ochire automată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
O singură cărămidă era aproape la fel de înaltă cât un om. Buruienile ce creșteau prin crăpături era copaci mai mici. Și totuși toate astea datau din vremea unui templu construit aici cu aproximativ 2 500 de ani în urmă. Peste tot forfoteau oameni. Oameni cu barbă grăbindu-se de parcă ar fi avut de prins un tren, alții care le întindeau turiștilor acoperăminte pentru cap, în timp ce alți câțiva zâmbeau, precum cei care strângeau donații și sperau că trecătorii se vor opri să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Îți lăsa impresia că fusese ridicat din rame, mai curând decât din cărămizi. În toate ramele, fără excepție, strălucea imaginea unui drum. Autostrăzi vaste din America, șosele nesfârșite din Australia, autostrăzi aglomerate din Germania, bulevarde strălucitoare din Paris, artere laterale forfotind din Roma, cărări Înguste de pe lângă Machu Picchu, drumuri de caravane uitate din Africa de Nord și hărți ale vechilor rute comerciale de-a lungul Drumului Mătăsii, urmând pașii lui Marco Polo - se aflau acolo poze cu drumuri din Întreaga lume. Clienții erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de liliac. Ceilalți băieți nici nu respirau. În cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei, când deja curtea forfotea de glasuri și mișcare, odaia grajdului era pustie. Pampu se trezise ca omul care-a dormit bine. Mai întâi plecase să privească livada înflorită. Apoi coborâse la râu, atras de focurile de pe prund. Erau acolo câteva zeci de fete, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Îmi spunea că-i bucur inima ca un răsărit de soare. Spunea lucruri așa de frumoase. În timp ce Iacob schimba dulcegării cu Rahela, Lea suferea. Slăbise și își neglija părul, dar nu și îndatoririle. Curtea era bine măturată, aranjată, aprovizionată și forfotea de treabă. Torsul nu se oprea niciodată, grădina înflorea, iar plantele aromatice erau suficient de frumoase încât să fie schimbate în târg pe lămpi noi. Iacob vedea și el toate astea. Vedea ce făcea Lea și că ea era cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
așa cum numai bărbații știu să înfeșe. L-a dus înapoi la femei, șoptind în urechiușa perfectă a lui Ruben vorbe pe care nimeni altcineva nu le putea auzi. Cortul roșu, care rămăsese tăcut în absența copilului, acum a început să forfotească. Lea a oblojit rana cu uleiul de cumin lăsat de Inna pentru propriile ei răni de la naștere. Ada l-a înfășat cum trebuie și i l-a dat înapoi mamei lui care l-a pus la sân, în sfârșit liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
chercheliți, și într-o zi, în restaurantul Elefant, a cărui faimă era cam deocheată, patronul i-a propus bunicului un rămășag, că dacă bunicu-i de acord să se dea cu loțiune de păr pe..., dar atunci asistența a început să forfotească și să vocifereze, și s-a auzit cum cineva strigă, să se dea la o parte, să i se facă loc să treacă, așa că tovarășul Bherekméri și-a întrerupt fraza la mijloc, a lăsat foile în jos și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Pleoapele Mariei se zbătură cu greutate ca și cum ar fi Încercat să se deschidă, respirația ei se acceleră. Simțea o prezență, Încercă iarăși să iasă din magma tenace care o Împotmolea, lupta ca să urce la suprafața unui hău În care simțea forfotind un vîrtej de fantome lacome s-o Înhațe iarăși. La răstimpuri, zărea un glob electric galben, pe un tavan verde ca apa. Se agăța cu Îndărătnicie de acea imagine cînd văzu pătrunzînd, În cîmpul acela vizual incert, chipul Yvonnei. - Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de dragul vremurilor de altă dată. - Poate că‑i prea groasă pentru luna iunie. - Mă rog, mă aștept să mai trăiesc și În octombrie. Pe rue de Rivoli se Împăuna În sacoul Lanvin. Palatul Louvre și parcurile erau În stânga noastră. Arcadele forfoteau de turiști. - Palais Royal - a spus Ravelstein arătând cu un gest leneș spre palat - locul unde Diderot se plimba În fiecare seară purtând faimoasele lui conversații cu nepotul lui Rameau. Dar Ravelstein nu semăna sub nici un chip cu nepotul - parazitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
X mi-a zâmbit din nou. A fost un adevărat zâmbet, și m-am gândit că eram singurul om din viața ei căruia îi va putea zâmbi vreodată. Trebuia să-i răspund, trebuia neapărat să continui. Entități morale nebănuite îmi forfoteau prin cap, iar eu le puteam domina pe toate. Făceam ceea ce trebuia să fac. I-am sărutat sânul drept până i l-am acoperit cu o peliculă de salivă. O mușcam și o lingeam, iar mâinile mi se plimbau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
decât foarte aluziv despre micile neînțelegeri dintre Helen și Hugo din seara de dinainte. Era o seară frumoasă, cu cer senin și dacă am fi fost la Curtea Regală sau la oricare dintre teatrele din Adwych, clienții locului ar fi forfotit pe scări, scăldându-se în ultimele raze ale apusului, plini de sentimentul plăcut al virtuții celui care face ceva ce te îmbogățește din punct de vedere cultural. Dar deși la teatrul Cross nu era un du-te-vino pe scări în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mulțumire... de iertare!... Obrazul i se trăgea clipă cu clipă. Se silea să nu vadă genunea care, clipă cu clipă o înghițea... Simțea cum, clipă cu clipă, prăpastia se căsca în jurul ei, se tot căsca... În gol se mișca haosul... forfotea bezna. ”- De ce, Doamne, nu le pot vorbi?!... Dacă le-aș putea spune o vorbă de mulțumire, măcar,... doar o vorbă de iertare, Doamne!” Încet-Încet, se depărta de trupul ei... de trupul acela bolnav și neputincios. Moartea pătrundea în el, încet
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
24 DANIEL BĂNULESCU Zece minute mai târziu, cele două tabere în care fusese despicat Universul putură zări, printre rezemătoarele fotoliilor lor, un bărbat înalt, elegant, ciolănos, cu o atitudine nepăsătoare, călcând cu pași ușori și dansați peste câmpurile abia încolțite, forfotind de gângănii sau erodate de apele de primăvară, peste care, sosind din urmă și luîndu-și avânt, săreau și cele patru bagaje ale bărbatului, bagaje alergând apoi să-și scoată sufletul, pentru a ajunge, din nou, pe urmele parfumate ale necunoscutului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
avea; că-l schilodiseră de-un picior în război. Mahalaua prindea față. Iarba pierise în drumul căruțelor. În părți rămâneau maidanul nesfârșit și groapa fără margini, lată și adâncă. Au dat ploile lui aprilie, apoi potecile s-au zbicit, oamenii forfoteau. S-au mai îndemnat vreo câțiva lucrători. Ba cu împrumuturi, ba cu economii, au plătit parcelele. Funcționarul primăriei își făcea drum tot mai des spre locuri. - Mișcă! Mișcă! zicea Grigore cârciumarului. Crește! - Crește, nene! răspundea Stere. Era altceva să vadă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu pielea albă ca o pojghiță de marmură și cu pasul săltat, asupra căruia pământul nu avea nicio putere... Închise ochii, în somn se putea apropia de ușă și, trăgând zăvoarele, putea s-o deschidă... Privită de la poalele dealului, mulțimea forfotea, dar nu puteai spune că se mișcă într-o direcție sau alta. Aproape de Turnul Mitropoliei, câteva femei urcau în genunchi. În locurile unde așezau lumânările mănunchi și aprindeau snopul întreg, se ridica un fum gros care dădea convoiului mai degrabă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se așeză jos pe o lespede mare de mormânt. Întorcând capul întîmplător, văzu pe cruce inscripția: "Ecaterina Dolfescu, 1866-1885". Ioanide făcu un scurt calcul: nouăsprezece ani. Mormântul nu era îngrijit. Piatra prinsese un soi de rugină. Un roi de furnici forfotea la baza crucii. "Te pomenești, medită Ioanide, că fata nu mai are pe nimeni în familie, e aproape jumătate de secol de atunci. Dolfescu! Nume obscur, cine tresare oare la o asemenea împerechere de silabe? Mormântul este inutil." Ioanide își
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]