240 matches
-
Postmodernismul reprezintă o ultimă perioadă istorică în care mai pot fi recunoscute caracterele generice a ceea ce, prin convenție, poate fi identificat și legitimat drept concepție stilistică. Sunt importante două observații: (1) doar situarea în postmodernitate și asumarea opțiunilor acesteia pentru fragmentarism și relativizare, ca semn al neîncrederii în adevărurile „monolite” cu caracter universal, permite înțelegerea și evaluarea obiective a perioadelor istorice anterioare. Asumarea unei alterități radicale permite, prin opoziție și comparație, o conștientizare clară în virtutea detașării și, implicit, a distanței temporale
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
tuturor domeniilor artistice, răzbind până astăzi, ce șansă de supraviețuire și de înrâurire are un manifest publicat la granița permeabilă dintre mileniul al doilea și al treilea? Se pare că o șansă minoră și marginală, diseminată în pluralitatea și în fragmentarismul direcțiilor culturale, dacă ținem cont de infiltrarea postmodernismului în spiritul timpului. Și totuși, modelul manifestului nu a dispărut, chiar dacă publicul căruia i se adresează este unul de nișă, cu apetit mai degrabă către un spirit de avangardă, decât către conservatorism
Un manifest al virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Imaginative/10458_a_11783]
-
ca o "idee ce depășește toate posibilitățile de cunoaștere finite, sfârșelnice, limitate". Recunoșteam în cuvintele acelui pontif al hermeneuticii un gând sau, poate mai curând un jind care mă dominase odinioară, în tinerețea mea atotcuprinzătoare. Nu mai puțin haotice în fragmentarismul lor, deși deosebit de bogate în informații mi se păreau expunerile despre legi ale profesorului de Filosofia dreptului, Eugeniu Sperantia. Cel pe care aveam să-l cunosc mai de-aproape și să-l apreciez cu adevărat ani de zile mai târziu
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
mici modele cosmice, universuri posibile. Dar lecțiile lui Henri Jacquier nu constituie doar ultimul și cel mai evident exemplu pe care-l invoc pentru a ilustra ceea ce numeam paradoxul universului universitar, paradox rezidând, repet, în conjugarea dintre limitarea, parcelarea acestuia, fragmentarismul său și deschiderea sa posibilă asupra nelimitării, a totalului, a universului. În francezul acesta, care și-a sfârșit zilele în țara noastră, am întâlnit un mare prieten și un magistru perfect neacademic, dacă nu cumva înțelegem prin Academie o ideală
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
căldură despre fragmentele funciarmente reci, în termeni de viu (alive) despre fenomene ne-vii (un-dead) sau, altfel spus, simulacre. Iar numitorul comun este evident - confuzia. Un prim cuvânt cheie ar fi fragment, precum și un șir derivat de aici - fragmentat, fragmentare, fragmentarism etc.; (b) Un al doilea cuvânt-cheie s-ar referi la strategiile de operare cu fragmentele moștenite și aici este vorba despre procedura de reciclare. Invocam aici semnificația exactă pe care termenul o are nu atât în titlul ediției engleze - "Retromania
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și în același timp mult mai liber și independent de moștenirea compromisă a modernismului, chiar dacă o continuă în termenii eliberării de ideea progresului și emancipării însăși. Pornind de la această a doua imagine se impun două observații. Prima, vizează legitimitatea termenului fragmentarism (fragment, fragmentare) și a nepotrivirii semantice între acest cuvânt, care presupune procedura de sfărâmare, dezmembrare, fragmentare, secționare, împrăștiere sau risipire, si a ansamblului de atitudini postmoderne, din ale căror conținuturi nu putem deduce existența unor intenții care ar fi determinat
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Altfel spus, postmodernismul nu a reprezentat un program de sabotare a proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a relevat treptat și susținut că o neîncredere în plauzibilitatea soluțiilor pe care acesta le oferea. Astfel, termenul fragmentarism nu pare să aparțină unei definiții proprii postmodernismului, ci mai degrabă se impune drept o imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
este nulă”<footnote Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 11. Această replică vine în calitate de răspuns la celebra afirmație făcută de Pierre Boulez în 1952 în articolul “Schoenberg este mort”: “Compozitorul este inutil în afara cercetărilor seriale”, în: idem., pag. 21. footnote>. În comparație cu termenul fragmentarism, în calitatea lui de depreciativ avangardist, mult mai pertinenta se prezintă a fi imaginea mulți- sau pluri-fațetată<footnote Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 127. Este vorba despre titlul Părții a treia din textul citat - “DE MULTIPLES FACETTES”, idee pe care o
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a fi citat apoi în cîteva fragmente critice (din care cel puțin postfața Alinei Lupșe preluată din Luceafărul e de-a dreptul redundantă) poetica romanului său. Scriitorul vorbește despre influența lui Dostoievski (ca toți romancierii noștri de forță!), despre tehnica fragmentarismului menit să creioneze un "desen în mișcare", despre rolul "martorilor confesori" care vin să "diminueze rolul naratorului", în fine despre modernitatea montajului în "mozaic". Această suprasolicitare în mediul metalingvistic al romanului ar fi mină de aur pentru critic, o mină
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
realist de secol nouăsprezece e revitalizată printr-o problematizare nesfîrșită de tip dostoievskian, un hibrid interesant, care trebuie salutat cel puțin pentru efortul pe care îi presupune. în mare, formula îi și reușește scriitorului, chiar dacă stîngăciile sînt numeroase și evidente, fragmentarismul apărînd deseori doar de dragul fragmentarismului și pentru deruta cititorului pe care știm cu toții că alambicările îl flatează. Citind toate aceste peste șapte sute de pagini e imposibil să nu observi cîteva scheme de caracterizare (în momentele importante, toate personajele stau cu
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
revitalizată printr-o problematizare nesfîrșită de tip dostoievskian, un hibrid interesant, care trebuie salutat cel puțin pentru efortul pe care îi presupune. în mare, formula îi și reușește scriitorului, chiar dacă stîngăciile sînt numeroase și evidente, fragmentarismul apărînd deseori doar de dragul fragmentarismului și pentru deruta cititorului pe care știm cu toții că alambicările îl flatează. Citind toate aceste peste șapte sute de pagini e imposibil să nu observi cîteva scheme de caracterizare (în momentele importante, toate personajele stau cu spatele drept, rigid și tuturor
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
greu să construiască o relație cu Uniunea Sovietică, în care se consuma finalul Marii Crize și aveau loc câteva asasinate politice care zguduiau pașnica, până atunci, scenă politică internă? O primă caracteristică pe care o remarcăm imediat - întrucât contrastează cu fragmentarismul asumat al beletristicii - este consistența unor teme pe care Vinea le urmărea încă din deceniul anterior. Cum ar fi: 1) incoerențele politicii externe, în care gazetarul vedea (premonitoriu, am spune azi) cauzele unei viitoare prăbușiri a României Mari, 2) moralitatea
Publicistica lui Ion Vinea by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3859_a_5184]
-
interbelic (și nici măcar cel mai popular dintre suprarealiști), departe de a diminua meritele ediției, le subliniază. Căci, ajunsă la al nouălea volum, ediția critică ne obligă să renunțăm la imaginea unui Vinea boem, dezinteresat de opera sa și risipit în fragmentarism.
Publicistica lui Ion Vinea by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3859_a_5184]
-
e cert: poezia lui Virgil Mazilescu a reprezentat, în ultimele două decenii ale regimului ceaușist, un reazem al celor care mai credeau în literatura adevărată. Puțini scriitori au fost atât de opaci la elementul ideologic, pe cât a fost Mazilescu. Laconismul, fragmentarismul și concepția textului ca „work in progress”, condamnându-l la o relativă marginalizare socială, l-au salvat artistic, în integralitatea operei sale. Era necesară readucerea în circuit a operei lui Virgil Mazilescu, la zece ani după discreta, totuși, ediție Condeescu
Opera lui Virgil Mazilescu, într-o nouă ediție by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3247_a_4572]
-
nu minte“, spune el e în Bufnița oarbă). Călătoria în India are valențe sincretice, e o călătorie în spirit - acolo Sadegh Hedayat „vede“ teribila uniune a două tipuri de gândire, aparent ireconciliabile: gândirea orientală și gândirea occidentală - una bazată pe fragmentarism, cealaltă, pe ideea de sistem. Stranie premoniție scriitoricească în „Bufnița oarbă“, roman scris la Paris, în Franța! Îi plac evadările (uneori săptămâni întregi) și respinge gloria. Prietenii îi smulg manuscrisele din mână și așteaptă cu înfrigurare și cu mari emoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
confundat cu metoda. Obiectul, într-adevăr, al romanului vizează de atâtea ori sufletul, conștiința. Dar interesează cum este semnalată această lume a in-teriorității. Este prezentată ori reprezentată, punctată, sugerată ori desfășurată în detaliu? Eseizată ori epicizată? Însăși formula de jurnal, fragmentarismul viziunii, cinetismul pasajelor ar trebui să ghideze impresia critică. Chiar și maniera de a ne introduce - e un fel de a spune - în spațiul interiorității sale divulgă un demers non-analitic. Delicatețea lui fundamentală și sensibilitatea nevrotică a autorului-narator-personaj nu îngăduiau
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
al damnării într-un univers desacralizat. Romanul își pierde funcția de reprezentare a realității, devine confruntare cu sinele, iar edificiul narativ abandonează monografia în favoarea monologului autoanalitic, a confesiunii. Eul creator nu mai are conștiința unității și a coerenței lumii, iar fragmentarismul deconcertează. Menținerea în zonele abisale ale psihicului și tentația subconștientului par singurele posibilități de supraviețuire și de exprimare. Este vârsta modernă a romanului, în care arta se îmbină cu psihologia, psihanaliza cu filosofia. Scrisul tinde să devină act de cunoaștere
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
că aceasta l-a ajutat să-și desăvârșească educația, însuși faptul de a fi femeie, micile cochetării sau reacțiile neprevăzute o transformă într-o ființă subalternă prin modalitatea prezentării acestei condiții umane în roman. În comparație cu Irina, Ioana suferă de un fragmentarism mai nuanțat. Chiar dacă are trăiri contradictorii, Ioana va primi o voce proprie, conversațiile cu ea ocupă un spațiu mai mare, iar cititorul poate avea acces direct la personaliatea personajului, chiar daca aceasta este una schimbătoare. Cînd Ioana va povesti frânturi din
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
București, 2006, p. 27 footnote> Ionicul înfățișează o vârstă a conștiinței de sine. Lumea romanului ionic rămâne plină de sens, dar își pierde omogenitatea. Romanul ionic exprimă mentalitatea unei burghezii stabilizate și e caracterizat prin individualism, socialitate refuzată, subiectivism și fragmentarism. Rod al imaginației care sesizează și combină, în funcție de viața interioară, datele concretului, romanul autentic este, după Anton Holban, o confesiune, operând cu experiențe extrase din zona autobiograficului, filtrate prin conștiință, abstractizate, generalizate și apoi atribuite faptelor și oamenilor. Proustianismul
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
al damnării într-un univers desacralizat. Romanul își pierde funcția de reprezentare a realității, devine confruntare cu sinele, iar edificiul narativ abandonează monografia în favoarea monologului autoanalitic, a confesiunii. Eul creator nu mai are conștiința unității și a coerenței lumii, iar fragmentarismul deconcertează. Scrisul tinde să devină act de cunoaștere, iar romancierul renunță la modelele și idealurile epocii, cultivând subiectivitatea și autenticitatea. Ca veridicitate, arta presupune îmbinarea inspirației cu nevoia de a transmite ceva vital. Se creează tipare posibile pentru infinitatea de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
generalizate, și apoi atribuite faptelor și oamenilor. Noul roman a început să creadă în autenticitate, ionicul, în care se integrează proza lui holbaniană, înfățișează o vârstă a conștiinței de sine. Romanul ionic e caracterizat prin individualism, socialitate refuzată, subiectivism și fragmentarism. Proza psihologică evoluează prin mutarea accentului de pe aventură pe eroul ei, materia epică devenid universul intim al emoțiilor și gândurilor care conferă adevărata individualitate. Personajele nu mai sunt determinate de evenimente, ci le determină. Biogafia prea evidentă este înlocuită cu
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
nici una, nici alta și să te prezinți mai degrabă ca un vrednic tradiționalist sau, dacă nu așa, atunci cu hotărîre să reneg toate acestea, altfel să privesc și spre stânga cea pururea tânără să tropăi, postmodern să mă ilustrez, adeptul fragmentarismului celui alunecos să mă revelez public. La întrebarea tradiționalistă a meșterului zidar Petrea din Maramureș (care tocmai munca la negru la subsemnatul execută, iară coregionalii săi îi spun P'ea): "Placu-ți, dumitale, dom' prefesăr, la fitness", eu răspund: "Placu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
instituțional care funcționează într-o strânsă conexiune. Întreprinderile noastre (cu capital prioritar românesc) au capacități limitate de cercetare-inovare pe cont propriu. Pe de altă parte, institutele de cercetare și universitățile nu au o piață reală de plasare a rezultatelor lor. Fragmentarismul este o frână de primă importanță în calea inovării la nivelul întreprinderilor. Chiar Uniunea Europeană atrage atenția că „sistemul european al inovației rămâne fragmentarizat, iar alianțele dintre întreprinderi rămân slabe” (The Virtual Economy Gets Real, 2000, 10). Crearea de alianțe (de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cultură să se iubească, dar ar fi bine să se respecte între ei. Altminteri, ce să vă mai spun eu despre neajunsurile culturii române? Au spus-o, îndeajuns de convingător, Cioran, Adrian Marino (dar și alții) vorbind despre sindromul minoratului, fragmentarism, lipsa proiectului, a viziunii, a continuității, a necesarelor sinteze. Și despre nefericita vocație distructivă, despre autodenigrare, autoîmpiedecare s-a vorbit destul. Iluzii au spulberat și Eugen Negrici și Lucian Boia, mai nou, așa că tabloul e cam sumbru. V.P.: Sunt convins
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
ceva în plus, neînscrise în vreo curgere cronologică. La acestea se adaugă așa zisele unități narative cu planuri schimbate și cu actanți diferiți. S-ar putea trage concluzia că există un sistem propriu, probabil cu o cheie a segmentarismului ori fragmentarismului, știută numai de autor, latura reflexivă stând alături de cea obiectivă, încât cititorul trebuie să fie foarte atent la originala construcție. Evadarea în vis și reconstituirea lumii din perspectivă pur subiectivă, așezată pe straturi, este prezentă peste tot. Oricum, literatura este
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]