519 matches
-
fie trecute în revistă obiecțiile aduse în filosofia actuală occidentală ideii de progres. Primul tip de obiecție este de origine pozitivistă: progresul se fundează pe judecăți de valoare, iar acestea nu au ce căuta în știință. Conceptul de evoluție se fundează pe judecăți de fapt. În perspectiva sa se încearcă a se determina empiric care sunt fazele prin care trece o comunitate, succesiunea lor necesară, fără însă a se aprecia dacă acest lucru este bun sau rău, preferabil sau nu. Evaluarea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o ordonare strictă a tuturor societăților, de la cea mai puțin satisfăcătoare la cea mai satisfăcătoare. O asemenea presupoziție este însă complet falsă. O analiză sociologică a diferitelor teorii asupra progresului va înregistra nu numai faptul că fiecare dintre ele se fundează pe judecăți de valoare diferite, dar, totodată, va putea scoate cu ușurință în evidență faptul că această variație nu este datorată limitelor cunoașterii „adevăratelor valori umane”, ci reflectă în mod fidel sistemul de valori ale epocii și ale grupului social
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
doar pe baza interacțiunii spontane a acțiunilor, ele însele dirijate adesea de pasiuni și dorințe? Un cu totul alt tip de obiecție vine de pe pozițiile unicității istoriei umane. Atât conceptul de evoluție, cât și cel de progres tipologizează. Ele sunt fundate pe presupoziția că există stadii mai generale pe care trebuie să le parcurgă diferite comunități. Dacă fiecare comunitate are individualitatea sa ireductibilă, atunci conceptele de evoluție și progres nu au nici o semnificație. Nici un criteriu nu poate fi utilizat pentru a
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
schimbare de la omogenitate indefinită și incoerentă la o eterogenitate definită și coerentă, prin continue diferențieri și integrări”. Spencer considera că acest criteriu este valabil pentru evoluția din toate domeniile existenței, nu numai pentru evoluția societății. Criteriul propus de Spencer se fundează pe un model mai general al sistemelor, al factorilor care determină performanța lor și, de asemenea, a mecanismelor evolutive. Acest model nu este explicitat. El își are însă în mod cert originea în modelul organic al biologului. Inițial, sistemele tind
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Este nevoie să fie luat în considerație simultan și un al doilea criteriu, ce aruncă o lumină mai concretă asupra dinamicii în timp a societăților, dar care este dependent de primul: relațiile de producție. Întreaga teorie marxistă asupra societății se fundează pe ipoteza existenței unei relații cauzale între nivelul și tipul forțelor de producție, pe de o parte, și tipul relațiilor de producție, pe de altă parte. Nu putem explica întreaga variație a relațiilor de producție prin forțele de producție, ci
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
grupurilor sociale care sunt legate obiectiv de dezvoltarea societății. Conceptul de „mase populare” este folosit de către marxism pentru a demarca în cadrul fiecărei colectivități totalitatea claselor și a grupurilor sociale interesate în procesul societății. Într-un fel, aici principiul majorității este fundat într-o manieră mai clară. Se poate considera că, în linii generale (și există unele excepții importante), majoritatea populației unei comunități este interesată de progresul acesteia, constituind ceea ce se numește „mase populare”. Un sistem democratic ce funcționează eficient ne putem
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
celor mai bune decizii. Dacă pentru acțiune perspectiva normativă este vitală, pentru științele social-umane, care încearcă să descrie și să explice comportamentul real, perspectiva descriptivă este crucială. Presupoziția tacită care stă la baza acestei indistincții este că ambele perspective se fundează pe același model de raționalitate. Din acest motiv, modelele normative sunt de regulă considerate a fi totodată și descriptive, fiind utilizate în explicarea și predicția comportamentului decizional real. În fapt, o asemenea presupoziție, după cum voi încerca să argumentez, nu este
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a fi identificată și adoptată prin decizie, și activitatea prin care se realizează respectiva decizie. Se pot distinge cinci faze ale procesului decizional, dintre care primele trei sunt predecizionale (vezi figura 16.1): 1. Definirea problemei. Orice proces decizional se fundează pe o decizie prealabilă: ce problemă trebuie rezolvată. De modul în care este definită problema de rezolvat depinde întregul proces decizional. 2. Formularea soluțiilor alternative. Problemele au de regulă multe alte soluții posibile, unele mai bune, altele mai puțin bune
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este nevoie de două presupoziții, și anume: 1. Reductibilitatea completă a incertitudinii: în procesul decizional, incertitudinea inițială cu privire la problema de soluționat, cât și la soluțiile posibile este redusă complet, decidentul reușind să identifice soluția cea mai bună. Această presupoziție se fundează, la rândul ei, pe trei presupoziții mai particulare: a) Caracterul dat, neproblematic al formulării problemei. Problema care urmează a fi soluționată este dată în mod natural sau formularea ei este neproblematic corectă. Nu există nici o îndoială cu privire la corectitudinea formulării respectivei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
metodă și cât de sigură este o asemenea atribuire, decidentul lucrează cu ele în aceeași manieră ca în primul model. Calculul cu probabilități este tot atât de riguros ca și calculul cu variabile strict deterministe. Din acest motiv, modelul deciziei probabiliste se fundează pe presupozițiile primului model (caracterul neproblematic al formulării problemei, completitudinea listei de soluții alternative și completitudinea evaluării acestora), renunțând doar la presupoziția caracterului strict determinat al universului. În fapt, primul model ar putea fi considerat mai mult un caz particular
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
modele sunt adesea tratate ca un singur model. Patrick Suppes (1984) îl desemnează cu termenul de model computațional, subliniind prin aceasta ideea de „calcul” logico-matematic, iar John Steinbruner (1976) îl denumește model analitic, având în vedere faptul că el se fundează pe o analiză logică, utilizând o mulțime de cunoștințe într-un calcul riguros. În această lucrare se va avea în vedere modelul mai general al deciziei certe, atât în varianta sa strict deterministă, cât și în cea probabilistă, fiind desemnat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
jocurile de noroc, caz tipic al unor decizii probabiliste relativ simple. Limitele explicative ale acestui model de decizie nu se datoresc, cel mai adesea, necunoașterii de către decidenții reali a tehnicilor recomandate, ci mai mult faptului că presupozițiile pe care se fundează el nu corespund condițiilor reale ale deciziei. Iată câteva dintre cele mai importante limite ale aplicabilității modelului analitic sau computațional. În primul rând, se pune o problemă de complexitate. Modelul analitic presupune adesea un proces de prelucrare a informației atât
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o găsim exprimată în cele mai diferite feluri. Suppes, în lucrarea citată, remarcă faptul că exigențele modelului clasic de raționalitate pot fi satisfăcute perfect de idioți cognitiv și moral. Fernand Vandamme (1987) sugerează o distincție între comportamentul inteligent al omului, fundat pe intuiție și aproximare, și comportamentul noninteligent al calculatorului, care raționează mecanic și noncreativ. În fapt, decidentul uman se găsește într-o cu totul altă situație decât cea presupusă de teoria raționalității clasice, lucru consemnat cu claritate de Herbert A
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
probleme complexe este foarte mică în comparație cu dimensiunile problemelor a căror soluționare ar fi cerută de un comportament rațional obiectiv în lumea reală sau chiar de o aproximare rezonabilă a unei asemenea raționalități obiective”. O a doua limită: modelul analitic se fundează pe presupoziția integrabilității logice a cunoștințelor. Conform acestei presupoziții, cunoștințele, așa cum există ele la un moment dat, indiferent de completitudinea și de gradul lor de incertitudine, sunt integrabile într-un calcul rațional riguros. În termeni mai generali, se presupune caracterul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ca neproblematică presupoziția că o imagine cognitivă incompletă și incertă este coerentă logic, lipsită de contradicții. Același lucru este valabil și în legătură cu integrarea noilor cunoștințe. Din acest punct de vedere, John D. Steinbruner (1976) formula următoarea presupoziție pe care se fundează modelul analitic: presupoziția senzitivității la informația pertinentă. Se consideră că noile cunoștințe pot fi cumulate neproblematic cu cunoștințele deja existente, decidentul realizând mereu un proces de actualizare a calculului, prin integrarea noilor cunoștințe. Acestea nu sunt însă neapărat integrabile în
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
acestea din urmă pot fi suficient de bune. Din cauza acestei superiorități în comportamentul uman individual și colectiv există o puternică tendință ca mecanismele cibernetice să fie dublate și înlocuite de mecanismele decizionale. În fine, datorită faptului că mecanismele cibernetice sunt fundate pe o lungă secvență de încercări și corecții, ele sunt eficace în mod special în medii relativ stabile în medii dinamice, mecanismele cibernetice pot claca definitiv. Experiența trecută nu mai este relevantă aici. Dimpotrivă, într-un asemenea mediu, mecanismul decizional
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pe o lungă secvență de încercări și corecții, ele sunt eficace în mod special în medii relativ stabile în medii dinamice, mecanismele cibernetice pot claca definitiv. Experiența trecută nu mai este relevantă aici. Dimpotrivă, într-un asemenea mediu, mecanismul decizional, fundat pe cunoaștere, poate prevedea schimbările și găsi reacții noi, adecvate. Dar și modelul cibernetic prezintă unele avantaje. În primul rând, el este fundat pe un mecanism de selecție centrat pe feedback, pe experiența acțiunii și care poate fi mult mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pot claca definitiv. Experiența trecută nu mai este relevantă aici. Dimpotrivă, într-un asemenea mediu, mecanismul decizional, fundat pe cunoaștere, poate prevedea schimbările și găsi reacții noi, adecvate. Dar și modelul cibernetic prezintă unele avantaje. În primul rând, el este fundat pe un mecanism de selecție centrat pe feedback, pe experiența acțiunii și care poate fi mult mai eficace decât selecția pe bază de cunoștințe, ca în cazul deciziei. O decizie adoptată pe baza unor cunoștințe eronate poate duce la catastrofe
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
drept consecință o reducere cvasicompletă a incertitudinii, ci, prin presupozițiile pe care le face, poate fi chiar un producător de incertitudine. Din acest motiv, ea prezintă o ridicată vulnerabilitate la incertitudine. Caracterul explicit al presupozițiilor ridicat incerte pe care se fundează o face mereu discutabilă, rezultatele sale fiind incerte și deschise discuției. Strategia satisfăcătorului reprezintă o alternativă la strategia optimalității tendențiale. PROPOZIȚIA 2.3.: Strategia satisfăcătorului constă în adoptarea primei soluții satisfăcătoare pe care decidentul a reușit să o identifice. Pornind
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
aici: inevitabil, strategia satisfăcătorului este asociată cu o puternică iluzie a certitudinii. Imaginea despre ele însele a sistemelor care utilizează strategia satisfăcătorului va tinde să constea din iluzia unei decizii raționale de tip cert. Analiza sociologică trebuie însă să se fundeze pe modelul strategiei satisfăcătorului dacă vrea să înțeleagă o mare parte a sistemelor sociale pe care o prezintă istoria umanității. În ceea ce privește strategia optimalității tendențiale, ea va fi analizată ceva mai schematic, adesea mai mult ca o stare de contrast. Acest
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
însă, ele nu pot fi considerate manifestări iraționale în mod absolut. Raționalitatea colectivităților umane constă în selectarea tipurilor de probleme, a soluțiilor alternative și a momentului în care se recurge la criterii noncognitive de decizie. Atunci când putea, omul era rațional, fundându-și deciziile pe cunoaștere. La limita cunoașterii, confruntat cu o alegere incertă, în momentul în care mijloacele sale de cunoaștere nu-l mai ajutau să facă opțiuni întemeiate, el putea merge la oracol, acesta oferindu-i o alegere nici mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor asemenea întrebări și orientarea exclusivă după norme. Birocratul are un comportament decizional care se desfășoară într-o certitudine adesea completă, deși el rezolvă probleme care în sine prezintă un grad foarte ridicat de incertitudine. Desigur, și aceste norme sunt fundate pe o decizie: care sunt normele ce asigură posibilitatea maximă de reușită? Elaborarea de norme însă, simplificând și standardizarea problemelor, dând soluții tip care nu au pretenția să fie adecvate fiecărui caz, ci doar statistic situației generale, este de natură
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nemarxiste, antebelice românești și a celei occidentale. Circulă adesea, mai ales În cercurile sociologice occidentale, dar este acceptată și de unii sociologi din România, o formulare stereotipă pentru a caracteriza sociologia românească postbelică: ea este o „sociologie marxistă” sau e „fundată pe paradigma marxist-leninistă”. Această formulare este, după părerea mea, fundamental falsă. La o analiză mai atentă a producției sociologice din această perioadă, devine clar că sociologia din această perioadă, În majoritatea ei, nu este fundată pe paradigma marxist-leninistă. Cum se
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
o „sociologie marxistă” sau e „fundată pe paradigma marxist-leninistă”. Această formulare este, după părerea mea, fundamental falsă. La o analiză mai atentă a producției sociologice din această perioadă, devine clar că sociologia din această perioadă, În majoritatea ei, nu este fundată pe paradigma marxist-leninistă. Cum se Întâmplă adesea, analiștii actuali iau drept adevăr declarațiile sociologilor care fac obiectul analizei. Este adevărat că mulți sociologi din perioada comunistă declară adesea că sociologia lor este „marxistă” sau că e „fundată pe marxism-leninism”. Dar
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ei, nu este fundată pe paradigma marxist-leninistă. Cum se Întâmplă adesea, analiștii actuali iau drept adevăr declarațiile sociologilor care fac obiectul analizei. Este adevărat că mulți sociologi din perioada comunistă declară adesea că sociologia lor este „marxistă” sau că e „fundată pe marxism-leninism”. Dar aceste declarații au avut funcția mai degrabă de protecție politică, și nu de a descrie structura paradigmatică efectivă a practicii lor sociologice, deși nici paradigma marxist-leninistă nu poate fi exclusă ca fiind complet prezentă, dar marginal. Trebuie
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]