200 matches
-
împinseseră fără doar și poate cu țevile armelor într-un detașament de muncă. Fără doar și poate o duseseră cu turma într-unul din nenumăratele locuri unde Mama Rusie îngrămădește claie peste grămadă niște zdrențăroase murdare, îndobitocite, care aruncă priviri furișe lipsite de orice speranță - fără doar și poate o puseseră pe Helga mea să scoată cu sapa rădăcinoase din pământul înghețat, cu picioarele grele ca plumbul și degete zdrelite să care moloz și pietriș, să tragă, ființă fără sex și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Probabil că în Olanda nu găseai prea mulți Hugo. — Yogi! a ciripit Lotti, înfigând, fără să vrea, și mai adânc cuțitul în rană. Te rog! E rândul tău. Supărat, Hugo s-a ridicat în picioare. Până atunci presupusese că privirile furișe pe care i le aruncaseră cei din clasă, în special femeile, fuseseră aprobatoare, ba chiar avuseseră o nuanță de flirt. Conștientizarea faptului că ajunsese obiectul batjocurii celorlalți era în egală măsură neobișnuită și neplăcută. —Ăăăă, păi, a început el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Două sute de metri după Stadionul și Ștrandul Tineretului. Pe banda a doua. În mijlocul altor câtorva sute de mașini. Să se facă cine știe ce mare pârtie, pentru nu știu ce mare convoi oficial. - Când a fost meșterul Calistrat mare șef peste Operă? furișă, c-un început de criză de nervi, pasagerul o privire la ceas. Dar se liniști. În România era, ca de obicei, timp berechet. - Arasel! Ți-a ieșit din pantaloni puțulica de voce, pițipoanco! Stai să vezi... Prin 1950 nu știu cât, prin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăț furiș, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieții, urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscați răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea focul într-o sobă de tuci, înnegrită de funingine, și bordeiul lor se încălzea. Atunci îi plăcea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cutarida. Dinspre groapă adia vântul de martie. Își aprindea luleaua și aștepta ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ce fac? zise ea, surâzând și uitîndu-se la încheieturele degetelor și la vârfurile unghiilor ei de roză... Ce să fac? Nimica. Ochii, deși păreau că privesc cu ingenuitate de sub fruntea aplecată la degetele cu care se juca, totuși o privire furișă și neagră mă pătrunse cu raza ei până în suflet. - Cîntă-mi ceva, zisei cu vocea muiată și netezindu-i fruntea așa de rotundă, așa de lină. Dar vițele rebele se strecurară printre degetele mele și căzură cu coragiu * peste față, astfel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ce răsună de suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea prilejul de-o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase ce ferea cu tăinuiri A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dar tocmai această "frustrare" intensifică, de fapt, pasiunea erotică. Voyeurismul (și, implicit, fetișismul: ochiul bărbatului nu vede niciodată "întregul") desemnează de fapt, spune Culianu, o mentalitate magică, ceea ce conferă "obiectului" pasiunii o aură sacră, intangibilă, astfel că "numai ritualul privirii furișe conferă interes iubirii" (altminteri, un sentiment obștesc, reductibil în ultim resort la instinct). Scurt spus, privirea îndrăgostită e o privire "perversă", de voyeur. O scurtă explicație e, pe moment, necesară. Printre mulți alții, același Culianu atribuia mecanismului psihologic al "vederii
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în interiorul lojii lui, de a-i observa comportamentul, de a-i studia vecinii. „Clasa dezocupaților”, ca să folosim termenii lui Thorstein Veblen, vine la teatru ca să se arate, știind (printr-un pervers mecanism psihologic) că va atrage la rându-i privirile furișe, indiscrete, ale celor ce caută să pătrundă, supraveghind asistența, taine pe care le-ar putea ușor descoperi în contextul acestei vizibilități generalizate: cine cu cine s-a certat, cine s-a împăcat, ce „rupturi” sentimentale plutesc în aer, ce iubiri
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
numită, așa cum am mai spus, „spionul”. Resursele oglinzilor au fost, așadar, exploatate la început de către sala de spectacol. Mai târziu, le-a folosit și scena; aici au apărut oglinzi în care personajele se reflectau, dar care înlesneau totodată acțiunea privirilor furișe, indiscrete, dornice să surprindă detalii altfel inobservabile: rolul oglinzii era acum acela de „informator”. La Racine, ca și la Marivaux, oglinda este o prezență necesară, obligatorie chiar. Căci oglinda își găsește locul pretutindeni unde se manifestă intenția de a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
măliniță lemnar - trunchi pe care se sparg lemnele lemnie - plantă leucă - lemn încovoiat care se introduce în capul osiei libarcă - gîndac de noapte lighioaie - insectă vătămătoare limbar - limbariță, vezicule sub limbă linchi (a) - a sorbi cu limba; a mînca pe furiș lingoare - febră tifoidă linți - trichină, cisticerci lip(it) - murdărie grasă, lipicioasă lipitură - boală de dragoste sau de frică lozie - specie de răchită lumină - lumînare luminăriță - plantă lung - boală îndelungată lut - pămînt M mai - instrument de bătut rufele la spălat; ficat
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
avangardistă asimilată temporar drept cod atitudinal fundamental. Maniera poetică predilectă, principiul liric structurant al textelor din Căutarea căutării este devoalat într-un text precum Le mal armé, declarație războinică a unui mal-aimé de sfârșit de secol XX: "rău armat apropiere furișă/ de lucruri tatonare înconjur/ tăcere fugar împărțită// a vorbi numai în cercuri concentrice/ a imagina muzica unor moarte umbre/ și a celor fără contur...// și nici astrul nopții luminând!// a putea rosti neauzit corzi/ rupte ale lirei în vânt "moi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
noroc a avut Lavinia asta!” Lacrimi mari i se rotunjeau în colțul ochilor și, până să se rostogolească pe obrajii palizi, le ștergea grăbit cu batista din dantelă. Tata, din capul mesei, vorbea încontinuu, politică și numai politică, aruncând priviri furișe spre fiică-sa. Din celălalt capăt al mesei, străbunica, stăpâna casei, foarte preocupată să-și încarce farfuria din toate felurile rămase de la ospățul de nuntă, ofta din când în când aprobativ spre nepotul ei, tata. Și bunica și străbunica, îmbrăcate
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca să-l vadă toți din adunare. Apoi, așezându-se în jilțul impunător, începu să desfacă sigiliile cu mâna lui. De la locul lui, aga Constantin Bălăceanu, ginerele lui vodă și cel mai de încredere om al acestuia, îi supraveghea din priviri furișe pe ceilalți doi Constantini, pe Brâncoveanu și pe marele stolnic. Agitația stolnicului atât de evidentă îl liniștea, pe când calmul Brâncoveanului îl punea pe gânduri. Să fi fost oare doar rolul pe care și-l asumase întrun scenariu imaginat chiar de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
când un fecior îi suflă jupânului cine se îndreaptă spre cafenea, Hamie își lăsă mușteriul în mijlocul vorbei și se îndreptă spre ușă săși primească oaspeții. Primul intră marele logofăt, apoi marele spătar Mihai, Ianache Hartofilax și după ei, aruncând priviri furișe, marele stolnic. În urma lor, în dreptul ușii, se opriră afară doi dorobanți atenți la mișcările trecătorilor. Patronul, numai zâmbet, comprimându-și gâfâind la fiecare plecăciune burta imensă, îi invita cu glas tare, exagerându-și politețea cu slugărnicie. Marele logofăt răspunse scurt
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
putem aștepta să treacă Paștele ca să aflăm și noi și să hotărâm ce este de urmat. Așa că, Ștefane, ia răvașul și, urmărindu-l, spune-ne ce este cuprins în el. Ștefan luă scrisoarea și începu să vorbească încet, aruncând priviri furișe în toate părțile. — Să trăiești, măria ta, și iertare pentru că te tulbur la vreme de reculegere. În răvaș, mitropolitul de la Odrii îi scrie lui vlădica Theodosie că vremurile nu s-au îmbunătățit de când cu venirea ca mare vizir a Pașei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rămâneau peste noapte să-l păzească pe Brâncoveanu. La lumina puțină a lumânărilor, Antim vedea cum se schimbă expresia feței celui care până în dimineața acelei zile fusese suveranul Valahiei. Frica nu-l mai făcea să tresară și să arunce priviri furișe în toate părțile, acum zâmbetul lui de totdeauna și liniștea care-i încetinea reacțiile șterseseră cutele feței, seninul rugăciunii era reflectat de întreaga atitudine a voievodului, pentru că era cu adevărat voievod cel care din scaunul domnitorilor țării asista la sfânta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ar trebui să te îngrijești foarte, foarte bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicîndu-i: ― Don
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu vârful limbii trandafirii. Înțelese deslușit "în numele împăratului", "crimele săvârșite, dar neizbutite, de trădare și dezertare la inamic", "degradare și eliminare din gradele armatei", "moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o Îndeletnicire seculară și pentru o țară (fostă) eminamente agrară, plugul, este aruncată peste mormanul de fier vechi și dusă la groapa de gunoi a istoriei (chiar dacă, ecologic și eufemistic, Îi vom zice reciclare). Și totul se petrece parcă pe furiș, rușinat, ploaia măruntă fiind doar complicele țiganului sordid ce mînă o cotigă gata să se dezmembreze, trasă de-o umbră de cal, numai piele și oase. O clipă doar, cîte-un ochi Înlăcrimat zărește sau poate doar Închipuie sclipirea alb-albăstrie a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cu atâta detașare apolinică, Și eu aș vrea să-l întreb pe Theo ce înseamnă această detașare de care, din vraja, continuă el apăsând ironic pe fiecare cuvânt, formelor cvasi-perfecte ale naturii umane, corectează! feminine! 26 februarie, îmi arunc privirea furișă spre caietul rămas deschis pe masă, Theo tăcut, întors cu totul și curios continuu să citesc în minte, Durere teribilă de cap, stau cu o compresă cu apă rece peste ochii închiși, simțindu-mi orbitele ochilor zvârlite deasupra unui ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dată atunci când mă întâlneam cu acest nume, Ana, Stau aici în poiană, deși aș fi vrut să fiu lângă mormântul bine îngrijit din curtea mănăstirii, dar acolo aș fi fost în ochii tuturor și m-ar fi stingherit privirile lor furișe în dialogul meu cu părintele, știu însă că el e aici cu mine în poiană, că e cu mine pretutindeni și numai slabele mele puteri nu-l fac să fie și mai prezent în toate gândurile și faptele mele, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Short, alta cu sânii tăiați ai lui Betty Short, o alta cu jumătatea de jos eviscerată lui Betty Short și cu picioarele rășchirate al lui Betty Short - toate în alb-negru, pe hârtie fotografică lucioasă. Kay fuma nervoasă și arunca priviri furișe spre fotografii. Lee se uita țintă la ele, iar fața îi zvâcnea în toate direcțiile, ca la un drogat picat din cosmos. Nici unul nu-mi adresă vreun cuvânt. Stăteam acolo ca un fel de partener de umplutură al celui mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ochelari. Și am înțeles că era conștient de obscenitatea meseriei lui. — Vreți să ieșiți? Am ieșit, a intrat sicriul, împreună cu băiatul, și el în costum și cravată, și o infirmieră care venise să-i ajute, o femeie slabă cu privirea furișă. M-am îndreptat spre barul care îmi fusese indicat pe strada principală. Lângă el era o expoziție de piscine de grădină, albastre și prăfuite. Cât e ceasul? l-am întrebat pe bătrânul din spatele tejghelei, care își făcea de lucru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să mi se adreseze cu anumite... dorințe? „Femeia asta e diabolică!“, gândi Augusto, și-și plecă fruntea privind în pământ fără a ști ce să răspundă. Când, în aceeași clipă, și-o ridică, văzu că Eugenia își ștergea o lacrimă furișă. — Eugenia! - exclamă el, și glasul îi tremura. — Augusto! - șopti ea cu supunere. — Bine, și ce vrei să facem? — Oh, e fatalitatea, nu e decât fatalitatea; suntem jucăriile ei. E o nefericire! Augusto, părăsindu-și fotoliul, se duse să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]