1,494 matches
-
și râsetele îți tocesc gândurile. Zgomotul ți le întunecă. Orice sunet te distrage. Te doare capul de la adeziv. Nu, nimeni nu mai e stăpân pe mintea lui. Nu poți să te concentrezi. Nu poți să gândești. Întotdeauna reușește să se furișeze câte un zgomot. Râsul morților. Zbieretele actorilor. Toate aceste mici doze de emoție. Se găsește întotdeauna cineva care să-și împroaște în aer propria dispoziție. Casetofonul din mașină, care le difuzează în eter, în tot cartierul, bucuria sau furia. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la loc. Poate chiar vreunui detectiv care investighează moartea copilului, cine știe. Și Helen zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de noi dacă știm să alegem drumul către destinație. Dan Radu Rușanu Moto: M-am străduit să spun tot ce gîndesc. Da, i-am apărat pe cei cu har și-am condamnat cu patimă pe cei ce hoțește s-au furișat între noi, dar asta-i o simplă datorie, iar mie mi se spune mereu că sunt un om curajos. O, cîndva, după un lung răgaz, răfuindu-se cu ticăloșia, urmașii noștri, își vor aminti cu amarnică rușine timpul acela ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
liniile maxilarelor ce vor să definească bărbia, modestă dealtfel, dar aruncată mereu înainte. Un gînd de neliniște, trădînd interesul pentru ziarul de alături, i se așterne pe față, maturizînd-o brusc, dăltuind-o în contururi sigure, dînd viață privirii ce se furișează tot mai des, aproape fățiș, spre dreapta, unde actorul, absorbit, își îndeasă cu interes rîndurile scrise mai aproape de ochi, să le deslușească. Valuri tot mai dese de fulgi lovesc ferestrele cursei, întunecîndu-i interiorul, unde, la căldură, gîdilați de vocea monotonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se apropie de Ovidiu, care servește pe cei de lîngă bar cu băutură și-i cere două cești cu ceai. Ovidiu a avut grijă să coboare pe la șase, să-și facă de lucru la mașina de gătit, apoi s-a furișat la Letiția, pe care a trezit-o și a trimis-o în bucătărie, să-și continue somnul, lîngă una din mese. Lazăr și studenta dorm încă, întorcînd un obraz sau celălalt spre jumătatea pachetului cu programe de sală, a căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la întroienirea altor ani, în ceața cărora încearcă să găsească răspuns la întrebarea: unde a mai văzut-o pe bătrîna cu cățelul în brațe? E drept, i se pare că o vede uneori pe strada Lăpușneanu din Iași, cu cățelul furișat lîngă picioarele ei, dar seara asta, privind-o cu atenție, își zice că o știe de undeva. "În definitiv, gîndește Iașul e un oraș, numai un oraș, oricît de mare ar fi. Trăind ani la rînd în el, ajungi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în vara aceea, am văzut-o cum a băgat în rolă, în camera cea bună, castronul cu cireșe, din care îmi dăduse un pumn, și eu, profitînd de neatenție era duminică și la mătușă-mea era multă lume -, m-am furișat acolo și am început să mănînc. Tata, făcut de rîs cum s-ar zice, a vrut să mă atingă, dar mătușă-mea, care mă iubea foarte mult, i-a făcut un tărăboi, și, de-al naibii, mi-a dat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de așteptat, Dan o pătrunsese prea devreme, iar ea era uscată și strâmtă. Și a terminat după trei mișcări ca de șmirghel. Însă, în mod ciudat, ca sub influența unui impuls sinaptic, Carol a terminat și ea. Orgasmul s-a furișat prin ea pe când privea, pierdută în durere și în gânduri, un afiș „artistic“. Fusese primul ei orgasm provocat de un bărbat. Mai târziu, într-o stare de leșin abțiguit, se chircise și urinase pe un vraf de cărți de-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din gură când ajunse la baie. Îngenuncheat și gemând, Bull analiza sursa senzației de greață. Nu băuse mai mult de cinci sau șase pahare la bar; în mod sigur, fuseseră prea puține ca să i se facă rău. Apoi realitatea se furișase în mintea sa, deschizând o ușă către cealaltă lume, către cealaltă natură a sa, pe care el reușise s-o ascundă atât de bine în orele de dinainte. Își dăduse seama că greața depindea de acele părți din sine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a-și demonstra existența lor unică pe acea stradă și pe acest pământ). Și nimic nu-mi va scoate din minte ziua când timpul a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate-n geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde, singura ființă care mi se părea că ar mai fi avut viață în toată încremenirea lucie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mă fac. Poate s-au ascuns chiar acum prin tufele astea din spatele lui Coșuță și-o să mă înhațe. Unde naiba să mai fug? Uite-l p-ăsta cum rânjește. Ce zici să fac? Să te duci dracu, asta. M-am furișat pe după mașini până spre Băiuț. Am luat-o prin spatele blocului, prin grădina întunecoasă de acolo. Ceva îmi bubuia înăuntru și făcea ca trenul. Dacă ar fi Migu sau Pipiță să-i întreb unde-s alea două. Nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Cât privește premonițiile mele, când îl alintam Dudu, Dudu Georgescu, își probaseră clarviziunea. Lovea tare cu capul. Până să se apropie clipa „când timpul a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate în geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde“, adică până să fie lăsat afară de unul singur, luând contact cu strada, cu aleea Băiuț, normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
decât orice fotografie și orice amintire, e de ajuns să crezi, să nu le batjocorești să nu le preacurvești să nu le iei cuvintele în deșert, literele astea care trebuie să sufere un ocol cumplit, să bântuie coclauri să se furișeze până la tine, pe care nu le poți citi decât așa, în vis, de care trebuie să mă împiedic și să dau socoteală, în care trebuie să mă regăsesc pe mine în tine, afurisită treabă să apari tiptil ca un hoțoman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu spaimă și agonie, pe care aș fi vrut să-l pot păstra ferecat în cel mai întunecos colț al amintirilor mele? Ce va crede el - să lăsăm acum pentru prima oară ușa larg deschisă - despre noaptea aceasta care se furișează duminica la ora două după-amiaza după perdele ca o pisică (ireală, străvezie, amenințătoare), ca un linx ce-i învăluie tiptil pe ei, pedestrașii verzi, încă inerți, încă ridicoli de mici, ce par să scruteze întinderile nesfârșite ale tundrei, fără vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
după o stâncă uriașă care seamănă ca două picături de apă cu o carte s-au ițit cele două pene roșii ale unui indian cu arc, o mână sigură îi ține calul, o alta îl ajute să descalece, indianul se furișează (ca o pisică, ca un linx) pe după stânci, ochește, țintește, vâjj!, o săgeată imaginară a pornit spre Bil, cealaltă, reală, a rămas înțepenită în coarda nefiresc de întinsă a arcului, un răcnet, aaa, inuman aproape, și Bil se prăbușește secerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Florian, avem de lămurit niște chestii: chestia 1 - mamă, ce nasoale sunt mâncărimile pe dinăuntru! chestia 2 - mi-e milă de războinicii ăia căzuți în luptele din spatele ușii închise, în tundra nesfârșită din camera Mateiului mic, acolo unde „noaptea se furișează duminica la ora două după-amiaza“, unde există „o stâncă uriașă care seamănă ca două picături de apă cu o carte“ și „un deal ca o cută de pernă“, unde „răsăritul nu întârzie să apară odată cu perdeaua trasă“ și unde „mațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu totul (un fel de respirație vie, tăcută și amenințătoare), până ce lucrurile din jur încetează să mai fie lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
schimb, habar n-avea de toate astea. Așa cum stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de pulovărul mamii. Într-o bună zi, am pândit ca nenea să nu fie prin preajmă, m-am furișat precum Rahan cel de odinioară, am apucat chipiul de cozorocul lui tare și, cu mare băgare de seamă, am făcut pipi în el. Nu mult, câțiva stropi, ca să nu intre nimeni la bănuială. M-am gândit apoi să fac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așa că perioadele de acalmie care precedă pacea finală se înmulțesc și se lungesc, din excepții se transformă (încet, încet) în regulă. Între altele, e tare plăcut să intri fără griji în scara D a blocului D 13, să nu te furișezi, să nu mergi pe vârfuri cu ochii-n patru și cu urechile ciulite, să știi că nu vine nici o amenințare, de niciunde, să urci liniștit, cu pași normali, să nu te zgârcești la săru’ mâna, la bună ziua și la răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poate încețoșa într-atât, încât, bunăoară, din imaginea bunicului Mircea să rămână doar reverberația gravă a unei voci și amintirea aproape fantastică a unor pași imenși, e nevoie ca pe undeva, prin cotloanele acelea abia știute ale creierului, să se furișeze și altceva, un fel de luminiță fistichie nenumită, care, în contact cu gărgăunii ăia de acolo, să producă un soi de scurtcircuit benefic prin care, să zicem, să-l vezi dintr-odată pe Coșuță oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vii, cât și cei morți își vor fi părăsit ascunzișurile provizorii ca să intre cuminți în case, când luminile din dormitoare și bucătării se vor fi stins treptat ca să lase străduțele în grija incertă și pâlpâitoare a felinarelor, să se fi furișat (cel mai probabil ca o pisică, ca un linx) până la acel copac de Drumul Taberei, ascuns printre alți copaci identici în grădina din spatele lui D 13, ca să sculpteze, ajutat poate de un cuțit, de o șurubelniță sau de o toporișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mîncat, e bun de citit” a devenit motto-ul meu. Uneori, pentru a-mi odihni ochii suprasolicitați, mă duceam să cutreier prin vechile puțuri făcute de strămoșii mei și prin camerele lor secrete și acolo, Într-o noapte, În timp ce mă furișam pe lîngă planșeu, am dat peste un baraj alcătuit dintr-o bucată de tencuială căzută, o barieră pe care pînă atunci o luasem drept o porțiune de perete, Însă acum vedeam că e de fapt un tunel blocat. Bucățile ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
fost dublată de alta, identică, a gurii. Ea calcă trandafirii, el răsucește din bombeu. N-a ratat nici măcar un fir. Apoi s-a Îndepărtat Încet pe stradă. Am așteptat să mă asigur că nu se Întoarce, după care m-am furișat afară din ascunzătoare și am Înhățat un trandafir, cel care părea cel mai puțin lovit, și l-am dus acasă, unde l-am Îndreptat cît am putut. Era aproape ora deschiderii cînd am reușit să-l pun În fine În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ținîndu-mă strîns. Îi simțeam pieptul ridicîndu-i-se și coborînd. Și i-am simțit degetele cu care mă strîngea de spate relaxîndu-i-se și, cînd am ridicat privirea, am văzut că avea ochii Închiși. M-am extras din strînsoarea ei și m-am furișat spre chipul ei, mirosindu-i gîtul și apoi respirația caldă. Pe buza superioară Îi luceau mici diamante de sudoare, pe care le-am băut, una cîte una. Erau sărate. Știam din cărți că ăsta e și gustul lacrimilor. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
inima bătînd cu putere În coșul pieptului. În fața lui se afla acum ușa, acoperită cu o draperie verde, pe care n-o văzuse niciodată deschisă, iar dincolo de ușa aceea era „Pavilionul special“. Digby se simțea ca În copilărie cînd se furișa afară din dormitor, vădind mai multă Îndrăzneală decît ar fi dorit În realitate pentru a-și pune la Încercare curajul. Spera că va găsi ușa Încuiată și că nu va avea altceva de făcut decît să se Întoarcă În patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]