403 matches
-
german; importanța sferelor culturale de influență continentală rămîne, în această privință, determinantă. În România, țară latină în care impactul culturii italiene se situează - pînă după al Doilea Război Mondial - pe locul trei, după cel al culturii franceze și germane, ecourile futurismului rus sînt aproape absente, spre deosebire de cele marinettiste. Impuritatea eclectică, o anume moderație în negarea tradiției și, nu în ultimul rînd, inaderența la politica expansionistă, naționalistă și militaristă a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rus sînt aproape absente, spre deosebire de cele marinettiste. Impuritatea eclectică, o anume moderație în negarea tradiției și, nu în ultimul rînd, inaderența la politica expansionistă, naționalistă și militaristă a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria, unde, cu excepția unui vag expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu de poetul Gheo Milev, penetrația curentelor avangardiste a fost ca și inexistentă. În schimb, în Iugoslavia, după episodul afin futurismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria, unde, cu excepția unui vag expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu de poetul Gheo Milev, penetrația curentelor avangardiste a fost ca și inexistentă. În schimb, în Iugoslavia, după episodul afin futurismului italian al efemerei reviste croate Zvrk, apărută în iunie 1914, mișcarea de avangardă din jurul importantei publicații Zenit a lui Lubomir Micic va susține, după 1920, ideea unei „barbarizări balcanice” a Europei, afine pînă la un punct ideilor lui Marinetti. Criticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unor scriitori precum K.S. Neumann, Karel Teige și Viteslav Nezval. În 1921, Marinetti va face chiar o vizită la Teatrul Svanda din Praga, însă avangardiștii cehi se vor arăta atrași mai degrabă de experiențele „cubo-futuriste” ale lui Apollinaire și de futurismul rus al unor Maiakovski, Hlebnikov și Krucenîh. Influența limbajului zaum va avea efecte nu doar asupra poemelor unor Vancura și Nezval, ci și asupra teoriilor despre limbajul poetic ale lui Roman Jacobson, expuse în cadrul Cercului Lingvistic de la Praga. În Ungaria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va avea efecte nu doar asupra poemelor unor Vancura și Nezval, ci și asupra teoriilor despre limbajul poetic ale lui Roman Jacobson, expuse în cadrul Cercului Lingvistic de la Praga. În Ungaria, activismul de nuanță bolșevizantă a artiștilor din jurul revistei Ma datorează futurismului italian doar violența antipaseistă, fiind altminteri mai curînd o variantă specifică de expresionism. După căderea republicii bolșevizante a lui Béla Kun și instaurarea guvernului naționalist al lui Miklos Hórthy, revista va activa o vreme în exil, la Viena. În Polonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu rezerve asemănătoare celor din România: radicalismul anarhic nu convenea unei țări interesate cu precădere în consolidarea independenței și a patrimoniului cultural. După cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia, are loc însă un import de revoluție futuristă: programul estetic al futurismului marinettist fuzionează cu ideologia revoluționară a LEF-ului sovietic. În 1917 apar două „școli” poloneze, ambele tributare futurismului: Katarinka („Orga barbariei”), întemeiată în 1917 la Cracovia de către Bruno Jasienski, Stanislaw Mlodojenic și Titus Czyzewski, este afină artiștilor formiști; liderul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a patrimoniului cultural. După cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia, are loc însă un import de revoluție futuristă: programul estetic al futurismului marinettist fuzionează cu ideologia revoluționară a LEF-ului sovietic. În 1917 apar două „școli” poloneze, ambele tributare futurismului: Katarinka („Orga barbariei”), întemeiată în 1917 la Cracovia de către Bruno Jasienski, Stanislaw Mlodojenic și Titus Czyzewski, este afină artiștilor formiști; liderul ei, Jasienski, lansează în 1921 o serie de proclamații incendiare, precum „Manifest către poporul polonez despre «futurizarea» imediată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1984, pp. 193-211. O discuție comparativă din unghi teoretic asupra fenomenului în Bojtar Endre, 2004, „The Avant-garde in East-Central European literature“, în History of Literary Cultures of East-Central Europe, Marcel Cornis-Pope and John Neubauer (eds.). Potrivit lui Mario de Micheli, însuși futurismul italian a apărut, în primii ani ai secolului al XX-lea, ca o reacție împotriva provincialismului și a verismului în artă. Originile sale intelectuale sînt, pe de o parte, cultura politică anarhistă, naționalistă, socialistă și sindicalistă - de sorginte soreliană - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Franța (Le Figaro) și România (în revista craioveană Democrația, fără prologul din Le Figaro) a primului manifest futurist al lui Marinetti a făcut obiectul mai multor investigații istorico-literare. Cele mai amănunțite dintre ele aparțin Michaelei Șchiopu („Ecouri și opinii despre futurism în periodicele românești ale vremii“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 4/1977), lui Adrian Marino („Échos futuristes dans la littérature roumaine“, Synthésis, V, 1978), Geo Șerban („Préludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis. Cahiers roumains
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
futuristes dans la littérature roumaine“, Synthésis, V, 1978), Geo Șerban („Préludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis. Cahiers roumains d’études litteraires, L’Avant-garde roumaine et son contexte européen, 1994) și Emilia Drogoreanu (Sincronie și specificitate. Influențe ale futurismului italian asupra avangardei românești, Ed. Paralela 45, 2004). În realitate, manifestul apărut pe 20 februarie 1909 fusese trimis anterior pe mai multe adrese din mai multe țări, nu doar europene. Popularizat asiduu în mediile românești de către doamna Smara (Smaranda Gârbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adevăr: contextul cultural era încă nefavorabil, iar modernitatea artistică românească - fragilă, incipientă. Momentul propice dezvoltării unei mișcări de avangardă artistică se va „coace” abia către mijlocul anilor ’20, în efervescența constructiv(ist)ă a modernizării României Mari. Primul manifest al Futurismului va fi republicat de revista bucureșteană Biblioteca modernă pe 14 iunie 1909, după ce fusese semnalat în numărul din 22 februarie-7 martie al revistei Țara noastră din Sibiu, care, atrăgînd atenția asupra unor „exagerări” (punctul despre distrugerea muzeelor și propozițiile misogine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după ce fusese semnalat în numărul din 22 februarie-7 martie al revistei Țara noastră din Sibiu, care, atrăgînd atenția asupra unor „exagerări” (punctul despre distrugerea muzeelor și propozițiile misogine), sublinia, nu fără unele inexactități, caracterul fundamental diferit și chiar opus al futurismului față de simbolism și decadentism. Un popularizator entuziast al noului curent este poetul Ion Minulescu; în numărul din 25 octombrie 1909 al oficiosului liberal Viitorul - unde lucra ca secretar de redacție -, acesta republică manifestul în traducere proprie, mult mai fluentă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
opt... îmi pare”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse, de la bun început, chiar și lui I.L. Caragiale, este o marcă temperamentală și o punte de legătură între apetitul novator al unui „muntenism” plebeu și fervoarea bătăioasă a futurismului. „Minusul de profunzime acuzat de Lovinescu în formula „simbolismului mai mult exterior și mecanic” apare, în perspectiva istoriei literare, ca un paradoxal cîștig pe calea coagulării unei atitudini „moderniste” față de limbaj, care își va reliefa ponderea reală la un Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anii imediat următori” (cf. Ion Pop, Jocul poeziei, Editura Cartea Românească, București, 1985, p. 49). Ecourile românești ale curentului au fost - cum spuneam - suficient de numeroase pentru a crea o anumită „modă” informală în mediile artistice radicale. Revista Poesia, tribuna futurismului italian, era foarte citită în mediile literare românești, printre colaboratorii săi numărîndu-se Elena Văcărescu, Smara și Alexandru Macedonski, ultimul fiind prezent cu două sonete în chiar numărul în care Marinetti publica „Uccidiamo il Chiaro di Luna!“ (aprilie 1909). Avînd, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față de poetul italian. În numărul din martie-aprilie 1912 este preluată o cronică din Mercure de France a lui Camille Mauclair despre romanul Marafka le Futuriste de Marinetti (comparat cu Chants de Maldoror al lui Lautreamont), cu aprecieri favorabile față de „nebuniile” futurismului. Nu putem omite de pe „listă” o altă sursă de informații despre noua lirică italiană, nesemnalată pînă acum de nici un cercetător autohton: comentariile semnate în paginile Noii reviste române de către profesorul Ramiro Ortiz - în special cele despre noua generație de scriitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omite de pe „listă” o altă sursă de informații despre noua lirică italiană, nesemnalată pînă acum de nici un cercetător autohton: comentariile semnate în paginile Noii reviste române de către profesorul Ramiro Ortiz - în special cele despre noua generație de scriitori, simpatizanți ai futurismului, grupați în jurul micilor reviste La Voce și Lacerbo (Giuseppe Prezzolini, A. Sofici, G. Papini ș.a.). În Memoriile sale, Constantin Beldie dezvăluie și implicațiile politice ale colaborării romanistului și medievistului italian, complicate cu „rolul, mai puțin simpatic, de agent al expansiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Într-adevăr, Ortiz - care își va aduna respectivele articole sub titlul Italia modernă, Editura «Ancora», București, 1925 - apreciază rolul de «agitatori morali» al tinerilor în cauză, determinant pentru intrarea Italiei în război, fără însă a privi cu prea multă simpatie Futurismul. Citînd un poem al lui Prezzolini, autorul remarcă stilistica futuristă a acestuia, dar - ostil teribilismelor formale - refuză să îl transcrie fără virgule... În plus, reputatul italienist afirmă că, fără influența culturii franceze, a unor autori precum Arthur Rimbaud, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a acestuia, dar - ostil teribilismelor formale - refuză să îl transcrie fără virgule... În plus, reputatul italienist afirmă că, fără influența culturii franceze, a unor autori precum Arthur Rimbaud, dar și a unor scriitori catolici precum Charles Péguy sau Paul Claudel, Futurismul nu ar fi existat (numele lui Marinetti nici măcar nu e pomenit, în vreme ce «maestrul» Gabriele d’Annunzio are parte de un întreg capitol...)“. În primul număr pe anul 1913 al revistei ieșene Viața românească, G. Ibrăileanu comentează pe un ton mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
II, 8 noiembrie 1912), foarte tînărul Ch. Poldy, colaboratorul de la Simbolul lui S. Samyro, M. Iancu și I. Iovanaki, semna un articol de adeziune integrală la principiile picturii futuriste, ca urmare a vizitării unor expoziții de acest gen în Italia (Futurism). Emilia Drogoreanu îl consideră, pe bună dreptate, „una dintre primele contribuții publicistice dedicate domeniului plasticii futuriste în România” (Drogoreanu, op. cit., p. 30). Tînăra cercetătoare nu are în schimb dreptate atunci cînd vede în atitudinea din acea perioadă a lui N.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o școală în jurul său”. Un manuscris al acestuia - păstrat la Biblioteca Academiei - era intitulat „schițe și nuvele... aproape futuriste...”. Pe bună dreptate, Nicolae Balotă va sublinia faptul că, deși „atunci cînd Urmuz a cunoscut unele texte futuriste sau referitoare la futurism, «paginile» sale «bizare» erau alcătuite” (potrivit surorii sale, Eliza Vorvoreanu, Urmuz își compusese schițele în 1908 la Răchițele, jud. Argeș, iar în 1909, cînd apărea manifestul lui Marinetti, le citea familiei): „Citind fulminantele declarații ale lui Marinetti și ale acoliților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mimesis liric: „Poetica contemporană derivă de la Walt Whitman și Émile Verhaeren, și caracteristica ei (vorbind în termeni generali) e sforțarea de a reda cît mai fidel viața modernă. Aceasta se poate vedea și din școlile literare din ultimul timp, unanimism, futurism, paroxism, dinamism, whitmanism (artă socială și proletariană), și din afinitățile dintre Whitman și opera altor poeți independenți” (în Facla, anul V, nr. 142, 1 martie 1914, nesemnat). Studiul scriitorului francez M.T. Barzun („Voci, cînturi și ritmuri simultane exprimă Era dramei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moștenitorilor săi sînt enumerate „desființarea versului liber“ („ultima rămășiță a simbolismului”), dramatismul (opus lirismului), multiplul (opus unilateralului), poliritmia (opusă monodiei), simultanul (opus succesivului) și forma plastică (opusă versului liniar). În prelungirea lor, singura referire antebelică a lui Vinea la poetica futurismului italian și a lui Marinetti este făcută indirect, printr-un citat în limba franceză, în original, din studiul lui Barzun. Citatul reflectă - de fapt - propria-i atitudine față de noul curent. Apropierea de principiu a lui Vinea față de futurism are loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la poetica futurismului italian și a lui Marinetti este făcută indirect, printr-un citat în limba franceză, în original, din studiul lui Barzun. Citatul reflectă - de fapt - propria-i atitudine față de noul curent. Apropierea de principiu a lui Vinea față de futurism are loc numai în măsura în care acesta s-ar ralia promisiunilor oferite de „estetica simultaneistă” (fapt confirmat de înseși poemele sale mai radicale, a căror compoziție simultaneistă, mereu aflată sub controlul inteligenței artistice, este foarte departe de radicalismul anarhic futurist): „E interesant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „estetica simultaneistă” (fapt confirmat de înseși poemele sale mai radicale, a căror compoziție simultaneistă, mereu aflată sub controlul inteligenței artistice, este foarte departe de radicalismul anarhic futurist): „E interesant cred să ne oprim puțin la părerea d-sale asupra futurismului. Se știe că în pictură futuriștii au adoptat principiile cubiste, adică concepția simultană. Prenez l’antologie des dix poètes italiens, parue en 1912: c’est le triomphe du vers-librisme dans la peninsule. ...c’est mieux que le chaos, c’est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
minaretelor subțiri”. Prima menționare semnificativă a lui Marinetti în România îi aparține lui Ovid Densusianu și datează din 1905, cînd poetul italian nu era încă futurist (Adrian Marino, op. cit...). Liderul Vieții noi va comenta ulterior cu mefiență manifestările „barbare” ale futurismului, neconforme cu raționalitatea clasică a spiritului latin pe care pretindeau a-l restaura (și față de care avea profunde afinități). Într-o conferință inclusă în volumul Sufletul latin și literatura nouă, apărut în 1922 la Editura Casa Școalelor („Poezia orașelor“, pp.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]