1,501 matches
-
câțiva ani În fața pianului și, chiar să aibă câteva succese locale. După ce traversezi o duzină de pubele urât mirositoare, și intri În semiobscuritatea holului, chemi liftul și urci În el. Un lift vechi, de pe vremea lui Carol al doilea, care gâfâie din toate Încheieturile, și se mai și oprește Între etaje de parcă ar vrea să se odihnească. Odată ce ai ajuns la etajul opt și intri În apartamentul din stânga liftului, o Încăpere neobișnuit de mare, cu pereții albi și cu mobilier alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spre mine. Am pus piciorul pe treapta cea mai de jos și i-am prins brațul cu brutalitate. Apoi am tras-o spre mine. A coborât împleticindu-se și timp de câteva clipe am stat amândoi la baza scărilor - eu, gâfâind și strivindu-i brațul în strânsoarea mâinii, ea, încordată și privindu-mă cu furie. Amintindu-mi scena, am avut impresia că în clipa aceea și în cele care au urmat fața i se făcuse neagră. Încercând să-și elibereze brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cineva mi-a dat un pumn În spate. M-am Împleticit Înainte și, fără să mă gândesc, m-am ridicat, ceea ce a dus la Încă un pumn Încasat, de data asta, În stomac. Simțeam că mă Înec. Am tușit, am gâfâit și am Încercat, cred, să țip. Dar nu am reușit să scot nici un cuvânt, doar niște gâfâieli și sâsâituri amărâte. Încasam noi pumni În spate, și de data asta m-am prăbușit ca un animal cotonogit, năpădit de o ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ceva mușchi. În autobuz îmi admiram venele. Într-o bună zi cineva o să se dea la mine și la deltoizii mei, și-o să-i pară rău! Dar nu s-a dat nimeni, slavă Domnului! Asta până la Naomi! Vasăzică pentru ea gâfâisem și tremurasem eu atâta sub privirile dezaprobatoare ale maică-mii. Asta nu înseamnă că nu-mi era superioară la capitolul gambe și coapse -, dar în materie de umeri și pectorali eu eram fruntea, și am prins-o sub mine - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Îmi va da banii Înapoi. Se opri și-i zâmbi lui Lukici, parcă vrând să spună: Nu te teme, nu sunt supărat pe tine. — Nebunule, am crezut că n-o să mă auzi niciodată! spuse funcționarul mărunțel, Încruntat și prost dispus, gâfâind lângă el. Du-te imediat la maiorul Petkovici. E chemat la telefon. Cei de la postul de gardă nu răspund. — Telefonul s-a defectat noaptea trecută, explică Ninici, când a nins așa de mult. — Incompetență, pufni funcționarul. — Vine astăzi cineva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer și Îi strigă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aproape unul de celălalt În furtuna de zăpadă care-i asalta. Nu ajunseră prea departe când Josef Grünlich Îl trase pe dr. Czinner de mânecă. — Nu-mi spui nimic. Cu mine ce se va Întâmpla? Mergi și taci. Bombănea și gâfâia. — O lună În Închisoare, Îi spuse doctorul Czinner. După aceea vei fi trimis acasă. Așa cred ei, nu? Se cred al naibii de isteți. Rămase tăcut, studiind cu multă atenție poziția clădirilor. Se Împiedică de o șină și blestemă furios În surdină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tulburări. — Au fost tulburări? — Tulburări? Să fi văzut! Toate depozitele de marfă În flăcări, poșta dărâmată la pământ. Poliția era Înspăimântată. În Belgrad s-a instituit legea marțială — Voiam să trimit o telegramă de acolo. Va trece oare? Mașina urcă gâfâind În viteza a doua o colină mai mică și ieși Într-o stradă de case de cărămidă, mizerabile, cu reclame scrise direct pe tencuială. — Dacă vreți să expediați o telegramă, spuse șoferul, eu aș trimite-o de-aici. La Belgrad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întrebă Lauren, luând un gingertini de pe tavă. El și Melania sunt cuplul extrem din revistele de scandal. Chiar atunci apăru Hunter. Mă sărută pe obraz și apoi Întinse mâna ca să o strângă pe a lui Lauren. Lauren i-o prinse, gâfâind melodramatic: —Hunter! Nemaipomenitul proaspăt soț care dispare! Sunt atât de Încântată să te cunosc! Își aruncă brațele În jurul lui Hunter și Îl Îmbrățișă cu căldură. —Dumnezeule, cât ești de chipeș! Mă enervezi! Hunter simțea că scăpase de-o grijă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Și, chiar în clipa aceea, ușa camerei de motel zboară dată de perete. Afară urlă sirenele. În televizor urlă sirenele. Luminile roșii și albastre clipesc halucinant prin perdele. În clipa aceea, Helen și Stridie dau buzna în cameră, râzând și gâfâind. Stridie duce o gentuță cu cosmetice. Helen își ține în mână pantofii cu toc. Amândoi miros a whisky și a fum. Capitolul 26 Închipuiți-vă o molimă care se ia prin urechi. Stridie și idioțeniile lui ecologiste, cu contopirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zăpada. În spate, rucsacul mare și plin, îi apăsa haina, încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai greu, gîfîind, abia reușind să taie valurile de zăpadă, prin șuierul ascuțit al viscolului se aud înjurăturile lui la adresa Paulei, căreia îi descoperă, acum, toate defectele, chiar și pe acelea care, în intimitate, făceau sublimul întîlnirii. "Acolo, în pustietate..." gîndește Radu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bunicul tău, era un simplu țăran, într-o perioadă de răstriște, cînd se dădea grîul cu doi-trei bani kilogramul, preț simbolic, și-n zilele de foame ascultam trenurile pline cu tot ce le încărcasem noi, cei de la țară, cum urcă gîfîind spre Pașcani, ori gonesc spre Iași. Eu, copil fiind, am văzut perceptorii scoțînd din casa mea, dar și din cea a bunicului tău, toate bunurile de valoare pentru o restanță la cotele fixate, într-un an cînd pămîntul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Dan și să o ghideze cu propria ei mână spre un sfârc... El se avântă flămând spre una din urechile ei, ca și cum stimularea suficientă a acesteia ar fi putut determina apariția misterioasă a lactației. Se freca afectuos de ea, gâfâind și scâncind ușor. Coapsa lui mătăsoasă alunecă peste a ei, mâna liberă îi atinse umărul și, asemenea unui marinar cățărându-se pe catarg, se urcă la bord neașteptat de ușor. Dar nu fusese dintotdeauna așa? Ia amintește-ți puțin prologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
e clar că va trage, nu crezi? Ar fi naiv să ne imaginăm altceva. Carol simțea structura tubulară, forma prelungă, de coloană, rigiditatea propriului penis. Eram blocați într-un tunel. Nu puteam fi absolut sigur, dar, după felul în care gâfâia și i se frângea uneori vocea de Rudyard Kipling, bănuiam că profesorul se juca pe ascuns cu mânuța. *** Bang! Mai târziu, după o investigație în profunzime, cu termometrul rectal și o gamă largă de teste și analize, medicul legist fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-i când îți zic, dobitocule, idiotule, ’tu-ți crucea mă-tii de copil!, aruncă-i că te omor!, el clefăia de zor, le zâmbea complice, ei stăteau cu degetele agățate de plasa gardului, priveau, meciul de fotbal se oprise, femeia gâfâia, era mai roșie decât un gogoșar, off, uuu... ’tu-ți copilu mă-tii, pun eu mâna pe tine, scuipă, mă boule, nu-nghiți! Pedagogul apăruse și el, venea agale, se scărpina după ureche și pufăia țigara din colțul buzelor, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
asta cât puteam de tare. Târziu, dar nu foarte târziu, la scurt timp după ce dl Dina și dl Ștefănescu și-au luat fetele acasă, a mai ciocănit cineva la ușa noastră (unde soneria, ca de obicei, nu funcționa). Era Mircea. Gâfâind puțin. Îmi adusese în dar un Pegas verde, modelul cel mai scump, cu ghidonul și cu șaua reglabile, gata potrivite pentru statura mea. Ca să nu se prăfuiască roțile, venise cu bicicleta în brațe de la Valea Argeșului, din stația de autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fi dorit-o orice campion, își ținea la distanță adversarul, îl izbea deseori în creștet, nu decisiv, mai degrabă se ferea de ceea ce ar fi putut să se întâmple, decât să provoace fapte memorabile. Dodan Sorin, poreclit Șobolanu’, alintat Șobi, gâfâia ca o locomotivă cu aburi, se tot rotea în jurul plăvanului din fața lui, arunca o sumedenie de lovituri în gol, parcă ar fi prins muște, îndura țăcăneala aia de pumni primiți în cap și, câteodată, prindea un upercut la ficat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-i cu tine!“ Nimeni nu pricepea că fapta lui izvora dintr-un sentiment groaznic și Înfricoșător: mila. PÎnă aici, visul lui fusese amestecat cu amintiri, dar mai departe deveni pe de-a-ntregul numai vis. Se văzu culcat Într-o rînă, gîfÎind, În vreme ce tunurile antiaeriene bubuiau undeva În partea de nord a Londrei. GÎndurile Îi rătăceau din nou, slobode, prin acest univers straniu În care trecutul și viitorul tăiau brazde deopotrivă de adînci și a cărui geografie putea aparține atît anului viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț bondoc, cu o pălărie de melon, care, zărindu-i, se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu se oferise să i-o poarte, dar simțindu-se neobișnuit de lucid, cum se spune că ar fi muribunzi. Nu primi, Însă, nici un răspuns, iar pantalonii albaștri, ce lăsau să se vadă, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Secret oficial. Nu peste multă vreme, domnul Prentice intră pe neașteptate În Încăpere, cu pașii lui uriași, urmat de un individ În negru, care ținea cu amîndouă mîinile un melon, de parcă ar fi purtat un lighean cu apă. Se opri gîfÎind În pragul ușii și se zgîi la Rowe. — Ăsta-i ticălosul! exclamă el. N-am nici o Îndoială, În ciuda bărbii lui. E o mască... — Excelent! chicoti domnul Prentice. Piesele Încep să se potrivească. — A intrat În hotel cu valiza, zicînd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vreun carnet de cecuri... Măcar dacă rufăria ar fi marcată cu inițiale! Dar nu, nimic personal. Nici măcar un cadou de la cineva! Ce mai, o cameră pustie, cu obiecte standard, cumpărate de-a gata. Deodată, auzi o voce cunoscută, care rosti, gîfÎind ușor: — Alo? Cine-o acolo? Rowe puse repede receptorul În furcă. Ce bine-ar fi fost ca ea să nu fi răspuns, să fi fost prea departe de telefon - undeva la capătul scărilor, sau chiar În stradă! Dacă nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sticlă ale tabloului de bord, în curbura neîntreruptă a parbrizului. Gura ei mă mușcă de umărul stâng, lăsându-mi o urmă însângerată pe cămașă. Fără să stau pe gânduri, am lovit-o cu palma peste tâmplă. - Îmi pare rău! îmi gâfâi ea în față. Te rog, nu te mișca! Îmi reintroduse penisul în vaginul ei. Ținându-i fesele cu ambele mâini, mă apropiam cu repeziciune de orgasm. Peste mine, fața ei serioasă mă fixa de parcă ar fi resuscitat un pacient. Luciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
care o începuseși. Numai unele nume proprii sunt identice, amănunt firește foarte straniu, dar asupra căruia nu te oprești să meditezi, căci, puțin câte puțin, din traducerea improvizată și trudnică a lui Uzzi-Tuzii se conturează schema unei întâmplări; din descifrarea gâfâită de cuvinte amestecate se naște o narațiune amplă. Ițindu-se de pe coasta abruptă Încerc să mă conving că lumea vrea să-mi comunice ceva, să-mi transmită mesaje, avertismente, semnale. Mi-am dat seama de asta de când mă aflu la Petkwo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pot răspunde, dar că știu că ar trebui să răspund. Sau neliniștea în momentul când abia am ieșit din casă și aud sunând un telefon care ar putea fi la mine sau în alt apartament și mă reped înapoi, ajung gâfâind, pentru că am urcat scările în fugă, iar telefonul tace și nu voi ști niciodată dacă apelul era pentru mine. Sau când sunt pe stradă, și aud sunând telefoanele în case necunoscute; chiar și atunci când sunt în orașe necunoscute, în orașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aud din nou țârâitul acela, mereu mai clar și distinct; sunt din nou în apropierea casei și telefonul tot sună. Intru în grădină, dau ocol casei, alerg la fereastră. E de ajuns să întind mâna și să ridic receptorul. Spun gâfâind: - Aici nu e... - și din receptor o voce, un pic nerăbdătoare, dar numai un pic, căci ce izbește mai mult în vocea asta e răceala, calmul. Spune: — Fii atent. Marjorie e aici, în curând se trezește, dar e legată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]