345 matches
-
Zebrele, niște spinări mici și rotunjite, și antilopele, puncte care păreau să se cațere pe ceva În goana lor peste câmpie, Împrăștiindu-se acum, când umbra avionului se proiecta peste ele, devenind tot mai mici, și ele alunecând parcă În loc să galopeze, și câmpia, cât vedeai cu ochii, o masă gri-cenușie, și-n față - spatele sacoului de tweed al lui Compie și pălăria sa de fetru. Și apoi trecură peste primele dealuri pe care urcau antilopele, pe urmă peste munții cu văi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
față, era cu siguranță un cal de zile mari. Făcură ocolul pistei până ajunseră de cealaltă parte a peluzei și apoi se Întoarseră, până aproape de linia de finiș, circarul le spuse grăjdarilor să le dea drumul pe rând, ca să poată galopa spre linia de start, să-i vadă toată lumea. Abia ajunseseră la start, că și bătu gongul și Îi văzui dincolo de peluză, cum pornesc toți deodată la grămadă, de parcă erau niște căluți de jucărie. Îi urmăream cu binoclul și Țarul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ți vine tot mai tare să-njuri, să urli. În cele din urmă luară ultima curbă, cu Kircubbin ăsta conducând detașat. Toți spectatorii aveau niște fețe ciudate și strigau Întruna „Țarule“ cu niște voci de parcă ar fi fost bolnavi; caii galopau pe ultima parte a liniei drepte și deodată ceva ca o săgeată galbenă cu cap de cal se desprinse din pluton chiar În lentila binoclului meu și toți Începură să urle „Țarule“, de parcă erau nebuni. Țarul galopa mai repede decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fost bolnavi; caii galopau pe ultima parte a liniei drepte și deodată ceva ca o săgeată galbenă cu cap de cal se desprinse din pluton chiar În lentila binoclului meu și toți Începură să urle „Țarule“, de parcă erau nebuni. Țarul galopa mai repede decât orice-am văzut În viața mea și-l ajunse pe Kircubbin, care alerga cât de repede poarte alerga un cal negru pe care jocheul Îl biciuie cu cravașa ca un dement, și timp de o secundă fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că ai putea să mergi pe spatele lor, atât de compact era grupul și așa de lin alergau. Apoi se arcuiră deaupra dublei Bullfinch și careva căzu. Nu mi-am dat seama care era, dar calul se ridică repede și galopă singur, iar ceilalți, strânși În continuare În pluton, luară rapid turnanta mare de stânga și intrară-n linie dreaptă. Săriră zidul și se-ndreptară grămadă spre șanțul cu apă, care se afla chiar În fața tribunei. Îi văzui venind și strigai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe Hernandez În timp ce defilau. Aroganți, legănându-se, priveau drept Înainte În timp ce mergeau. Se-nclinară În fața președintelui și apoi procesiunea se destrămă. Matadorii se duseră Înspre barrera și-și schimbară mantiile grele cu capele mai ușoare, de luptă. Catârii ieșiră. Picadorii galopară cu smucituri În jurul ringului și doi dintre ei ieșiră pe aceeași poartă pe care intraseră. Servanții măturară nisipul, nivelându-l. Manuel bău un pahar cu apă turnat de unul din delegații lui Retana, care În seara asta Îi era manager
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
poate să-i țină minte pe toți mușteriii care beau un rom și mănâncă un pilaf cu pește, că la el nu-i jandarmerie..." Carol nu mai avea mult. Doar câteva case. Gândurile i se învălmășeau în cap, fără control, galopând haotic, cu schimbări neașteptate de direcție. "... L-aș căuta pe birjarul scopit. Pe Nikolai cu drag de cai. El mi-ar spune, poate, cu chipul său bonom și vocea blajină: Sigur, gospodin, cum să nu țiu minte, erai cu omul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
căutând să scape iarăși printre copaci, celălalt ar fi venit repede asupra lui. Hotărât de acum să moară într-un mod onorabil, își înfipse bine picioarele în pământ și-și strânse sabia în mână; însă, în vreme ce îl privea pe barbar galopând înspre el cu brâul cel verde fluturând în vânt, observă un alt cavaler ce venea chiar din spatele său. Presimțind un pericol, încercă să se răsucească într-o parte. Putu astfel să vadă, mai devreme cu o fracțiune de secundă, lațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinicilor săi. își dorea acele pământuri cu o voință oarbă și își dorea copila nobilă cu păr lung care îl cucerise. Frediana, da. De multe ori, acel nume îi venise pe buze când se găsea în intimitatea cortului său ori galopa în solitudine peste câmpuri unduitoare sub mângâierea vântului. în Turingia se îmbătase în fiecare zi și se culcase cu multe femei: tinere hune cu spinarea robustă și puternică, sclave germanice încă adolescente, ce tremurau la vederea sa precum căprioara înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Noaptea înghițise ce mai rămăsese din sat și întreaga tabără care acum era centrul său. Un caleidoscop de imagini porni să defileze, rând pe rând, în fața ochilor lui Sebastianus: Frediana pe calul ei, cu părul mângâiat de vânt; Shudian-Gundikar, care galopa către el rotind sabia scânteietoare; Lidania, aplecată asupra sa, cu privirea concentrată îngreunată de ura înghețată și neputincioasă care mocnea în ea, și Odetta, care, cu un ton ciudat, îi repeta iar și iar: „Doar pentru puțin doar pentru puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
haosului unei gloate peste măsură de îngrozite, care nu înțelegea nimic din ce se întâmpla în jur. își dădu seama că, așa cum era și logic, nu construcțiile deja distruse pe jumătate ardeau, ci multe corturi de-ale hunilor. Cai înnebuniți galopau în mijlocul taberei răvășite, iar pe cer săgeți de foc străpungeau întunericul nopții. La lumina flăcărilor, într-un vacarm infernal, văzu bărbați înarmați luptând printre case și corturi. Instinctiv, izbindu-se de oameni care alergau încoace și încolo fără țintă, cuprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vite. Lutgard, burgundul care găsise fata, veni repede să vadă și el. — Sigur sunt ei, spuse. Duc animalele de-aici. Atunci, mugi Sebastianus, împungându-și brutal calul cu pintenii, haideți să-i înhățăm!. în câteva secunde, întregul detașament îl urmă, galopând în jos, de-a lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată prezența și grăbiră pasul, lăsând în urmă fără să șovăie cireada de vite pe care o luaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să schimbe direcția. Le făcu semn alor săi să cotească la stânga și căută să grupeze forțele pe diagonale, ca să le taie calea. îi putea vedea bine acum și, numărându-i, constată că nu erau mai mult de jumătate de duzină. Galopau șfichiuindu-și fără milă caii și întorcându-se mereu să controleze poziția urmăritorilor. Sebastianus îl observă pe cel mai apropiat de el, îmbrăcat numai în piei de oaie și cu obișnuita căciulă de berbec pe care o purtau toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la urechi, îl atenționă șuieratul caracteristic al săgeților hune; el își biciui calul și încercă să se întoarcă, dar imediat îl loviră și pe el două, trei, patru săgeți, trimise cu repeziciune una după alta. Calul său, totuși, continuă să galopeze; în această situație, lui Balamber nu-i mai rămase decât să dea semnalul de atac. Urcați în șa, hunii își biciuiră fără milă caii, traversară păduricea în câteva secunde și ieșiră din ea strigând și tăind câmpia în două șiruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl salvase și îl smulse din șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și din nou aprecie modul său elegant de a sta în șa. Părul ei, tăiat ceva mai jos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a da bătălia finală. Armata romano-vizigotă lăsase în urmă tabăra încă de la primele licăriri ale dimineții, iar acum, după un marș de câteva mile, se desfășura în câmpie, conform planului la care consimțiseră comandanții lor cu o seară înainte. Curierii galopau frenetic pe linia frontului și câteva trupe mici de cercetași în avangardă călăreau prin câmpie, ținând sub ochi dușmanul, care, la rândul său, se așeza, fără grabă, în dispozitiv. Ziua se anunța caldă; peste câmpie aerul era dens, apăsător, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum foarte, foarte aproape. Freamătul confruntării iminente îl stăpânea deja. Se răsuci de mai multe ori ca să controleze alinierea unității și pozițiile ofițerilor și ale stegarilor feluritelor turmae, care în luptă, constituiau punctul principal de referință pentru soldați. în dreapta sa galopau Datianus și doi trâmbițași, în vreme ce Vitalius, atent la cel mai mic semn al său, se așezase în stânga sa, alături de cel care purta însemnul cu draco al Celei de-a Cincisprezecea Ilirica. Curând, după ce traversase un drumeag bătătorit, unitatea sa începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al bătăliei umplea cerul de deasupra câmpiei, dar, de unde se afla, Balamber nu reușea să-și facă o idee despre cursul ei și se întreba dacă nu cumva și pentru Atila era la fel, chiar dacă vedea mereu curieri și ștafete galopând în ambele direcții. Singurul lucru cert era că nici de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo, servitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întoarse în spate pentru a vedea mai bine lăsându-i pe cei care îl urmau să treacă înainte. Scrutând aripa stângă pe deasupra mulțimii în tumult a combatanților, reuși să distingă prin norii de praf hoarde de cavaleri goți ce galopau mâncând pământul în direcția câmpului de luptă. Nu mai încăpea nici o îndoială: armata lui Valamir se retrăgea în fugă, iar vizigoții năvăleau asupra lor. Așadar, contrar ceea ce își imaginase Atila, moartea lui Theodoric nu fusese suficientă ca să-i îngenuncheze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țipetele de ajutor, Balamber simți un gol în inimă, o spaimă pe care nu o mai simțise niciodată; imediat dădu pinteni calului, în mijlocul vălmășagului de oameni, nemaivăzând altceva decât mâna ei ce ieșea din apă căutând ajutor. Ajuns la mal, galopă o bucată pe lângă râu, urmărind-o pe Go-Bindan, care se zbătea, căutând ceva de care să se agațe. După ce trecuse de ea, își împinse animalul în curentul apei și reuși să o apuce și să o tragă la mal în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căzuse într-un soi de leșin. în fața ochilor săi alergau imaginea unei yurta sub ninsoare și a unei femei delicate și frumoase, îmbrăcate într-o tunică din piele de căprioară, care îi vorbea ușor pe când întețea focul. Se văzu apoi galopând prin câmpie: o mare de iarbă, unduitoare sub mângâierea aspră a vântului. în tot acest timp, Go-Bindan îi ținu strâns mâna și, când el își veni în simțiri și deschise din nou ochii, primul lucru pe care îl văzu fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poate să-i țină minte pe toți mușteriii care beau un rom și mănâncă un pilaf cu pește, că la el nu-i jandarmerie..." Carol nu mai avea mult. Doar câteva case. Gândurile i se învălmășeau în cap, fără control, galopând haotic, cu schimbări neașteptate de direcție. "... L-aș căuta pe birjarul scopit. Pe Nikolai cu drag de cai. El mi-ar spune, poate, cu chipul său bonom și vocea blajină: Sigur, gospodin, cum să nu țiu minte, erai cu omul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din direcția opusă. Colin. —Vino, a zis, foarte agitat. Repede. Fugi! A început să mă împingă în față pe scări în timp ce sus s-au mai auzit cel puțin două împușcături. Eu (gonind pe scări): Detta încearcă să mă omoare. El (galopând după mine): Știu. E foarte geloasă de când a intrat la menopauză. Ea a tras în tine prin geam. Eu: De unde ai știut unde să vii azi? El: Aici îi aduce întotdeauna Detta pe cei cărora vrea să le facă felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
va ieși în întâmpinare. Simți că o iubea nebunește. Inima, mintea și trupul lui aveau mare nevoie de ea. Ar fi vrut să plece imediat, să nu mai trebuiască să aibă grijă de Titus. Își imagină că era deja departe, galopând prin pădure și, mai apoi, pe drumul ce ducea la stejar și la pârâu. Dar cum putea să-l părăsească pe gladiator - și tocmai la Colonia Agrippinensium, unde îl adusese chiar el? Ridică din nou amuleta în dreptul ochilor și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
balteus. Cei din fundul pâlniei înaintară imediat, înfruntând dușmanul. Ieșind din front, cei optzeci de soldați păreau un singur corp compact, un monstru înarmat cu nenumărate lame rotitoare. Scuturile ovale - tăietoarele de capete - răneau fețele, trupurile și picioarele dușmanilor. Antonius galopa printre oamenii săi și, cu glas puternic, îi îndemna, îi încuraja rotindu-și spada, înfigând-o în piepul vreunui quad sau tăind gâtul altuia care încerca să ucidă un soldat. Barbarii care încercau să se sustragă lentei și implacabilei manevre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]