590 matches
-
a fost “Orașul cu o mie de țări”. Poemul a fost publicat înainte de ’89 în Revista Transilvania, a avut ecou pentru că în acea perioadă de ani tulburi și social și politic era un vis îndrăzneț să scrii despre vise sub ghilotina cenzurii comuniste: “Ții minte orașul cu o mie de țări?/ne spuneau că există în vis/ că în el nu visează nimeni/ am călătorit pe acel meleag și am visat/ că o mie de țări fiecare avea./ Dar zidul cu
POATE POEZIA SĂ DESCHIDĂ PORŢI ÎNCHISE? de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384884_a_386213]
-
păpușar din cutie scos Pentr-un ban muncit, câștigat ușor, Țugulanului - cuțitul la os... Celui ce vă vinde luați seamă, Dar mai ales când, unde, cum, cât, cui, Ața pe mosor se strânge-n vamă Și, volens-nolens, atârnați în cui; Ghilotină nu-i ca să vă curme Dintrodată chinul, suferința, Când urcați Golgota făr’de urme, În zadar cerșiți apoi căința; Asta vi-i răsplata pentru fapte, Cuvântul dintre toate-i mai presus, Cât aveți în palmă viață, moarte, Întoarceți fața Domnului
PSALM de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384661_a_385990]
-
mele așteaptă sămânța nimicului să-i dezvăluie bucuria și esența și simplul final al călătoriei minții printre gânduri familiare și cele rămase coconi de argint sau de pământ printre fibrele sferei cunoașterii cândva își va atinge tâmplele se va arunca ghilotină peste capetele verbelor fără împlinire din toate grăunțele de nisip va crește muntele zborului din care cu aripi de ceară va zbura exact atunci când soarele va împlini crucea ființei între a fi și a se risipi în neant pentru încă
ÎNTREG ASAMBLAT de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382375_a_383704]
-
să sugrume frumusețile universale: “De milenii se luptă ziua cu noaptea,/ Astăzi fuge de ieri și-l așteaptă pe mâine,/ Orologii separă viața și moartea/ De foame se teme preazilnica pâine./ Generații ilustre zămislesc cimitire/ Calicii își roagă plângând viețuirea.../ Ghilotina uitării cânt-a lor pomenire/ Peste veacuri, eternă, e totuși iubirea...” ( Echinocțiale ) Cu ființa umană timpul nu are niciodată timp. Cu eternul inamic al ființei umane, timpul, autorul duce un nesfârșit război și , totuși, în aplauze surde se va auzi
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
a autorului. Sunt puse în evidență aspecte și trăsături definitorii ale sale ca, în final, să rezulte o caracterizare profundă . Un om care trăiește prin iubire, foc, apă, pământ, jertfă, lacrimă, tăcere, dor, cântec, durere, vatră, zbor, beznă, lumină, iertare, ghilotină, neputință, putere, blestem, ploaie și ninsoare. Dar, mai presus de toate, un OM care a învățat ce înseamnă dreptul la poezie. “Sunt și flacără și jar/ Sunt și jertfă și altar/ Sunt și apă și pământ/ Sunt și renegat și
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
sunt pâine./ Sunt și boală, sunt și leac/ Sunt secundă și sunt veac/ Sunt și grabă și răbdare/ Amintire și uitare./ Sunt izvor și sunt un munte/ Sunt și talpă, sunt și frunte/ Sunt și beznă și lumină/ Iertare și ghilotină.../ Sunt și bici și mângâiere/ Neputință și putere/ Liber și legat în lanț/ La tribună și în șanț.../ Sunt tânăr și sunt bătrân/ Preacucernic și păgân/ Sunt blestem și sunt urare/ Sunt și ploaie și ninsoare... Sunt și iarbă și
DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ŞI DREPTUL LA POEZIE de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383990_a_385319]
-
număr, mi se par ore, și apare poză pe care o am și pe acreditare,iar în dreapta ei, sclipesc pe fond verde cuvintele magice: „ACCESO PERMITIDO”... Îmi recapăt respirația, citesc mai jos, pe fond roșu,cuvintele care ar fi însemnat ghilotina: „”NEGAR ACCESO”,și implicit reținerea „cartonului” de la gât(!!!), nu-mi vine să-mi deszlipesc ochii de ecran, tipul mă privește nedumerit indemnandu-ma să mă îndrept să-mi recapăt „bagajele” verificate, nu înțelege, îmi vine să-l îmbrățișez, victima și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92415_a_93707]
-
despărțirii de marele regizor mehedințean. Ilarie m-a ascultat cu atenție, mi-a zis că am făcut foarte bine participând la îndoliatul eveniment, împreună cu prietenii Romulus Turbatu și George Obrocea, după care - cu un oftat abia ascuns - a lansat, brusc, ghilotina unui verdict de o luciditate dureroasă ca o inimă în care ai înfipt un ghimpe: ,,Dane, rămânem, am rămas tot mai puțini... Nu-l mai avem decât pe D.R. (n.n. Dumitru Radu Popescu). Trebuie să ținem strâns, cât mai strâns
ILARIE HINOVEANU Ultimul Pandur al Românismului [Corola-blog/BlogPost/92469_a_93761]
-
treptei supreme a iubirii: Amor intellectualis Dei. El sună ca un chimval daurit: Ultim sonet! Sunt viu după coridă!/ Am sângerat destul! Am plâns în mine!/ Cu ce-am rămas? Cuvintele-albine/ Roit-au toate! Mierea-i aguridă!// Rănit definitiv, văd ghilotine!/ Golgota e aproape... Sub hlamidă,/ Iubirea tace, inima-i lividă!/ Groparul, de-ntristare, nu mai vine!// Ce mort frumos voi fi întru vecie!/ Țărâna rimelor mă va înghite/ Slujindu-te pe tine, Poesie!// Zălog etern al Clipei ostenite/ Fi-vor
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
singură linie narativă, dar, având pe flux proză, sonete, haiku-uri, rondeluri, vers liber. Cel puțin, așa am proiectat-o, recunosc, probez un experiment riscant. În stare de finisare este și volumul *Rechini de buzunar*, un bestiar de sonete cu ghilotină și execuții sumare. Este o ieșire cu salt înainte al sufletului, aici, de poet, pus pe picior de război de către tâlharii, hoții, impostorii și închipuiții, atât din vița autohtonă, cât și din vrejul năvălitorilor ori din gașca internaționalistă. Un volum
Cine sunteți dvs.,domnule Marian Dumitru? ( II ) [Corola-blog/BlogPost/93538_a_94830]
-
altcineva, superiorul lui, bossul, stăpânul? Cum se va desfășura dialogul? Și unde? Chiar așa, unde? Aici? În altă parte, la alt etaj, Într-un birou, Într-o cameră de tortură? Sigur, exageram, șarjam - nu suntem În Evul Mediu, ce naiba! Butuc, ghilotină, autodafé - să fim sobri, un glonte bine țintit În frunte, cavalerește, rezolvă problema simplu și eficient, faptul că se Întâmplă În dormitor, la toaletă sau pe coridor nu mai contează... Ba, uite că da, contează! Într-o străfulgerare de optimism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să ne păstrăm integritatea instinctului pentru că doar așa reușim, să ne punem În mișcare violența cînd ne este primejduit echilibrul vital - e singura salvare cînd rațiunea abandonează lupta dîndu-și seama că a devenit inutilă. După teoriile astea ar Însemna că ghilotina și lagărele de exterminare să fie mereu reactualizate. Nu, prefer o pasivitate absolută, mi se pare oricum mai pașnică. Și apoi am impresia că uiți un lucru - indiferența nu este neutralitate. Stoicii sînt indiferenți, nu neutri, parcă așa spunea Noica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din lemn rotund sau prismă, susținut de patru picioare, în care se decupa o deschidere lung de 80-90 cm, în care intra o lamă de lemn care, prinsă cu un cui la un capăt, acționa, prin forța brațelor, cu o ghilotină, strivind celuloza care cădea puzderie. La unele case exista o încăpere specială în care, de toamna târziu, până primăvara, se instala războiul de țesut; în altele - majoritatea - stativele erau instalate în camera de zi, bună pentru toate. Nici prelucrarea lânii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
această dată, evoluția este în perfectă fază cu istoria Ordinii economice: ea se manifestă întotdeauna acolo unde nici un trecut sedentar nu frânează mobilitatea de care are nevoie, acolo unde burghezia poate căpăta puterea fără a fi nevoie să trimită la ghilotină nobilimea. începând din 1880, o teribilă recesiune face ravagii în nordul Europei, din Islanda până în Polonia, și se adaugă declinului englez; ea provoacă cea mai mare deplasare de populații din Istorie de la începuturile sedentarismului: între 1880 și 1914, 15 milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
creier. Așadar ați auzit și ați înțeles. — Vreți poate să conduceți dumneavoastră ancheta? insinuează judecătorul. Primarul tace. Micul breton încă mai plânge. Celălalt stă drept și surâde. E deja în altă parte. El și-a făcut calculul: dezertor: împușcare. Ucigaș: ghilotina. În ambele cazuri, adio, lume! Nu voia decât să plece cât mai repede. Asta-i tot. Și să trimită la dracu lumea, cu ocazia asta. Bravo. Mierck chemă un jandarm care-l conduse pe tipograf într-o cămăruță strâmtă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îl saluta. Înclina puțin capul, nu schimba niciodată vreun cuvânt cu nimeni. La amiază, intra la RĂbillon, unde era primit de Bourrache. Avea încă masa lui, servea întotdeauna aceleași mâncăruri, bea același vin ca în vremea când trimitea oameni la ghilotină. Diferența e că întârzia după ce-și bea cafeaua. Sala se golea, Destinat rămânea. Iar apoi îi făcea semn lui Bourrache să i se alăture. Atunci hangiul lua o sticlă de tărie, din cea mai bună, două păhărele și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu sună prea promițător, nu? M-au acuzat cu toții că eu l-aș fi ucis, așa că, cine știe, poate că mă vor obliga să semnez recunoașterea faptei, caz în care voi fi nevoit să lucrez pentru dumneavoastră ca să scap de ghilotină. — Normal că am auzit de nefericita moarte a lui Herr Stahlecker, zise el ridicându-se. Și desigur că vei dori să faci niște investigații. Dacă vreunul dintre oamenii mei îți poate fi de folos, indiferent cât de incompetent este, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bazezi pe faptul că sunt terminați în SS. L-ai auzit pe însuși Himmler spunând asta. — Ei, ce groaznic pentru ei toți. M-am întors spre Nebe: Haide, Arthur, va ajunge Weisthor în apropierea unei săli de judecată sau a ghilotinei? — Nici mie nu-mi place asta mai mult decât ție, zise el întunecat. Dar Weisthor este prea apropiat de Himmler. Știe prea multe. Heydrich strânse din buze: — Otto Rahn, pe de altă parte, este doar un simplu gradat. Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
săvârșise altădată cu Franța. Ne-a unificat, ne-a organizat, ne-a dat o conștiință comună prin teroare. Conglomeratul de mici mentalități provinciale, cu tendințe sedițioase, a trebuit să dispară, să se topească într-o unitate, îngrozit de lunetele de ghilotină ale 3-iurilor și de siluetele de călăi ale 1-urilor. La sfârșitul semestrului I: buzoieni, câmpulungeni, giurgiuveni, bucureșteni dispăruseră; eram lăzăriști, iar în această corporație închisă, o categorie de data aceasta nouă, cu o conștiință proprie și un sentiment neted
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
devenise dintr-o dată umbra închisă la culoare a unei istorii extrem de furtunoase a lumii, ce se ridica fumegândă acum la ceruri din cenușa nestinsă încă a nenumăratelor destine zăvorâte pe veci în spațiul îngust al unei secunde cu chip de ghilotină ucigașă, iar Europa răsăriteană șervețelul de hârtie, unde, încă din octombrie 1944, Winston Churchill mâzgălise din foarte mult plictis în fața conducătorului moscovit așa-numitul de istorici „procentaj al influențelor” zonale, prin care Rusia, Anglia și Statele Unite își înșfăcau, fiecare după
DIN LAGĂRUL SIBERIEI ÎNGHEŢATE ÎN AZILUL DE NOAPTE AL UE ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364404_a_365733]
-
ar însemna să amâni cauza sfântă a boborului (sic!), menținând mecanismul unei puteri ce nu va face decât să consfințească vechea orânduire a împilării oligarhice, pe care sora noastră de gintă latină (citește Franța), a trimis-o, in corpore, la ghilotină. „Cu toate că a vrut să instaureze domnia virtuții, rațiunea revoluționară a făcut inevitabilă domnia suspiciunii și în curând pe cea a terorii.” (Jean Starobinski) Să ne amintim chiar de vizionarul Nae, onestul familist, unul din amicii autorului, cel cu rapița și
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]
-
apărea, de mii de ori, imaginea pictorului, cu fața în apă. Nu s-a repezit să-l salveze. Împietrise în decorul până mai deunăzi fermecător. Mihai procedă la fel. Pentru el, lupta îndârjită, chiar disperată, din momentul prăbușirii avionului, fusese ghilotina care tăiase legătura cu trecutul. Apoi vizita celor doi bărbați la spitalul din Germania... Desigur, la vremea aceea nu înțelegea mare lucru. Supraviețuise el și încă vreo câțiva pasageri. Urma sosirea în România, dar și comisioanele pe care fusese obligat
PROMISIUNEA DE JOI (XVI) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 897 din 15 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363511_a_364840]
-
ucid uneori, Dar poetul mereu va renaște-n cocori, Va renaște în frunze, în vântul fugar, În râsul copilului, fraged sugar, Nu mă tem de minciuni, de sperietori, Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor. Mi-aș dori o ghilotină de uz personal, Să-mi pun capul sub mașină Pentr-un zbor final, n-am iubit judecătorii ce nu știu nimic, îmi sunt dragi doar jucătorii, orice joc e-un risc. BORIS MARIAN Referință Bibliografică: Ab ovo / Boris Mehr : Confluențe
AB OVO de BORIS MEHR în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362455_a_363784]
-
alți consăteni, cu snopii de in sau de cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă sau in - ce avea în acel moment - și îi presa pînă ce partea lemnoasă a tulpinei se spărgea și rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit
IUBIRILE UNUI PESCAR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360882_a_362211]
-
CORNELIU VADIM TUDOR Noaptea de duminică spre luni 6 spre 7 septembie 2015 ************* CORNELIU VADIM TUDOR -EU VOI MURI DEFINITIV, ODATĂ Eu voi muri definitiv, odată nu-mi fac iluzii, știu că voi muri făptura mea va fi decapitată de ghilotina clipei într-o zi Iar trupul meu că o statuie greacă turnat în bronz și stele din înalt prin pietre mari de moară o să treacă strivit între un veac și celălalt Și pește locul meu de-ngropăciune vor răsari civilizații noi
CORNELIU VADIM TUDOR (1949-2015) : ULTIMA CAFEA//EU VOI MURI DEFINITIV,ODATA de MIHAI MARIN în ediţia nr. 1719 din 15 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363231_a_364560]