156 matches
-
s-au angajat într-un aprig duel de la împotriva celor 13 ale lui Jackson. Spre deosebire de alte ciocniri din Războiul Civil, aici, artileria confederată era în avantaj. Tunurile unioniștilor se aflau în raza de acțiune a tunurilor neghintuite confederate, iar tunurile ghintuite ale unioniștilor își pierdeau avantajele la distanțe atât de mici, trăgând multe proiectile peste capetele țintelor lor. Una din victimele tirului de artilerie a fost Judith Carter Henry, o văduvă invalidă de 85 de ani, care nu și-a putut
Prima bătălie de pe Bull Run () [Corola-website/Science/323005_a_324334]
-
tehnologie de pe vreme războaielor napoleoniene: corăbii cu pânze, cu carena din lemn nearmat, înarmate cu tunuri cu încărcare frontală, cu țeavă lisă. Britanicii în special igonoraseră noile tehnologii: motoarele cu aburi, construcția din metal a corpului vasului, tunurile cu țeavă ghintuită și proiectilele explosive. Toate acestea fuseseră inventate deja în 1827, dar introducerea lor în domeniul naval se lovise de împotrivirea puternică a eșaloanelor superioare ale marinei. Marina britanică nu a început să folosească vase cu abur până în deceniul al cincilea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cu fața la drumul Richmond, unde au început să fie atacați de focul de anfiladă al Virginia Horse Artillery în frunte cu maiorul John Pelham. Pelham a început cu două tunuri—un Napoleon neghintuit cu proiectile de 6 kg și un Blakely—ghintuit, dar a continuat doar cu unul după ce al doilea a fost avariat de artileria inamică. "Jeb" Stuart a trimis vorbă lui Pelham că ar trebui să se simtă liber să se retragă din poziția sa periculoasă în acel moment, la
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
și de miliții. Armele au fost folosite doar în campania din anul 1916, ulterior fiind retrase și înlocuite cu arme cu repetiție. Pușca Martini-Henry model 1879 era o armă portativă neautomată, destinată tragerii la distanțe mici și medii. Avea țeavă ghintuită, zăvorâtă cu închizător culisant, de tip Martini. Sistemul de alimentare era cu acționare manuală cu încărcarea unui nou cartuș pentru fiecare tragere. Evacuarea tuburilor trase se făcea printr-un orificiu din cutia culatei, cu ajutorul unui mecanism extractor cu gheară. "Modelul
Pușcă „Martini–Henry”, model 1879 () [Corola-website/Science/337494_a_338823]
-
a fost utilizată și de Armata României, începând cu campania din anul 1916, fiind achiziționate în total un număr de 60.000 de bucăți. Pușca Mannlicher era o armă portativă neautomată, destinată tragerii la distanțe medii și mari. Avea țeavă ghintuită, zăvorâtă cu închizător manual. La modelul 1895, închizătorul era rotativ. Sistemul de alimentare era cu acționare manuală și încărcător tip sector cu 5 cartușe. Evacuarea tuburilor trase se făcea printr-un orificiu din cutia culatei, cu ajutorul unui mecanism extractor cu
Pușcă cu repetiție „Mannlicher”, model 1888/1895 () [Corola-website/Science/337495_a_338824]
-
la începutul campaniei din anul 1916 din timpul Primului Război Mondial, fiind în evidență un număr de 31 de bucăți. Obuzierul era destinat în principal pentru distrugerea fortificațiilor pasagere și a forței vii adăpostite a inamicului pe câmpul de luptă. Țeava era ghintuită, fiind construită din oțel forjat. Proiectilele erau explozive sau încărcate cu șrapnele. Pentru atenuarea reculului era folosit un sistem cu „sapă elastică”. Obuzierul era montat pe un afet mobil cu două roți cu spițe din lemn, pentru transport montându-se
Obuzier „Krupp” de 120 mm, model 1901 () [Corola-website/Science/337589_a_338918]