173 matches
-
Să vadă și Europa în care ne avântăm să intrăm că venim spre ea cu sinceritate deplină și cu deschiderea cea mai mare, așa cum ni-i inima noastră strămpșească, primitoare de toate. Nu s-a mai întors reporterul acela. În Ghiol la Lintițaru a venit sorbul sau ce-o fi fost și l-a luat. Pe Jambirică l-a cruțat. Doar l-a aruncat vârtejul pe monumentul „Independenței“ (13 metri înălțime, cu tot cu soclu) de la intrarea în pădura Obancea, în vârf, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sau ce-o fi fost, asta înainte de revoluție o făcea mai clandestin, că nu prea era voie să cercetezi în Baltă, el se ducea cu barca de unul singur, mai mulți ani s-a tot dus așa, plecarea era în Ghiol la Lintițaru, unde venea ca un sorb și-l lua și-l ducea acolo, la Chiru, toată lumea știa de sorb, cine vroia și avea curaj se ducea și aștepta în barcă și dacă vroia sorbul să vină venea și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și vezi ce alții nu vede, cum văd eu de trei zile de când vine ecoul ăsta și ce pot să spun, dacă ceea ce văd e doar simțire și ceea ce simt e doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
știu. Poate și din sentimentul ăla al apărării. Zău, nu știu. Parcă vreau să mă împac și n-am cu cine. Parcă vreau să văd ceva și nu știu ce. Parcă mă trage un sorb, cum era ăla de la Lintițaru. Mai este Ghiolul Negru? Mergeam și noi vara acolo, era sălbăticie. Era capătul lumii parcă... - Mai ții minte Ghiolul Negru? N-au desecat încă acolo. Mai este și sorbul. Dar nu mai vine ca altădată. L-a luat sorbul acu câțiva ani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și n-am cu cine. Parcă vreau să văd ceva și nu știu ce. Parcă mă trage un sorb, cum era ăla de la Lintițaru. Mai este Ghiolul Negru? Mergeam și noi vara acolo, era sălbăticie. Era capătul lumii parcă... - Mai ții minte Ghiolul Negru? N-au desecat încă acolo. Mai este și sorbul. Dar nu mai vine ca altădată. L-a luat sorbul acu câțiva ani și pe Trăscănău. - Secretarul de la Județeană? - Ajunsese prim-secretar, imediat după ce-ai plecat tu. După revoluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îi spunea ăluia cu folcloru. O asculta absent. Cum de uitase că îl cunoscuse pe Păstrămaț! A mers cu el chiar și la Șoptireanca, să-i arate Cetatea Nouă. Fusese cu Păstrămaț în Baltă, dar nu-l luase decât până în Ghiolul Negru de la Lintițaru. Stăteau acolo și pescuiau. Mai mult așteptau decât pescuiau. Aflase și el de moartea lui Păstrămaț. Publicase cineva o notă într-un Buletin științific din Chicago, editat de câțiva studenți de-ai lui Eliade. Primise un extras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și petrece acolo în ascunzișul lui din Baltă și din când în când mai cheamă pe câte una de aici și-i face copil. Adică trimite ca un fel de sorb după fetele care se duc singure în Baltă, în Ghiol la Lintițaru. Dacă aș sta să-ți înșir câte se mai spun despre el... Mai toți copiii fără tată de pe aici zice că-s făcuți cu Chiru ăla, cu sorbul fetelor. S-a făcut o întreagă mitologie cu el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați, urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor speriată: - Ce ți-a venit? Vine noaptea... Furtuna... Și de unde barcă? - Mi-a venit... Când vorbeai, te ascultam și tot mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
venit? Vine noaptea... Furtuna... Și de unde barcă? - Mi-a venit... Când vorbeai, te ascultam și tot mă gândeam: de ce m-am întors aici, când jurasem să... Uite, simt, că pentru asta m-am întors! Să mai merg odată cu tine în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru. S-a făcut lumină dintr-o dată. Parcă și văd drmul prin Baltă până acolo. Mergem? - Dar, Ilarion... Te-așteaptă lumea la restaurant! Și de unde barcă, acuma în întunecare... Porniseră iar spre oraș. Tăceau, cotropiți de același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai spus ăștia să nu te sperie. Dar și despre tine se vorbește că... - Că sunt vre-o unul din ăia ai Chirului, nu? Că, de fapt, am murit atunci, când am plecat dintre voi. Că m-am dus în Ghiol la Lintițaru și m-a luat sorbul?! De când am venit în România tot îmi dau telefoane să dispar, să mă-ntorc de unde am venit, că aicea sunt mort. Goncea tot asta mi-a transmis, prin Burtăncureanu ăla. Că sunt mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
înecau implacabile satele, casele, pământurile, pe la sfârșit de septembrie, plouase atât de mult, încât plajele de la Costinești aproape nu mai existau, ploaia și valurile de trei metri au șters totul, Lacul s-a unit cu Marea, Techirghiolul nu mai avea ghiol, obeliscul din Costinești s-a prăbușit, îl întinseseră apele la pământ, au fost morți, case făcute praf. Și în București plouase la nesfârșit, periferiile erau pline de apă, canalizarea orașului nu făcea față, lacurile de pe lângă Capitală ieșiseră din maluri, Floreasca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
știe...“ Începuse să-și amintească de mine, vag, așa cum îți aduci aminte uneori că erai să cazi din car când te întorceai cu ai tăi de la strâns fânul de pe câmp. Sau cum era să te îneci, într-o vară, în ghiolul de la Bășinoasa. Amintiri vagi, fără contur, dar care uneori, ca în astfel de înserări lângă măreața statuie a unificatorului de țară, țâșnesc, bucurându-te. Nu se bucura Bumbu. Ca să-mi facă plăcere totuși, și-a arătat și el surpriza revederii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca a doua zi, pe data de cinci martie, să organizeze o excursie la una din pădurile din împrejurimile orașului. Până la pădure aveau de parcurs aproximativ zece kilometri. Cam la jumătatea distanței: Bârnatul. Un pârâu cu apă limpede, cu un ghiol numai bun de sărit în el. Zis și făcut. Lică a sărit primul. Înota așa elegant voinicește, încât ceilalți erau îndreptățiți să creadă că acesta, la naștere, a căzut direct din pântecele mamei într-un ciubăr plin sau chiar într-
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
loc foarte cunoscut și foarte îndrăgit deoarece, chiar pe suprafața lui și prin împrejurimi, încă din fragedă copilărie, în special în vacanțele lungi de vară, aproape zi de zi, împreună cu cei mai buni prieteni ai săi se scăldau în nenumăratele ghioluri ale Bistriței sau făceau plajă pe malul apei care traversa acest spațiu. Aici a învățat să înoate în toate stilurile încă de când era un țânc de șapte-opt ani. Un canal lung cât o zi de post, lat ca un bulevard
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
înșelător de pe suprafețele încărcate cu vegetație acvatică ale grinzilor și a bolovanilor de granit care-i trăgeau înapoi, se strecurau încet și înaintau până la baza cascadei. Acolo, după ce-și primeau recompensa, un duș scurt însă răcoritor, alunecau obligatoriu în ghiol de unde înotând, ajungeau din nou la mal. Lupta aceasta cu valurile se repeta în zilele lungi și însorite de vară de mai multe ori la rând până la epuizare, după care veneau alte și alte năzdrăvănii. În schimb, stăvilarul constituia și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
bine. Nisipul, altă dată galben, e plumburiu, valurile înalte par de păcură. Albi au rămas doar pescărușii, dar și ei țipă disperați. Briza îmi ridică părul în vârful capului, mirosul sărat îmi face poftă de murături. Ne întoarcem pe malul ghiolului, printre stuf și papură. Nici măcar n-o iau de mână. Fiecare e pierdut în lumea lui. Lumea mea are chipul răvășit al Sabinei zvârcolindu-se pe un pat de spital, gemând: nu mai pot! nu mai pot! C XXX Puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
verbului a așeza. 4. Selectați substanivele proprii și alcătuiește cu ele propoziții. „Dobrogea e țara contrastelor. Stânca numai piatră, arsă repede de soare, e înconjurată de noianul apelor, în care gâlgâie viața de tot soiul. Marea, Dunărea cu delta ei, ghiolurile ce se înșiră pe trei laturi, îi constituie nu numai o caracteristică geografăcă, dar îi dă și o originalitate... Piatra de var oriunde se arată, împrumută peisajului vioiciune.Din lupta ei cu atmosfera rezultă piramide, stâlpi, pereți rupți și goi
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
stâcile de grez sur, se soresc șopârle cu dungi de sidef în lungul costelor și cu îmbrăcăminte din zot soiul de pietre scumpe.. ”. (Ion Simionescu, Pitorescul României) Cerințe: 1.Explicați în scris sensul cuvintelor și expresiilor: piperniciți cotrastelor gâlgâie viața ghiolurile pietre scumpe covata 2.Subliniați expresiile frumoase. 3. Răspundeți la întrebări: Ce animale întâlnești la Beștepe? Cum le plesnește vulturul carapacea? Ce înălțimi au munții vechi din nordul Dobrogei? Caleașca cu cai de aur de la Hârșova „Un monument istoric, unic
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
calitățile benefice, mântuitoare, de origine biblică ale apei pentru a le transmite și imprima din punct de vedere trupesc dar și psihologic lui Harap-Alb. Tânărul și neofitul erou manifestă o putere de vizualizare viscerală a uriașului stăpânitor peste ape („mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui!”). Așadar, chiar personajul principal participă la creionarea unui aspect comic al personajului himeric, relevând, totodată, un tenebros mister al interiorității fizice a acestuia. Ambii aparținând fabulosului, subcategorie supranaturală acceptată convențional în spațiul
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
Și e și neprihănită ...pentru-a nu știu câta oară. Asta-i situația! Când e-o ”pipiță” la mijloc, Bărbatul scapă frâiele Și-având la inimă un foc, I se aprind...călcâiele. Unei perechi , la nudiști Când stau despuiați la ghiol Mi se face ghem stomacul: Dânsul parcă-i dracul gol, Dânsa, goală, parcă-i dracul. Cumpătare Fiind cu viciul paralelă Și patimei punând cenzura, Ea soțului i-a fost fidelă (Dar nici n-a întrecut măsura!) Pe plajă Constat un
GEORGE PETRONE by GEORGE PETRONE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83929_a_85254]
-
care balta, iazul și lacul sunt considerate sinonime, ceea ce este greșit 52. Balta e o apă stătătoare, adunată după ploaie, într-o adîncitură, cu o bogată vegetație acvatică. Balta poate fi sinonimă cu băltoaca, mlaștina, mocirla, sau cu un bulhac, ghiol, smîrc, tău, iezer deși nici pe acestea nu le putem considera sinonime perfecte. Dar nici într-un caz ele mu pot fi sinonime cu noțiunea de iaz, care este făcut de om. Pentru a face un iaz, trebuie întrerupt cursul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
valoare de excepție. Impresionante sunt îndeosebi secțiunile de balade „voinicești” (haiducești), „cântări bătrâne” și „cu cuprins mitologic”, ce conțin variante ale unor tipuri rare sau extrem de rare, precum Stănislav Voinicu, Cântecul lui Isirim Bogatu, Mizilca Rădoiță, Neacșu Haiducu, Vidu Țăranu, Ghiol Dumitru, Chiliodor, Voichița, Ioana Sânziana ș.a. Valoarea pieselor folclorice e sporită de acribia notării filologice și mai ales de metoda culegerii „în timp ce lăutarii cântau”. „Se știe - observă autorii - că atunci textul e redat în mod absolut real, fiindcă îl menține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287284_a_288613]
-
de pe câmpie le cosesc mitraliere Și cu sucurile scurse spală rănile mortale De eroi căzuți în tină ca și simple efemere Ce adorm de veci pe-o floare, îngropîndu-se-n petale. Singură în tot cuprinsul, flora stelelor polare Înflorind spontan din ghiolul de argint ca dintr-o seră, Scutură multiple jerbe și coroane funerare Peste flori și peste oameni secerați de mitralieră. Apoi din ce în ce Perpessicius se precizează ca un intimist, scriind direct, cum simte, și luîndu-și ca patron pe
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]