187 matches
-
agricole, la armată, toate le făceam la fel... Femeia își căpătase, vezi bine, locul în societate. Locul acesta era să facă tot ce face bărbatul și laolaltă cu el. La sport, de pildă, trebuia să facem laolaltă tot felul de giumbușlucuri, care nu cred să fi servit vreodată cuiva mai târziu și în nici un caz nu ne creau cine știe ce formă fizică. Băieții - normal, că doar erau băieți - stăteau și pândeau momentele și unghiurile de vedere cele mai propice ca să ne vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
conștientă de puterea și totodată tumultuoasă, a încetat să mai bată pe la uși. Ea a dat buzna înăuntru și ne-a ocupat scaunele pe care ședeam. Văzduhul vibrează de țipetele ei zgomotoase. Câțiva dintre cei mai vârstnici, imitând clovneria și giumbușlucurile tinereții, se străduiesc să se convingă că încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
datini imemoriale. Chiar și aici e ceva trist și teribil. Însă impresia este superficială și-ți slujește doar pentru a intensifica bucuria momentului. Este ca tristețea pe care o poți vedea în ochii clovnului când un public vesel râde de giumbușlucurile lui. Buzele lui zâmbesc, iar glumele sunt mai vesele pentru că, în comuniunea râsului, el se descoperă și mai insuportabil de singur. Căci Tahiti e zâmbitoare și prietenoasă. E ca o femeie frumoasă care se dovedește destul de darnică în împărțirea farmecelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și să arate cu degetul, neputându-se opri din râs. Așa cum era de așteptat, sora lor mai mare, Chacha, le dojeni: — Nu-i frumos să arătați cu degetul. Faceți liniște și priviți. Îi dădea toată silința să stea cuviincioasă, dar giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase încât, până la urmă, și Chacha își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să-i plesnească rochia la cusături. — Asta ce mai e? Noi, când râdem, o-ncasăm. Da’ acum râzi și tu! Tachinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atunci bunicul mi l-a smuls din mână, certându-mă și spunându-mi că mă avertizase că nu-i o jucărie, să pricep odată că nu e un căcat de armă cu aer comprimat, ca alea cu care facem noi giumbușlucuri la Apărarea Patriei, e un pistol adevărat, o armă de foc, apoi s-a uitat la paharul meu și m-a întrebat dacă-mi beau vinul, și eu am vrut să-i spun că da, o să-l beau, pentru că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
anumit bărbier, despre care se zicea că știe cele mai bune bârfe. Mi-am luat repede ochii de la un grup de lânari din Canaan, pentru că lâna lor ar fi putut fi toarsă de mătușile mele. Am râs cu Meryt de giumbușlucurile unei maimuțe care ținea în lesă o pereche de câini mari și înfometați și îi punea să cerșească mâncare. După ce ne-am uitat destul, prietena mea a zis că era timpul să mergem la vânătoare, dar primul negustor de coșuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se avânta pe scenă, În uniforma sa de dragon, cu abandon asudat. Tree dăduse consistență personajului lui Svengali, făcând din el o prezență dominantă, un individ malefic, slinos, cu colți Îngălbeniți, care Își dădea ochii peste cap, jubila și făcea giumbușlucuri, care manipula toate celelalte personaje ca pe niște marionete. Henry observă că actorul pronunța numele Svengali cu un a lung, făcându-l să sune mult mai sinistru decât În pronunția lui Du Maurier, care rima cu „canalii“. — Da, spuse Kiki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cîteva portițe, dar bănuiam că cele mai multe dintre ele dădeau către fundături. — Paula, Încă ceva. CÎnd ne luptam În pat, ai spus că nu vrei să mai joci nu știu ce joc. — Așa am spus? — La ce joc te refereai? — Habar n-am. Giumbușlucuri de adolescenți? Niciodată nu m-am dat În vînt după glumițele cu trasul pantalonilor și alte de-astea. — Dar ăla nu era giumbușluc de adolescenți. Ai crezut că te violez. Ea mă privi cu Îngăduință și mă luă de mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
vrei să mai joci nu știu ce joc. — Așa am spus? — La ce joc te refereai? — Habar n-am. Giumbușlucuri de adolescenți? Niciodată nu m-am dat În vînt după glumițele cu trasul pantalonilor și alte de-astea. — Dar ăla nu era giumbușluc de adolescenți. Ai crezut că te violez. Ea mă privi cu Îngăduință și mă luă de mînă, observînd rana infectată care Încă mai conținea așchia din racheta lui Crawford. — Nasoală. Dacă vii la clinică, mă ocup de ea. Violată? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Tezeu, regele Atenei, și Oberon, regele zânelor, se descurca deja foarte bine, intrându-și bine în rol: atotputernic, rău, egoist și, în mod evident, obosit de viață, un Oberon suferind de o așa lehamite permanentă încât abia dacă îl amuzau giumbușlucurile lui Puck. Vocea subțirică și rece a lui Helen se potrivea atât de bine încât mi-am dat seama de ce o alesese MM. Totuși, mai trebuia încă să lucreze la monoloagele lungi, pe care le rostea pe un ton la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cealaltă. Vedeam jerseul și fusta maimuțicii chele, zgarda, rosătura de pe gât, lanțul pe care Îl smucea ori de câte ori omul trăgea de el, provocându-i dureri și câțiva servitori stând În jurul lor, căscând gura, rânjind - oameni simpli care se amuzau teribil de „giumbușlucurile“ maimuței. Chiar zilele trecute, În apropierea locului unde consemnez aceste Întâmplări, am Întâlnit un fermier Împreună cu fiul lui (genul de copil vioi și sănătos pe care-l vedeți În reclamele cu alimente pentru micul dejun), amuzându-se În mod similar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-l citesc, să descopăr că nu s-au strecurat decât două-trei greșeli de literă, alteori că au fost amestecate câteva rânduri sau, câteodată, că dispăreau calupuri întregi din final, văduvindu-mi cititorii tocmai de poanta cu care îmi încheiam subtilele giumbușlucuri. Mă mâhneau astfel de mizerii. Nu mă supăram însă. Știam că astea sunt inerente gazetăriei. Nu pătimise și Arghezi la vremea sa de neatențiile corectorilor, paginatorilor sau ale secretarilor de redacție? Și? S-a lăsat Arghezi de gazetărie? A renunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prea frumoasă pentru mine. Ester, mai mult decât oricare altă fată, mă făcea să mă simt țăran, neîndemânatic, incomod în el însuși. Am ocolit-o, cu o teamă pe care încercam să mi-o birui prin fel și fel de giumbușlucuri. Când eram cu ea și cu alții, în grup, mă simțeam liber, o dominam, uitam de toate complexele de până atunci. Rămași împreună, și căutam să rămânem cât mai mult timp împreună, mă pierdeam. Deveneam un cu totul altul, stingher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ușa copertei ei. În așteptarea mea, a cititorului care parcurge încăperea, căutând ieșirea prin ușa celeilalte coperte. Și când scriu, adeseori mă încearcă același sentiment, al părăsirii, al desprinderii de mine. Deschid cartea pe care o scriu și, cu toate giumbușlucurile textualiste, nu mă scriu pe mine sau pe altcineva. Trăiesc doar. Privesc. Cercetez. Citesc. Sau, mai ales, aștept. Ca în această dimineață când ies din Biblioteca Facultății de Medicină. Trec pe lângă fetișoara care îi trimitea bilețele băiatului. Are în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fermecate, săbii care treceau prin corpuri fără să producă vătămare, focuri cu flăcări jucăușe în care dansau leneș femei goale din cărțile de tarot și munți, munți întregi de pietre în vârful cărora niște simpatici clowni făceau tot felul de giumbușlucuri... Olimbiada mi-a tăiat suflarea. Balaoacheșă, vorbea repede, zâmbea mereu, așeza direct pe covor niște pietre colorate fain, ca-n Ali Baba și cei patruzeci de hoți, pregătea atmosfera ("storuri trase, lumini stinse, liniște, fără copii la prezentare"). "Fără copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ți-au asociat numele cu isprava asta a mea. Și-mi mai pare rău de ceva. Când ai cântat peștilor și plantelor, când ai sărit calul invitându-l pe violonistul acela să părăsească scena în timpul concertului, când ai făcut alte giumbușlucuri gen Z, nimeni n-a spus despre tine că ești "fostul soț al pictoriței A". M-am simțit ca o anexă, ca un reper care are nevoie de alte repere pentru a fi individualizat; ca un etcetera m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
speranță de viață la naștere. Timpul nostru a fost scurt ca un hohot de rîs Într-o cameră de gazare. Treceam În centru fără să știm că ne aflăm Încercuiți de toți ochii aceia amuzați, mereu amuzați de tumbele, de giumbușlucurile noastre cînd gîdilam cerul pînă la demență cu perucile noastre ca niște imense comete oranj. Nu e nici o exagerare În acest tablou În care liniile și culorile vin să se așeze singure, găsindu-și orbește drumul Înapoi În imaginea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu vezi nici o câmpie!... hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea pe după căpițele de fân! - Dar eu mă simt bine, și dacă cer ceva, Doamnele Lumini mă ajută!... nu vreau afară! - Cum asta?! Și norișorul începu să facă giumbușlucuri, să le alinte și deodată se transformă într-o stea ce-i deschise calea. - Vino, frumosule!... lunecă pe pârtia mea și hai afară ca să fii Regele luminii!... - Nu vin!... n-am chef! - Vrei să stai aici, să ai totul de-
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
ajunge la nepoțica favorită... — Și? — Descuie, intră, dar descoperă cu surprindere că În mijlocul frunții i-a apărut un al treilea ochi. Omul nu mai apucă să-și facă programare la oculist, Întrucât cade lat. Amanta, care tocmai se deda unor giumbușlucuri amoroase cu clona lui dom’ profesor, crezuse că vreun hoț Încerca să-i spargă ușa și-a intervenit decisiv cu un pușcoci. Așa că, până la urmă, cazul s-a rezolvat. Profesorul a murit fericit și l-am raportat ca fiind o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
naiv precum îl știm, a spus-o chiar cu gura lui presei: „Eu nu am apucături de killer politic. Pur și simplu, vreau să contribui la dezbatere, să destind atmosfera", adică mai pe românește, să mai facă niște tumbe și giumbușlucuri, ca aprigii democrați de la PDL, să-și mai descrețească frunțile și să nu-și ronțăie unul altuia gâtul. Acum iată una, chiar pe placul meu. In localitatea brașoveană Racoș, românii și ungurii au uitat de „nem tudom romaniok", s-au
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Brixton. Are origine muncitorească. Deși pictura lui e riscantă, sparge tiparele. Ia niște pânze imense pe care le așază într-un anumit unghi și pe urmă toarnă peste ele cutii mari cu vopsea, care se prelinge pe... Phoebe țâțâi nerăbdătoare. — Giumbușlucurile astea au captat interesul publicului vreo cinci minute în anii ´60. Vă lăsați păcăliți atât de ușor... — Le spune pe șleau fătuca asta, nu-i așa? făcu Hilary. — Dar e important. Pentru că în felul ăsta se umflă reputațiile și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ori. Apoi put. Și nu reușesc să tragă concluzii. Niciodată. Este o regulă. Regula mea, din manualul meu, dacă vei fi cuminte te voi lăsa să-l răsfoiești și să citești cu voce tare despre tot felul de trucuri și giumbușlucuri. Dar numai dacă nu mă superi. Tu nu ești iepure - în teorie, pentru că tot ceea ce vedem în oglindă nu înseamnă și realitatea, Scriitorule, realitatea este ceva abstract, nare rost să intru în astfel de amănunte, n-ai atins nivelul necesar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ca un copil bătrân. Iar ochii tocmai de aceea se încăpățânau să rămână copilăroși. Alerga de-a lungul străzilor cu privirile, se strecura printre oameni, țopăia printre mașini, se agăța de firele de înaltă tensiune, ca de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea alergând și mașinile și tramvaiele, mișcarea e cea mai frumoasă priveliște. Or, pasajul ăsta parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așeza șevaletul și aștepta. Cum nimeni nu mai venea către dânsul, mai ales acum, când moartea era la tot pasul, începu să deseneze la întâmplare chipurile celor pe care îi vedea. Saltimbancii se răriseră, oamenii nu mai aveau răbdare pentru giumbușlucurile lor și nu se mai minunau de flăcările colorate pe care le scoteau pe gură. Oricum, erau, cu tumbele lor, mai greu de desenat, chiar dacă fardurile groase nu reușeau să le ascundă nici lor vârsta morții. Mai ușor de desenat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o peroadă de dresaj, cele mai bune vor fi trimise împăratului Hsien Feng, iar acesta le va trimite la rândul său ca daruri concubinelor răposatului său tată, la palatele lor. Eunucii le învață să cânte, să vorbească și să facă giumbușlucuri. Majoritatea sunt păsări exotice și au nume caraghioase, precum Învățatul, Poetul, Doctorul sau Preotul Tang. Acelea care execută ceea ce sunt învățate, primesc drept răsplată greieri și viermi. Cele care nu execută sunt lăsate să rabde de foame. Sunt și porumbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]