315 matches
-
îl făceau sunând goarna pe ulițe, mai ales în mijlocul satului sau „guarzi”, îngrijind, în același timp de taurii comunei și de serviciul telefonic. Orice vită prinsă de paznici, de proprietarul recoltei sau de oamenii lui, era dusă la oborul de gloabă comunal. Printre cei care s-au achitat de această îndatorire au fost Boghiu, Chicuș și Bertea, care au fost cei mai activi în această direcție, prin faptul că aduceau stâni întregi de oi și le închideau în obor, ridicând veniturile
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
prin amenzile aplicate fiecărui vinovat care, bineînțeles, plătea și despăgubirea păgubașului. Dacă guardul nu se învoia cu proprietarul vitelor, se anunța primarul, care în 24 de ore făcea ispașă sau despăgubire, adică punea părțile să se împace sau le fixa gloaba pe care o plăteau. Vitele nu se puteau închide decât în oborul comunal. Dacă în termen de trei zile proprietarul în culpă nu se prezenta să le scoată de la obor, acestea se scoteau de pripas și, după trei luni, se
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
curajoase întreprinderi este o vechitură de aproape un secol, cu o marcă incertă. Tipurile lui Sancho Panza și Don Quijote sunt transferate sub chipurile lui Anghelache și al mai vârstnicului său însoțitor; mașina Felicia Imaculata reprezintă nechezatul peste timpuri al Rocinantei, gloaba Cavalerului Tristei Figuri. Narațiunea principală, cea care desfășoară harta drumului străbătut de cei doi picaro, este dublată de numeroase narațiuni secundare. Rama devine adesea o simplă rampă de lansare a noi fire epice - diverse povestiri ale unor personaje care într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
locuitorii satelor mănăstirești ; c. Imunități judiciare, care prevedeau că dregătorii domnești nu au dreptul să judece pe oamenii și preoții dependenți de unele mănăstiri pentru abaterile lor, egumenii fiind înzestrați cu puteri judecătorești și chiar cu dreptul de a încasa gloabele și dușegubinele ; d. Imunități comerciale care constau, pe de o parte, din dreptul de a face comerț scutit de vamă și, pe de altă parte, dreptul de a încasa vamă ; e. Dreptul pentru unele mănăstiri de a încasa de la preoții
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
de a face comerț scutit de vamă și, pe de altă parte, dreptul de a încasa vamă ; e. Dreptul pentru unele mănăstiri de a încasa de la preoții din satele mănăstirești dările vlădicești și dreptul de a-i judeca și lua gloaba, dacă încălcau canoanele. Mănăstirea Moldovița, alături de mănăstirile Bistrița, Putna și Neamț era înzestrată cu cele mai întinse domenii și beneficii, cu drepturi și imunități pe care nu le aveau alți stăpâni feudali. Faptul că în documente nu se specifică dreptul
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
mari (poporul român a găsit una din acele expresii fericite, ocolind limbajul juridic, scoasă din comuniunea cu natura - copii din flori - atât de 67 expresivă și umană, opusă, deși identică, expresiei bastard, care în românește sună barbar), numite dușegubine, apoi gloabe în caz de tâlhărie la drumul mare sau furt de vite, de cai și stupi, furt din case și de produse agricole, pentru cauzarea de rană sângerândă, călcarea hotarului vecin în scopul de a paște vitele, a tăia nuiele, a
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
R.S.R., București, 1969, Institutul de Istorie „N. Iorga” 7. Miron Barnovschi voievod întărește mănăstirii Moldovița țiganii robi care să nu fie tulburați de dregătorii domniei Motivație: Din cauza slugilor hătmănești și juzii de țigani care umblă să le ia ciubote și gloabe și în fiecare an duc pe țiganii lor la scaunul domniei și deci pentru aceasta au fugit și s-au risipit țiganii lor în alte țări și au rămas mănăstirea fără țigani. Plângerea călugărilor către domnie: Ei au avut robi
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
copii și Neculai cu femeia lui și cu copii, ca să nu aibă de acum înainte nici o treabă slugile hătmănești sau juzii de țigani să tulbure pe acești țigani a sfintei mănăstiri, nici dare să nu se ia de la ei, nici gloabe, nici ciubote, nici un venit hătmănesc, numai să lucreze călugării de la această sfântă mănăstire cu acești țigani și să-i pedepsească pe fiecare după fapta lui.” Iași, 5 mai 1627 D.R.H., A., Moldova, p. 260 8. Vol. X, documentul 58, p.
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
gloabă-două”, și despre „evrei habotnici cu peisăh [= perciuni rituali] și caftan de «pielea dracului», cari țin câte o dughiană prin mahalale și străbat țara câte zece Într-o căruță cu un cal” <endnote id="(428, pp. 203-204)"/>. De regulă, o gloabă care „merge În trap ostenit”, un cal „cărămiziu, slab, cu coastele și șoldurile ieșite”, trăgând trăsura unui „ovrei” din Moldova (un „jupân cu perciuni, cu barba și mustățile roșcate”), ca În romanul sadovenian Floare ofilită, publicat În 1905 <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
locuitor din Basel, trei locuitori din Basel fac cât unul din Geneva”) <endnote id="(3, pp. 71-72)"/>. Câteodată Însă, situația era răsturnată, evreul apărând În postura celui Înșelat, ca În această zicală românească : „Țiganul fură, armeanul jură și jidanul plătește gloaba [= amenda]” <endnote id="(3, p. 29)"/>. Nu atât naivitatea evreului pare să fie sugerată aici, cât frecventa sa discriminare și persecuție ; faptul că el era adesea culpabilizat și pedepsit, indiferent de adevăratul vinovat. În acest sens, gruzinii au o zicală
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cu Avizori. Despre aceștia din urmă vom spune doar că numele lor e o transliterație a frâncenescului Aviseurs, termen utilizat în jargonul gaborilor hexagonezi pentru desemnarea informatorilor talentați, ignorat chiar și de Luc Le Pitzou, corsar al lexicoanelor, potcovar de gloabe și anal(ist) al muștelor bâzâitoare în zona mediană și innomabilă a trupului său. Avertisment din partea Autorului Coordonator Pentru tot românul șugubăț, conjugarea verbului "a scrie" în limba rusă este obiect de distracție: "ya pișu/ tî pișeș'/ on pișet". Așa încât
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Dintr-un prăpădit de dregător rupt în cur, peste noapte ajungea "Mare boier ditai Baronul", jecmănea sălbatec țara, dădea șpagă în dreapta, în stânga și nimeni, nimeni nu-i cerea socoteală... Boierimea hrăpăreață răpea samavolnic pământul răzășilor liberi covârșiți de biruri și gloabe, care deveneau astfel robi pe fostele lor ogoare. Dregătoriile erau scoase la mezat, țara era de vânzare, și sufletul era de vânzare, totul era de vânzare. Nicicând Moldova nu coborâse mai jos. Mai jos nici că se putea. "Țară a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-a dat-o Dumnezeu! Ne-am săturat să ne tot ploconim la câte o "Poartă"! Ne-am săturat să ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am plătit "gloaba" la Înalta Poartă! De ce să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic, filozofează Țamblac. Îmi vine să urlu ca lupii! exclamă Mihail. Pax vobiscum! binecuvântează Țamblac. Ștefan mai șovăie câteva clipe, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase arse, bombăne el sarcastic. Și turcaleții ce s-au bucurat de milosârdia Măriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fost gata abia în 1584. Despre Galata din Deal nu se pomenește însă explicit decât în zapisul din 25 aug.1633 (7141), când Moise Moghila voievod întărește mănăstirii Galata de Sus stăpânirea asupra satului Vorovești, scutindu-l de toate gloabele, iar oamenii din sat urmând să fie poslușnici ai mănăstirii. „Iată domnia mea am dat și am întărit sfintei mănăstiri care se numește Galatiia de Sus.” Ultima dată însă când se pomenește de Galata din Deal este 22 feb. 1686
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Sfânt, Doamna de Coislin declara că este o nerozie a sorții de care nu trebuia socotită răspunzătoare; ea era în chip firesc o făptură de Curte, așa cum alții, mai fericiți, sunt făpturi ale străzii, așa cum ești iapă de rasă sau gloabă de birjă: era neputincioasă în fața acestei întâmplări și n-avea încotro, trebuia să îndure răul pe care i-l hărăzise voia cerului. Să fi avut Doamna de Coislin legături cu Ludovic al XV-lea? Nu mi-a mărturisit niciodată: admitea
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
a mânca cireșe, dacă nu părinții ? ― Însă degeaba mai clămpănesc eu din gură: cine ce treabă are cu munca omului? Stricăciunea se făcuse, și vinovatul trebuia să plătească . Vorba ceea: Nu plătește bogatul, ci vinovatul ! Așa și tata, a dat gloaba pentru mine și pace bună. După ce-a venit el rușinat de la ispasă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând: Na! satură te de cireșe! De amu să știi că ți-ai mâncat lefteria de la mine, spânzuratule ! Oare multe
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
și averea ei. Cea mai veche mențiune documentară privitoare la țiganii din Huși datează din 7 mai 1627, când Miron Barnovschi poruncea „ca de acum înainte să n-aibă nici o treabă slugele hătmănești nici juzii domnești să nu iea nici gloabe nici ciobote nici alte venituri hătmănești, ci să aibă călugării a lucra cu ai săi țigani și numai ei să-i stăpânească ca pe niște robi țigani.”. Conform unei alte surse documentare (Iași, 7 mai 1627), domnul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
surse documentare (Iași, 7 mai 1627), domnul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă, „hotărăște ca țiganii mănăstirilor din țară să fie scutiți de haraci și să nu fie supărați de slugile hătmănești și de judecii de țigani care le-au luat ciubote și gloabe, din cauza cărora țiganii au fugit în alte țări și mănăstirile nu-i pot stăpâni; de asemenea întărește Episcopia Huși cu mai mulți robi țigani”. La 10 martie 1638, Vasile Lupu confirma lui Ionașcu Cehan „ai lui drepți robi țigani din
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
se constată limitarea treptată a libertăților și a vechilor privilegii ale târgului în favoarea Episcopiei. Porunca lui Vasile Lupu din 22 august 1638 era categorică: „Pârcălabii de Fălciu și dregătorul din târgul Huși să lase în pace satele Episcopiei Huși de gloabe, de bătăi sau de depărături și să se amestece doar când va fi vreo moarte de om sau tîlhărie”. Alți domni cereau dregătorilor hușeni „să lase în pace de jold, cai de olac și alte angherii pe oamenii din satele
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
din vii etc.), având chiar dreptul de a condamna la moarte; dar condamnații se puteau răscumpăra. Fiind subordonat marelui paharnic, avea atribuții militare și obligația de a percepe deseatina de vin cuvenită domnului. Din dreptul de judecată asupra orășenilor, încasa gloabele „obicinuite”. Paharnicul al treilea supraveghea viile din regiunile Bacăului și Trotușului. În orașele cu vii (Huși, Cotnari, Hârlău etc.), pe lângă paharnici, mai era un dregător, numit pivnicer care, în calitate de funcționar domnesc, aduna dijma din vin, una din sursele veniturilor domniei
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
de vin a-i lăsa în nesupărare”), în cadrul aceleiași politici de favorizare, promovată de domnitori pe parcursul secolelor XVII-XVIII. Gorștinarii adunau veniturile domnești de pe oi. Bezmenarii strângeau bezmenul sau darea pe casele ce erau pe locul domnesc. Deșugubinarii (sau șugubinarii) adunau gloabele (amenzile) pentru deșugubine sau crime, bătăi, furturi, acte imorale. Li se interzicea intrarea în satele Episcopiei, deoarece episcopii aveau dreptul de a cerceta și de a amenda pe locuitorii vinovați de abateri, în afară de tâlhărie și crime, care erau de competența
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și crime, care erau de competența domniei și a vornicului cel mare. Într-o „carte domnească”, domnitorul Miron Barnovschi (1626-1629) le scria, la 22 iunie 1626, globnicilor și deșugubinarilor din ținutul Fălciu să nu tulbure satele Episcopiei de Huși pentru gloabe și dușegubine. Beșlii formau, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, garda domnului, turci considerați mercenari fideli. Unul dintre ei, care locuia în Huși, la 3 noiembrie 1741, deci în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769), a
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și pe tâlhari, rămânând în competența episcopului doar bătăile și alte pricini de minimă importanță. Domnitorul Gheorghe Ștefan (1653-1658) scria din Roman, la 3 noiembrie 1653, pârcălabilor din Fălciu și dregătorilor din târgul Huși, să scutească satele Episcopiei Huși de gloabe, de bătăi și pârâturi, și „să aibă treabă numai pentru morți de om sau alte deșugubine, furi sau tâlhari”. Marii vatavi apar și ei menționați ca dregători în documentele legate de Episcopie. La 26 octombrie 1666, Iliaș Alexandru (1666-1668) scria
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
ale șoltuzului și pârgarilor în favoarea Episcopiei. La 20 mai 1617, Mitrofan, episcop de Huși, arăta că un proces de adulter al unui locuitor din oraș fusese judecat de către o altă instanță decât biserica, deși era o cauză de imoralitate, iar gloaba pentru răscumpărarea „vinii” s-a plătit înaintea episcopului, a șoltuzului, a pârgarilor și a altor „oameni buni și bătrâni”, ce fuseseră martori, după dreptul cutumiar. Judecata Episcopiei nu era întotdeauna „dreaptă și curată”, iar zvonurile privind abuzurile clerului au ajuns
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]