190 matches
-
unei singure tăieturi defectuoase nu era cel mai valoros din lume. Trecuseră douăzeci de ani din noaptea lor de foc, furt și fugă; În răstimp, valul roșu Îi alungase din Imperiul țarilor atât pe marea doamnă jefuită, cât și pe grăjdarul necredincios. Tripla odisee Începuse chiar la graniță: a prințesei, În căutarea pâinii de toate zilele; a lui Goliadkin, În căutarea prințesei, pentru a-i Înapoia diamantul; a bandei de hoți internaționali, care căutau diamantul furat, În căutarea neîndurată a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În ultima clipă scosese diamantul din tainița unde acesta zăcea; acum, că știa unde se afla prințesa, ar fi preferat să moară decât să-l piardă. Desigur, lunga istorie relatată de buzele bărbatului care, după propria sa mărturisire, era și grăjdar, și hoț mi-a picat greu la stomac. Cu sinceritatea ce mă caracterizează, mi-am Îngăduit să Îmi exprim elegant Îndoiala cu privire la existența juvaerului. Punct ochit, punct lovit. Goliadkin a deschis un cufăr din imitație de crocodil, a scos două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
spus Montenegro, luând cu simplitate o Sublime. Toată cinstea pentru acest respect. — Nu, nu mă refer la tine. Vorbesc de un străin din Rusia, care a răposat, dar pe care-l cunoșteam și care a știut să fie surugiul sau grăjdarul unei doamne ce poseda un briliant valoros; În țara ei, doamna era prințesă, dar iubirea nu are legi. Năucit de atâta noroc, tânărul a avut o clipă de slăbiciune - oricine are una - și și-a luat tălpășița cu briliant cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a unui copil ce se trezește dimineața cu mult mai multe daruri decît a putut să-și închipuie sau să viseze pînă atunci. Basarab Cantacuzino naviga fericit, cu un zîmbet uriaș întins pe toată fața, își flutura palmele pline, de grăjdar ori muncitor cu sapa, deasupra capetelor tuturor și deși nu spunea nimic toată lumea înțelegea ce voia să comunice, "bucurați-vă, beți, rîdeți, distrați-vă, sînteți la mine". Adevărul era că nu se zgîrcise. Stolul de chelneri se năpustea la intervale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să se întîmple mai târziu. Mie îmi plăceau de pildă istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalități lipsite de har, cel dintâi era urât, cu capul mare, buzele groase, răsfrânte și cu o expresie parcă de grăjdar care petrece, deși se străduia să zâmbească și să ne atragă. Avea pe deasupra două cusururi, unul că îi plăcea prea mult materia pe care o preda și nu mai rămânea în mintea lui nici un pic de loc ca să-i mai
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Dragomir, care de când cu rătăcirile mele, mă îngrijea ca pe ochii din cap, dăduse porunci de cu sară, și calul era gata la scară. Când mă simți, prin întuneric, necheză ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înțelegerea protectoare a cutărui profesor. Mie îmi plăceau de pildă istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalități lipsite de har, cel dintâi era urât, cu capul mare, buzele groase răsfrânte și cu o expresie parcă de grăjdar care petrece, deși se străduia să zâmbească și să ne atragă. Avea pe deasupra două cusururi, unul că îi plăcea prea mult materia pe care o preda și nu mai rărnînea în mintea lui nici un pic de loc ca să-i mai
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
In schimb, când veneau ordine de la Maxențiu, Lică se trăgea la o parte, ca unul care se spală pe mâini. Mister Whip atunci, ca revanșă, îi lua apărarea. Așa cum era situația, Lică se simțea mulțumit să trăiască între cai și grăjdari; se gândea, negreșit, la Ada, cu oarecare nerăbdare, dar dovedea că a început să fie și răbdător. In așteptare făcuse unele demersuri pentru un raglan cald în rate la croitorul lui mister Whip, deci un raglan cu croială englezească . . . . . . Maxențiu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
supravegherea lui? Poate că femeia, ca și banii ei, vor merge tot acolo, dar fără de controlul lui, răpindu-i voluptatea și alimentul curiozității. Vroiau să-1 prade și să-1 lase pustiu între chiuvete și fiole! ... Și obrăznicia mitocancei! îi oferise leafa grăjdarului. Cei cinci mii de lei nemeritați, neașteptați pentru acea haimana de uliță, lui, prințului Maxențiu, pentru 202 sănătatea iui scumpă, pentru plămânii lui prețioși! . . . Profesor de echitație? Suna bine, și elevii, desigur, si-i va procura servin-du-so de numele și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
doar el era chiaburul nr.1 din toată herghelia de gloabe bătute de vânt a cooperativei. Noroc că rasa lui nu-i pretențioasă și că el este un exemplar numai vână, răbdător ca și oamenii locului. * * * Mult s-a bucurat grăjdarul Gheo când la colectivă s-a înființat abatorul de cai, mai bine spus, un cotlon de căsăpire a acestor animale nevinovate, într-un colț mai dosnic al ogrăzii, sub două sălcii pletoase ce-și slobozeau ramurile până către albia pârâului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
despre care au scris prin gazete. Dorea și el să-și vadă chipul pe prima pagină și să se fălească prin sat că despre el se spune că-i stahanovist, spărgător de norme în zootehnia cooperatistă, fruntaș în întrecerea socialistă, grăjdarul‑minune dichisit cu tinichele și căptușit cu lovele... Ce mai, un Gheo pe cinste, un Gheo și jumătate, fost lipit pământului din cauza bogătanilor hrăperți. Și-apoi, câte un hartan se va mai putea dosi pentru acasă, că doar carnea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
va mai putea dosi pentru acasă, că doar carnea de cal abatorizat îi mai bună decât cea de oaie pierită de gălbează pe la oamenii din sat. Oricum, măi Gheo-tată, suntem la un singur pas de belșugul făgăduit, și-a zis grăjdarul, salivând cu gândul la fripturi și la tocane aburinde, bine mirositoare, și la mulțumirea sufletească pentru răzbunarea împotriva lui Roibu și a tuturor trândavilor de teapa lui... Și să-i mai aud pe cei care trăncănesc împotriva petroliștilor precum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
pe druc. Mai ai încă ceva vreme până la Convenție... Că după aceea vei vedea cum le descurci... Oricum, se pare că vom avea taraf pe cinste, l-a prevenit un apropiat de-al lui. Destul de agitat, ba chiar aproape de panică, grăjdarul și-a început lucrarea cu râvnă și cu ură. Mai întâi l-a potrivit pe Roibu în poziția pe spinare, cu picioarele chircite în sus, și se pregătea să-i ia de-ndată fuduliile și pielea. A examinat cu lama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
apropierea trăsurii care purta pe boierul Iordache. Un rob țigan mâna îndrăcit caii, trăsura fiind urmată de un pâlc de oșteni, după rangul și importanța funcției clucerului. Trăsura urcă povârnișul din fața porților curții, oprind pe podișca din lemn, unde așteptau grăjdarii, pentru a lua animalele și a le duce să primească hrană și apă. Boierul se opinti și coborî din trăsură, pășind pe prispa acoperită a conacului, fiind întâmpinat de soția lui, Irina, o moldoveancă frumoasă din ținutul Putnei: Ce vești
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
tău, puneam să se ridice și-o sfântă mănăstire, se jelui clucerul, îmbrățișându-și odrasla. Tătucă, și-o să am și paloș aurit? zise mândru Ilie. O să avem de toate, feciorașul tatei, suspină visător Grigore Iordache, care-și începuse slujba ca grăjdar la curtea unui han din Galați. Du-te să-ți pregătești hainele, ca să nu mă faci de râs! porunci cu asprime prefăcută clucerul. Pe când Ilie era îmbăiat și îmbrăcat cu veșminte potrivite pentru funcția importantă ce-o primise, iar Iordache
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața pielii că ceea ce se întâmpla nu era doar o simplă încăierare între samurai sau o ceartă între grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri cu blazonul inconfundabil al clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo ultimul bastion, cu toții fură loviți și căzură împreună. Până și grăjdarii, care ar fi putut să scape, rămaseră pe loc, pentru a lupta până la moarte. Acei oameni erau complet anonimi, dar, în acea zi, au demonstrat tacit, cu jertfa propriei lor vieți, că nu le erau cu nimic inferiori celor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete și glasuri animate. Iscoadele trupelor atacatoare se lăsară imediat în patru labe, pornind târâș înainte pentru a cerceta să vadă cine se afla în mijlocul ceții. Găsiră doi samurai și vreo zece grăjdari din fortăreața de pe Muntele Iwasaki; tocmai intraseră în apa mică de la marginea lacului și spălau caii. Isocadele așteptară ca trupele din avangardă să se apropie și le făcură semne cu mâna. Apoi, când nu se mai îndoiră că dușmanii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spălau caii. Isocadele așteptară ca trupele din avangardă să se apropie și le făcură semne cu mâna. Apoi, când nu se mai îndoiră că dușmanii erau prinși în capcană, răcniră pe neașteptate: — Prindeți-i vii! Luați pe nepregătite, războinicii și grăjdarii plescăia apa și o luară la fugă, de-a lungul malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. Ia te uită, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de gulere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Zburați-le capetele celorlalți și dați-le ofrandă zeului războiului. Apoi, în strigăte de luptă, porniți la atac asupra fortăreței din Oiwa! Soldații din jurul lui Hikozo aproape se luară la bătaie pentru a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și săbiile însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lângă patul lui. În timp ce termina, cineva bătu la ușa colibei, după care se împinse în ea cu tot trupul. Ușa căzu înăuntru, cu trei-patru vasali rostogolindu-se peste ea. — Shibata! strigară. — Liniștiți-vă! îi admonestă Sebei. Din relatările incoerente ale grăjdarilor scăpați cu viață, Sebei nu putu afla pe unde răzbătuse inamicul, nici cine era în frunte. Ar fi o ispravă extraordinară, chiar și pentru un dușman îndrăzneț, să pătrundă atât de departe în spatele liniilor. Nu ne va fi ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
piept, descăleca epuizat - urmat de o escortă la fel de obosită - un curier extraordinar, un tabellarius stator din îndepărtata Romă. Cu haina lui ceruită plină de apă, curierul se lăsă să alunece de pe cal și pe când, cu mâini amorțite, încredința frâiele unui grăjdar, ceru să-i fie anunțat grabnic lui Germanicus. Neașteptatul curier fu primit imediat, plin de noroi cum era; din prag, băiețelul îl văzu înmânându-i faimosului său tată un plic oficial sigilat și scoțând apoi dintr-un buzunar interior un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la grajdurile cailor pe care-i îndrăgea atât. Incitatus cel iute, un mannulus de rasă galică, de culoarea mierii și cu osatura delicată, tipică vârstei sale fragede, îl recunoscu de departe și necheză; sforăia, nerăbdător să i se dea drumul. Grăjdarii îl ținură însă înăuntru, spunând că urma să plouă din nou. Micuțul îl îmbrățișă, ascunzându-și fața în coama lui. Îngrozitoarea taină exista, și toți se înțeleseseră să i-o ascundă. Calul percepea oarecum această neliniște, căci era scuturat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spunând că urma să plouă din nou. Micuțul îl îmbrățișă, ascunzându-și fața în coama lui. Îngrozitoarea taină exista, și toți se înțeleseseră să i-o ascundă. Calul percepea oarecum această neliniște, căci era scuturat de frisoane. Burnița, așa cum prevăzuseră grăjdarii; după agitația provocată de apariția curierului, care nu durase mult, drumurile ce se întretăiau printre baracamente rămăseseră pustii; din cauza ploii sau din cine știe ce alt motiv, se părea că toți oamenii intraseră înăuntru. Micuțul era convins că se apropia o primejdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
glas să-l provoace, pentru a-l urmări și a-l prinde pe soldatul care se lăsa doborât de el, se arunca la pământ, rostogolindu-se amândoi în iarbă. Dar nu-l strigă nimeni; dezamăgit, copilul se îndreptă spre grajduri. Grăjdarul, care tocmai îl țesălase pe dragul lui Incitatus, se întoarse și-i spuse pe neașteptate, brutal: — Ai văzut? Și de data asta a câștigat Maștera... Vorbea despre un lucru de care el nu avea cunoștință, dar care îl făcu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]