164 matches
-
Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile ergative). În cadrul gramaticii relaționale, Palmer (2007 [1994]: 1) afirmă că sistemul gramatical al limbilor familiare nu este specific și altor limbi, iar terminologia tradițională nu este potrivită pentru descrierea tuturor limbilor. Palmer (2007 [1994]: 14−16) susține că, în sistemele ergative, trebuie făcută
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
TIPURI DE ABORDĂRI Analiza fenomenului inacuzativității are o istorie de aproximativ patruzeci de ani. În acest timp, evoluția cercetărilor în domeniu s-a suprapus peste evoluția teoriei lingvistice (mai ales a sintaxei și a semanticii). De la Ipoteza Inacuzativă, formulată în cadrul gramaticii relaționale, la Generalizarea lui Burzio, legată de programul GB, și apoi la numeroasele studii de gramatică generativă de orientare minimalistă și de semantică formală, imaginea clasei de verbe inacuzative a căpătat din ce în ce mai multă consistență, constituind obiectul de studiu a foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
arată că una dintre limitele teoriei lui Dowty este aceea că propune o soluție parțială pentru realizarea argumentelor, ocupându-se numai de verbele tranzitive și de regulile care stabilesc care argument e Agent și care e Pacient. (b) Macroroluri. În cadrul gramaticii rolurilor și a referinței, Van Valin și LaPolla (1997) definesc macrorolurile ca fiind grupări de argumente care sunt tratate la fel în gramatică. Există două macroroluri: Actor și Suferitor (engl. Undergoer). În acest tip de gramatică, se postulează un nivel
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Agent, ci Posesor/Experimentator/Beneficiar. Sensul de posesie a apărut prin mutarea accentului dinspre acțiune spre rezultatul său. Între localizare, existență și posesie (valorile semantice cele mai frecvente ale verbelor avute în vedere în această secțiune), Benoist (1994)15, în cadrul gramaticii rolurilor, vorbește despre "localizarea existențială", pornind de la principiul că afirmarea existenței este același lucru cu situarea în spațiu și în timp. Bertolussi (1998: 74) consideră că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, care contribuie și la localizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Press și adaptată. 49 C. Fillmore, "The Case for Case", în: E. Bach, R. T. Harms, editors, Universals in Linguistic Theory, New York, Holt, Rinehart, and Winston, 1−88. 50 Stan (2005: 171) arată că termenii Agent și Pacient sunt vechi: gramaticii modiști au utilizat lat. agens cu referire la subiect (nominativ), iar lat. patiens, cu referire la obiect (acuzativ); distincția derivă din vechea opoziție stabilită de greci între "activitate" și "pasivitate". 51 J. S. Gruber, Studies in Lexical Relations, teză de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea176. Dacă între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, "cuvintele au primit sarcina și puterea de a reprezenta gândirea"177, un gramatician din secolul Luminilor a făcut o analogie între componentele gramaticii și elementele reprezentării plastice. Astfel, spunea el, substantivele sunt forme, adjectivele sunt culori, iar verbul este "pânza pe care acestea apar"178. Opera lui Velázquez (1599-1660), a lui Jan Vermeer van Delft (1632-1675), Don Quijote al lui Cervantes (1547-1616) sunt, pentru
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nume. Nu toate numele din aceste patru liste sunt atestate în Coran. Există însă și o a cincea lista de 99 de nume divine cărora li se indică explicit originea coranica. Ea nu se prezintă că un ≤adÖ profetic; gramaticul al-Zamm"m (m. 337/949) o atribuie cunoscutului tradiționist Sufy"n b. ‘Uyayna (m. 196/811), contemporan cu Wald b. Muslim. Această listă are un caracter coerent și sistematic. Cele 99 de nume pe care le cuprinde sunt citate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lucrări de exegeza și prezintă listele de nume divine din tradiția islamică. Aceste nume, desi provin din clase lexico-gramaticale diferite, sunt considerate nume din punct de vedere referențial. După mai multe încercări de a defini numele pe criterii formale, un gramatic arab din secolul al X-lea mărturisea: „Numai Allah știe care definiție este mai bună. Ceea ce mi-a spus, însă, mie, un bun cunoscător al limbii arabe, cum că numele este cel care se fixează pe obiectul denumit în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
care împreună însumează, datorită diferențelor dintre ele, mult peste celebra cifră de 99, si anume, peste o sută treizeci (cf. D. Gimaret, 1988: 67); mai relevantă pentru studiul nostru ni se pare însă cea de a cincea lista, atribuită de gramaticul Zamm"m tradiționistului Sufy"n b. ‘Uyayna (+ 196/811), care cuprinde doar numele ce apar ca atare în Coran și care indică și capitolele în care se găsesc diferitele nume. Parcurgând textul coranic, am avut surpriza să descoperim că, probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
singură dată, în primul verset al surei 112, care afirmă monoteismul islamic la modul polemic în raport cu creștinismul. Este predicat nominal, ca și All"h, avându-l ca subiect pe Huwa: Huwa All"hu a≤ad: „El este Dumnezeu, Unul”. Toți gramaticii sunt de acord că provine din aceeași rădăcina că și w"≤id. Din punct de vedere teologic, Aš‘ar și Ghaz"l socotesc cele două nume sinonime 85. E firesc deci să fie traduse la fel. 2.1.4.3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
văzut, în zece versete, dintre care în opt este urmat de ra≤m, într-unul de ≤akm și într-unul e singur, la finalul surei 110. Vine de la t"ba, verb al carui prim sens este „a se întoarce”. Gramaticii au remarcat că, atunci când se referă la om, t"ba este urmat de prepoziția ’îl", iar atunci când se referă la All"h, de ‘al". „Întoarcerea” lui All"h către om e limpede că înseamnă iertare, cu atat mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fă‘ila tranzitive, se folosesc adesea în limba arabă că adevărate substantive sau adjective ce arată o stare, o calitate sau o acțiune permanentă 159. Și mai frecvente sunt însă adjectivele derivate de la forma de bază a verbului, descrise de gramaticii arabi că „asemănătoare cu participiul activ sau pasiv” (œf"t mušabbaha bi-’asm"’ al-f"‘îl wa-l-maf‘ól): cele de tip fă‘l (31), fă‘ól (6) și fă‘l"n (1: Ra≤m"n), toate cu sens intensiv. Apropiată
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
mušabbaha bi-’asm"’ al-f"‘îl wa-l-maf‘ól): cele de tip fă‘l (31), fă‘ól (6) și fă‘l"n (1: Ra≤m"n), toate cu sens intensiv. Apropiată că sens de acestea este forma fă‘‘"l (9), denumită de gramaticii arabi ism al-mub"lagha derivată de la f"‘îl, căci și ea conține „ideea de intensitate sau obișnuință”160. Că grad de intensitate, aceasta din urmă este considerată superioară celorlalte (fă‘l, fă‘ól și fă‘l"n). Formele de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
morală ireproșabilă Banul C, fiica lui, Maria, și vătaful Gheorghe, săpat și distrus de Dinu Păturică dar care, prin calitățile sale, inteligență, educație, corectitudine, cinste, demnitate, l-a cucerit pe Banul C care l-a recompensat, inițial, cu rangul de gramatic (demnitar ce avea în grijă catastifele), apoi de medelnicer (demnitar ce servea bucatele), serdar (demnitar cu atribuții militare), apoi de ispravnic (conducător al unui ținut) și i-a oferit-o pe fiica lui ca soție. Personajul care se inserează perfect
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]