967 matches
-
ne adresează mereu o privire melancolică, căutătura lui deosebit de tristă la capătul unui gât foarte lung ar avea poate foarte multe să ne spună, dacă am putea sta cu orele înțepeniți și am privi în ochii lui laterali și oblici. Grimasele sau mișcările noastre prea rapide nu pot fi sesizate și receptate de George, pentru că ne mișcăm într-un timp paralel cu el. Nu putem comunica cu el, după cum nici el nu mai poate comunica, la rându-i, cu cei aidoma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
În fapt, toate escapadele amoroase ale imaginației ei nu erau defel fantasmagorice sau halucinogene, ci erau obiectivate de o temeinică speranță că într-o zi se vor adeveri. Prin ochiul îngust și lemnos al confesionalului, preotul îi observa în tăcere grimasele și stările sufletești ce alternau pe chipul ei și răspunsul sosea năprasnic, prompt și insidios ca o sentință; și ea atunci continua cu detalii din ce în ce mai intime ale cutezanței ei mentale, pe care preotul le cerea cu aroganța demiurgului. Tanti Eugenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gândindu-se că s-ar cuveni să încerce să lege o conversație cu el, dar cum stația ei de coborâre se apropia, fără nicio introducere, i-a cerut, pe cel mai firesc ton, umbrela. Fără a-și deranja o clipă grimasa surâzândă și îngăduitoare, domnul cel în vârstă i-a întins-o fără niciun fel de comentariu și cu aceeași naturalețe. Ea a înșfăcat-o fără să stea pe gânduri și a început să înainteze cu ea pe culoarul autobuzului, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acoperită și înțesată cu bănci lungi așezate paralel, ca la cinematografele de țară. Dinspre vale, de la distanță, banca cea mai apropiată de balustradă părea locuită de copii, ei stăteau complet nemișcați, ca și cum ar aștepta declicul unei camere foto. Într-o grimasă colectivă, copiii, cu părul alb și ovalele fețelor distorsionate, cu gura expandată și colțurile ridicate înspre urechi, râdeau cu gurile arcuite, râdeau din ochii alungiți ca niște agrafe. Și, în nemișcarea lor, numai râsul se propaga de la unul la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de cristal din copilărie în care ningea peste o căsuță, înconjurată de mulți copii și un om de zăpadă. Și ei stăteau cuminți, zgribuliți și aliniați pe aceeași bancă, în aceeași ordine, cu colțurile gurii răsucite către urechi, cu aceeași grimasă surâzătoare. De data asta, purtau cizme de cauciuc înalte, iar doamnele blănuri elegante. Doamna de la mijloc strălucea într-o blană de vulpe albă, capul ușor lăsat într-o parte, acoperit de o beretă cochetă din blana aceluiași animal. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ființa, te-a ajutat să depășești tristețea, s-o escamotezi în cele mai năstrușnice întruchipări. Acum nu mai știi nici să te joci, nici să visezi, nu mai poți nici să râzi. Iată cum zâmbetul ți se contorsionează într-o grimasă binevoitoare! Nu-ți mai rămâne decât să-ți proiectezi tristețea pe creaturi tot mai nedemne, în disperarea de-a te scăpa de ea, numai pentru a face loc unei clipe de fericire. Ori, fericirea, în afara tristeții, nici nu există. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau scaunele întotdeauna de vreo babă, bârfa telefonând-o nurorii rezemată de stâlpul porții, transmisă mai departe nașei, la rându-i, vecinelor, o școală în aer liber a psihologiei umane, de studiu pe viu a caracterelor evidențiate de mers, croială, grimase, fel de a aprinde țigara, pantomima exprimând temperamentul sangvin sau coleric privirilor analitice: internet-ul timpului. Am uitat de tranzistoarele acelea mici cât o Biblie, îmbrăcate în piele de culoare maron în care n-am știut niciodată, atunci când am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de a munci pentru a-l decodifica. Efortul depus îmi umplea timpul care și așa trecea degeaba. Deși convins, de fapt clădesc ceva mai etern decât piramidele! În substanța invizibilă a pasiunii care nu poate fi imortalizată de nicio peliculă. Grimasele pe care le creează sunt însă hidoase. Și Magiștrii cu măști de lup pe cap mi-arătau fotogramele statice ale chipului, infinitatea hidoșeniei umane. Ce mimică urâtă are dragostea! Pasiunea n-are nimic frumos pentru că doare. O durere surdă, grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Dacă Mihai Dinu și Prunilă nu reușiseră în versuri asemenea revoluție, ei bine, Hugo, maestru al picturii invizibilului pentru Samaliot și Năsuc, putea să o facă la fel de ușor, așa cum creiona Gustav un caracter prin evidențierea unui tic sau a unei grimase, încât îl și vedeai în fața ochilor pe respectivul personaj. Nu se știe de ce, Hugo era stopat de a picta chipul vreunui profesor. Uneori, încerca la ore să creioneze, pe ascuns, atitudini, gânduri, voluptăți, tăceri, fie calde, fie istorice, fie într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fie mângâiat. Toată lumea era În jurul lui Va. Toți Îi puneau Întrebări de tot felul și În timp ce ochii mari și capul interesat de cunoaștere se Îndrepta mereu spre altceva, iar pe fața cu obrăjorii trandafirii se observau fel de fel de grimase, Își Încrunta fruntea lată pe care apăreau primele cute exprimând concentrarea atenției, ridica ușor colțul din stânga al guriței În semn de insatisfacție și persiflare a noilor realități și transformări sau, Îi apărea un zâmbet cald care, Încet-Încet, se transforma Într
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
post de televiziune. Să nu avem iluzia că există domenii în care n-au acces bădăranii. Nu există instituții fără bădărani, nu există elite fără mojici. Bădăranul este omniprezent și, din acest motiv, este acceptat, fie chiar și după o grimasă. Trăim printre oameni, flori, arbori, animale mai puțin evoluate, tramvaie, autobuze și alte chestii care ne țin companie, dar și printre bădărani. În ce mă privește, tolerez stoic bădăranii cu o educație precară. Sînt capabil chiar să le scuz felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
intențiile, concluzionând ca pe timpul unei anchete (niciodată intuiția nu i-a jucat feste). La început, a fost suspicios, dar pe măsura demantelărilor lacrimogene, domnul maior s-a lăsat târât ca o insectă în plasa păianjenului. La început, cântărea fiecare gest, grimasă, mimică, ca în final, impresionat de oscilările nervoase ale domnișoarei, de comportamentul ei bipolar, de temperamentul oscilant între blândețe și masochism și de câte altele, să plătească (pentru prima dată) tribut instinctelor sale de om slab. Părintele stareț încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din acest salon. S-a Înțeles? Șeful salonului și al dumitale este medicul primar Vatră. Orice nelămurire ți-o va limpezi el. Voi controla! - a rostit cu ton apăsat și sprânceană ridicată, care dezvelea o privire aspră, profesorul... Cu o grimasă care semăna cu a celor care Înghit chinină, doctorașul a răspuns: ― Ammm... Înțelesss... Profesorul a plecat grăbit. Se simțea surescitat, ca niciodată. Cauza? Indolența sau mai degrabă obrăznicia afișate de acel doctoraș. Dar... „Să nu Întinzi coarda mai mult decât
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de țigară, se îndepărtă repede împreună cu colegul său. De ce l-ai mai întrebat pe ăsta, tată?! îi reproșă Valentin nemulțumit. Parcă nu știi ce fac ei cu locuințele luate cu japca?... ...Palate pentru aleșii poporului!... răspunse medicul Gutman, cu o grimasă amară. Stelian și cu Mișu Leibovici își mai luară încă o dată rămas bun de la cei care plecau și care le promiseră să nu-i uite și să le scrie deîndată ce aveau să ajungă pe pământul făgăduinței. Apoi vechiul Ford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
înfățișare de han și de crâșmă, Picior de Lemn îl poftea la masă și-l cinstea cu covrigi înșirați pe sfoară și cu țuică de prune fiartă, apoi se apuca să-i istorisească tot felul de moși pe groși, făcând grimase grotești, gesticulând ca un scamator de bâlci și manifestându-se în general într-un fel atât de original și de pitoresc, încât Virgil îl asculta cu gura căscată, atent să nu-i scape nimic. Omul se arăta extrem de convingător, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vine un ordin șoptit : "Dora, te rog să încerci să miști ușor piciorul stâng !" Asigurată de blândețea tonului, Dora încearcă să își miște piciorul, tentativă care îi dă o arsură vie în coapsă. Fără să își dea seama, face o grimasă de durere. Aude dialogul șoptit care se instalează între Alindora și altă femeie : Excelent ! Dacă este sensibilă la durere însemnă că nervii lucrează perfect ! Nu înțeleg ce are piciorul cu capul ! Profesorul a aplicat noua tehnică de plastie : cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
intensa și prea scurta lor fericire. Scurtă ! Nedrept de scurtă poate fi fericirea ! Micuțul se apropia de trei ani când au realizat, erau medici amândoi, că are probleme cu auzul. Urechea stângă era insensibilă, iar ceea ce era și mai grav, grimase ciudate îi desfigurau chipul și convulsii îi rigidizau trupușorul. Consultări la cei mai reputați pediatri... Analize... Radiografii... Scanere cu aparatura cea mai modernă de la acea vreme. Diagnosticul, pus cu destule îndoieli, l-a dus pe masa de operație special adaptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
n-ar fi suportat priveliștea. Într adevăr, Victoriei, de la durere pesemne, i se schimonosi în întregime fața într-un mod cu totul înfiorător și neomenesc. Ajunsese să aibă o înfățișare greu de privit. Era de o paloare cu totul înspăimântătoare, grimasele se succedau pe chipul ei cu o repeziciune nemaipomenită, iar ochii parcă îi înțepeniseră sub pleoape, dându-și la iveală tot albul lor, întocmai ca la morți. La cum arăta ea în acele clipe, ușor ar fi reușit să bage
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cvasi-absurdă: sunt bonomi, joviali, sinceri. În contrapunct, japonezii se înfățișează tot timpul îngândurați, reținuți, chiar lipsiți de vitalitate. Nu râd aproape deloc și, dacă o fac, își duc, în mod reflex, palma la gură (femeile) sau desenează un soi de grimasă forțată (bărbații). Este exasperant pentru un om învățat să se tăvălească literalmente pe podea la auzul unei glume să se vadă înconjurat de mici Buddha proiectați într-o Nirvană vidată de orice, chiar și de umor. În Europa și în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
scrie Eugen Lungu pe coperta IV ale celei mai recente cărți, scriitorul își verifică la modul practic certitudinea că doar romanul prezintă proba sigură a maturității unei literaturi, și că doar acest gen poate Ťîncăpeať viața în toate zvârcolirile și grimasele ei, de la tragic la trivial". Aceștia sunt polii între evoluează respectiva narațiune, având ca nod gordian sau centru semantic o crimă săvârșită aparent fără o motivație concretă, ca în Străinul de Camus, să zicem: protagonistul-narator Mihai Loghin, pradă unei crize
Dosar penal în formă de roman by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8055_a_9380]
-
care sfărîmă densitățile. Tot ce ar trebui să fie culoare, greutate, miez se transformă într-un borangic cu memorie, aproape invizibil, dar stîrnind, cînd cade, efectul întreg al corpului din care s-a extras. Primul volum antologat e Cartea cu grimase, din 1933. Poezie de concentrări și de clivaje, mizînd pe un șoc care devine autentic abia în volumele de mai tîrziu, cînd regizorul lui nu se mai preocupă de el. Pur argheziană, în Cartea cu grimase, e Ioana, povestea veche
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
antologat e Cartea cu grimase, din 1933. Poezie de concentrări și de clivaje, mizînd pe un șoc care devine autentic abia în volumele de mai tîrziu, cînd regizorul lui nu se mai preocupă de el. Pur argheziană, în Cartea cu grimase, e Ioana, povestea veche a intrării unei fete de la țară în lumea cu pofte și păcate. Versurile de sfîrșit aruncă vălul de perle peste smîrcuri: "De-atunci, Ioana, la toți, seară de seară,/ Le-a fost cînd floare de jar
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
am șapte ani, "Taică-meu a murit pe loc, maică-mea la spital." Buzele abia s-au mișcat, iar când a terminat de vorbit, s-au oprit, buza de sus un pic peste cea de jos. Dar nu-i o grimasă. Alteori fraza e înceată, vine de tare departe. Parcă fraza ar fi ales-o pe ea, în loc s-o aleagă ea. E o stranie revenire acasă, la obiectele ce o alcătuiau. Miroase. Dimensiunea frazei o propulsează în sus și-n
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
unei istorii. Acest amestec de grav și comic alunecă însă adeseori spre burlesc, mieunatul soporific al cântecelor havaiene constituie substanța de contrast pentru ictusurile dramatice. Atrage atenția insistența cu care regizorul fixează în gros-plan chipul lui Elizabeth, înghețat într-o grimasă tragică a unei suferințe lipsite de conținut, un chip cu gura căscată și ochii duși. În fața acestui chip își exprimă oprobriul fiica cea mare, Alexandra, potolită de tatăl ei; în fața cestui chip rămâne complet indiferentă fiica cea mică, Scottie; în fața
Dramă în Hawaii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4920_a_6245]
-
pășea, curajul lui fizic și mai presus de toate această voce de oțel inoxidabil, întrupare a unei inteligențe ireductibile”. Așadar, un Dorian Gray veșnic tânăr și ferice, căruia a preferat să-i minimalizeze și chiar să-i ignore ridurile și grimasele hâde ale senilizării spirituale. Mult mai echilibratul Lanzmann nu l-a urmat până la capăt pe maestru nici măcar în rătăciri către care-l atrăsese el însuși, așa cum a fost urcarea pe un piedestal a revoluționarului negru Franz Fanon din Martinica, nu
Sub semnul adorației by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5939_a_7264]