428 matches
-
pe mal, dimineața. În acest timp oamenii lui făcuseră gălăgie. Porus află că Alexandru a trecut fluviul noaptea. El nu știe dacă a trecut cu cea mai mare sau cu cea mai mică parte din armată apa. El, judecând după hărmălaia de pe celălalt mal, crede că Alexandru are puțini oameni după el, așa că trimite o grupă de 2000 de care de luptă și pedeștri cu fiul lui, numit tot Porus. Pe glodul format noaptea, carele înaintează greu. Alexandru le surprinde distrugând
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
Chokansai se târa în patru labe, supus, și câd strănută dintr-o dată, băiețașul îi căzu din cârcă. Doamnele de onoare și ajutoarele râdeau atât de tare încât se țineau cu mâinile de burtă. Nici chiar la căderea nopții, râsetele și hărmălaia nu se potoliră. Atmosfera din apartamentele femeilor era la fel de diferit de aceea din camera lui Mitsuhide, în citadela principală, ca o pajiște primăvara de o mlaștină înzăpezită iarna. — Unchiule, acum când înaintezi în vârstă, spuse Mitsuharu, ți-aș fi recunoscător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era lagăr de muncă, iar Auschwitz II era lagăr de centru: ori te duci la muncă de acolo, ori te lichidează. M-am uitat: era lumină. Erau mai multe lagăre. La un moment dat Încep să se audă zgomote, o hărmălaie de nedescris: deschideau vagoanele și erau țipete, dar țipete infernale - „Heraus, heraus, heraus”, adică „Afară, afară”, ne trăgeau de mâini, ne trânteau, era ceva... Cine făcea acest zgomot? Era așa-zisul grup de comando, În haine vărgate, tot deținuți - era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era ceva... Cine făcea acest zgomot? Era așa-zisul grup de comando, În haine vărgate, tot deținuți - era denumit „Canada”. Asta am aflat ulterior. Destul de vânjoși, tineri, ne scoteau din vagoane cu ce aveai pe tine - fără bagaj. Era o hărmălaie că pierdeai orice orientare. Erau și nemți, militari, Îmbrăcați, dar ei nu se băgau. Deci afară și separarea. Nu ne-au lăsat să luăm bagajele. Bărbații Într-o parte, femeile Într-o parte. Atunci ne-am aliniat: a fost prima
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
bune descoperiri, am scos o bilă... Pe ea scria greguería, la singular, dar eu am plantat acea bilă și m-am ales cu o grădină de greguerías. Am păstrat cuvântul pentru sunetul lui frumos și pentru secretele sexului lui. / Greguería, hărmălaie, larmă nedeslușită (în dicționarele de pe vremuri însemna larma făcută de puceluși atunci când se țin după mama lor.) / Ceea ce strigă ființele în mod nedeslușit din inconștiența lor, ceea ce strigă lucrurile. Eu voiam să spun, eu mă gândisem... amintindu-mi de Arno
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
Negre. „Cântați Giovinezza, părinte“, Îi comandase căpitanul, bătând cu degetele În țeava pistolului-mitralieră. Ce să-i faci, cum obișnuia el să zică după aceea. Don Tico zisese „băieți, să Încercăm, pielea-i piele“. Dăduse ritmul cu cheia lui, și o hărmălaie nenorocită de cacofonici străbătuse târgul *** cântând ceva În care numai după „nebuna speranță de revanșă“ mai puteai recunoaște Giovinezza. O rușine pentru toți. Pentru că cedaseră, zicea după aceea don Tico, dar mai ales pentru că atunci cântaseră ca niște cizme. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-n pămînt, sunînd ca apucații la ușă și făcînd gălăgie încît nu era colțișor din casă de unde să nu-i auzi. Așa și-a dat Marcu seama că-i vorba despre el și s-a făcut că n-aude toată hărmălaia aia, refugiindu-se în cameră ca să nu înfrunte furtuna la prima mînă. Dacă l-ar fi chemat, ar fi pretextat că-l doare capul și nu-și poate urni picioarele din cauza asta, ceva de genul. Dar n-a fost cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
bijuteriile părinților. În care ordine? a rîs Marcu. Ei prostii, a spus Radu, crezi că un hoț se-apucă să sune așa, ca nebunu'?! El sună o dată și-apoi își face treaba. Dacă suni de-atîtea ori și mai și faci hărmălaie cu bocancii, ai pus-o. Atragi atenția și te ginește imediat un fraier. De unde știi? Ai încercat? Radu n-a răspuns. Făcea bine la imagine. Era totuși puțin îngrijorat să nu fie băieții care-l căutau. Era posibil să fi
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Clubul vuia de altfel ca un stup, iar câinii lătrau cât îi ținea glasul; vacarmul îmbăloșat de Cerber aproape că mă sufoca atunci când veneam cu ultimul transport și mă schimbam din hainele de șofer în poncho și cizme de cauciuc; hărmălaia făcea să zornăie geamurile. Dar organizarea era excelentă. Guillaume se pricepea, nu glumă; dacă le dai mână liberă oamenilor, îți construiesc un Escurial. Zgomotul asurzitor, ca cel din Gara Centrală, era singurul semn de haos ce se împotrivea regulilor - altminteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de zi. Operația nu mi-a priit, și după ce mi-au făcut-o n-am putut multă vreme să stau în picioare drept, mergând peste tot ușor cocoșat. Spitalul era plin ochi și ai fi zis că te afli în hărmălaia din timpul Postului sau din timpul unui carnaval. Era pe Harrison Street, unde veneam pe vremuri cu Mama să-și ia rețetă de ochelari și nu departe de locul unde m-am dus să identific cărbunarul ăla care murise, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
amuzante: în clipa când Coco, pe covor, era să fie prins de cei doi, zboară, de unde strigă „Bau!” Zarva se reia și crește în intensitate; intră Gigel care nu este observat; după câteva clipe intervine) Gigel: Stop!Stop! Ce-i hărmălaia asta, că speriem vecinii... Coco (cu scrisoarea în cioc, i-o dă lui Gigel): Mama, tata... Miki: Uite, coloratu', știe de la cine-i scrisoarea... Gigel (ia scrisoarea, o desface): Da, scrisoarea este de la mama și tata. De unde o ai
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
Auzi, Piki ce spune moțatu'? Pe el!... (încep să-l fugărească prin casă; coco zboară sus, jos, jucându-se cu cei doi. Dar în clipa când îl „blocaseră” jos, într-un colț, a intrat Gigel) Gigel: Stop!Stop! Ce-i hărmălaia asta? Deranjăm vecinii. Și știți că nu-i voie, prin regulament. Ne reclamă, și voi trebuie să plecați din casa noastră. Asta vreți? (Coco se așează pe umărul lui Gigel) Ce s-a întâmplat Coco? Coco: Bandiți!Teroriști! Gigel: Oho
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
pădurarului. Coană Vulpe, dacă ai ști cât de aproape am fost de...de o friptură de pui... Vulpea: Ai fost fără mine în vizită la cotețul de găini?! Lupul: Ce coteț, am cântat cu Moțatul și familia lui de pui. Hărmălaie mare în curtea pădurarului când au intrat Ana și sora ei, Raluca, pentru care pregătiseră rock-ul, care se cântă nu se mănâncă!? Am renunțat, mai ales că Raluca m-a recunoscut de când m-a crescut cu biberonul când eram
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
aproape criminală, băieții atacaseră marșul Drapelul nostru de-a pururi. Doamna Silsburn și-a astupat, în mod înțelept, urechile cu palmele. O eternitate de secunde larma a fost insuportabilă. Numai glasul doamnei de onoare s-ar fi putut ridica deasupra hărmălaiei - sau ar fi putut încerca să se ridice. Când a încercat într-adevăr, ai fi crezut că ni se adresează, evident în gura mare, de la o distanță enormă, posibil de undeva din tribunele de la Yankee Stadium. — Nu mai suport! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
năucită. Pe stradă treceau În viteză nenumărate autovehicule, mai multe decât În mod normal, dar poate că zăpăceala mea făcea ca fiecare zgomot de mașină, fiecare pas al vreunui trecător să devină copleșitor. Nimic nu părea a avea substanță, dar hărmălaia grozavă pe care o emiteau toate era la fel de asurzitoare. Farurile și firma luminată de un neon roșu al unui restaurant de kebab mă orbeau. Mi-am Întors capul de la stradă ca să le evit și m-am trezit că mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-i ce spui tu. Și atunci ce e? Nu știu. Făcătura diavolului. Ruby a dispărut. Intră în casă, Alex, mai pune-ți ceva de băut și încuie bine ușile. Nu pleca... doar ai venit la mine, nu? Nu. Am auzit hărmălaia tocmai când treceam pe aici. Dar unde te duceai? Mă plimbam pur și simplu prin oraș, mă duceam la canal. La canal? De ce? În locul acela? Nu te duce acolo, stai cu mine, te rog... Mă duc să văd ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
începu Tom. Apoi întrebă imediat: Așadar, John Robert a luat-o pe Hattie de aici? — Da. Noaptea trecută. A sosit pe la ora zece și a avut loc o ceartă. — O ceartă? — Era furios pe noi, mai ales pe mine, din pricina hărmălaiei de sâmbăta trecută și a poveștii apărute în Gazette. — Dar de sâmbătă încoace nu s-a mai arătat? — Nu. L-am așteptat amândouă, zi de zi. Nu a venit decât ieri. — Mie mi-a luat miercuri interogatoriul, spuse Tom. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
picioare, își luau armamentul individual. Venusienii îi asaltau agitându-și bâtele; minutele treceau și numărul acestora creștea necontenit. Planând asupra acestei învălmășeli, armele automate ezitau, nemaifiind sigure de țintele tirului lor. Pe măsură ce sfârâitul suflantelor și detunăturile exploziilor scădeau în intensitate, hărmălaia înjurăturilor, mârâiturilor, gemetelor devenea tot mai distinctă. Stângăcia luptelor, neândemânarea, bâjbâiala combatanților îl lămuriră deodată pe Gosseyn. ― Dumnezeule! ― exclamă el ― lupta asta are loc pe întuneric? Întrebarea era pur formală, căci el percepea acum diferența între lumina ce scălda scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Își interzise să privească Înspre sertare. Dar chiar fără s-o vadă, știa că arma era acolo. Valentina intră În Încăpere. Avu impresia că tati voia să rămână singur. Încercă să-l Înțeleagă. Poate că nu mai era obișnuit cu hărmălaia lor. Ei bine, avea să-l lase În pace. Își va lua Împrumut halatul lui și va ieși repede. În baie avea să stea mai mult. Trebuia să Îndepărteze transpirația de la meci, să aplice crema cicatrizantă pentru piercing și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
natură, de care abia acum îmi dădui seama că prinsese rădăcini ce stăteau uitate în miezul ființei, fără să le simt prezența, ba credeam, uneori, că totul era dat uitării în amestecul noii vieți pe care o duceam și în hărmălaia legilor care-mi solicitau timpul. Mă obișnuisem cu ei, și mi se părea - descoperii uluit - o aberație căsătoria Anei cu altcineva; ar fi trebuit... Ce-ar fi trebuit? Niciodată nu m-am gândit la o asemenea posibilitate - și, de unde gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se desfăcuse, ea mă sărută fără nici o teamă, rostind de data asta în lumina vieții de toate zilele: „Te iubesc. Am să te iubesc totdeauna... Orice ar fi.” Rămăsei uluit și mare minune că sora ei nu auzi, poate de hărmălaia vocilor și a muzicii dinăuntru ce răzbăteau prin ușa deschisă. Toate firele de rezistență ale ființei se rupseră, se întâmplă ceva ca un scurtcircuit, abia putui vorbi: „Doamne! Nu suntem singuri”, „Nu-mi pasă, răspunse aproape cu răutate, așa cum nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
apăru Ana, mă invită să ciocnim un pahar de vin - era un pretext - eu stăteam pe un scaun lângă o masă, mă ridicai și ciocnirăm două pahare înalte dar mai ales tinzând către înalt ca sufletele noastre rănite. Pentru că era hărmălaie, zgomot, nimeni nu auzea pe nimeni, îi spusei: - N-am să te mai văd niciodată. - Ba da, îmi răspunse. Tristețea ta e cea mai bună dovadă c-o să ne mai vedem. - Nu înțeleg. - Rațiunea aceasta e mai presus de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-mă, peste câteva minute în camera de alături, și când voi ieși în cerdac, vii după mine. Tonul nu îngăduia replică. Terminând fraza, trecu în odaia învecinată. După câteva minute o urmai. Odaia era plină, ca și asta, de invitați, hărmălaie de oameni și cuvinte, se vorbea încrucișat, amestecat, se ciocneau pahare, se râdea, se cânta, o mișcare dezordonată prin intervalele căreia ieșirăm în cerdac, întâi ea apoi eu, neobservați. Era întuneric; nici nu se închise bine ușa în spatele meu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
adică cei din inima comerțului și a industriei care duseseră fala orașului, cu vase maritime ce pătrundeau până aici în rada portului fluvial. De acum decenii vor trece, și steagurile multicolore și vesele ale portului nu vor mai exista, nici hărmălaia elevatoarelor ce descărcau și încărcau ziua și noaptea. Se vor încerca forțate festivități fluviale pentru a da impresia pulsației de viată, cum a fost odată, pentru a se crea iluzia că totul e foarte bine, dar puținul din jur va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce citi. Cumpăra ziarele, cel de Capitală și cel local, din obișnuință, - înainte de război era abonat, chiar în timpul războiului, dar cele „mai interesante” ziare au fost cele dinainte de război; câte partide politice atâtea ziare. Aveai ce citi, și altele pe deasupra, hărmălaie, gălăgie, păreri pro și contra, câte și mai câte, - în timpul războiului s-au redus, începuseră a fi uniforme, dirijarea impusă de stat le hotărâse limitele „admisibile”, pentru ca acum, după desființarea partidelor și abdicarea regelui, să devină cenușii, realitățile erau prezentate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]