251 matches
-
sinucidă. Avea de asemenea un gând excentric de a fugi în America. Toate acestea și alte detalii semnificative se reliefează parcurgând pas cu pas Însemnările zilnice, editate de un discipol prea devotat, I. Al. RădulescuPogoneanu. Vladimir Streinu refuză tranșant gesticulația hagiografică, supralicitantă, pe care o detectează la fidelul editor: "Însemnările zilnice au, în cuprinsul lor de adevăr al personalității, o desfășurare cu totul liniară. Dacă am căuta să-i născocim omagial cine știe ce complexități de conștiință, transformându-le pe deasupra din accidente morale
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
fiind rezervată, necondi ționat, discipolului. Exemplele istorice și culturale oferite de Steiner alcătuiesc, cum spuneam, un veritabil "film" (diacronic) al predării, populat cu personaje cînd misterioase și oculte, cînd exotice și imprevizibile. Începutul se încheagă în ceea ce autorul denumește "narațiunile hagiografice" despre Empedocle și Pitagora. Influența acestor doi guru ai antichității a fost covîrșitoare, ducînd la crearea unor școli de cosmografie, filozofie și matematică, prelungite prin filiații simbolice pînă în zilele noastre. Ambii maeștri însă cunosc deteriorarea propriei autorități, sfîrșind tragic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
care l-au proiectat pe poet într-o dimensiune fabuloasă, intangibilă, cât și cu cei care l-au coborât în insidioasa mlaștină de mizerii și complexe, de felurite neputințe, apatii și narcisisme. Dr. Nica nu-și poate reprima totuși tentația hagiografică în definirea personalității omului Eminescu, lucru ce nu va rămâne fără repercusiuni asupra originalității demersului său. Deși grila sa pozitivă, științifică în acord cu cea a citatului coleg de breaslă Ion Vianu, e mereu funcțională, adesea făcând abstracție de subiectul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Păunescu!). Nu este uitată peregrina sinucigașă Aglaia Veterany (1962 - 2002), născută în România, actriță și scriitoare de expresie germană (ca Paul Celan), autoare a unei ciudate cărți "De ce fierbe copilul în mămăligă", scrisă "cu simțul neantului". O probă de talent hagiografic dă Vasile Andru atunci când prezintă "Istoria literaturii române de azi pe mâine" de Marian Popa (n. 1938), stabilt din 1983 în Germania Federală, cu prilejul obținerii unei burse Humboldt. Cele aproape 15 pagini dedicate înzestratului critic și istoric literar constituie
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
că autorul "Lecturilor infidele" a fost omul antifascistului, național-ateistului și protocronistului George Ivașcu) este totuși una cât se poate de fertilă: spiritul critic în literatură trebuie să se radicalizeze, să iasă de sub o așa-zisă anestezie, de sub reflexe apologetice și hagiografice, să se debaraseze de praznice și felurite conclave de recondiționare morală și tămâiere post-mortem, și să spună lucrurilor pe nume. Autorul are în vedere atât cronica literară curentă, cărțile de critică, cât și istoriile literare (mai mari sau mai mici
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
intactă - ca și narcisismul cultural din fundal. Sunt altfel perfect de acord că un demers psihanalitic, departe de a diminua un autor (ori, Doamne-ferește, de a-l “întina”), îi revelează într-un mod unic autenticitatea. Și mă îndoiesc că superstițiile hagiografice, recunoscute sau nu, o pot conserva în vreun fel (altul decât îmbălsămarea). Esențială pentru tonul întregului studiu găsesc că este precizarea după care lepădarea lui Cioran de “vinovățiile șantisemiteț de odinioară” nu este și lăuntrică... Foarte probabil - merită discutat. Nu
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
într-o altă limbă este considerată o himera pernicioasa, în sfîrșit eroarea de a-l consideră și impune pe Eminescu mai mare decît a fost este, deopotrivă, o naivitate puerila și un sacrilegiu la fel de vătămător. Referindu-se la unele interpretări hagiografice și utilizînd un nepotrivit limbaj heideggerian (Constantin Barbu, Paleologu-Mata, Marin Tarangul), regretatul Petru Creția le respinge hotărît că inutilizabile și dăunătoare. Să rețin opinia despre cartea lui Const. Barbu: "un tînăr exaltat în al carui creier fatală ăgîndire despre cuvinteă
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
această perspectivă, formulând însă și puncte de vedere noi, personale. Gama de situații care facilitează fantasticul nuvelisticii, remarcă Mircea Popa, este extrem de întinsă, parcurge traseul "de la simple obsesii, fixații și freudism, spre forme tot mai acute de miraculos creștin și hagiografic, iar de aici spre fantasticul anatomic și experimentalist, bazat pe experimente și teorii științifice, cu o aparență logică impecabilă, dar în realitate greu de crezut." Depășirea realității se face prin căutarea insolitului, a fenomenelor atipice, stridente, bizare. în alte nuvele
Un eseu monografic by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/6912_a_8237]
-
al documentelor. Marea sa pasiune au fost apocrifele, despre a căror importanță a ținut o erudită și pasionantă dizertație, în urmă cu 120 de ani, la Ateneul Român. I-a copleșit pe audienți cu frumusețea expunerii, cu mostrele de legende hagiografice, legende eshatologice și legende despre Antihrist, cele mai multe descoperite, cu imensă trudă, de el însuși: „De unde le-am scos? Din manuscripte scrise de români, peste care paianjenul uitării a țesut mreja sa seculară, adunate cu multă trudă și cu multe jertfe
Mozes Gaster în cultura română by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/13157_a_14482]
-
aflu cîte ceva despre propriile dogme, mirîndu-mă de tot felul de ființe, de obiceiuri și de cuvinte care nu seamănă cu ce lăsasem eu acasă". (17) Este vorba de un efort de focalizare cu totul special, fără să împărtășească entuziasmul hagiografic, autoarea face de fapt cu mult mai mult, efortul de adecvare a limbajului critic la o operă atipică, presupunînd de fapt o devoțiune neașteptată, derutantă chiar pentru cititorul obișnuit cu monografii mai infidele, dar mai declarative. Autoarea "ocolește confortul convingerilor
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
asupra gândirii politice a tânărului burghez de altădată, asupra controversei convertirii lui Steinhardt sau asupra veritabilei istorii a confiscărilor Jurnalului fericirii - toate lăudabile investigații și, deopotrivă, revelații, îndărătul unor aspecte care, abandonate adesea în hățișuri de amatorism ori în pânze hagiografice, așteptau de (prea) multă vreme soluționare - constituie, fără îndoială, punctele „tari” ale unei monografii care, ea însăși, nu prea are puncte „slabe“. Însă, opera steinhardtiană în sine, studiul ei necesită încă suficientă muncă de documentare: N. Steinhardt, polemistul, eseistul, teologul
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
fapt de o deosebită importanță, ei se numără printre puținii specialiști în Steinhardt, din lumea postdecembristă. Bineînțeles că fiecare dintre ei au avut tangențe biografice deloc neglijabile cu cel care avea să devină Monahul Nicolae, iar discursul lor critic, deloc hagiografic, cum ar putea crede alții, capătă, totuși, mărci subiective, aș spune, cu o categorie literară, autenticiste. Și iarăși nu e puțin lucru, întrucât editarea operei lui Steinhardt nu trebuie să încapă pe mâna unor amatori. Ori a unor provinciali. Inițiativa
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
fenomenul de reflexie intelectuală, criticul regăsindu-și oglindit în fiecare "dublul spiritual". Dacă de la Arghezi își însușește voluptatea îmbinării cuvintelor potrivite, de la Caragiale deprinde "vorba pe d-asupra limpede, dar adîncă la înțeles". Lipsa de ipocrizie și a oricărei atingeri hagiografice se vădește în ipostaza de cerber al autenticității, al adevărului cu firul despicat în patru sau, la nevoie, în patruzeci și patru. Egoismul lui Caragiale și lipsa lui de scrupul în a pune mîna pe averea Momuloaiei sînt reduse la
Septembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14794_a_16119]
-
faptele, bucuriile și durerile oamenilor.” Să menționăm, nu din dorința de a polemiza cu N. Iorga, că Marian n-a intenționat să dea o antologie, deci n-a avut în vedere criteriul estetic, ci a voit să publice toate legendele hagiografice despre Fecioara Maria cunoscute de el până atunci, că a voit să reprezinte mai toate zonele țării, că ecourile trezite de viața și faptele Maicii Domnului în conștiința românilor nu sunt puține și că textele tipărite de Marian nu sunt
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
în care inserează în text dialoguri pseudobiblice, interpolări parabiblice cu substrat miraculos și vizionar, confruntări dialogate între personaje mai mult sau mai puțin ficționale. Volumul V, care cuprinde trei texte, se deschide cu Alexie, omul lui Dumnezeu, una dintre legendele hagiografice cu cea mai mare popularitate, cunoscută fiind în toate literaturile creștine. Așa cum aflăm din studiul filologic semnat de Maria Stanciu-Istrate, legenda a ajuns în Occident încă de la sfârșitul mileniului întâi, cea mai veche atestare înregistrând-o în literatura franceză unde
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
Deliberatio supra hymnum trium puerorum, o erudită hermenutică la o apocrifă veterotestamentară, este revendicat în unele medii maghiare ca fiind scris în perioada celor șapte ani de viață eremitică (1022?-1029?) pe care sfântul i-ar fi petrecut, conform legendei hagiografice, la Bakonybél, „locul, fără îndoială, nu mănăstirea” (loco nimirum, non monasterio), ducând el aici, în pădurea Bakony din ținutul Buda o viață solitară timp de șapte ani (Locus Beel, ubi septennio solitariam vitam duxit S. Gerardus, etat in silva Bocon
Unde și când a fost scris cel mai vechi tratat din România? by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3092_a_4417]
-
că execuția lui Pătrășcanu este o abatere de la etică, o gravă greșeală politică și o patronare a samavolniciei de către Gheorghiu-Dej... Pătrășcanu a fost o jertfă de sînge în istoria noastră." Alte informații din cartea pe care o comentez sînt curat hagiografice. Se istorisește, de pildă, că redactorii care îi pregăteau discursurile nu făceau decît să aștearnă pe hîrtie ideile pe care le dezvolta înaintea lor chiar Gheorghiu-Dej. Apoi că a trăit modest, efectiv numai din salariu pe care, de fapt, îl
În apropierea lui Gheorghiu-Dej by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16556_a_17881]
-
e îndeajuns de laxă cât să acopere o întreagă pletoră. Din acest punct de vedere, memoriile lui Vlaicu Bârna sunt mai apropiate de o cercetare ca Apariția scriitorului în cultura română (1976) a lui Leon Volovici decât de, să spunem, hagiografica Bohemă de altădată (1944) a lui D. Karnabatt. Titlul e desigur, de ajutor, dar n-ar trebui să ne rezumăm la el. Capșa și Corso, două cafenele precedate de o faimă inegalabilă, reprezintă numai creștetul ghețarului. Dincolo de ele și de
Când anecdota nu primează by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2520_a_3845]
-
exotice, puse într-un vas tradițional. Intens colorat, puternic mirositor și având un gust amețitor, produsul metamorfozat urcă irezistibil dinspre bază spre suprafață, oferindu- se într-o identitate radical schimbată.” Mircea Mihăieș contestă critica atât ideologică, „tezistă”, cât și critica hagiografică (în care ni se sugerează că s-ar încadra și monografia lui Sorin Alexandrescu, din 1969, ceea ce este fals) ca „subiective” și sterile pentru „plăcerea lecturii”, optând pentru o poziție declarat „contra-pozitivistă”, pentru interpretarea imprecisă, aproximativă, pentru „remurmurarea” și „gândirea
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
atît mai stranie e situația cu cît opoziția se manifestă în mai mică măsură față de tehnicile analitice, cît față de opiniile "ce ies din rînd": "Drept consecință, prosperă un foiletonism plezirist, "monden", vidat de orice pasiune militantă, cîștigă teren o tendință hagiografică, de propulsări în mitologie. De la critica "limitelor" din anii '50 s-a ajuns la tabuizarea defectelor, la elogiul nemăsurat, exclusiv, obositor al meritelor. Un entuziasm conformist riscă, însă, să compromită interesul pentru biografii și opere. Într-o literatură matură fermentul
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
pierd în hătișul savant al frazelor proustiene... Acel Proust "roué", "habile" la care se referă cronică din Le Monde nu prea e de găsit în paginile lui "chčre Céleste" (cum îi spunea stăpînul ei) - deși același Proust își asigură volubilitatea hagiografica spunîndu-i acesteia, îndată ce și-a asigurat și complicitatea ei afectiva: "Vei povești ceea ce ai văzut!" Nu e mai puțin adevărat că ceea ce ne ofera ea - cotidianul domestic al unui geniu, bizareriile lui, "pudoarea extremă" au un anumit tip de intimitate
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
pot apleca cu acribie docții, dar care se pretează și la o lectură ce privilegiază dimensiunea ludică inclusă în rebusul intertextual activat de scriitor cu povestiri puse în circulație de literatura din antichitatea tîrzie și de cea mai recentă tradiție hagiografică Note: 1 Decameron. Prencipe Galeotto. 2 Este vorba de Hexaemeronul Sf. Ambrosie despre Facerea lumii. 3 Giovanni Boccaccio, Decameronul, trad. Eta Boeriu, București, Univers 1978, pp. 317 -318. 4 «Gurița sărutată în veci nu veștejește, ba, dimpotrivă, ca și luna
Lucia Battaglia Ricci Pentru o nouă abordare a Decameronului by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3125_a_4450]
-
Sybaris, între deșănțarea uneori simpatică și smerenia întotdeauna zâmbitoare a goliarzilor. Evident, unul din ei se implică mai sincer, altul e mai histrion, unul rupe contractele sociale, celălalt le lipește cu leucoplast, dar nu le oficializează, unul crede în istoriile hagiografice, altul în istoriile literare. Centura de castitate și Nicolina blues: piese inegale dintr-o , în totului tot, perfect egală cu sine. Între rîzboaie Un aer neobișnuit, de coeziune ușor fanată se degajă din recentul volum al lui Nichita Danilov: Centura
Carmina Burana by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9810_a_11135]
-
aceea a lui Eugen Simion (care i-a făcut un bine reluând în revista „Cultura” cele câteva pagini deja publicate în volum), nimeni n-a comentat-o. Mai mult: n-a pomenit-o. Dacă ar fi fost o simplă încercare hagiografică ocazionată de împlinirea a treizeci de ani de la dispariția autorului Moromeților, probabil că nici eu n-aș fi scris despre ea. Aș fi frunzărit-o, desigur, cu oarecare interes. (Sporit, mă gândesc, de amănuntul că am recitit de curând cu
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
cu ansamblul fragmentelor de frescă păstrate de la Curtea de Argeș sunt surprinși, de exemplu, de prezența numeroaselor imagini de sfinți militari, firească, pentru spiritul epocii în care a fost pictată biserica. Dincolo însă de toate detaliile iconografice care fac să zumzăie poveștile hagiografice din jurul fragmentelor de frescă și dincolo de măiestria fiecărei tușe de culoare și a expresiilor atât de diverse și de vii ale personajelor, alăturarea sfinților militari galeriei de personaje istorice din pictura originară a bisericii Mănăstirii Argeșului, exprimă un model de
Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeșului by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3764_a_5089]