198 matches
-
scria episcopului de Warnia, cel care-l sfătuise pe Ioan Albert să nu atace Moldova, că i-au sosit vești de la negustorii săi din Camenița, care se aflau la Suceava, din care reieșea că logofătul Tăutu s-a dus cu haraciul la Constantinopol și s-a întors însoțit de un sol turc, persoană importantă, care aducea steagul de domnie pentru a ridica în scaunul Moldovei un domn nou. Turcul venea nu cu puținii turci și și-a așezat tabăra pe malul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
din tabelul alăturat, cele mai multe documente, 44 la număr, se referă la stăpânirea unui sat, jumătate din numărul documentelor din perioada anterioară. Acest lucru se explică datorită împrejurărilor de politică externă. Începând cu 1473, Ștefan cel Mare refuză să mai plătească haraciul cerut de Poartă și încep luptele pentru apărarea liniei Dunării în fața ofensivei otomane. Și în răstimpul de care ne ocupăm, cel mai mare număr de privilegii, 72, se referă la proprietăți de un sat sau mai mici de un sat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de la Arbure, după cum a arătat Sorin Ulea. Acest simbol a fost prezent în mentalitatea domnului român din momentul în care s-a hotărât să înceapă conflictul cu turcii. Anul 1473 este “anul cheie”, în care domnul refuză să mai trimită haraciul la Poartă, ceea ce însemna ruptura cu colosul de la sudul Dunării. Cu un an mai târziu, în 1474, călugărul Iacov de la mânăstirea Putna, copia, din porunca lui Ștefan cel Mare, un Sbornic, care cuprindea și Panegiricul împăraților Constantin și Elena, întocmit
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Țara Românească semănând cu “un fel de jurnal de câmp”. Gorovei, “urmând o sugestie a bizantinistului D. Năstase”, a definit anul 1473 ca un an cheie al domniei lui Ștefan cel Mare, an în care refuză să mai trimită Porții haraciul anual. Ștefan Andreescu a considerat că letopisețul a fost scris în timpul domniei marelui domn, începând cu anul 1473 până în anul 1486, când se întrerupe, pentru a fi reluat din anul 1496 până la moartea domnului. Ultimul paragraf a fost redactat la
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a lucra cu ai săi țigani și numai ei să-i stăpânească ca pe niște robi țigani.”. Conform unei alte surse documentare (Iași, 7 mai 1627), domnul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă, „hotărăște ca țiganii mănăstirilor din țară să fie scutiți de haraci și să nu fie supărați de slugile hătmănești și de judecii de țigani care le-au luat ciubote și gloabe, din cauza cărora țiganii au fugit în alte țări și mănăstirile nu-i pot stăpâni; de asemenea întărește Episcopia Huși cu
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
împotriva turcilor la Jiliște (lângă Focșani) și Brăila. „Aflând dispozițiunile dușmanilor - menționează B. P. Hasdeu - Ioan Vodă nu mai putea rămânea lângă Bender: el trecu Prutul și-și puse tabăra la marginea Moldovei, în Huși”. După ce în aprilie refuzase dublarea haraciului, iar în aprilie îi învinsese cu ajutorul cazacilor zaporojeni pe turcii ce voiau să-l înscăuneze pe Petru Șchiopul, la mijlocul lunii mai 1574, Ioan Vodă a dat drumul pedestrimii acasă, pentru a-și reface forțele și pentru a-și procura hrana
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
a crescut. Locuitorul creștin al imperiului plătea impozite statului, celui care stăpînea pămîntul pe care îl lucra el și bisericii. Acestea puteau fi în natură, bani sau sub formă de corvezi. În privința taxelor față de stat, el plătea una, numită haraç (haraci), taxa principală, care nu era percepută de la musulmani. Aceasta era considerată drept o compensație pentru scutirea de serviciul militar datorată populației musulmane. Pe lîngă impozitele obișnuite, creștinii puteau fi taxați cu o sumă specială destinată unor anumite scopuri. Deosebit de împovărătoare
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
nu s-a-ncumetat s-o șteargă. Sângele închegat era blăstămat cu moarte... Blăstămul l-a urmărit însă și pe Alexăndrel-Vodă, că s-a găsit un prea cucernic frățior călugărit și răspopit, Aron Petru, ăl de-a îngenunchiat Moldova să plătească dintâi haraci turcilor. El vine cu oaste turcească, îl azvârle pe Alexăndrel din Scaun și cu mâna acelorași boieri, ce se dădeau mereu de partea celui mai puternic -, i-a strecurat în borșul de pește mult plăcut lui un prăfuleț din minunata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i sat fără câini, năvăleau și o prădau sălbatec, o despuiau... Străinii făcuseră cale bătută, hălăduiau, jecmăneau, batjocoreau, pângăreau Moldova și nimeni, nimeni nu le stătea împotrivă cu sabia, erau, doar "eliberatori". Moldova devenise o treanță, "Țara Nimănui". Și, pe deasupra haraciului, culmea umilinței, domnii netrebnici își cumpărau "protecția" vecinilor cu tot felul de peșcheșuri și plocoane; că atunci am pierdut și Chilia oferită în dar ungurilor, drept mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cum? Dreptatea o măsluiau după cum le cântau interesele. Eram tinerel, slab, speriat, singur în mijlocul unei haite de lupi cu bărbi, care aveau în mâinile lor toată puterea. Atunci, m-am făcut mic-pitic, mi-am pus cenușă în cap. Am plătit haraci turcilor, lehilor și ungurilor le cântam în strună. Scrâșneam din dinți, dar nu ieșeam din cuvântul boierilor veliți. M-am dedat desfrâului. Zaiafeturile la curte se țineau lanț, Cotnarul curgea gârlă. Un bețivan, un fustangiu, ca toți Mușatinii" mormăiau boierii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i mai bună, dar o pace cinstită, nu o pace în genunchi, cu iataganul la beregată. Moldova vreau s-o păstrez întreagă, cu prețul pieirii capului meu. Pax ottomanica! declară Țamblac. Visul tău, Doamne, "Neatârnarea"! D-aia ai poprit și haraciul! spune Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-a dat-o Dumnezeu! Ne-am săturat să ne tot ploconim la câte o "Poartă"! Ne-am săturat să ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare cadânelor favorite. Și de-ar fi numai aiasta... 12 Pumnal sau otravă în țintirim Dacă... dacă se scoală din coșciug vreun strigoi și-mi rânjește cu hârca descarnată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însuși diavolul s-a răzvrătit împotriva Sultanului Lumii care cere ascultare și care a aprins grozava mânie de răzbunare a Padișahului, că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste amenințări. Ce pohtește Luminăția sa? Tocmeală de pace! Tăutu caută, caută: Pohtește... pohtește: "Haraciul legiuit, pe care tu..." și Tăutu se oprește. Cetește! Tăutu cetește în bătaie de joc: "...Haraciul, pe care tu, Ghiaur afurisit al Moldovei, ai avut obrăznicia, socotindu-te neatârnat -, să nu-l plătești de trei ani! Drept pentru care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mânie de răzbunare a Padișahului, că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste amenințări. Ce pohtește Luminăția sa? Tocmeală de pace! Tăutu caută, caută: Pohtește... pohtește: "Haraciul legiuit, pe care tu..." și Tăutu se oprește. Cetește! Tăutu cetește în bătaie de joc: "...Haraciul, pe care tu, Ghiaur afurisit al Moldovei, ai avut obrăznicia, socotindu-te neatârnat -, să nu-l plătești de trei ani! Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase arse, bombăne el sarcastic. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ard cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit eu, dar vezi... socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Poate... poate nu trebuia să poprești haraciul, îndrăznește Juga. Două mii de galbeni e mult, totuși nu-i un cap de țară să nu-l putem plăti, îi sare în ajutor Stanciu. Într-adevăr, nu-i un "cap de țară". Dar n-avem țară de vânzare! Așteaptă numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la sud de Palilula. Aici poposeau caraulele turcești în drumul lor spre Vidin, atunci când trebuiau să ducă banii colectați din Bănie. Tot aici își găseau alinarea și haiducii lui Andrii Popa, care jefuiau ori de câte ori puteau poștalioanele turcești și luau înapoi haraciul adunat din Bănie. Primele documente scrise despre Palilula apar în secolul al XVII-lea și sunt reprezentate de liste de recensământ și acte de vânzare-cumpărare de proprietăți imobile între cetățeni, toate găsindu-se în arhivele primăriei Bucovăț. Mai există între
Palilula, Dolj () [Corola-website/Science/300410_a_301739]
-
luptă. În octombrie 1396, o altă expediție militară condusă de Știbor, voievodul Transilvaniei duce la rănirea gravă și capturarea lui Vlad, astfel încât ianuarie 1397 îl găsește pe tron pe Mircea cel Bătrân. Vlad I este primul domnitor muntean care plătește haraciul către Poarta Otomană. Se presupune că ar fi plătit și tribut în oameni însă acest lucru nu este dovedit de documentele existente. În stabilirea paternității lui Vlad I, P. P. Panaitescu pleacă de la o relatare a cronicarului ungur Thurocz, în
Vlad I Uzurpatorul () [Corola-website/Science/298642_a_299971]
-
și din partea ocrotitorului său domnul moldovean, însă târziu și insuficient. Probabil nu s-au dat lupte, sigur este că a încheiat un armistițiu. Chiar din spusele domnului reiese că s-a dus de s-a închinat la poartă, reluând plata haraciului, dând 20 de fii de boieri zălog, în schimb, salvând 3000 de robi: „[...] știi dumneata cum m-am dus la Murat împăratul și cum m-am jurat cu el și cum am vorbit cu el; toate le-am dat de
Alexandru I Aldea () [Corola-website/Science/298662_a_299991]
-
înfrângeri, prin oprirea expansiunii otomane în Țara Românească, Transilvania, Ungaria, Serbia, cu interdicția de a ridica noi fortificații de-a lungul Dunării, iar pentru Țara Românească a obținut autonomia, cu condiția ca domnul Vladislav al II-lea să plătească regulat haraciul catre Poartă și să-și indeplinească, în același timp, și obligațiile de vasalitate față de coroana Ungariei. Astfel dintr-o înfrângere care putea aduce anihilarea regatului maghiar se obține o neutralitate, creându-se un "status-quo" între cele două puteri, necesar lui
Vladislav al II-lea () [Corola-website/Science/298781_a_300110]
-
în română) este taxa suplimentară impusă populației de altă religie decât islamul, din interiorul granițelor statului islamic ("califatului"). Este un impozit tip ""capitație"" (funcție de numărul de persoane și nu funcție de avere sau dimensiunea proprietății funciare, în contrast cu alt impozit musulman, anume "haraciul" (kharaj (arabă), harac (turca otomană)). Această practică discriminatorie își găsește justificarea în poruncile zeului unic al islamului (Alah) către credincioșii lui, porunci care sunt enunțate în versetul coranic 29 din surata 9 ("al-tawba") ce prescrie explicit caracterul și funcția umilitoare
Jizia () [Corola-website/Science/308554_a_309883]
-
dată de către anumiți sultani otomani pe când destinul istoriei le surîdea încă, România, prin provinciile ei istorice, a cunoscut în mod direct acest tip de impozit discriminator (""tributul"" pe care Țările Române îl plăteau turcilor se numea ""cizye"" sau ""harac"" (rom. "haraci"), adică ceea ce în turca otomană desemna "jizya" și "kharaj"-ul arab), așa cum dovedește, de exemplu, scrisoarea de protest din 1531 a sultanului Suleiman Kanuni adresată regelui Poloniei, protest provocat de faptul că acesta din urmă schimbase solii cu Petru Rareș
Jizia () [Corola-website/Science/308554_a_309883]
-
de delict, el nu beneficiază de egalitate de pedeapsă". Marele turcolog român Mihai Maxim, relatează într-o lucrare a sa modul în care se desfășura predarea cizyei sau harciului, în anumite timpuri și locuri, cităm: "[...] la predarea capitației sau a haraciului emirului musulman în divan, acesta îl lovea după grumaz pe nemusulmanul venit cu capul plecat și spinarea încovoiată, spunându-i: ""Plătește-ți darea, tu, dușman al singurului Dumnezeu!"", după care un slujitor îl arunca afară." Tot renumitul nostru turcolog mai
Jizia () [Corola-website/Science/308554_a_309883]
-
îl întâmpinau pe acesta stând drepți și cu mâinile pe abdomen, "raialele" nemusulmane, chiar episcopii și alți prelați, trebuiau să stea culcați și cu capetele în pământ, neavând dreptul să privească la "fața luminoasă" a sultanului." Relativ la valoarea ciziei și haraciului, aceasta varia de la o epocă la alta, de la un regim califal la altul și de la un caz la altul. Un singur lucru nu se poate spune totuși, și anume că era nesemnificativă valoric, și în acest sens avem mărturia textelor
Jizia () [Corola-website/Science/308554_a_309883]
-
aceste două ultime grupuri fiind cele mai numeroase. Românii dobrogeni băștinași, care își spuneau "Dicieni" (nume care după George Vâlsan provine de la cetatea Vicina menționată în cronicile medievale ) erau "raia" (adică supuși otomani), și ca atare plăteau, ca toți "ghiaurii", haraciul (impozit pe necredincioși), în timp ce Românii veniți din părțile Sibiului, din Moldova sau din Țara Românească, ziși "mocani" erau parțial scutiți. În decursul celor peste patru veacuri de stăpânire otomană, un număr neverificabil, dar însemnat de "ghiauri" s-au "turcit" pentru
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]