738 matches
-
obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor când, de fapt, el înseamnă în primul și în primul rând stăpânirea dorințelor, dominarea, conducerea lor. Hedonismul obligă la forță și nu tolerează nicio slăbiciune. Corpusul cinic rămâne incert. Dispunem de o mână de fragmente care permit niște concluzii asupra subiectului. Abia niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laerțiu - îndepărtat fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete pentru o existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrariul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrariul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii față de imperativele gregare ale momentului? Ale noastre trimit la consumerismul care traversează secolele și se metamorfozează în funcție de nevoi. Numai filosofia ne permite să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită un glonte între ochi lui Protarh, dar, mare senior, renunță să mai apese pe trăgaci... -2Hedonistul asasinat. Protarh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fi sigur că a înțeles, lasă întrebările fără răspuns, răspunde alandala sau prea tarziu. Când ia cuvântul, o face pentru a aproba, a consimți, a valida, a-și exprima acordul: bineînțeles, desigur, evident - registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se incarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lasă de altfel să se creadă că ea va avea loc. Degeaba. Platon îl trimite pe Socrate să spună că există două feluri de existență, prinzându-l ca urmare pe Protarh mandatat de Philebos în capcana unei definiții înguste a hedonismului: o viață de plăceri și o viață de reflecție. Lăsându-l pe stăpânul jocului să reducă chestiunea la acest maniheism practic pentru a conduce dezbaterea - sau mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește că e constrâns să poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acestui discipol heterodox al lui Platon, sub forma a patru teze, în definitiv destul de simple, seci și fără nicio dezvoltare. Posteritatea a reținut temperamentul măsurat al lui Eudoxiu. Astfel încât cititorii lui Aristotel evită să vadă în apologia făcută de el hedonismului o pledoarie pro domo. întrucât sinceritatea pledează în favoarea lui, unii interpretează apărarea dezinteresată de către el a plăcerii identificabile cu binele suveran ca pe o dovadă a validății acestei propoziții. într-adevăr, nimic nu ne permite să găsim în biografia filosofului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea cu care este asociată: evident, plăcerea de a-i face un rău vecinului rămâne imposibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Heracle în același timp, dar prima grăbește pasul ca să ajungă prima lângă prada ei. Cea de-a doua păstrează aceeași cadență a pașilor, este calmă, sigură de ea, decisă, ajungând la momentul potrivit. Fericirea îi ține tânărului discursul obișnuit al hedonismului cel mai simplist: existența trebuie să tindă numai și numai către plăceri; fericirea ți-o afli lesne, cu mijloace foarte la îndemână; problemele nu au nicio importanță; nimic nu contează în afara satisfacției imediate. Și urmează niște rețete simpliste: caută felurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi frecventează pe cei puternici; proferează neîncetat obscenități; vomită de două ori pe zi din cauza exceselor alimentare; cheltuie zilnic averi pe mâncare; se dedă, noaptea, unor practici sectare; îi detestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
umplute, udate cu cele mai bune vinuri de Falerne, de efebi, de curtezanele îmbrăcate sumar și de practica degetului vârât în gât pentru a putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima e folositoare pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în construirea creștinismului: ei vizează monopolul sectar asupra filosofiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot ce separă această definiție a plăcerii ca produs al ascezei de abandonul grosier în seama satisfacțiilor animalice și triviale. Cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură conținutul gândirii epicuriene și ar face-o să exprime contrariul a ceea ce spune ea de fapt, dacă nu din cauza unei repulsii față de însuși principiul hedonismului? Desigur, ataraxia epicuriană seamănă foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce face rău trupului și sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc cardinal la Epicur: ea desemnează lipsa și cere plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
investi timp, efort și energie în practicarea unui instrument muzical sau chiar a practica filosofia și a te construi pe tine însuți mergând către înțelepciune cu ajutorul unor exerciții spirituale exigente, iată tot atâtea exemple care ne permit să apreciem în ce măsură hedonismul presupune un mecanism mai fin, mai conceptual, mai imaginativ, mai puțin sumar decât cred detractorii lui. -12- Cinetică, dinamică, catastematică? în mod obișnuit, istoria filosofiei reține faptul că Epicur opta pentru o plăcere imobilă, statică, în repaus, pe când Aristip din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Grădină: să nu suferi, să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține de o neînțelegere asociată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de clipa de față. Cei doi par să ofere nu atât două concepții opuse, cât două variațiuni pe aceeași temă. Hedonismul lor prezintă o diferență de natură, și nu de intensitate. Pentru că filosoful ascet plăpând și bolnăvicios jubilează la plăceri instantanee: blândețe, prietenie, conversație, filosofia practicată, bucuria, veselia, tot atâtea plăceri dinamice; la fel, filosoful risipei și al marii sănătății, în măsura în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii tolerenți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fost făcută în mod clar, între indivizi liberi, consimțind la aceasta, excluși din comunitatea delincvenților relaționali. Sau în ceea ce privește orice altă virtute - dar și viciu... - care nu trimite la măsura ideală platoniciană, ci la relativitatea existențială a părților contractante și implicate. Hedonismul în Grădină sau oriunde în altă parte, dacă vrei să trăiești după legea lui, presupune niște condiții obligatorii: afișarea intențiilor, neascunderea proiectelor, formularea motivelor, elaborarea în comun a regulii jocului, iar apoi decizia de a o respecta; iată cum poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o respecta; iată cum poate fi evitată neplăcerea și, în consecință, cum poate fi fabricată plăcerea: o tehnică simplă, clară, precisă, care nu suportă înflorituri. Este suficient să abordăm fie și numai această problemă a economiei contractului în geneza unui hedonism generalizat ca să realizăm cât de mult se străduiește cvadruplul remediu să cuprindă întreaga bogăție a gândirii lui Epicur... Contractul hedonist împiedică debordarea efectelor ignoranței și ale lipsei de înțelepciune a semenilor asupra liniștii înțeleptului. A trăi ca un filosof într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen nelalocul lui aici... Și, în acest scop, modifică orientarea doctrinei în două privințe: estetica și politica. El propune, pe de o parte, o teorie lărgită a artelor frumoase, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]