631 matches
-
Rosa María Rodríguez Magda, ideea dezvoltată în lucrarea Transmodernidad, Barcelona, Anthropos, 2004, prezintă în spiritul lui Francis Fukuyama (The End of History and the Last Man, Free Press, New York, 1992) ideea unui sfârșit al modernității și a unei lumi post hegeliene. 9 Jean-Francois Lyotard, Inumanul. Conversații despre timp, Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2002, p. 8. 10 Sensul cuvântului imaginar este dat de imaginea despre lume. Termenul nu limitat la "fantastic", ci cuprinde în sine toate elementele specifice imaginii sau modalităților
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
exemplare și "interpretarea lor istoriografică, pe de altă parte"677) încep cu rolul câtorva animale în istoria universală: lupoaica și întemeierea Romei, asinul pe care a intrat Isus în Ierusalim, cămila Sfîntului Nil, calul lui Napoleon (care amintește faimoasa expresie hegeliană că, prin Napoleon, Spiritul Universal a intrat călare în istorie), catârul și celebra expresie în străromână, "torna, torna, fratre", prima dovadă de limbă arhaică românească. Spectacolul prezintă "evenimente exemplare" și devine o actualizare a scenariului arhaic din illo tempore, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
formă de acțiune asemănătoare celei prin care temerile sunt depășite, nu prin evitarea, ci prin înfruntarea lor, în acest sens, actul de creație putând fi considerat ca o adevărată pledoarie a curajului. Depășind faza explicațiilor de ordin psihanalitic, reamintim premizele hegeliene privitoare la opera de artă, conform cărora aceasta este o înfăptuire a activității omenești, și nu un produs al naturii, fiind capabilă să constituie puncte solide de sprijin și modele de referință într-o lume predominant ostilă 167. Creația poate
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Câteva ore la Snagov, memorialul lui Odobescu, ori romanul Ciocoii vechi și noi de N. Filimon, apărut mai întâi aici. Se distinge printre contribuții și studiul Principiele criticei, în care Radu Ionescu premerge lui Titu Maiorescu prin idei de sursă hegeliană despre specificul artei și al criticii. G.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289257_a_290586]
-
-vă pentru fratele Alexandru (publicate postum, în 1990). În paginile lor autorul transfigurează literar victoria fostului deținut asupra împrejurărilor din exterior și găsirea căii către „necesitatea lăuntrică”. Odată înțeleasă „necesitatea lăuntrică”, cărturarul începe încă o „povestire”, pe înțelesul tuturor, a hegelienei Fenomenologii a spiritului (în „România literară”), se deschide către straturile adânci ale câtorva cuvinte românești, se străduiește, într-un mod exemplar, să pună la îndemâna tineretului chipul lui Eminescu aflat în manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române. Studiile se succedă într-un ritm
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
în care fiecare își înțelege împlinirea. Prin întrebările pe care le-au adresat, atît Taylor, cît și Cazan (1998, pp. 10-11) au urmărit deplasarea către o accepțiune diferită a moralității. Cei doi autori au fundamente comune, ambii argumentînd din perspectiva hegeliană ideea conform căreia semnificația ființei umane poate fi găsită în moralitate. Taylor (1998, p. 3) a acuzat filosofia morală contemporană de a fi oferit "o perspectivă trunchiată a moralității, cu un sens îngust", concentrîndu-se mai mult pe ceea "ce este
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
totul să ne fie limpede. Dacă nu izbutim, dacă absurdul ia naștere cu acest prilej, lucrul se întâmplă tocmai datorită întâlnirii dintre această rațiune eficace, dar limitată, și iraționalul ce renaște întruna. Or, când Șestov se mânie împotriva unei afirmații hegeliene de tipul: "Mișcările sistemului solar se efectuează conform unor legi imuabile și aceste legi sunt rațiunea sa", când își pune în joc întreaga pasiune pentru a disloca raționalismul lui Spinoza, el ajunge la concluzia zădărniciei oricărei rațiuni; de aici, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Dar potrivit formei, ea este acțiunea unei voințe subiective care în orice lezare întâmplată poate să-și pună infinitatea ei și a cărei dreptate este deci întâmplătoare, așa cum și pentru celălalt nu este decât ca particulară"103. În metoda dialectică hegeliană, voința generală sau ordinea juridică este "teza", negația ei prin săvârșirea delictului este "antiteza", iar negația negației este "sinteza" care se înfăptuiește prin intermediul pedepsei 104. Conform acestei construcții, Hegel consideră pedeapsa ca o reacție: "violența este suprimată prin violență; ea
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
este, așa cum s-ar putea crede la prima vedere, pedeapsa. O observare mai atentă a construcției duce la constatarea că, de fapt, se urmărește demonstrarea faptului că pedeapsa este instrumentul prin care se poate menține "pacea socială"106. În cadrul teoriei hegeliene, pedeapsa este analizată din perspectiva a două idei esențiale: pedeapsa ca anulare a delictului și dreptul delincventului la pedeapsă. Hegel consideră pedeapsa o negație a negației: "dreptul prin negarea acestei negații a sa, se restabilește"107. Delictul reprezintă o negație
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
el "ia totul asupra lui". Alți oameni respectă legea pentru că ei consideră prevederile rezonabile, din inerție, de teamă. În această arie, legea își îndeplinește scopurile sale fără pedeapsă. În mod clar, pedeapsa nu este un corolar al legii"160. Ideii hegeliene a pedepsei ca "negare" sau "anulare" a infracțiunii i s-a obiectat că este ori neinteligibilă ori are un caracter utilitarist. S-a susținut că doctrina "anulării", deși este ambalată cu grijă într-o frazeologie obscură, este în mod clar
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
ale vieții filosofice pe plan european, de ceea ce se numește spiritul timpului (Zeitgeist), dar și de particularități de ordin local. În Europa, la mijlocul secolului al XIX-lea, atmosfera intelectuală a fost puternic influențată de dezvoltarea cunoașterii pozitive. Declinul influenței filosofiei hegeliene se datora tocmai conflictului dintre spiritul ce animă idealismul absolut și gândirea de tip științific. Iar critica lui Kant a cunoașterii părea să se armonizeze cu noul spirit științific al vremii. Să ne amintim că Hegel este un critic al
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
celor care cercetează. Nu ar mai avea nici un rost să se insiste asupra opoziției dintre această înțelegere a metafizicii și cea pe care a împărtășit-o Noica. Ca autor al unei viziuni ontologice ce se plasează mai degrabă în tradiția hegeliană, Noica va avea dreptate atunci când se va delimita de Kant, și nu atunci când va căuta temeiuri pentru a și-l alătura. În Tratatul de ontologie întâlnim pasaje în care este evident efortul lui Noica de a-l anexa pe Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Zice Foucault: "Marea fantezie a unui sfârșit al Istoriei este utopia gândirilor cauzale, așa cum visul originilor era utopia gândirilor clasificatoare"87. Dacă ne gândim bine, metafizica, pornind de la fundament, este o gândire cauzală. Deci ideea sfârșitului istoriei e de sorginte hegeliană, Hegel, prevăzând, de altfel, un asemenea sfârșit în momentul când rațiunea se va întoarce în sine însuși ca Spirit Absolut. În realitate, considerându-se în post-istorie, postmoderniștii încă n-au ieșit din istorie, cel mult au ieșit dintr-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de simulacre. Astfel, arta înseamnă negarea, în primul rând, a avangardelor, care rămâneau elitare, înseamnă intrarea ei modestă, dar triumfală, în ceea ce se numește cultură de masă. Un ideal pe care-l visase, cu mult înainte, comunismul. Postmodernismul respinge formula hegeliană a sfârșitului artei și admite o alta: spre a putea fi "recuperată", arta tradițională și modernă trebuie ucisă cu arma râsului. La fel avangarda, în măsura în care a devenit o "tradiție". De aceea, observă cu subtilitate, Vattimo, moartea artei este mereu anunțată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
progresul cu orice preț, precum Cațavencu al lui Caragiale, iar în plan real-istoric precum C. A. Rosetti, calificat de Eminescu drept "părintele demagogiei române". Interesant că opțiunea lui Nietzsche pentru epigon vine din dialectica eternei reîntoarceri, care abandonează, totuși, ideea hegeliană de progres. Știut e că și Eminescu e un antihegelian, dialectica lui fiind, în realitate, o antitetică. E una dintre acele întâlniri stranii dintre Eminescu și Nietzsche, dovadă că ei gândeau la fel, dar în ecuații ontologice total diferite. O
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se leagă și alte două concepte: urmă și arhi-urmă. Unii poeți postmoderniști le-au folosit ca metafore. Cazul lui Daniel Corbu, autor al volumului Cartea urmelor (2001). Diferanța, ca responsabilă a diferenței, implică prezența contrariilor, fără ca acestea să mai fie hegeliene, căci sunt diferențiatoare și diseminante. La Hegel, diferența e doar un moment al contradicțiilor generale, fiind în esență onto-teo-teleo-logică107. Pentru a-și proba disocierile, Derrida se slujește de condiția limbajului pe care-l coroborează cu Pharmakon-ul lui Platon, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Transcendența e goală. Astfel, mimul nu este un imitator, "el mimează imitația. Himenul se interpune între mimică și mimesis sau, mai curând, între mimesis și mimesis. Copie a copiei, simulacru care simulează simulacrul platonician, copia copiei platoniciene ca și draperia hegeliană care a pierdut aici iluzia referentului prezent, devenind astfel pierdute pentru cunoașterea absolută"117. Sunt, probabil, pagini dintre cele mai ingenioase care s-au scris vreodată despre mimesis-ul artei, care nu mai e mimesis în sensul poeticii tradiționale. Dar, invocând
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dacă, în realitate, teoria nemoianiană n-ar musti, din capul locului, de ideologie. Teoria secundarului are o țintă precisă: de a discredita majoritățile în favoarea minorităților, fiind un tipic simptom de political correctness. Aparent, Virgil Nemoianu propune depășirea dialecticii de tip hegelian, funcțională în imaginarul modernist al istoriei ca progres, în favoarea unei antitetici cu o destul de veche tradiție în gândirea românească, de la Dimitrie Cantemir și Ion Heliade Rădulescu până la Eminescu, Blaga și Ștefan Lupașcu. El pare a ține cont de maxima-cheie a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
deopotrivă. Mihai Drăgănescu a putut să-l identifice cu conceptul central al filosofiei sale din Ortofizica (1985), care e informaeria. Accesul la arheu nu e posibil prin logica bivalentă, căci "Antitezele sunt viața", propoziție fundamentală a gândirii eminesciene, dincolo de antitezele hegeliene, care nu ies din logica terțului exclus. Și, în fine, Eminescu face un exercițiu de tip pullback, retrăgându-se din pădurea lumii, pentru ca să vadă pădurea în ghindă, adică pădurea în arheu. Geniul eminescian se retrage pe boltă, în ipostază hyperionică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
filozofia, tot vie și neparalizată de absolut, concepe din plin distribuirea absolutului unic în unități și a ființei în deveniri"301. Pe același fond al matricii triadice europene vine și filosofia lui Ștefan Lupașcu, dar nu în sensul dialecticii triadice hegeliene. Pentru a o descrie, Petru Ioan se vede în situația de a recurge la o adevărată invazie de trei: "În portretul-robot pe care i-l asigură Ștefan Lupașcu, noua logică, <<ternară>>: (6) nu abolește, ci doar restrânge acțiunea logicii clasice
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În portretul-robot pe care i-l asigură Ștefan Lupașcu, noua logică, <<ternară>>: (6) nu abolește, ci doar restrânge acțiunea logicii clasice (binare, sau a terțiului exclus); (7) ea nu privește starea intermediară (T) ca sinteză între stările extreme, după schema hegeliană a succesiunii momentelor antitetice ale devenirii, ci admite coexistența celor trei termeni, asociați de Ștefan Lupașcu cu trei tipuri de materie, cu trei feluri de sisteme și de sistematizare a energiei, cu trei tipuri de univers și cu tot atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al doilea principiu al termodinamicii, tinzând către entropie maximă; materia biologică, opusă, a eterogenului, negentropică și care "ascultă" de enigmaticul principiu al excluziunii descoperit de Wolfgang Pauli; în fine, materia microfizică, a psihicului, transcendându-le pe celelalte două, fără a fi, hegelian vorbind, sinteza lor, ci având drept caracteristică fundamentală contradicția dinamică a semiactualizării și a semipotențializării, acel misterios echilibru între antiteze din ontologia eminesciană. Revenind la teoria simulacrelor postmoderniste, este limpede acum că ele lucrează în zona biologicului, evocând "lanțul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ocrotirea metafizicilor de mai multe ori milenare ale non-contradicției, pe care logica sub toate aspectele și oricare i-ar fi fost vicisitudinile și adaptările a avut sarcina să le decodifice și cărora nu le-a fost decât organon"308. Panlogismul hegelian de tip conflictual duce, din păcate, la o metalogică. Fără s-o știe, Hegel a transpus logica în sistemul fizic al entropiei, ortodialectica sa fiind omogenizantă ca mișcare către spiritul absolut, dovadă că a fost lesne adoptată de materialismul dialectic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
treilea dinamism, cel al stării T, se exercită pe un alt nivel de Realitate, unde ceea ce părea dezunit (undă sau particulă) este de fapt unit (cuanton), iar ceea ce părea ca fiind contradictoriu este perceput ca non-contradictoriu"320. Diferența dintre triada hegeliană și cea lupasciană e dată de rolul timpului: Într-o triadă de terț inclus cei trei termeni coexistă în același moment al timpului. În schimb, cei trei termeni ai triadei hegeliene se succed în timp. Din această cauză, triada hegeliană
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
contradictoriu este perceput ca non-contradictoriu"320. Diferența dintre triada hegeliană și cea lupasciană e dată de rolul timpului: Într-o triadă de terț inclus cei trei termeni coexistă în același moment al timpului. În schimb, cei trei termeni ai triadei hegeliene se succed în timp. Din această cauză, triada hegeliană este incapabilă să realizeze concilierea opușilor, pe când triada de terț inclus este capabilă să o facă. În logica terțului inclus opușii sunt mai curând contradictorii: tensiunea dintre contradictorii clădește o unitate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]