521 matches
-
ingestiei saline determină osmolaritate crescută care, pe de o parte, stimulează ingestia de apă prin acțiune asupra centrului setei, iar, pe de altă parte, crește reabsorbția renală de apă, datorită secreției crescute de hormon antidiuretic (ADH), determinată de stimularea osmoreceptorilor hipotalamici. Ambele căi duc la supraîncărcarea hidrică a organismului. Contribuția renală la reglarea presiunii arteriale se bazează pe funcția excretorie, dar implică numeroase mecanisme intricate umorale, cum sunt cele care urmează. a) Substanțele mediatoare. Din categoria substanțelor mediatoare prevăzute cu acțiuni
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în reglarea presiunii sanguine prin efectele sale vasoconstrictoare. Participarea ei la reacțiile umorale compensatoare a fost dovedită experimental de cazurile de scădere marcată (60 mmHg) a tensiunii arteriale. Hormonul antidiuretic (ADH, vasopresina), secretat în hipofiza posterioară, este eliberat de neuronii hipotalamici ca răspuns la stimularea osmoreceptorilor hipotalamici, ca în deshidratare sau în ingestie salină excesivă. Acestea determină și senzație de sete, stimulând ingestia de apă, după cum am menționat. ADH determină retenția de apă (emisia de volume mici de urină concentrată), prin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
sale vasoconstrictoare. Participarea ei la reacțiile umorale compensatoare a fost dovedită experimental de cazurile de scădere marcată (60 mmHg) a tensiunii arteriale. Hormonul antidiuretic (ADH, vasopresina), secretat în hipofiza posterioară, este eliberat de neuronii hipotalamici ca răspuns la stimularea osmoreceptorilor hipotalamici, ca în deshidratare sau în ingestie salină excesivă. Acestea determină și senzație de sete, stimulând ingestia de apă, după cum am menționat. ADH determină retenția de apă (emisia de volume mici de urină concentrată), prin creșterea reabsorbției apei în tubii distali
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
pneumotaxic (fig. 95). Cea de a doua categorie de centri o constituie centrii respiratori auxiliari, care, deși îndeplinesc alte funcții, influențează tonusul și activitatea ritmică a centrilor respiratori intrinseci. Din această a doua categorie fac parte centrii vasomotori bulbari, termoreglatori hipotalamici, modulatori din cerebel, precum și centrii voliționali corticali. Cercetările experimentale privind organizarea funcțională a centrilor respiratori intrinseci au precizat că nu există un centru bine delimitat anatomic, ci populații neuronale interconectate funcțional. Frecvența diferită de descărcări ale potențialelor de acțiune din
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
În cazul hipotalamusului, căile nervoase dintre acesta și centrii respiratori bulbo-pontini stau la baza integrării și participării funcției respiratorii la procesele de termoreglare. La animalele cu blană, de exemplu, lipsite de glande sudorale, supraîncălzirea determină binecunoscuta polipnee termică. Prin mecanisme hipotalamice similare se produc modificările respiratorii de efort și stările febrile la om. Sistemul limbic implicat în stările afectiv-emoționale influențează, de asemenea, activitatea respiratorie în unele stări comportamentale. Frica și furia, de pildă, cresc ventilația, punând organismul în condiții mai bune
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
provoacă, de asemenea, căderea mandibulei (reflex linguomaxilar). Masticația, ca act reflex, rezultă așadar din alternanța reflexelor de coborâre și ridicare a mandibulei, cu participarea căilor aferente și eferente ale trigemenului, hipoglosului și glosofaringianului. Componenta reflexă este subordonată influențelor centrale reticulare, hipotalamice, limbice și corticale cu rol deosebit în corelarea funcției masticatorii cu celelalte manifestări digestive. II.4.3.2. Deglutiția este fenomenul mecanic prin care substanțele alimentare sunt deplasate din gură în stomac. El se realizează în trei timpi: bucal, faringian
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
doar de dubla suprarenalectomie. Se pare deci că hipotalamusul este implicat în două mecanisme secretorii gastrice: unul nervos vagal și altul hormonal, acționând prin adenohipofiză și corticosuprarenală. Stimularea secreției gastrice acide de către insulina se realizează, de asemenea, prin mecanism central hipotalamic, cu participarea nervilor vagi. Mecanismul intercentral este relevat și de faptul că emoțiile diminuă sau opresc activitatea secretorie a stomacului. Faza gastrică, dominată de secreția glandelor fundice, este sub controlul antrului piloric, singura regiune a stomacului al cărei contact cu
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
implicat în ingestia de alimente. Dacă la animalele de experiență se distrug nucleii ventro-mediani ai hipotalamusului din regiunea tubercinereum-ului și nucleul paraventricular din hipotalamusul anterior, se constată că animalele devin obeze datorită creșterii nevoii de a mânca (hiperfagie și obezitate hipotalamică). S-a stabilit, astfel, că în timp ce hipotalamusul lateral conține centrii foamei („start feeding”), hipotalamusul antero-median este sediul centrilor sațietății („stop feeding”) (Anand, 1966). Informațiile sosite pe cale aferentă, nervoasă sau umorală, determină centrii foamei să solicite pe căi eferente inițierea de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
foamei este cronic activ și că activitatea sa este intermitent inhibată de activitatea centrului sațietății după ingestia de alimente. Nu este sigur, totuși, dacă centrii foamei și ai sațietății exercită numai un simplu control al ingestiei. Astfel, șobolanii cu leziuni hipotalamice ventro-mediane bilaterale au prezentat obezitate chiar în condițiile administrării unei cantități reduse de hrană. Dacă animalele lezate au acces liber la hrană, dorința de a se alimenta preferențial (apetitul) operează substanțial în vederea menținerii creșterii în greutate. Dacă aceleași animale au
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
portale hepatice. Foamea, la rândul ei, este determinată, cel puțin în parte, în afara mesajelor aferente gastro-intestinale și hepatice datorate lipsei substanțelor nutritive în aceste organe, și de un mecanism aferent glicemic. Este dovedit astăzi că nivelul de activitate al centrilor hipotalamici ventro-mediani este dependent de nivelul utilizării glucozei de către unii neuroni ai acestora (glucosenzori), a căror totalitate formează glucostatul. Ori de câte ori diferența arterio-venoasă a glicemiei scade sub 15 mg/dl apare senzația de foame. Acest fapt este explicat de teoria glucostatică prin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de către unii neuroni ai acestora (glucosenzori), a căror totalitate formează glucostatul. Ori de câte ori diferența arterio-venoasă a glicemiei scade sub 15 mg/dl apare senzația de foame. Acest fapt este explicat de teoria glucostatică prin aceea că, în condițiile hipoglicemiei, celulele neuronale hipotalamice ventro-mediane (centrul sațietății) prezintă o scădere a nivelului lor de activitate, ceea ce duce la diminuarea inhibiției pe care o exercită asupra hipotalamusului lateral (centrul foamei). Scăpat de sub acțiunea impulsurilor inhibitoare, acesta va declanșa comportamentul alimentar corespunzător stării de foame. În
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
duce la diminuarea inhibiției pe care o exercită asupra hipotalamusului lateral (centrul foamei). Scăpat de sub acțiunea impulsurilor inhibitoare, acesta va declanșa comportamentul alimentar corespunzător stării de foame. În cazul ajungerii la valorile normale ale glicemiei, nivelul de activitate a nucleilor hipotalamici ventro-mediani este înalt și ei își exercită acțiunea de inhibare a hipotalamusului lateral, favorizând astfel senzația de sațietate. Înregistrarea potențialelor de acțiune din centrii hipotalamici după injectarea intravenoasă de glucoză, a arătat o creștere a frecvenței descărcărilor în nucleii ventro-mediani
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de foame. În cazul ajungerii la valorile normale ale glicemiei, nivelul de activitate a nucleilor hipotalamici ventro-mediani este înalt și ei își exercită acțiunea de inhibare a hipotalamusului lateral, favorizând astfel senzația de sațietate. Înregistrarea potențialelor de acțiune din centrii hipotalamici după injectarea intravenoasă de glucoză, a arătat o creștere a frecvenței descărcărilor în nucleii ventro-mediani (nivel crescut de activitate electrică), pe când în nucleii din hipotalamusul lateral s-a constatat reducerea acestora (stare de inhibare). Fenomenele se prezintă invers după administrarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
o creștere a frecvenței descărcărilor în nucleii ventro-mediani (nivel crescut de activitate electrică), pe când în nucleii din hipotalamusul lateral s-a constatat reducerea acestora (stare de inhibare). Fenomenele se prezintă invers după administrarea de insulină. Experimentele au dovedit că centrii hipotalamici ventro-mediani, spre deosebire de restul creierului, utilizează glucoza numai în prezența insulinei din circulație. În lumina acestei constatări, se explică astăzi de ce diabeticii, cu toate că prezintă hiperglicemie, au o senzație permanentă de foame datorată insuficienței insulinice, insuficiență care reduce fixarea glucozei în centrul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
motor specific (dacă dopamina este abundentă), și de caudat ventral și accumbens pentru desăvârșirea până la capăt a programului generator de plăcere (succesul acțiunii). Sistemul dopaminic nigro-striat este necesar, de asemenea, pentru alimentare, distrugerea sa făcând parte din sindromul de inaniție hipotalamic. Lipsa dopaminei în nucleul caudat și putamen determină tulburări ale acțiunilor motorii și comportamental-alimentare (afagie, indiferență senzorială) sau indiferență față de răsplată (lipsa dopaminei în accumbens). În schimb, conținutul crescut de dopamină în caudat-putamen poate potența circuite motorii activatoare inutile (comportamente
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Palacios, 1981). O altă structură rinencefalică implicată în comportamentul alimentar este amigdala. Participarea acesteia a fost dovedită, în afară de implicarea ei în circuitele limbico-motorii menționate, și prin leziuni ale nucleilor amigdalieni. Distrugerea lor determină hiperfagie moderată, totuși, spre deosebire de animalele cu leziuni hipotalamice ventro-mediane, cele la care s-a lăsat amigdala se alimentează chiar și cu alimente alterate. Ele prezintă omnifagie, pierd capacitatea de diferențiere și selecție a alimentelor, mâncând orice li se oferă, ceea ce trădează un mecanism diferit de hiperfagia hipotalamică. În afara
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
leziuni hipotalamice ventro-mediane, cele la care s-a lăsat amigdala se alimentează chiar și cu alimente alterate. Ele prezintă omnifagie, pierd capacitatea de diferențiere și selecție a alimentelor, mâncând orice li se oferă, ceea ce trădează un mecanism diferit de hiperfagia hipotalamică. În afara datelor de reglare prezentate mai sus, în ultimul timp a fost dovedită existența a două căi secundare, teoretic necesare, dar nu suficiente, ce controlează motivația ingestiei prin integrarea unor semnale interne (plenitudinea gastrică, gustul) și care participă la „construirea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
existența a două căi secundare, teoretic necesare, dar nu suficiente, ce controlează motivația ingestiei prin integrarea unor semnale interne (plenitudinea gastrică, gustul) și care participă la „construirea” comportamentului alimentar. Astfel, se descrie, în paralel cu activitatea dualistă clasică a centrilor hipotalamici ai foamei și sațietății, existența a două căi modulatoare, și anume o cale a antisațietății și o cale a antiingestiei (Grossman, 1960). Calea antisațietății, noradrenergică, este reprezentată prin fibre ce pleacă din nucleul dorsal al vagului și ajung la nucleul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ai foamei și sațietății, existența a două căi modulatoare, și anume o cale a antisațietății și o cale a antiingestiei (Grossman, 1960). Calea antisațietății, noradrenergică, este reprezentată prin fibre ce pleacă din nucleul dorsal al vagului și ajung la nucleul hipotalamic paraventricular din hipotalamusul anterior, descărcarea noradrenalinică având rol inhibitor asupra acestuia. Calea antiingestiei (adrenergică, noradrenergică și dopaminergică) este formată din fibre ce pleacă din neuroni catecolaminergici ai etajelor nervoase inferioare pe calea fasciculelor adrenergice ascendente până în regiunea perifornicală a hipotalamusului
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
acest mod, deficitul în biosinteza catecolaminelor pe căile ascendente adrenergice din hipotalamusul lateral poate fi unul din factorii determinanți ai obezității la om. În afara monoaminelor biogene, în reglarea neurochimică a comportamentului alimentar s-a evidențiat participarea peptidelor opioide. Peptidele opioide hipotalamice participă la inițierea ingestiei de alimente, fapt semnalat de Guidotti (1977), care a arătat cum consumul de alimente este stimulat de administrarea de beta-endorfină sau neorfină în nucleul paraventricular. Margules (1978) evidențiază că obezitatea este asociată cu niveluri înalte de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
administrarea de beta-endorfină sau neorfină în nucleul paraventricular. Margules (1978) evidențiază că obezitatea este asociată cu niveluri înalte de beta-endorfine. Creșterea beta-endorfinelor hipofizare la șobolani cu obezitate genetică ar determina ingestia de alimente prin mecanism central și periferic. Mecanismul central hipotalamic opiat ar fi implicat în motivația comportamentului alimentar și s-ar explica prin activarea transserotoninergică și transgabaergică a receptorilor diazepinici ce stimulează ingestia de hrană. Mecanismul periferic stimulează hiperinsulinemia și, secundar, creșterea ingestiei de alimente asociată cu inhibarea sațietății. Obezitatea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
periferică, facilitează digestia grăsimilor favorizând creșterea nivelului seric al acestora, cu rol în inducerea sațietății. Vagotomia subdiafragmatică blochează efectul de sațietate produs de colecistokinina. Un rol similar de inhibare a ingestiei i s-a descris și colecistokininei din nucleul paraventricular hipotalamic. Dintre alți factori care contribuie la reglarea aportului, menționăm acțiunea dinamic-specifică a alimentelor, deshidratarea celulară și secreția gastrică care favorizează sațietatea. Distensia tractului gastro-intestinal inhibă ingestia de alimente, în timp ce contracțiile o stimulează (fig. 116). Mecanismele reflexe digestive participă la realizarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
la realizarea ritmului de alimentare. În anumite condiții, mecanismele termoreglatoare pot afecta ingestia de hrană independent de rezervele energetice de care dispune organismul, constatându-se existența unei corelații negative între temperatura ambiantă și ingestia de hrană. Creșterea temperaturii nucleilor ventro-mediani hipotalamici activează centrii sațietății, iar răcirea hipotalamusului la un animal sătul este urmată de ingestia alimentelor. La om, factorii culturali, de ambianță, experiențele personale trecute, mai ales cele legate de văz, gust și miros, au influență asupra ingerării hranei. II.4
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de scurtă durată a aportului, mecanismul de lungă durată pare corelat cu ingestia de lipide. S-a constatat că excesul de acizi grași neesterificați în plasmă scade ingestia de alimente, în timp ce deficitul o crește. S-au evidențiat, de asemenea, liporeceptori hipotalamici sensibili la variațiile nivelului de acizi grași serici, a căror totalitate este cuplată cu funcția principală a nucleului ventro-median de a stabiliza depozitele de grăsime ale organismului, alcătuind un veritabil mecanism de tip lipostat (ponderostat), ce ar juca un rol
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
arată că rezervele grase ale organismului sunt sensibile și ele, atât la semnale nervoase, cât și umorale, plecate din creier. Leptina secretată de adipocitele albe inhibă apetitul și ingestia de alimente, fiind considerată hormonul sațietății. Grelina gastrică și orexina (hipocretina) hipotalamică, dimpotrivă, stimulează apetitul și consumul de alimente. Considerat organ endocrin complex, țesutul adipos produce și secretă o gamă variată de molecule bioactive cu rol paracrin și endocrin sistemic. A fost găsită în circulația periferică sub formă liberă și legată, acționând
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]