669 matches
-
nu pot să înțeleg... măcar un deget dacă... la noi, dacă se dărâmă un oraș, îl reconstruim... în cinci luni, împreună... Și voi... ce păcat... ce păcat... jur, am vrut... am încercat... de-aia nu vă înțeleg... eu am încercat... Hohotind, Takamura trecu de controlul din pașapoarte și se pierdu undeva îndepărtare. Cei care îi ascultaseră cuvântarea dădură din umeri. - Un om simpatic, dar ce ciudat e! remarcă un tânăr bronzat, cu un tricou al naționalei pe corp. - Da, chiar ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pe câmp, desculță, strigând: „Matei! Matei!“. Fuge ca o disperată, ciulinii și scaieții îi zgârie picioarele, dar ea tot fuge mai departe. Brusc, câmpul se termină și în fața fetei se întinde o râpă. Fata cade în genunchi plângând și urlă hohotind: „Mateeeeeeeeeeiii!“. Din râpă își ia zborul o pasăre și dispare la orizont. Asta-i tot. Printr-un miracol am reușit să mă abțin să nu mă prăbușesc pe masă râzând. În liniștea care se lăsase din nou, mi-am aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise Reptigli aiurit, luând buchetul din mâna lui Mâzgâlici și mirosindu-l, moment în care Mâzgâlici îi umflă mitraliera. - Ha-ha, ce prost ești, zise sulul hohotind cadaveric. Acum te împușc. Ha-ha! - Stai, nu trage, te rog, zise Reptigli. Dacă mă lași în viață, îți dau florile astea, adăugă și scoase la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise Mâzgâlici aiurit, luând buchetul din mâna lui Reptigli și mirosindu-l, moment în care Reptigli îi umflă mitraliera. - Ha-ha, ce prost ești, zise gândacul hohotind cadaveric. Acum te împușc. Ha-ha! - Stai, nu trage, te rog, zise Mâzgâlici. Dacă mă lași în viață, îți dau florile astea, adăugă și scoase la iveală un buchet de o frumusețe nepovestibilă de Bășina Porcului. - Mamă, ce minunate sunt, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
știam că Vincent are așa ceva. - Și acum ce vrei? Să-mi cer scuze? - Nu. Vreau să pleci. - Poftim? - Vreau să pleci, acum, în momentul ăsta. Suki începu să plângă. - Shuoke, ce-i cu tine? - Ieși afară. Suki ieși din baie hohotind. Shuoke așteptă până auzi ușa de la apartament trântindu-se. Nu mai era sigur că reacționase corect. Nu mai era sigur că era supărat pe Suki. Nu mai era sigur de nimic, simțea doar un gol oribil în stomac - și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Și psihiatrul tău ce părere are? Ha-ha-ha! - Anca, am spus. Râdea în continuare. - Anca! Se opri, dar un rânjet i se lăbărțase între buze. - Da, zise. - Mă pot culca cu orice femeie... - Pff... pufni ea. - ...pentru că am o pulă fermecată.... Hohoti, ținându-se cu mâinile de burtă. Se încurcă puțin în rochie și mi-era teamă să nu cadă în lac, dacă ar fi râs în continuare așa, nestăpânită. Am ținut-o de umăr, așteptând să se potolească. - ...Și orice femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
numai că nu știau de acești artiști dar erau și incapabili măcar să localizeze aceste țări pe hartă iar acești navetiști fără a ști măcar de ce erau cuprinși de dorința de a se masturba. Mariana strigă: — Wakefield, ești un labagiu! Publicul hohotește de rîs și rîde și Wakefield și se simte ușurat cînd vede În ce toane bune se scaldă spectatorii. Wakefield a făcut o conexiune atît de uimitoare Încît chiar și Diavolul este descumpănit. Se trezește brusc din somn și dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am pus întrebarea asta?). Păi, cele șase săptămâni s-au încheiat, deci când vrei tu, m-a lămurit el cu o voce prietenoasă. Poți să-ncepi pe loc. Chestie la care a dat capul pe spate și a început să hohotească zgomotos. S-a oprit însă dintr-odată, bântuit de viziunea audierilor la Consiliul Medicilor și a moțiunilor propunând excluderea lui din branșă. Între maniera prietenoasă de a îngriji un bolnav și o sugestie libidinoasă există o linie de demarcație foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
te distrezi pregătind cea mai bună mâncare organică pentru copil. În mod evident, nu era chiar așa de distractiv. Hugo a sărit în picioare îngrijorat. Cărțile s-au prăbușit pe podea. —Ești bine? Ce întrebare cretină. Femeia n-ar fi hohotit în văzul lumii într-o librărie dacă ar fi fost bine. Poftim. Ia asta. Hugo i-a întins o grămăjoară mototolită de material, care fusese cândva o batistă cu monogramă foarte șic. I-o făcuse cadou Amanda. E curată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
e înconjurat de uleiuri afrodiziace... Tânăra a început să chicotească. —Vreau să spun că nu e prea, ăăă, subtilă. Vrei să spui că în viața ta n-ai mai văzut atâtea locuri în care să poți face sex? Alice a hohotit și a clătinat din cap. Hugo a ridicat o sprânceană. Vânduse o mie de mansarde care arătau exact așa, deci știa la ce se referea Alice. Totuși, dacă se prefăcea că nu știe, s-ar fi putut alege cu unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Acum tot ce trebuia Harry să facă era să le ofere consolidări pozitive Încurajând orice intenție de comportament social care ar putea decurge din acest răspuns al lor și să o țină tot așa. Când cei doi se opriră din hohotit, Harry dădu din cap și arătă spre șosea. — Cretinii au luat-o Într-acolo. Eu, aici. Dădu din cap dezaprobator. Au plecat și m-au lăsat aici. Cu voi doi, boilor, adăugă În sinea lui. Peste cinci minute, Harry mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
golaș mă privea flămândă o pisică cenușie. Împleticindu-mă, am ajuns acasă. M-am aruncat cu fața în jos pe pat, în camera rece unde mirosea a șoareci și a fitil ars de la lampa de luminat cu sticla afumată. Am hohotit îndelung. În gură aveam un gust amar. Seara, după telejurnal, a sunat telefonul. Era instructorul de la C.C. al P.C.R. De la celălalt capăt al firului se auzea vocea sa plăcută și împăciuitoare: Nu-i nevoie să veniți mâine la județ. Am
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
pe inimă că nici unul dintre aristocrații în mijlocul cărora am trăit - cu excepția mamei - n-a fost capabil de o astfel de expresie. Apoi, într-o seară de iarnă, m-a frapat profilul ei. Beam de dimineață cu pictorul, la ei acasă. Hohoteam de râs pe când îi înjuram pe așa-zișii „oameni de cultură japonezi“. Artistul a adormit și a început să sforăie. Am ațipit și eu și am simțit, la un moment dat, că mă acoperă cineva. Am deschis puțin ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
se lățea într-un plânset înlăcrimat, continuase să se privească. Mama, cu capul înfășurat într-o bandanna, pârlea un pui pe plită. Daragaya, n-o să i se întâmple nimic băiatului tău; o să se întoarcă acasă, îi spunea bătrâna în timp ce Anna hohotea de plâns. Și alte mame au fiii acolo. I-am spus să nu se mai ducă la cioclu. Ce fel de prieten I-a fost băiatul ăla? El l-a târât acolo. Îi etichetase pe Kinsmani drept aducători de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
duminca, cum te justifici? O, dumincă hidoasă, dușman al omenirii. Duminica ești lăsat la bunul tău plac - liber. Liber pentru ce? Liber să descoperi ce se află în sufletul tău, ce simți față de nevastă, copii, prieteni, preocupări. Spiritul omului, înrobit, hohotește în tăcerea plictisului, acel antagonist înverșunat. Prin urmare plictisul se poate naște din încetarea funcțiilor obișnuite, chiar dacă și acestea pot fi plictisitoare. Este de asemenea țipătul pe care-l scot însușirile tale nefolosite, soarta nenorocită de a nu servi nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
am încredințat pur și simplu întîmplării, într-o agitație de carnaval. Căci am nimerit în plină fiestă. Peste tot se vând cornete cu confetti, măști și pălării de pai multicolore. Se strigă, se cântă, se aruncă petarde. Sărbătoarea explodează și hohotește în jurul nostru. Întreg orașul pare ieșit pe străzi. Sunetele unor instrumente necunoscute însoțesc dansatori cu panașe viu colorate și măști de lemn sau de piele, în fața noastră, un tânăr metis are o torță în mână. Și lângă el o damigeană
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții fierbinți și rămîne așa un timp, înmărmurită, după care, cu mișcări de somnambulă, pătrunde sub cearșaf, cu fața în pernă, revărsîndu-se într-un plîns isteric, hohotind înfundat. În primele clipe, Mihai e îngrozit; se așteaptă la dezlănțuirea unei lungi crize de isterie și primul lui gînd de apărare este că ar putea să iasă din impas aruncîndu-i Mariei un pahar cu apă rece între ochi, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la sărmana Evie, sărmana și trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenușă și-n cușca de fire metalice a rochiei sale arse. Apoi Evie lasă pușca să cadă. Cu fața murdară în palmele murdare, se așază și-ncepe să hohotească, de parcă plânsul ar rezolva ceva. Pușca încărcată, calibru 30 și ceva, zăngăne pe scări în jos și alunecă pe pardoseală în mijlocul holului, răsucindu-se pe-o parte, cu țeava spre mine, spre Brandy, spre Evie, care plânge. Nu c-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
jos, zice Brandy și se agață de mine cu mâinile ei mari. Părul, zice, o să mi se turtească părul la spate. Vreau să zic, știu că probabil Brandy o să moară, dar chiar nu reușesc să-mi intru-n rol. Evie hohotește și mai tare. Și, pe deasupra, sirenele pompierilor din fața casei mă încoronează regină în Orașul Migrenei. Pușca încă se rotește pe jos, dar tot mai încet. Brandy zice: — Nu așa voia Brandy Alexander să-și încheie viața. Trebuia să fie celebră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cel puțin să se uite puțin prin lume. Brandy explică toate astea, și surorile Rhea încep să plângă și fac cu mâna și îngrămădesc valizele American Tourister în mașină. Și întreaga scenă ar fi de-a dreptul mișcătoare, și aș hohoti și eu, dacă n-aș ști că Brandy fratele meu mort și că persoana care vrea să-l iubească sunt eu, odioasa lui soră, urzind deja să-l omoare. Da. Complotista de mine, urzind s-o omor pe Brandy Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și se lovește la cap în capacul deschis al portbagajului. Mamă, o, mamă, știi ce doare asta, și totuși nu-i nimic tragic până când Brandy Alexander nu intervine cu reacția ei exagerată. — O, sărmanul de tine, zice ea. Apoi Manus hohotește. Manus Kelly, ultima persoană care are dreptul s-o facă, plânge. Urăsc asta. Sari la ziua în care grefele de piele se prind, dar chiar și-atunci țesutul va avea nevoie de puțină susținere. Chiar dacă grefele se vindecă așa încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
foarte serios. Înțelegi cât de serios? — Da. Oh, da. Nu, Sheba, vreau să spun că e ceva pentru care ai putea să faci pușcărie. — Știu. A părut speriată o clipă, apoi a râs. Nu prea semăna cu râsul ei obișnuit, hohotea ciudat, isteric. — Pentru numele lui Dumnezeu, Sheba, am zis eu. Adică, el e... Nu trebuie s-o spun. E un băiețel. — Ei, nu pe de-a-întregul. Adică, sigur, nu e bărbat, evident. Dar e în tranziție, cred că se poate spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Exerciții 2.1. În textul următor, identificați enunțurile care țin de "discursul direct" și pe cele care țin de "povestire", bazându-vă pe criterii lingvistice consacrate: Încercă din nou să vorbească. Buzele îi tremurau ca cele ale unui copil care hohotește de plâns; și totuși nu plânge; strălucirea extraordinară a privirii sale îi conferea feții o frumusețe angelică supraomenească. Alissa! cu cine ma voi căsători deci? Știi prea bine că nu te pot iubi decât pe tine... și deodată, strângând-o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
promise. Prizonier pe o insulă, ne având "nici corăbii, nici vâslași ca să-l călăuzească", cum îi spune Calipso lui Hermes ca să-și justifice neputința de a-l duce pe Ulise acasă, nostalgia acestuia, așezat pe țărm plângând în fiecare zi, hohotind și gemând, cuprins de o durere care-i zguduie inima, e cea a timpului. Trebuie să se întoarcă în timp, să lase în urmă această ospitalitate care suspendă timpul, într-un mod paradigmatic deoarece i se oferă nemurirea. Pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
sărbători cu caracter agro-păstoresc. Își permite să se laude că a rîs mult. N-o poate face, nesancționat, în împrejurări cotidiene, obișnuite. Fiecare act se produce după momentul convenit și cu măsură. De sărbători, și Dumnezeu se veselește. Zeii greci hohoteau de se cutremura Olimpul. Și plînsului i se rezervă momente și cadre socio-umane speciale. O normă ar fi aceea a momentului în care îi este dat să se manifeste cu amplitudine și semnificație. Dacă individul suferă de o boală fizică
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]