572 matches
-
sanatoriul putrezea acolo alungit, cu totul descompus, cu coastele afară, foșnind de gândaci și de viermi care îi rodeau stârvul. Și nu numai gândacii îl rodeau, erau și șoarecii care îl invadaseră și care ronțăiau și ei cu bucurie din hoit, din sanatoriul putred, plin de purulențe și de cărnuri descompuse, uitat în vijelie, sub croncănitul corbilor și urletul vânturilor 325. Granița realității este transgresată spre vis, barierele se șterg, realul interferează cu oniricul. Tabloul descrie pictural un alt ,,nivel al
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
drept o parodie umană, demnă de tot disprețul: N-ai pic de curaj, n-ai minte nici de doi bani, n-ai legături, n-ai pic de înțelegere, așa că te dai mare și te aștepți ca lumea să plângă deasupra hoitului tău. Tarzan pe o trotinetă mare și roșie. În registrul meu ești trecut la suma zero dolari și zero cenți. E drept, averea lui Marlowe e ridicolă: o mie două sute de dolari în bancă și câteva mii investite în acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în picioare, îi salută de departe pe trecători ne face un semn, primul nostru semn. Sub cuvinte, pietrele. Semiologia, pentru a fi înțeleasă, va fi oare constrânsă să revină de la faptele de limbaj la faptele de imagine și deci la hoitul omenesc? În limbaj liturgic, "reprezentarea" desemnează "un sicriu gol peste care se întinde o pânză mortuară pentru o ceremonie funebră". De adăugat definiția din Littré: "În Evul Mediu, figură mulată și pictată care, la funeralii, îl reprezenta pe defunct". Avem
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
știind că boala numită jigodie se poate lua În acest mod cu multă ușurință; Împiedicarea tentației câinelui de a alerga și de a se juca În gunoaie și alte locuri murdare, infestate și infectate, unde pot fi aruncate chiar și hoituri; pentru evitarea leptospirozei se va interzice câinelui să bea apă din bălți, șanțuri sau alte locuri murdare; evitarea plimbării sau a lăsării libere a câinelui În tufișuri și boscheți neîngrijiți, pentru a nu se infesta cu căpușe, care se Întâlnesc
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
ne amprentează sunt pure invenții. Sunt doar metafore. Și metaforele îmbracă adevărul. A negru, I roșu, U verde, O de azur Latentele obârșii vi le voi spune îndată: A golf de umbră, chingă păroasă-ntunecată A muștelor lipite de un hoit, jur împrejur; E corturi, aburi candizi, umbrelă-nfiorată, Regi albi, ghețari cu lăncii trufașe, de-oțel pur; I purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri Cuprinsă de mânie, sau de căință beată; U cicluri, frământare a verzilor talazuri, Adâncă pace-a turmei
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-l bat în cap. Se taie cu sticle, cu lame sau cu ce găsesc. Fac uneori greva foamei, ăștia îi spun refuz de hrană, dar încep numărătoarea zilelor abia cînd nu te mai ții pe picioare și deja miroși a hoit"110. Din aceeași perspectivă trebuie să înțelegem și celelalte ritualuri contestatare: greva foamei, sinuciderile, evadările, răscoalele. Criminologii au demonstrat de mult că regulile produc proteste, din cauza conceptualizării diferenței ca delincvență, regulile fiind, în fapt, expresia legitimării autorității celor ce dețin
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
unui „bordel selenar”, cerul se supune unei „aritmetici sentimentale”, iar marea nu mai e bună decât ca recipient pentru „elanurile și urina” poetului. Deposedat de atributele lui tradiționale și coborât într-un registru opus, șocant, apare și erosul. Femeia, având „hoitul important”, îi ciocănește în dreptul inimii „cu degete de zaraf” sau, în ipostază castă, e coborâtă - cu un cinism pervers, sadic - în registrul trivial, culinar și agrest. Există, desigur, o anumită poză teribilistă în toate acestea. La baza gesturilor și retoricii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
îi datorăm tot ce-i mai bun în iluziile și conflictele noastre. Cu toate acestea, trebuie să învățăm să gândim împotriva îndoielilor și certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotștiutoare, trebuie, mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte "incompatibilă cu hoitul", să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva există. Schopenhauer, mai tarziu preluat de Nietzsche și Cioran, susținea că justificările în fața voinței de a trăi sunt multiple. E un fenomen etern: prin intermediul unei iluzii pe care o extindem
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Kleist, Nerval, Otto Weininger"42, spune Svetlana Paleologu-Matta. Cioran însă nu s-a sinucis, desi citim în Tratat de descompunere 43: "Cel ce niciodată n-a conceput propria să anulare... e un întemnițat degradat, ori un vierme care luneca pe hoitul cosmic. Mai ales că toate instrumentele ne ajută, toate abisurile ne invită; dar toate instinctele noastre se opun", desi continuă Cioran tot ce prefigurează moartea adaugă o calitate de noutate vieții, o modifică și o amplifica. Cuvântul "dar" aduce o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
vom trăi până în jur de 70 de ani. Stupida, dar eroica dualitate care-l determina pe om să se preocupe de absolut și de ideile pure, cănd știe prea bine că, în final, "nu va fi altceva decât un biet hoit mâncat de viermi"115. Pentru Sábato, marea literatura este, fără îndoială, cea care reda realitatea totală, "nu numai diurnul, dar și nocturnul", manifestând constant un dispreț absolut, nedisimulat, teoretic și practic, față de elementul formal al românului, repudiind, nu fără ironie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o așa nenorocire", pare a fi mentalitatea comună a bunului român, așa cum reiese ea dintr-o simplă intervievare a ieșenilor. Răul botezat modern bioterorism are o venerabilă tradiție. Iată doar trei exemple istorice, absolut sugestive: 1) vechii romani care aruncau hoiturile otrăvite în apele potabile ale râurilor, provocând adevărate epidemii; 2) războinicii de stepă (tătarii) care strecurau cu diabolică malițiozitate cadavrele ciumaților în mijlocul cetăților asediate; 3) vitejii celor două țări românești care executau ireproșabil îndemnul voievodal: "otrăviți fântânile, ardeți holdele..." erau
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
cu nările în vânt năluca unui abur de mâncare. Ziua pândim cu nările în vânt poate din cer, din iad sau din mormânt, să ne arunce resturi ca la fiare. În bezna nopții ne visăm strigoi cum ne-nfruptăm din hoit fierbinte. În bezna nopții ne visăm strigoi și numai moartea rupe hălci din noi, ea singură înfulecă morminte". Iată un aspect al foamei, cum a văzut înfometatul Radu Gyr acest fenomen al foamei cu care ne-au pedepsit. Cine? Tot
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
Să nu li se mai permită să facă rău acestor fățarnici, acestor măscărici, acestor pigmei nemernici, acestor javre, acestor potăi, care îndrăznesc să-și arate colții elefantului![...]. Să terminăm odată cu aceste jalnice corcituri de vulpi și de porci, cu aceste hoituri împuțite!” Teroarea e necesară bunei funcționări a limbii de lemn care întruchipează puterea „Partidului” și capacitatea lui de a impune indivizilor un discurs situat la antipozii adevărului. Fără aportul terorii, limba de lemn se pretează de minune registrului parodic, favorizând
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
găsesc loc și cuvinte expresive referitoare la universul religios, la natura vegetală și minerală, la domeniul vestimentar (biserică, iconostas, catifea, diamant, mărgăritar); 4. limbajul argotic este prezent în Flori de mucigai și Blesteme. Acestea sunt exerciții de acumulări verbale surprinzătoare ("hoitul tău miroase", "Să-ți crape măselele-n gură/ Și dinții cu detunătură"). PSALMII. Folosind motivul biblic al Cântării cântărilor, Arghezi are atitudini prometeice, revoltându-se împotriva condiției umane predestinate. El trăiește drama interioară "între dorința aprigă de a crede și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
obsesiilor aferente, o omoară. În amalgamul de retardare și misticism din capul său, ajunge la concluzia că blondina Ramona, alias Fabiana era tocmai personajul care-i lipsea din fabuloasa sa iesle. La sfârșitul romanului totuși, Corrado zis Brânzilă, ajuns Omul Hoit pradă septicemiei, singur pe lume, se va spânzura deasupra ieslei, în timp ce Fabiana, adusă de curenții apei sub un pod al râului, va fi înmormîntată creștinește, îndurerând și îngrozind întreaga comunitate. Chemat pe mobil, Rino sosește și el la locul crimei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sorții ei de sinucigașă. Ajunge cu greu la Rouen și se pierde în mulțimea care venise să vadă supliciul Fecioarei. Arzând pe rug, ea va striga, până la ultima suflare, numele lui Iisus. În urma ei nu va rămâne decât un biet hoit, pe jumătate calcinat, țeasta cheală și un ochi explodat. În fața acestei nelegiuiri a Bisericii (care nu va ezita s-o reabiliteze în 1456, s-o beatifice în 1909 și s-o canonizeze în 1920) de a face dintr-o Sfântă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de radical demistifiante și sfidătoare pentru „moralitatea scandalizată”. Cel dintâi, o lamentare baroc delirantă asupra nefericirii amorului, caricaturizează confesiunea drept transă isterică: „Ha! Ha! Ha! - Cine nechează? (Râd eu. Sunt eu.)” și sfârșește cu o imagerie „horror” de necrofagie a „hoitului” iubirii. Și Emil Isac semnează o schiță în regim (auto)ironic și nonconvențional, Protopopii familiei mele. O microproză erotică, estet senzuală, de Claudia Millian, Ție, obsesia mea, debutează cu un crochiu descriptiv care transpune frapant maniera sofisticat decorativă a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
cadavrele celor răpuși de holeră. Lumea o luase razna. Zbiera și fugea, de parcă scăpase de la balamuc. Se ascundea prin case, ferecând ușile și trăgând obloanele. Doar cioclii se încumetau să străbată străzile, adunând mortăciunile în dricuri, învăluite în miasmă de hoit. 4. SFÂNTA GLIE a. Între hotare naturale Țările române, a căror unire o moștenim noi, astăzi, în statul modern, s-au dezvoltat în Evul Mediu într-o anumită logică naturală. Întemeierea și formarea lor s-au realizat între limitele care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
vârtejul zgomotos și trepidant al vieții. Stau drept mărturie reprezentările acesteia de pe pământ, precum portretul mut și nemișcat al femeii moarte din cantul cu patru strofe scris de Leopardi în 1833: Așa ai fost: acum pe sub țărâna / Ești pulbere și hoit. Pe lut și oase / Încremenita de prisos în piatră, / muta, privind cum anii trec puzderii, / de pază-i stă durerii / și amintirii, numai ea, icoana / trecutei tale frumuseți (La portretul unei femei frumoase sculptat în propria-i stela funerară, vv
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acest sens, fiind plasarea ei într-un mediu al regnurilor inferioare ("ferigile ochilor"). Atracția erotică presupune căutarea idealului și pierderea în instinctual, dualitatea ei e subliniată de altminteri prin evidențierea contrariilor ("în fiecare clipă îți duc sufletul în palme/ și hoitul important în spinare"). Mitizarea și demitizarea iubirii au loc succesiv, imaginile denigratoare reflectă și ele teama de a fi copleșit de necunoscut, dar și teama de a se pierde într-un univers poetic fad din punct de vedere expresiv. De
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
liniștit între cocori./ Fusese ultimul bogat din muzeul acela/ învârtit pe loc de câteva ori", Memorie). Acolo unde închiderea tuturor drumurilor, unde mizeria ar fi trebuit să provoace groază, dezgust, nu există decât o curiozitate manifestată ludic ("Ce curios e hoitul în amurg!", Memorie). Discrepanța dintre reacția comună la o asemenea scenă a sfârșitului și uimirea inocent jucată integrează grotescul în normalitate. Totul transmite ideea de moarte, de încremenire. S-a observat întotdeauna în cazul lui Ion Caraion capacitatea deosebită a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
glasul piuit caracteristic vulturilor. Neamul acvilelor este reprezentat prin pajoră (pajură acvilă-de-câmp Aquila heliaca) cu penele "pestrițe" poate pentru penele deschise de pe umeri și albul din coadă și care, după Cantemir, se hrănește cu șerpi; toate acvilele preferând carnea prospătă hoitului. (I, 250) Brehnacea (acvilă-țipătoare-mare, Aquila clanga), foarte pricepută, mai ales la prins iepuri, cu zbor înalt, cu aripile iuți ajungând "peste creșteturile munților și peste toți câmpii". Aceste indicații ca și calitatea de iepurar a brehnacei ne îndeamnă să recunoaștem
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
se vor aduna și vulturii"6. Prin urmare, parcurgând sursele antice și medievale, vom observa că se coagulează cel puțin două direcții simbolice: una care îi atribuie vulturului (vulturius) o conotație negativă, punându-l, ca pasăre care se hrănește cu hoituri, în slujba diavolului; și una care selectează, în cazul acvilei (aquila) exclusiv trăsăturile pozitive, spirituale, făcând-o un însemn imperial și un simbol hristic 7. Prin urmare, chiar dacă cel mai adesea, vom întâlni în traducerile dicționarelor de simboluri și ale
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
atitudine nu așteaptă neapărat nașterea artei heraldice, din prima jumătate a secolului al XII-lea (când fixează Michel Pastoureau 10 apariția sistematică a stemelor în Occident), ci se petrece încă din primele secole ale creștinismului, când pasărea rea, devoratoare de hoituri capătă un concurent în nobila răpitoare, o ființă solară, simbol al lui Hristos. Heraldica, ce e drept, a impus folosirea preponderentă a termenului aquila pentru ipostaza pozitivă a păsării. O distincție la fel de clară, deși discretă, face și Cantemir în alegoria
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
2005, p. 177: "Mai mult, spre deosebire de simbolul monarhic concurent (leul), acvila dantescă (aquila, ce nu are a se confunda cu vulturul vulturius devorator nu doar, mitologic, de prometeici ficați, ci mai ales, în viața de zi cu zi, de putrefacte hoituri și legat, ca atare, de simbologia morții) este învestită cum se și cade în cazul stemei imperiale prin excelență cu sarcină (simbolică și metaforică) în exclusivitate pozitivă." 8 Louis Charbonneau-Lassay, Le mystérieuse emblématique de Jésus-Christ. Le bestiaire du Christ, p.
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]