1,824 matches
-
face nici un om respectabil. Oamenii ăștia sunt hoți - nu încape nici o îndoială - și n-ar trebui încurajați să locuiască în case batswana respectabile. Domnul J.L.B. Matekoni n-are decât să fie filantrop, dar caritatea are și ea limitele ei. Se holbă la stăpânul ei. — Stau aici? Câte zile? El nu se uită în ochii ei. I-o fi rușine, gândi menajera. Rămân aici pentru mult timp. Nu am de gând să-i duc înapoi. Ea rămase tăcută. Se întrebă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cât sunt mai multe Mercedes-uri într-o țară, decretă Mma Makutsi, cu atât mai rea e țara aia. Dacă ar exista o țară fără Mercedes-uri, ar fi un loc binecuvântat. Puteți fi sigură de asta. Mma Ramotswe se holbă la adjuncta ei. Iată o idee interesantă, dar care poate fi discutată pe larg altădată. Între timp, mai aveau două-trei lucruri de pus la punct. — O să faci în continuare ceai, spuse ea ferm. Te pricepi de minune. Voi fi fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dar era prea târziu. Nu-l considera pe domnul J.L.B. Matekoni anost; era un om de încredere și, pe deasupra, mecanic; va fi un soț extrem de bun. Asta vroise să spună; nu vroise să afirme că-i anost. Mma Ramotswe se holbă la ea. — Un logodnic cum? întrebă ea. Sunt norocoasă că am de logodnic... ce anume? Mma Makutsi își plecă privirea. Simțea cum îi ard obrajii și era buimăcită. Pantofii, cea mai bună pereche a ei, pantofii cu trei năsturei strălucitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de ani, vârsta lui Mma Makutsi, purta un halat roșu și avea un chip pasional, de copil răsfățat. Îmbrăcată altfel și machiată, ar fi făcut furori prin baruri. Probabil chiar așa și era, reflectă Mma Makutsi. Cele două femei se holbară la ea, cea tânără chiar la modul grosolan. — Cioc, cioc, spuse Mma Makutsi politicoasă, folosind expresia care înlocuia un ciocănit atunci când nu exista o ușă la care să bați. Un gest absolut necesar, fiindcă, deși femeile nu erau înăuntru, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Nu pot să-ți dau banii înapoi. O să-mi plătesc datoria odată și odată. Ea dădu din cap a înțelegere. — Am putea șterge ușor cu buretele datoria, zise ea. O să uit de bani dacă faci ceva pentru mine. El se holbă la ea suspicios. — Te duci la o casă unde nu va fi nimeni. Spargi o fereastră de la bucătărie și intri. Nu sunt hoț, o întrerupse el. Nu fur nimic. — Dar nu-ți cer să furi, replică ea. Ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
putea spune că nu ești un bărbat cumsecade. Cred că ești cel mai cumsecade bărbat din Botswana. Ce alt bărbat ar fi făcut așa ceva? Cred că nici unul, dar absolut nici unul. Nimeni nu s-ar fi înhămat la așa ceva. Nimeni. Se holbă la ea. — Deci nu ești supărată? — Am fost, mărturisi ea. Dar numai un pic. Un minut, poate. Apoi m-am întrebat: Oare vreau eu să mă mărit cu cel mai cumsecade bărbat din țară? Da. Sunt capabilă să le fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vorba despre asta. Observă că răspunsul ei îl relaxează și că-i revine aroganța. — Atunci? — Am venit să vă rog să-mi vorbiți despre ceva ce s-a întâmplat în urmă cu mulți ani. Cu zece ani în urmă. Se holbă la ea. Atitudinea lui era precaută acum, iar ea simți în aer mirosul acela acru, inconfundabil, al unei persoane căreia îi este frică. Zece ani înseamnă o grămadă de timp. Oamenii uită. — Așa e, fu ea de acord. Uită. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de logodnă cu micuța piatră strălucitoare. — Acum zece ani, începu ea, ați locuit aproape de Molepolole, la ferma condusă de Burkhardt Fischer. Vă aflați acolo când un american pe nume Michael Curtin a dispărut în împrejurări misterioase. Se opri. Carla se holbă la ea cu ochi sticloși. — N-am de-a face cu poliția, se grăbi să adauge Mma Ramotswe. N-am venit aici să vă iau un interogatoriu. Carla rămase impasibilă. Atunci de ce doriți să vorbim despre asta? S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
n-a venit, am trimis-o pe Mioara să-l aducă. Când e după luat, n-ai grijă, vine repede... Dacă ar mai fi respirat cumva, tot murea până venea Salvarea. Ia dați-vă mai într-o parte, v-ați holbat destul! Poate vrea să vadă și domn’ profesor... Îmi face-un brânci, ajung mai în față și văd ieșind de sub cârpă un picior deformat de varice, c-un călcâi crăpat, întărit ca o copită. - Mulțumesc, mulțumesc... mi-ajunge... - Cum, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
care-și sărbătorește nunta de aur, dar cuplul și toți ceilalți, cu puloverele lor grele și colierele aparatelor de fotografiat, toți fixează ceva sus și la dreapta, afară din cadru. Știu că e vorba de monitor. E straniu, oamenii se holbează la ei în monitor holbându-se la ei în monitor holbându-se la ei în monitor, iar și iar, cu totul blocați într-o buclă a realității care nu se sfârșește niciodată. Fata cu tava, ochii ei disperați au lentile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aur, dar cuplul și toți ceilalți, cu puloverele lor grele și colierele aparatelor de fotografiat, toți fixează ceva sus și la dreapta, afară din cadru. Știu că e vorba de monitor. E straniu, oamenii se holbează la ei în monitor holbându-se la ei în monitor holbându-se la ei în monitor, iar și iar, cu totul blocați într-o buclă a realității care nu se sfârșește niciodată. Fata cu tava, ochii ei disperați au lentile de contact prea verzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu puloverele lor grele și colierele aparatelor de fotografiat, toți fixează ceva sus și la dreapta, afară din cadru. Știu că e vorba de monitor. E straniu, oamenii se holbează la ei în monitor holbându-se la ei în monitor holbându-se la ei în monitor, iar și iar, cu totul blocați într-o buclă a realității care nu se sfârșește niciodată. Fata cu tava, ochii ei disperați au lentile de contact prea verzi și buzele îi sunt de-un roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de Valium prin crăpătura de sub ușa dulapului. Cu pușca dinainte, descui ușa și mă dau în spate. În lumina focului de la etaj vezi cum casa se umple de fum. Manus se împleticește afară, cu ochii lui de-un albastru electric holbați și cu mâinile în aer, și-l duc în pas alert afară, cu pușca înfiptă în spinare. Chiar și la celălalt capăt al puștii, pielea lui Manus pare întinsă și sexy. Dincolo de asta, n-am nici un plan. Tot ce știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
propriul lui pișat și-n argintăria din portbagajul mașinii sale sport roșii. Flashback de când învățai să faci la oliță. Se-ntâmplă. Cât despre mine, eu stau pe vine în fața lui, căutându-i umflătura portofelului. Manus nu face decât să se holbeze la Brandy. Crezând probabil că Brandy sunt eu, eu cea din trecut, cu față. Brandy și-a pierdut interesul. — Nu-și aduce aminte. Crede că-s maică-sa, zice Brandy. Soră, poate, dar mamă? Așa un déjà-vu. Mai degrabă frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vezi și tu, i-a zis el, dar ea n-a avut curaj, cu toate că i-ar fi făcut plăcere. Gândul la acele lumini nu-l părăsea. Nici chiar acum. Alo, domnu’, poți să Încetezi măcar o clipă să te tot holbezi la luminile alea? Înțeleg că vederea e minunată, dar ai putea să te uiți din când În când și la mămica ta. Oricine ar putea să-și Închipuie că n-ai mai fost niciodată noaptea În oraș cu cineva. De
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
S-a Închipuit În mașină, gonind cu ferestrele deschise, iar gândul ăsta l-a Întremat. Nu te lua după bârfe, Johan! Nu mă iau. Pot să judec și singur. știu ce faci. Dar nu-mi pasă. A continuat să se holbeze la umbrele care se Învârteau de colo-colo prin Întuneric. Lui Îi plăcea Întunericul. și-ar fi dorit să fie acolo, În locul acela neguros. La orfelinat nu-i fusese niciodată teamă de beznă. Noaptea, În Încăperea aceea lungă și pustie, cu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Adam. Sunt eu, Zubaidah, a zis ea, știi tu, Z. Ce surpriză să te văd! I-a luat o mână Într-ale ei și a strâns-o de parcă saluta un vechi prieten. Chelnerul era acum Însoțit de doi soldați. Se holbau neajutorați la mulțime, nu și la Adam. Acesta s-a Întors spre chelner, i-a prins privirea o clipă, Însă el s-a făcut că nu-l vede. Rămăsese cu spa tele Înco voiat, a scuturat din cap și și-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
peste ea Într-o carte veche care fusese udată și avea pagini friabile și pătate. Înfățișa un personaj atât de jalnic, Încât nu și dăduse bine seama nici măcar dacă era bărbat, femeie ori copil. Acela nu făcea decât să se holbeze, părăsit și singuratic, la decorul din jur, Încât lui Johan i se făcuse rău la gândul unei ființe rămase fără nimeni pe lume Într-un loc părăginit, asemenea oricăruia dintre cele pe unde trăise și el. Copiase titlul lucrării, Un
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
tot felul de vietăți reci și dure care nu-i plăceau deloc. Scoici, probabil scoici. A simțit apă Între degete, apoi până la glezne. Apa era caldă și noroiul nu mai părea așa de rece, iar Johan se oprise și se holba la golul nesfârșit al mării. Apa Îi ajun sese la genunchi, Însă uneori se umfla și-i ajungea până la mijloc, apoi se retrăgea din nou. Adam a Înaintat Încă puțin. Îi vedea spatele lui Johan, cămașa lui albă era plină
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
operei. Adrian continuă să citească cu glas tare: — „Iar în ultimul său film, Întunericul, la care semnează și regia artistică...“ E-o treaba înțeleaptă să-ți faci singur și regia? — Cine-mi înțelege opera mai bine decât mine? Adrian se holba o clipă la Șam, părând să fi rămas fără replică, dar apoi relua: — „Iar în ultimul său film, Întunericul, la care semnează și regia artistică, există o lungă scenă în care o tânără se fâțâie goală prin casă și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Ideea lui Șam este să... exclama Adrian. — Ideea este, relua Șam, ca Adrian să accepte să i se ia un interviu, ca apoi sa poata scrie el un portret satiric al lui Fanny Tarrant - bineînțeles, fără știrea ei. Eleanor se holba în continuare la Adrian, în timp ce Șam bâiguia, frecându-și palmele: — Cu cat stau să mă gândesc mai bine, cu-atât mai mult îmi place. Ar putea reprezenta nașterea unui nou gen publicistic. Revoltă docililor. Riposta oamenilor de artă. Zău, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
dar în același timp sceptică. — Nu pot să cred c-ați renunțat atât de ușor, spuse ea. Adrian trase adânc aer în piept. — Vreți să spuneți cum de-am putut renunța la nesfârșitele ceasuri de singurătate pe care le petreceam holbându-mă la o coală albă sau pe fereastră, rozând capătul pixului și încercând să creez ceva din nimic, să dau viață unor fapturi lipsite de-o existența anterioară, să le dau nume, părinți, studii, haine, averi... să trebuiască să hotărăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
în fiecare vineri seara, lăsându-și doar un smoc îngust de păr pubian, ca o mustață verticală. Am dreptate? — Inexact! De fapt are forma literei V, spuse Fanny, intrând în cameră, urmată de Eleanor. Șam sări că ars și se holba la Fanny. — Tu ce chilu’ meu cauți aici? întreba el. — Întâmplător, treceam prin zonă, răspunse Fanny, dar nu mă așteptam să dau peste dumneavoastră, domnule Sharp. Tânără părea palida și un pic dusă, buimaca. Era îmbrăcată lejer, cu o cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
două victime, el și domnul cu ochelari, și Încă cineva care nu putea fi decât agresorul. Era un domn În vârstă și binecrescut căci Își cerea Întruna scuze că a intervenit cu atâta brutalitate. Și mai era cineva care se holba la ei, unul care intrase pe blat la acest spectacol. Ce brutalitate, omule, vezi-ți de treabă! La etatea dumitale nu mai ai cum să fii brutal. Nu? se miră domnul binecrescut. Nu, hombre. Nici măcar n-am căzut din pricina loviturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și de viu, că-ți intra în gură și evapora umezeala cu o tandră și intimă grijă. Am trecut pe lângă o veche statuie de marmură a mult adoratului maestru bucătar care scrisese cartea mea de bucate. Ochii lui goi se holbau de pe-o față plină de licheni pe când stătea în picioare, înalt și agresiv, ținând - mânuind - spatula, așa cum un erou ar ține o spadă. Puțin mai departe, într-o firidă adâncă, un Humphrey Bogart ursuz, învăluit în pânze de păianjen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]