225 matches
-
acestui coșmar ce-i sfredelea timpanele. De jos se auzi un râset. Urmat de aceeași tuse convulsivă. „E ea și parcă totuși nu e ea”, murmură În gând stomatologul. E drept că uneori Lilith tușea, dar niciodată n-o auzise horcăind În halul ăsta... „Care ea?” Își spuse și deodată Îl apucară fiorii. Medicul clănțăni din dinți, Începând să trepideze din tot corpul. Deci venise clipa. Lilith a lui se transformase În moarte... Noiamnn nu-și dădu nici el seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
valiza lui de aluminiu. Și domnul Whittier o privește în ochi, atât de aproape încât li se ating genele când clipesc. Dar tot închiși aici ați rămâne, spune el, cu firele cenușii și rare de păr atârnându-i pe ceafă. Horcăind, cu vocea gâtuită în strânsoarea cravatei. Miss America flutură cuțitul spre doamna Clark și spune: — Și ea? Ea are cheie? Și doamna Clark clatină din cap, nu. Ochii mai că-i ies din orbite, dar botișorul ei siliconat de păpușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Sper să fie cancer. Cu degetele încă în pantaloni, cufundat în pernele arabe, domnul Whittier se chircește cu capul între genunchi. Doamna Clark face un pas înainte, și zice: — Brandon? Și domnul Whittier alunecă pe podea, cu genunchii la piept, horcăind. Notăm cu toții în minte: „Brandon!”, pentru scena din film cu un actor celebru zvârcolindu-se în chinuri false pe covorul oriental roșu cu albastru. Doamna Clark se lasă pe vine ca să ia punga de Mylar goală de unde a scăpat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
retrage Într-un tipar ultim. Prin foșnet și zvîcnet lemnul de brad se strînge-n jurul unui nod. Nimic nu dispare cu totul, chiar și atunci cînd moartea a statornicit totul. La noi În urbe, mai anul trecut, unul care tocmai horcăia și trăgea moartea În piept ca pe fumul de țigară a prins În răsuflarea sa o albină harnică... Trei zile a zumzăit În pieptul celui dus dintre vii lucrătoarea, necontenindu-și zbaterea nici cînd mortul a fost coborît În groapă
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
hățiș, e cu atât mai dificilă, cu cât ar vrea să o scoată la capăt, după o topografie ieșită de mult din uz din orice uz în această lume, croită din coline de moloz, din cicatrice de cărămidă, din hrube horcăind răcori cu mirosuri fetide, foste pivnițe de neguțători medievali, metamorfozate, de curând, doar de curând, în bulboane viclene, mascate sub grohotișul ruinelor. Numai în văzduh reflecta, uneori, Mircea ai putea să nu te poticnești, luând-o în diagonală prin acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu griș cu biberonul, m-am chinuit s-o sprijin de barele pătuțului de metal, n-am înțeles de ce trebuie să rămână acolo. Se părea că eu am să mă curăț, eram vânăt și mă zgâlțâiau convulsiile, temperatura nu scădea, horcăiam ca pentru sfârșit, mă scuturam de frisoane, „are pe Necuratu’”, își făceau cruce vecinele. Mi-au dat să beau cărbune stins în apă, mi-au făcut cruce pe piept cu ulei din candelă, m-au descântat și mi-au suflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și bărbatul are sex. În mod logic, a dedus că fiecare are sexul lui. De când a făcut această descoperire epocală, stă cu sexele și părțile lor pe ecranul calculatorului, zi și noapte. Dar cum plămânul șterpelit de Feraru nu va horcăi niciodată ca unul de fumător de Naționale și Mărășești, nici scriitorului nostru nu-i iese nici o sfârâială, n-ai nici un bărbat și nici o femeie, chiar mai tâmpiței, mai schematici. Poartă organe de colo-colo prin pagini, ca avortonii cu două capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
îndeajuns de prost sfătuit încât să te arunci la un bărbat care ține un pistol de calibrul 45 îndreptat spre tine. Primele trei sau patru injurii strigate în gura mare sfârșiră în mod abrupt când împușcătura asurzitoare îi zbură gâtul. Horcăind groaznic, Lange se răsuci împrejur ca un derviș care se rotește amețitor în dans, ținându-se înnebunit de gât cu mâinile care mai aveau cătușe și decorând tapetul cu trandafiri roșii în timp ce cădea la podea. Mâinile lui Kindermann se potriveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dinăuntru, la eso anthropos, tată și fiu. Atunci m-am simțit fiu, fiu al copiilor mei și fiu al mamei copiilor mei. Teribilul Raphaël Valentin din Pielea de sagriu, a lui Balzac, moare, mistuit de dorințe, la sânul Paulinei și horcăind, în angoasele agoniei, „te iubesc, te ador, te doresc...“; dar nu se deznaște și nici nu renaște, pentru că nu la sânul matern, al mamei copiilor săi, al mamei sale, i se sfârșește romanul. Și, după toate astea, în romanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu tricoteze amuțite de emoție, aproape că i-o răsuci pe după ceafă. Dădu să zâmbească amabil după ce-i reuși figura, dar nu îi ieși decât un rânjet amenințător. Popa îi văzu uimit dinții deși, subțiri, arcuiți, negri. - Nu vă grăbiți, horcăi acela. Sunt unele gesturi care dăunează aici, în casa dreptății. Destul că suportăm prostia aia cu juratul pe o carte neagră, acum mai vii și matale cu semne de-astea cabalistice. Vă rog, nu mă faceți să mă desfășor! Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fă pași! Las-o Baltă cu textele. Suntem lesbi, nu te-ai prins? Nu ține vraja la noi! Dacă vrei pisicuțe, du-te la fredonare peste drum, la clubul popii! ...Acum, privindu-l pe insul din fața sa, care continua să horcăie și să se agite, popa Băncilă izbucni cu năduf: - Vezi că ți-am venit de hac?! Credeai că mult o să mă mai chinui? De dimineață mă tot ispitești, da uite că acum te-am prins! Zvâcni bucuros și se proțăpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
da uite că acum te-am prins! Zvâcni bucuros și se proțăpi chiar în dreptul aceluia, făcându-și încă de câteva ori cruce. Îngâna chiar și un imn de slavă. Dădu să cădelnițeze, bălăngănindu-și mâinile. - Dom’le, te rog, aer... horcăia acela. Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe banchetă, făcea întruna cruci și mătăni, aproape țopăind într-un înfocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos. N-am nevoie de dragoste și de tăntălăi geloși.“ Era cât pe ce să se îndrăgostească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara, tineri, ea în costum de baie, undeva pe un deal, printre niște gropi, Cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei, târzie sugrumare, așa cum dăduse să o facă de demult, de când îl prinsese cu securista aia de Aspasia chiar la el în garsoniera de la primărie, îl trimisesră primar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mulaj de ceară. Câteva tampoane absorbante „Allways“ i se lipiseră pe pieptul păros. Aulius, prăbușit pe bancă, cu brațele larg desfăcute, cu picioarele întinse, larg răscrăcănate, ca un belfer în toiul unei splendde zile de vară, abia mai respira. - Verginele, horcăi el. Măi Verginelică, băiatule. Cine dracu a scornit mă, chestia aia că când mori îți vezi toată viața în fața ochilor? Ca pe video... Cine a fost, mă, tâmpitul ăla? Vrginel nu-i răspunse. Urmărea, cu atenția cu care privești desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
viteza era din ce în ce mai mare, iar el devenea tot mai înspăimântat, temându-se să nu se strivească de pământ. Intrarea în trupul său se făcu brusc, dureros chiar. Izbitura îi smulse un icnet scurt, din adâncul pieptului. Inspiră adânc, cu sete, horcăind după aer. Deschise ochii și se ridică în capul oaselor. Întunericul ce îl înconjura era deplin. Greierii cântau ascunși în iarbă. Oricât se strădui, de data aceasta nu mai reuși să se apropie de nici unul dintre ei. Auzea vântul foșnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca unul, pe o parte Dardailă era gâdilat de nu mai putea rezista, pe cealaltă parte era lovit cu putere de se cutremura cu totul. Într-o clipă cel de al doilea cap al lui Dardailă era le picioarele lor, horcăind și învârtindu-se în pământul de la picioarele lui Stup. Corpul fără cap a mai rezistat puțin timp, după care s-a prăvălit și el la pământ producând un zgomot asurzitor. Sfârșitul lui Dardailă a venit după o luptă grea timp
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
albul lor, întocmai ca la morți. La cum arăta ea în acele clipe, ușor ar fi reușit să bage spaima imediat în oricine. De departe, se vedea că duce o luptă aprigă cu aerul; de fapt, ea nu mai respira - horcăia. Fiecare vorbă, pe care încerca ea din răsputeri s-o pronunțe, îi era întretăiată numaidecât de un șir întreg de spasme violente. Tremura toată. Convulsiile n-o slăbeau deloc. Într-un cuvânt, părea că se dă, chiar atunci, de ceasul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mințit cu nerușinare. - Mie mi se pare că omul e rănit grav, continuă el. Eu asta văd. Chemați, vă rog, o ambulanță... Deodată, o bufnitură surdă îi reținu atenția, întrerupându-l. Slăbit din pricina sângelui scurs, Mircea Cârpenișteanu se prăbușise. Acum horcăia. - Chiar am încercat să te omor, tâmpitule, spuse cu greu scriitorul, printre suspine. Numai că tu n-ai apucat să vezi. - Dar de ce, domnule Cârpenișteanu? întrebă copilul, de data aceasta îngrijorat, aplecându-se spre el. Ce motive ați fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
stăpânească plânsul, să-și țină lacrimile, fiindcă nu vrea ca tata s-o vadă plângând, și știam că acuși o să strig, acuși o să urlu la tata, și atunci nările tatei au început să fremete, a luat de două ori aer, horcăind, și a treia oară inspirând adânc, iar atunci a clipit deodată din gene și fața i-a tresărit, și s-a uitat în jos, la sicriul deschis, m-am uitat și eu pentru prima oară, bunicul era pe de-a-ntregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și să crape cu toții, și cu toată puterea l-a îmbrâncit pe gardian, dar atât de violent încât el s-a dezechilibrat, și atunci celălalt gardian i-a tras un dos palmă, și atunci tata a început să urle dezarticulat, horcăind, și a luat-o spre mama, dar gardienii l-au tras înapoi de lanț, și atunci mama s-a năpustit asupra unuia dintre ei, și l-a lovit cu pumnii în piept, și a strigat, ajutor, nu-l lăsați, ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de porc. Aproape că mi-a venit să mă las de meserie când am văzut cu ce urma să avem de-a face. Ar fi trebuit să vezi hidoșeniile astea cu fălci păroase, aceste creaturi ca niște baligi, clefăind și horcăind în troacă. Să-ți muști prietena de coadă când ea nu e atentă - iată ce înseamnă un comportament nobil, iată ce poate fi un exemplu de veche politețe cavalerească, din punctul de vedere al standardelor cocinei. Și când mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la durerea fierbinte care Îi cuprinsese glezna, căci se lovise amarnic de fierul balustradei, nici că Își pierduse un pantof, care pășea pe fundul apei acum, În locul lui. Cineva Îl ținea atârnat deasupra râului de câteva secunde bune, iar el horcăia, strangulat de cămașa din bumbac gros, saliva i se scurgea pe bărbie, Își mușcase limba, care i se umflase, aerul puturos, plin de duhurile animalelor stârpite la abator, părea de smoală În pieptul lui, greu și păstos. Singurul lucru care
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]