222 matches
-
piciorul.) Ai obosit? Scoală! (MACABEUS face un salt încercând să-i prindă piciorul cu mâinile bandajate.) Așa! (Râs subțire, cinic.) Încă o dată (MACABEUS face din nou saltul.) Asta-i! Învață să te târăști! Și! MACABEUS: Te omor! Te omor! Stai... (Horcăie, mugește, plânge.) Te prind eu... PARASCHIV: Aici, aici... (Salt.) Așa! (Hohot de râs; îi așează în față un scaun.) Aici, aici! (Salt peste scaun, rostogolire cu tot cu scaun.) Așa, așa! MACABEUS (Prinzând scaunul cu resturile sale de mâini și rotindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu tricoteze amuțite de emoție, aproape că i-o răsuci pe după ceafă. Dădu să zâmbească amabil după ce-i reuși figura, dar nu îi ieși decât un rânjet amenințător. Popa îi văzu uimit dinții deși, subțiri, arcuiți, negri. - Nu vă grăbiți, horcăi acela. Sunt unele gesturi care dăunează aici, în casa dreptății. Destul că suportăm prostia aia cu juratul pe o carte neagră, acum mai vii și matale cu semne de-astea cabalistice. Vă rog, nu mă faceți să mă desfășor! Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fă pași! Las-o Baltă cu textele. Suntem lesbi, nu te-ai prins? Nu ține vraja la noi! Dacă vrei pisicuțe, du-te la fredonare peste drum, la clubul popii! ...Acum, privindu-l pe insul din fața sa, care continua să horcăie și să se agite, popa Băncilă izbucni cu năduf: - Vezi că ți-am venit de hac?! Credeai că mult o să mă mai chinui? De dimineață mă tot ispitești, da uite că acum te-am prins! Zvâcni bucuros și se proțăpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
da uite că acum te-am prins! Zvâcni bucuros și se proțăpi chiar în dreptul aceluia, făcându-și încă de câteva ori cruce. Îngâna chiar și un imn de slavă. Dădu să cădelnițeze, bălăngănindu-și mâinile. - Dom’le, te rog, aer... horcăia acela. Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe banchetă, făcea întruna cruci și mătăni, aproape țopăind într-un înfocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos. N-am nevoie de dragoste și de tăntălăi geloși.“ Era cât pe ce să se îndrăgostească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de Berlioz, aude până și muzica prin vițele acelea prelinse din degete, e tocmai partea finală, „Visul unei nopți de Sabat“, o încolăcesc vițele și pe bătrână, ea țipă speriată, „vai de madam Mavrodini, săraca“, gândește îngrozită, simțind cum bătrâna horcăie în strânsoarea degetelor, „ce-i cu mine, doamne, ce mă pui să fac“, întoarce cu vițele ei câteva file de album, poze cu Tomnea și profesoara, tineri, ea în costum de baie, undeva pe un deal, printre niște gropi, Cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei, târzie sugrumare, așa cum dăduse să o facă de demult, de când îl prinsese cu securista aia de Aspasia chiar la el în garsoniera de la primărie, îl trimisesră primar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mulaj de ceară. Câteva tampoane absorbante „Allways“ i se lipiseră pe pieptul păros. Aulius, prăbușit pe bancă, cu brațele larg desfăcute, cu picioarele întinse, larg răscrăcănate, ca un belfer în toiul unei splendde zile de vară, abia mai respira. - Verginele, horcăi el. Măi Verginelică, băiatule. Cine dracu a scornit mă, chestia aia că când mori îți vezi toată viața în fața ochilor? Ca pe video... Cine a fost, mă, tâmpitul ăla? Vrginel nu-i răspunse. Urmărea, cu atenția cu care privești desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plăcere. Întrevăzu lipsa fundamentală a volumelor Logicii Lucrului: nu aveau improvizație, vitalitate. Le va renega fără supărare. Era încă tânăr, încă apt de muncă. Vorbele îi fură întrerupte de o săgeată care i se înfipse în gât. Calomfir holbă ochii, horcăi „con-clu-zi-a”... și se prăbuși pe spate cu scaun cu tot. Apucase să vadă în public pe individul cu ochi alungiți și piele negricioasă care ținea în dreptul gurii un tub de lemn. Pe capătul săgeții era o frază scrisă cu verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trezit să spună: hai să le fotocopiem și să ne împăcăm. Poate că mi-era și ciudă pe plecarea lui, nu știu. Știu că cearta n-a durat mai mult de două minute. Paul a rămas cu vorba neterminată, a horcăit puțin și a căzut lat. Întâi am zis că se preface și mi s-a părut o glumă proastă. Dar omul chiar făcuse infarct. Am răsfirat degetele; creionul a căzut pe covor și s-a rostogolit spre zid. În jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Felix îl zări o dată la braț cu Georgeta, foarte radios. Într-o noapte, Stănică veni acasă târziu de tot și, cam ațâțat de băutură, intră în dormitor cu o idee fixă, de mult nutrită, și cu dorințe conjugale. Olimpia dormea, horcăind ușor, cu plapuma pe jumătate căzută. Stănică se așeză pe marginea patului și o bătu posesiv cu palma pe umărul gras. Olimpia sări în sus. - Ce-nseamnă asta, de mă sperii în toiul nopții? - Femeie scumpă! declamă Stănică. Olimpia se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
loc (atîta doar că amorțite), abia atunci taximetristul săltîndu-se într-un cot, o identifică pe gazda sa, Maria C. Nicolici, întinsă de-a curmezișul patului. Dormind cu fața în sus, răsturnată peste jumătatea de jos a trupului lui. Pufăind și horcăind, ca o chiuvetă care se golește. Trăgând, în nări, mirosul de balegă emanat de la subțiorile babei, Țaca trecu prin spaima că fermecătoarea putrezise. Amănuntul că și horcăia, așa putrezită, nu i se păru decât unul din obișnuitele și dezgustătoarele trucuri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fața în sus, răsturnată peste jumătatea de jos a trupului lui. Pufăind și horcăind, ca o chiuvetă care se golește. Trăgând, în nări, mirosul de balegă emanat de la subțiorile babei, Țaca trecu prin spaima că fermecătoarea putrezise. Amănuntul că și horcăia, așa putrezită, nu i se păru decât unul din obișnuitele și dezgustătoarele trucuri ale nenorocitelor de muieri. O scutură pe cordoaică, cu labele lui mari, de pe șolduri. Și, când se ridică de pe canapeaua desfăcută și ea direct pe parchet, căutând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
meu, două-trei minute de plimbare în pântecele cele mai elegante din tot Bucureștiul. Pe 20 aprilie, într-o miercuri, stăteam în camera mea, ce plutea pe deasupra Căii Moșilor, și scriam. Nu era distractiv. Trecusem printr-o perioadă brutală de somn, horcăisem o vreme, dar acum mă trezisem. Scriam, când au început să se audă zgomotele acelea curioase la ușa de la intrare. Două tipe au chei de la camera mea, dar, între timp, tipele s-au făcut blonde, iar cheile lor au murit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la doi metri, sub căpățâna ta, a ta e! Bălăbănea has-Satan, la bărbat, ca la un trup de cal mort. Dar, din somn, în loc de balinul Țaca, tot cucoana tresări din picioare și, c-o voce ieșită parcă din intestinul gros, horcăi: - Ce-aveți, băi?... Ce-ați... vrea, băi?... Veniți toți, mâncați, beți, futeți și plecați... Dar de mine... Dar, la vârsta mea. Mâine n-o să mai futeți, n-o să vă mai căsătoriți. Și n-o să mai pup... de la voi, nici măcar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bine... Gheorghe fuma întins pe spate, cu coatele în grămada de nisip. Alături mai mocnea încă un rest de foc. Rămăsese numai un miez fierbinte cât un ban, care pâlpâia. Lumina lui putină juca pe fețele ostenite ale pungașilor. Mînă-mică horcăia, Nicu-Piele se întorcea când pe o parte, când pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? fl întrebă Paraschiv. -Nu. - De ce? - Nu mi-e somn. De pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
am rămas singur, jucând. Obosiseră și lăutarii, da nu i-am lăsat. "Haide, ha! Zi-i, Dumitre, că m-anticăresc..." Mi se aprinsese obrazul și din ochi îmi ieșea un fum gros, care acoperea tot ce era împrejur. O dată am horcăit și-am căzut pe spate. Pe gură mi-a ieșit tot sângele din mine, un șuvoi ca miezul vișinei... Oacă tăcuse. Nicu-Piele s-a ridicat cu greutate și 1-a privit. Pe pieptul hoțului se vedea o pată întunecată de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
labe. Din 209 gâtlejurile adânci li se scurgeau bale groase și adormeau. Blănurile duhneau a gunoaie și, când soarele cobora spre apus, se urneau. Întâi se ridica cel brumăriu, al lui Ilie, deschizând un ochi.Hămăia scurt. Al lui Gogu horcăia încă. Avea urechile clăpăuge și-l ciupeau muștele. Arunca zadarnic din coadă. Se mai canonea pe o parte și se scula cu dosul la biserică. Ceata se strângea și câinii se vânzoleau a joacă. Cățelele o luau înainte și dulăii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dumnezeu puterile. Stăpânul a încremenit. Cel tânăr îl mânca din ochii lui veninoși. Dintr-o lovitură i-a găsit inima. Sângele hoțului a țâșnit cald și roșu pe mâinile subțiri ale lui Paraschiv. Bozoncea s-a prăbușit pe pernele trăsurii, horcăind. În timpul ăsta, Gheorghe aruncase pe birjar jos de pe capră, dăduse-n Praporgicu și-o luase pe Didina în brațe, purtînd-o peste noroi, la trăsura în care ședea Mînă-mică. - Mergi, mă, cu noi? 1-a întrebat codoșul. 313 - Merg, c-avem
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ele, se omorau. Stați la un loc, ocările dracului!" strigam la ele, dar ce, mai m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Asta merge bine Muzică megalomană Vă merge bine? Muzică enigmatică, Muzică antipatică împrăștiată enigmatic... pur și simplu extraordinar. COMPOZITORUL (se oprește la Mecena, care e încântat, și îi pune mâinile pe nas și gură până când aceste trebuie să se smulgă horcăind în lături): Fără un sunet își rostogolește un ochi ziua, păpușa muzicală e spânzurată, în piața centrală, peste groapa cu lături peste toate casele familiilor zero peste toate zilele de sărbătoare peste părul pestriț ale ultimului sfânt părinte (încet încep
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ca craniul lui taică-tău să aibă să muște ceva. Tu dezvelești acum chifla ta cu cârnați și îți umpli cu ea sacul neliniștit al burții tale. Mariedl bagă mâna sub fustă și trage afară o chiflă cu cârnați. MEDICUL (horcăind): Porci de câiine... primitivi pizdoșiți... voi.. Pânăgritori de puțuri de fântână. Nu... Voi nu o să aveți niciodată un mormânt liniștit în știință. O să se rupă definitiv de voi, știința. FRATELE LUI MARIEDL (se masturbează încă relaxat): Asta-i ceva de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
tubul gol de oxigen iar cu brațul stâng îi sprijineam capul mamei. Atunci a spus: ,,O să vadă tată-tu!”, apoi a tăcut privindu-mă în ochi cu disperare și totodată parcă cu milă. Acestea au fost ultimile ei cuvinte. A horcăit odată puternic, i s-a cutremurat tot corpul de parcă ar fi vrut să sară din targă, apoi a dat ochii peste cap, pleoapele s-au închis și a plecat pe drumul veșniciei în rândul celor drepți... Eu am rămas ținându
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
profilau din când În când pe cerul Încă spuzit de stele. Calmul era absolut; chiar și briza aceea ușoară se oprise. Faulques nu-și auzea decât pașii, scârțâitul greierilor printre copaci și vuietul resacăi, ce urca dinspre plaja cu pietricele, horcăind lung și surd, aproape omenește. Când a ajuns lângă pădurice, s-a oprit și a așteptat nemișcat printre măruntele urme luminoase ale licuricilor. Se simțea liniștit, cu mintea limpede. Cu memoria și intențiile senine. Nu-i era teamă, nu avea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]