245 matches
-
în clădirea aceea numită școală. El nu va merge acolo, nu va intra și nu va știi niciodată cum este înăuntru. Fugea și simțea că îl lasă picioarele, dar nu avea cum să se oprească. Reuși să intre pe o hudiță și să sară gardul în grădină la factor, acolo se ascunse în stogul de paie și a rămas plângând până când i s- au uscat lacrimile. Acum era în sigurantă în brațele bunicii care îi mângâia creștetul și părul moale. țața
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
neputință să facă ce voiau ele, supuse voinței și mișcării balaurului stâlcit care-și târa coada pe sub umbra puțină a zidului. Rândurile se formau în stradă, în fața bisericuței, și grosul coloanei ieșea pe partea cealaltă a porților, risipindu-se în hudița următoare. Cerboaica descoperi voluptatea stearpă a supunerii și se abandonă cu totul mișcării aceleia necontrolate și totuși ordonate, încete și continue, spre ce? Nu știa, nu-și putea răspunde, dar înțelese dintr-o dată, cu-o adâncime sufletească ce-o uimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că, formal, partidul era suspendat. Apăreau însă și ziare nesupuse, mereu hartuite de regim prin nealocarea hîrtiei necesare imprimării și "cenzură era strașnica". Situația se va fi menținut și în perioada dictaturii antonesciene, deși am citit în memoriile lui Ioan Hudița că P.N.T.,i se îngăduise să funcționeze subteran, avînd organizații județene, iar în București erau și organizații pe sectoare (pe "culori", cum se numeau atunci), conducerea partidului ("Biroul") se întrunea cu regularitate, adoptînd decizii. Ghilezan s-a stabilit la București
Emil Ghilezan se destănuie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17909_a_19234]
-
apuc drumul pe întoarcere, de data asta pentru a scurta, renunț la șosea și o iau de-a dreptul printre vii. Încet, încet, printre nămeți și lac de apă din cauza oboselii și fricii care se strecurase în mine, intru printre hudiți. Ninsese mult și din cauza gerului pâcla se îngroșa, drumul era aproape neumblat, fără pârtie făcută, mersul devenea tot mai anevoios, trebuie să trec pe la poarta țintirimului unguresc care era așezat între viile din corni, frica și oboseala creșteau. Stafii, strigoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
la picioare. În încărcător nu avea nici un cartuș. Până una-alta, însă, eu zic să plecăm acasă, pentru că s-or fi dus după ajutoare... Ploaia continua să cadă răzbit. Costăchel mergea înainte, iar Petrache înnota prin glodul adânc în urma lui. Hudițele înguste erau cufundate în întuneric. Abia își dădeau seama pe unde se aflau. La o vreme, Costăchel s-a oprit, cu urechea ciulită. Ia ascultă! Nu ți se pare că se aude mers de animal - cal sau vită? a întrebat
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
s-o facem ca la șezătoare, Petrache. Noi aducem vorbele și vinul, iar gazda pastrama și urechile... Soarele a asfințit într-o mare de foc. Semn că vremea va gerui. Costăchel și Petrache călcau voinicește troienele adunate de-a curmezișul hudițelor satului. Inginerul Cicoare a aprins lampa mare, semn că aștepta musafiri... Acasă-i gospodarul? - a deschis Costăchel vorba de la ușă. Acasă. Acasă, că i-o trecut vremea de mers la fete - a răspuns inginerul, bucuros de oaspeți. Nu merge la
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
și turta lupului și sânge de nouă frați. Aista lung și bălos ca un șerpe e burete de bubă, burete pucios, care pute în pădure a hoit. Dincoace e văcălia, buretele de nuc. Ajungând la capătul cărării care ieșea în hudiță, de acolo cârdul bătrânelor se risipi. Păscărița o lua la deal împreună cu Bocoaia, a treia casă mai încolo rămânea Aglaia, iar Burlăcița cu baba Băltoaia și femeia cea tânără coborau la vale. Surdă și ea, Burlăcița vorbea tare, ca s-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
așternuse peste sat încă de dimineață. Nu mai plouase de înainte de Sânt-Ilie. Trecuse puțin de amiază și razele soarelui dogoreau. Neculai Antoniu, megieșul bunicii lui, gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns pe hudița umbroasă, în dreptul casei bătrânei Zotoaia, bunica lui, Neculai Antoniu, om voinic, strigă din tot plămânul: ”- Mătușă Ileana, iaca... ț-am adus nepotu!” Un zbucium lăuntric, necunoscut, care vroia parcă să-i sfâșie pieptul, să-l strângă de gât... ceva nedeslușit
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
a căzut Drăghici, Nikolski, securitatea dura, lupta de clasă s-a diminuat. Dar până atunci a fost exterminarea celor din clasa burghezo-moșierească, au fost exterminați Iuliu Maniu, Mihalache, Dinu și Gheorghe Brătianu, monseniorul Ghika, a fost închisă Ioana Berindei, născută Hudița, care a născut în închisoare, Sandra Tătărescu Negroponte, Mociorniță, Malaxa, ofițerii, generalii, membrii partidului PNȚ, PNL, chiaburii etc., asta pentru că erau dușmanii poporului, erau burghezo-moșieri, copiii erau dați afară din școli, erau dați afară din case, li se stabileau cote
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
locuim în casa noastră, primită de zestre de mama în 1935. Astea se uită sau se fac uitate, se falsifică și se premiază scriitorii care scriu despre nostalgii nu și despre suferințele celor amărâți, declasați, băgați la inchisoare că Tătărescu, Hudița, expropriați, chiaburi, cum s-a făcut colectivizarea, cu tunul și lagărul, ca la Suraia Vrancea comandant gen. lt. Nicolae Ceaușescu. Asta se ascunde sub preș și tu, ai tăi o țin lângă, că am trăit și mi-am făcut o
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
nemuritorului povestitor Ion Creangă. Mi-amintesc că era seara și ascultam cu sufletul la gură pățaniile lui de la scăldat. Eram nedumerit de o sumedenie de cuvinte pe care nu le mai auzisem: suman, stative, a nivedi, laiță, canură, chimeriu, lespejoară, hudiță, găligan... Bineînțeles, nu conteneam cu întrebările, iar mama îmi explica răbdătoare fiecare cuvânt. Mi-a plăcut atât de mult, încât în noaptea aceea am visat că Nică era prietenul meu și am fugit împreună la scăldat. Parcă era un cer
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
gura: „Pițule! Pițule!”. Până se lămuriră spătarul și Barzovie-Vodă că „pițulele” înseamnă „creițari” sau „galbâni” și că ei nu trebuiau să se teamă neavând o lețcaie, se făcuse seară și ei alergaseră degeaba circa 50 de kilometri prin rătăcăniile și hudițele Țarigradului. Și tocmai când, dumiriți de propria lor sărăcie salvatoare, se opriseră cu caii în spume într-o fundătură mirosind a levănțică, îl zăriră pe Broanteș mergând pe lângă ziduri și ținând-o de mână pe Cosette. — Hei, Iacopone!* - strigă vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să mă-nghită lupii; să deie peste mine războiul, să-mi ardă-un plumb În cap și să mă omoare de viu! Ies În curtea lor; ies În drum - tot al lor, dar nu zăbovesc, o iau la stânga pe-o hudiță care se preface-n cărare - pe-acolo am venit când ne-am refugiat aici, din refugiu. Îmi târâi tălpile prin colbul gros de-o palmă și plâng de mila mea - ce băiat eram și uite ce-am ajuns... Plâng, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vigoare”, ca și legile de reprimare a libertăților individului. Dar noi o dăm pe glumă și, devenind cam zgomotoși, atragem atenția unui băutor de bere de la masa de alături. Îl cunoaște tot târgul, ca pe un cal breaz: un oarecare Hudiță, cam nebun, cam arțăgos, încât este bine să nu „te pui cu el”. Intră în vorbă, o ia pe panta unui discurs patriotic de câr80 ciumă, se înflăcărează, devine roșu la față și, intrigat de atitudinea noastră rezervată, se ridică
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ridicăm fără să ne privim în ochi, tăcuți, dar bucuroși că, fiind deja târziu, nu mai erau și alți clienți care să admire „spectacolul”. Curând ne-am despărțit, cu promisiunea să ne revedem la altă berărie: mania paranoidă a lui Hudiță putea să ne pună din nou într-o situație ridicolă. Tipul era oricând în stare să se proiecteze în cine știe ce personaj istoric și să vadă în halba de bere un sceptru ori un buzdugan numai bun pentru a-și pedepsi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și să vadă în halba de bere un sceptru ori un buzdugan numai bun pentru a-și pedepsi supușii care nu-i prea înghit discursul patriotic. Am rememorat momentul oridecâteori am analizat cazul unor maniaci mult mai cunoscuți decât sărmanul Hudiță din Târgu Ocna. Aceștia s-au identificat cu personaje istorice sau ființe mitice și, declarându-și cu emfază patriotismul, au declanșat războaie, masacre „revoluționare”, pogromuri, asasinate în masă. Marele „patriot” Adolf Hitler declara că nu se însoară deoarece s-a
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
vigoare”, ca și legile de reprimare a libertăților individului. Dar noi o dăm pe glumă și, devenind cam zgomotoși, atragem atenția unui băutor de bere de la masa de alături. Îl cunoaște tot târgul, ca pe un cal breaz: un oarecare Hudiță, cam nebun, cam arțăgos, încât este bine să nu „te pui cu el”. Intră în vorbă, o ia pe panta unui discurs patriotic de câr80 ciumă, se înflăcărează, devine roșu la față și, intrigat de atitudinea noastră rezervată, se ridică
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
ridicăm fără să ne privim în ochi, tăcuți, dar bucuroși că, fiind deja târziu, nu mai erau și alți clienți care să admire „spectacolul”. Curând ne-am despărțit, cu promisiunea să ne revedem la altă berărie: mania paranoidă a lui Hudiță putea să ne pună din nou într-o situație ridicolă. Tipul era oricând în stare să se proiecteze în cine știe ce personaj istoric și să vadă în halba de bere un sceptru ori un buzdugan numai bun pentru a-și pedepsi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și să vadă în halba de bere un sceptru ori un buzdugan numai bun pentru a-și pedepsi supușii care nu-i prea înghit discursul patriotic. Am rememorat momentul oridecâteori am analizat cazul unor maniaci mult mai cunoscuți decât sărmanul Hudiță din Târgu Ocna. Aceștia s-au identificat cu personaje istorice sau ființe mitice și, declarându-și cu emfază patriotismul, au declanșat războaie, masacre „revoluționare”, pogromuri, asasinate în masă. Marele „patriot” Adolf Hitler declara că nu se însoară deoarece s-a
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
unui opust. Când se despărțiră, popa zise cu limba grea: —Poate-l chema Vasile, poate-l chema Dumitru... cine știe!... chiar-chiar de bună-samă... numai Dumnezeu știe! Da! întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri, pe o hudiță. Era îngrijat: se oprea în mijlocul drumului, se uita cu luare-aminte în pământ, apoi, deodată, pornea spre șanțul din dreapta; acolo se oprea scurt, înălța cârja și se cumpănea cu capu-n piept. Pornea apoi domol spre șanțul din stânga, se repezea câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu prietinul pe dindos, până în hudiță; apoi îndată se întoarse râzând, vorbind: — Ce stai, dragă, așa? Până acu nu l-ai văzut niciodată? — Nu, nu-l cunosc... Cum îl chiamă? —Ștefan Bucșan... —Aista-i Ștefan Bucșan, băietul lui Vartolomei? Eu l-am cunoscut, când învăța la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rău. Iarăși creștea amurgul, și ele de mult tăceau, așteptând parcă ceva. Fiecare se gândea, cu privirile ațintite. Ovreica se ridică în picioare și ieși încet. Dar nu intră acasă. Începu să se plimbe lin pe ulița îngustă, apoi pe hudița umedă, prin umbra zaplazurilor și a zidurilor. Din când în când trecea pe lângă ea, prin umbră, câte un locuitor tăcut al mahalalei. Nici n-o băga în samă; își căta de drum. Ea se oprea, asculta răsunetul înăbușit al pașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ștefan al lui Vartolomei. Și m-am pus eu sara la pândă și m-am uitat, și n-am văzut nimica... Unde-i feciorul lui Vartolomei? zic. Reiză, zice, uită-te bine... Uită-te bine, Reiză... vine pe dincolo, pe hudiță, și intră pe dindos... Și m-am uitat pe hudiță, și așa a fost, l-am văzut cum vine pe hudiță, și intră pe dindos... Și Reiza dădea repede din cap, cu tufele de păr fluturând pe dinaintea ochilor, și arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la pândă și m-am uitat, și n-am văzut nimica... Unde-i feciorul lui Vartolomei? zic. Reiză, zice, uită-te bine... Uită-te bine, Reiză... vine pe dincolo, pe hudiță, și intră pe dindos... Și m-am uitat pe hudiță, și așa a fost, l-am văzut cum vine pe hudiță, și intră pe dindos... Și Reiza dădea repede din cap, cu tufele de păr fluturând pe dinaintea ochilor, și arăta cum a văzut ea, cum s-a uitat în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]